Una dintre cele mai lungi peșteri din România, Peștera Neagră-Zăpodie, face parte din complexul carstic „Groapa de la Bârsa”, aflat în Munții Apuseni, zona Padiș (comuna Pietroasa; jud. Bihor). Este situată în zona centrală a Munților Bihorului, în cadrul complexului carstic Padiș-Cetățile Ponorului, la 1.090 m alt. Datorită joncțiunii naturale, realizată în 1974, între Peștera Neagră și Peștera de la Zăpodie, rețeaua totală a galeriilor însumează 12,1 kilometri (locul 7 în România), fiind cunoscută în prezent sub denumirea de Peștera Neagră-Zăpodie. Galeriile prezintă numeroase lacuri, cascade, marmite, sifoane. Este o peșteră activă și foarte greu accesibilă. Se poate ajunge la Peștera de la Zăpodie din Padiș (șase kilometri) urmând marcajul bandă roșie pe Valea Cetăților până în Poiana Bălăleasa. De aici pe traseul bandă galbenă și punct roșu, pe marginea Gropii de la Bârsa se ajunge la Ghețarul de la Bârsa. Din acest loc urmând marcajul punct galben se ajunge la Peștera de la Zăpodie. Intrarea este foarte aproape de punctul în care Pârâul Zăpodiei se pierde la baza unui perete de 20 metri înălțime. Zona de la intrarea în Peștera de la Zăpodie, pe o lungime de 78 metri, a fost cartată și explorată în anul 1952 de către I. Viehmann și M. Bleahu. Clubul Z Oradea preia explorarile în 1973.
O echipă condusă de Liviu Valenaș descoperă continuarea peșterii, explorează și cartează aproape zece kilometri de galerii. Prin joncțiunea cu Peștera Neagră lungimea totală ajunge la 12.048 metri. Peștera de la Zăpodie drenează în subteran întreaga apă din Groapa de la Bârsa. Cursul Sudic, care vine din Peștera Neagră, drenează bazinul închis Ștevia Lupii, pâraiele central-sudice din Groapa de la Bârsa, ca și rețeaua de doline din jurul Ghețarului de la Focul Viu. Cursul Nordic drenează Ghețarul de la Bârsa și toate dolinele și pâraiele central-nordice din Groapa de la Bârsa. Face excepție Pârâul Zăpodie, care se drenează printr-o peștera proprie, Ponorul Zăpodie. Intrarea în Peștera de la Zăpodie se află la altitudinea de 1090 m. Este o intrare largă, de opt pe patru metri, prin care se intră în peștera ce are o vastă rețea subterană de peste șapte kilometri, în care curg două râuri subterane. Împreună cu Peștera Neagră ea ajunge la lungimea de 12.048 metri, cu care se situează printre primele peșteri ca lungime din România (având două intrări).
Pe primii 200 metri ai Galeriei de acces alternează locuri strâmte cu săli circulare sau săritori de pâna la șase metri înălțime. Prima sală adăpostește un ghețar temporar. În partea finală galeria prezintă numeroase meandre și se reduce în dimensiuni până la câțiva zeci de centimetri, foarte greu de trecut. Galeria de acces se sfârșește în Cursul Nordic care în amonte se prezintă ca o galerie de dimensiuni medii întreruptă de câteva săli. În aval continuă la început sinuos și sfârșește într-un sifon impenetrabil. O laterală fosilă frumos ornată depășește sifonul și interceptează iar activul, debușând în Sala Mare (107/24 m). Urmează o galerie terminată cu Sifonul 2. Și acesta poate fi evitat pe o galerie largă care dă acces în Sala Argilei de mari dimensiuni (57/24 m). Din această sală pornesc mai multe galerii de dimensiuni diferite. Cursul de apă merge pe una strâmtă și sinuoasă care se adâncește brusc, ca să se termine într-un sifon impenetrabil la -162 m., adâncimea maximă a peșterii. O altă galerie ce pleacă din Sala Argilei este Marele Meandru, un labirint complicat din care se desprinde Galeria Marilor Lacuri care dă acces printr-o săritoare de 16 m la Cursul Sudic. Acesta drenează un puternic pârâu subteran. În aval el înaintează câteva sute de metri formând marmite și cascade succesive. În amonte dimensiunile galeriei sunt impresionante, pe alocuri atingând 45 m lățime și 45 m înălțime. Întreaga gamă de formațiuni carstice poate fi întâlnite aici, stalactite, stalagmite, scurgeri parietale, coloane, etc. Dupa 700 metri galeria se termină cu Lacul Sifon. Acesta a fost trecut de scafandru autonom în 1974, făcând astfel joncțiunea cu Peștera Neagră.
Peștera Zăpodie şi Peștera Neagră fac parte din complexul carstic Groapa de la Barsa, un bazin închis în cadrul depresiunii Padiş – Cetăţile Ponorului. Numită şi Depresiunea Barsa, zona este una dintre cele mai sălbatice din Munţii Apuseni în care se regăsesc multe forme carstice deosebit de interesante prin varietatea lor. Cea mai mare cavitate subterană din zonă este Sistemul Zăpodie, din partea vestică a depresiunii, alcătuit din Sectorul Zăpodie cu un parcurs extrem de dificil, şi Sectorul Neagra, situat în partea de est a depresiunii, ambele accesibile doar speologilor antrenaţi. De aproape 50 de ani se ştie că cele două sectoare comunică printr-un sifon, ceea ce face ca sistemul Zăpodie – Neagra să atingă o dezvoltare de aproximativ 12 kilometri şi o adâncime de 175 de metri. În 1974 sifonul a fost trecut „la liber”, dar de-a lungul anilor acest lucru a stat între speologi sub semnul neîncrederii, al incertitudinii. Clubul de Speologie Cristal din Oradea a primit detalii de la Liviu Vălenaş, o personalitate emblematică a speologiei româneşti, legate de explorarea din 1974. „Am fost atunci cu Gulacsi (Zoltán Gulacsi), care era membru al Speo-Grupului «Z» (din 1975 ne-am schimbat denumirea în Clubul de Speologie «Z»), era student la Cluj la geologie (eu la geografie). Am făcut numai noi doi o tură comună pentru a topografia alte galerii laterale din Peştera Neagră. Când s-a terminat şedinţa de cartare, încă vreo 8 ore, am ajuns iar la sifonul terminal şi Gulacsi s-a «enervat» pe sifon şi a zis că se scufundă în el. S-a dezbrăcat gol puşcă şi a intrat în apă, înainte ca eu să mai comentez ceva, şi a dispărut. Am crezut că murit, dar a venit după vreun un minut înapoi şi a zis că a mers pe întuneric prin apa vreo 2 m (a apreciat el) cu o mână înainte ca să pipăie tavanul şi la un moment dat a văzut că s-a ridicat, a ieşit la suprafaţă să ia o gură de aer şi a venit imediat înapoi. Cum Gulacsi era un personaj serios (un mare alpinist şi speolog), nu m-am îndoit de cele spuse de el, drept urmare am trecut pe hartă sifonul de doi metri şi am anunţat joncţiunea. Asta a fost tot. Ăsta a fost şi echipamentul nostru în 1974, gol puşcă în sifon şi Dumnezeu cu mila…”
După cum anunţă Clubul de Speologie „Cristal” din Oradea, după câteva ture în Peștera Zăpodie, Răzvan Dumbravă, speolog al clubului orădean, a propus continuarea explorării în sifoanele de pe Cursul de Sud. Mihai Besesek, speolog al cluburilor „Speowest Arad” şi „Speodava Ștei”, a rezonat cu această idee, fiind disponibil pentru o astfel de tură. O echipă de la CS „Cristal Oradea” (Răzvan Dumbravă, Dan Paul Bulzan, Andrei Costea, Cami Mănăilă, Daniel Tuns) cu colaborarea Clubului Speologilor „Proteus Hunedoara”, prin Bogdan Tomuș, au asigurat suportul pentru Mihai Besesek. „După aproape 50 de ani de incertitudine (a se citi neîncredere), a fost confirmată joncțiunea Peștera Zăpodie – Peștera Neagra, printr-un sifon foarte strâmt, colmatat cu aluviuni, de 2 – 2,5 m lungime și maximum 1,5 m adâncime”, scriu cei de la CS „Cristal Oradea”. După această tură de explorare, speologul Mihai Besesek dă detaliile tehnice: „Din Zăpodie spre Neagra, din laminorul care este mai larg pe stânga în locul în care am intrat, era o gaură mai mare în sediment (cca 1-1.5 lățime / 1-1.5 adâncime). Tavanul coboară cam până la jumătate în apă… După ce am intrat în sifon, gaura în sediment se lărgește la cca. 2 m lățime și tavanul urcă brusc. Între peșteri, până la urmă, este un laminor parțial colmatat în care tavanul coboară un pic sub nivelul apei. Și chiar în sifon, de la trei metri lățime sau cât are galeria, secțiunea penetrabilă este mai mică din cauza sedimentelor.”
La sifonul aval de pe Cursul de Sud, după o scufundare de 35 de minute, Mihai s-a întors cu tot firul ghid folosit. Sifonul aval este unul scurt (trei-cinci metri) după care urmează o galerie aerată, total inundabilă de aproximativ 50 de metri. Urmează un sifon mare, unde scufundarea s-a oprit datorită terminării în totalitate a mosorului de fir ghid (aprox. 95 m, -18 m adâncime), conform datelor postate de CS „Cristal Oradea”. Întrebat de ce au trebuit să treacă aproape 50 de ani pentru a avea confirmarea joncţiunii, Mihai Besesek a răspuns: „Până acum nu a avut nimeni chef să care echipament de scufundare până acolo. Dar acum este o confirmare că este realizată joncţiunea”. Pentru a înţelege ce presupune o astfel de realizare, trebuie precizat că pentru a ajunge la sifonul de joncţiune speologii trebuie să parcurgă câteva sute de metri de meandre strâmte în care se merge „cam în dungă”, si apoi încă aproximativ doi kilometri de galerii. Pe tot acest traseu, de la intrarea în peşteră şi până la sifon, trebuie cărate cam 40 de kilograme de echipament de scufundare, neoprene, corzi şi TSA, într-o tură de explorare care durează cam 12 ore. „Apa are 6 grade. Este un sifon larg de -18 metri care continuă, şi are spaţii mari, unul din sifoanele largi din România”, spune Mihai. „Ne bucurăm să vedem că reîncep să funcționeze aceste colaborări interclub și sperăm ca acest tip de ture să devină obișnuință”, scriu cei de la CS Cristal Oradea care anunţă şi explorarea pe Cursul de Nord, unde la inițiativa lui Dan Pitic, speolog al clubului orădean, s-a continuat forțarea unui sifon colmatat cu argilă. Dan Pitic împreună cu colega de club Baicu Mihaela și o echipă de la Politehnica Cluj (Matei Cristian, Ruxandra Bocoş) au continuat săpăturile deschizând printr-un târâș sever calea către încă peste 100 de metri de galerii. Explorările continuă! Peștera este foarte periculoasă din cauza posibilelor viituri și se recomandă numai speologilor experimentați. Sunt necesare costume impermeabile, surse multiple de iluminat, corzi, blocatoare coborâtoare, barcă, pitoane.
Lasă un răspuns