Cetatea Țețina (Cecina) a fost o cetate moldovenească construită în secolul al XIV-lea, în vecinătatea orașului Cernăuți, în cartierul Roșa, aflat actualmente pe teritoriul Ucrainei. Cu privire la întemeierea cetății păreri sunt împărțite. Unii istorici cred că cetatea a fost ridicată de regele polon Cazimir al III-lea (1350-1370), sau de voievodul Iurg Koriatovici, iar alți istorici (în special profesorul Virgil Vătășianu) au lansat ipoteza că această cetate ar fi fost ridicată de Petru I Mușat, după luarea Pocuției de la regele polon mai sus-amintit. Oricum, cea mai veche atestare documentară a Țeținei se regăsește în textul omagiului depus de Ștefan I, împreună cu boierii lui, regelui Vladislav al Poloniei, la 6 ianurie 1395. Cetatea, menționată sub forma „Ceciun”, este menționată în Lista orașelor rusești îndepărtate și apropiate, în categoria „orașelor volohe” (vlahe).
Primele cercetări ale ruinelor cetății au fost realizate în anul 1908 de Wladimir Milkowicz, profesor la Universitatea din Cernăuți și șef al Arhivei Țării Bucovinei. În anii ’30, investigațiile au fost continuate de către specialiștii Institutului de Istorie Militară din București. Cetatea Țețina a fost o construcție impunătoare, compusă dintr-un turn din piatră brută, cu diametrul de 20 de metri, înconjurată de valuri din lemn și pământ. A fost folosită ca centru administrativ al ținutului moldovenesc omonim. Cetatea a fost distrusă la sfârșitul secolului al XV-lea, ultima consemnare documentară regăsindu-se în privilegiul lui Ștefan cel Mare acordat Episcopiei de Rădăuți, la 23 august 1481. Ruinele Țeținei, sub forma unor ziduri surpate și a unor grămezi de piatră, au devenit carieră și locul de aprovizionare cu piatră pentru locuitorii din zonă, dar și pentru administrația austriacă, după anul 1775. De pildă, la 12 decembrie 1784, cancelaria Administrației Bucovinei trimitea lui Ilie Vlaicu din Horoșăuți o adresă prin care acesta era angajat pentru transportarea pietrei din dealul Țeținului la Cernăuți. Transportul trebuia sa fie terminat până la finele lunii februarie 1785, piatra urmând sa fie folosită pentru construcțiile necesare armatei austriece (cazărmi, magazii, grajduri, manutanță etc.), precum și pentru alte construcții publice imperiale. Pentru o localizare aproximativă, în prezent, pe locul fostei cetăți se ridică turnul televiziunii din Cernăuți.
Revenind, la 6 ianuarie 1395 domnitorul Moldovei Ștefan I, împreună cu boierii săi, depun omagiul lor craiului Vladislav al Poloniei. În omagiul depus de către „panii, boieri moldoveni”, aceștia declară că domnul Ștefan și craiul Vladislav se vor tocmi pentru cetățile Țețina și Hmilov, care au rămas în partea Moldovei. În 1404 august 1, la Camenița, Alexandru cel Bun și boierii „pământeni moldoveni”, între care se afla și pârcălabul pan Hodco de la Țețina, făgăduiesc credință craiului Vladislav al Poloniei. Prin tratatul extern din 1433 decembrie 13, Vladislav regele Poloniei întărește lui Ștefan-Voievod, domnul Moldovei, „toate scrisorile predecesorilor lui”. Și mai dă „după cum este scris în cele întâi cărți… în veac aceste orașe, Țețina și Hmilovul, cu aceste ținuturi și sate ce le aparțin lor, care orașe sunt așezate între țara noastră a Rusiei și Moldova”. În continuare, regele Vladislav îl declară pe domnul Ștefan al Moldovei, „ca pe adevărat stăpân și moșan al acestor cetăți, Țețina și Hmilovul”, precizind că hotarul dintre cele două țări este despărțit prin râul Colacin, aflat între orașul polon Sniatin și Sipinti, ce aparține Moldovei. De pe râul Colacin, hotarul merge drept peste câmpia Bolohovului până la Nistru, mai sus de satul Potoc, ce ține de Moldova, apoi pe „Nistru până la mare, aparține către țara Moldovei, iar peste țărmul Nistrului, este țara noastră a Rusiei.”
Surprinde aici faptul că cetatea Țețina este numită oraș, fapt care presupune că satul Roșa/Roșia-Stânca, aflat la poalele Țeținei, era oraș în timpul respectiv. Din actele interne ale cancelariei Moldovei, sunt cunoscuți și unii pârcălabi sau staroști ai Ținutului Țețina, ca Hodco de la Țețina (1401 ianuarie 28 – 1403 ianuarie 7 și 1421), iar în deceniile următoare apar în sfatul domnesc, panteful al lui Jumătate și fratele său Mândrea de la Țețina, pe timpul domniei fraților Ilie și Ștefan Voievozi. În unele documente din anii 1428, 1430, 1433, 1435, 1436, la fel ca și ceilalți boieri din sfatul domnesc, aceștia nu sunt menționați și cu dregătoriile deținute. într-un document din 1435 octombrie 18, apare și denumirea de Ținutul Țețina, de care aparțineau satele Subrăneți, Văscăuți și Budinți. Pentru ultima oară, Țețina apare în două documente cu același conținut, fiind emise de către cancelaria lui Ștefan cel Mare, în perioada când punea în biserica Sf. Nicolae a Episcopiei de Rădăuți, pietrele de mormânt ale înaintașilor săi. În documentele din 1479 august 30 și 1481 august 23, apare privilegiul domnitorului prin care acorda imunitate Episcopiei de Rădăuți, pentru sătenii din Rădăuți și Cotmani. Documentele prevăd ca starostii și vornicul de Țețina, împreună cu globnicii și pererupții acestora, să nu-i judece, să nu ia gloabă (amendă), să nu-i mâne pentru lucrul la cetate, la morile și curțile domnești pe locuitorii din satul Cotmani, care aparținea Episcopiei de Rădăuți, aceștia ascultând numai de episcop.
După această dată, Ținutul Țețina a fost înlocuit cu denumirea de Ținutul Cernăuți. Data distrugerii și pustiirii cetății Țețina (în cursul secolului XV) nu este cunoscută, ruinele ei rămânând pe loc sub forma unor ziduri surpate și a unor grămezi de piatră pentru construcții, care au devenit carieră și loc de aprovizionare cu piatră pentru locuitorii din zonă, dar și pentru statul austriac, care a demolat acest monument istoric. La 12 decembrie 1784, Cancelaria Administratiei Bucovinei trimite o scrisoare-izvod semnată de către secretatul Adler, adresată lui Ilie Vlaicu din Horosăuți, care era angajat pentru transportarea pietrei ce se afla scoasă la dealul Țeținului, de unde urma să fie dusă la Cernăuți. Transportul trebuia să fie făcut în timpul iernii și terminat până la finele lunii februarie 1785, piatra urmând să fie folosită pentru construcțiile necesare armatei austriece (cazărmi, magazii, grajduri, manutanță etc.), precum și pentru alte construcții publice împărătești. Din izvodul respectiv aflăm că satele Iurcăuți, Boianciuc, Horosăuți și Dobrinăuți trebuiau să transporte fiecare câte un stânjen de piatră sau coșuri de piatră. Nu se cunoaște dacă de la Țețina a fost scoasă numai această cantitate de piatră pentru multele construcții ridicate de Austria la Cernăuți. Ce știm este că a fost descoperit un tezaur din podoabe de aur (colier, cercei, etc.) în apropierea ruinelor cetății Țețina în anul 1839. Între cele două războaie mondiale, din vechea cetate Țețina mai rămăseseră zidurile de fundații ale unui turn de apărare, ancorate pe un pinten de stâncă, care și acestea au dispărut după anul 1945, pe timpul ocupației sovietice, și după 1991, a celei ucrainene, când a fost construit turnul releu de televiziune amplasat în acel loc. Astăzi, în suburbia Rosa/Roșia a orașului Cernăuți, locuitorii nu mai știu că ar fi existat o veche cetate la Țețina. Pe această cale, autoritățile austriece, iar apoi cele sovietice – ucrainene, au făcut ca urmele materiale ale prezenței permanente a românilor autohtoni pe aceste meleaguri să fie distruse, astfel ca românii din nordul Bucovinei să nu-și mai poată cunoaște istoria înaintașilor lor.
Dealul Țețina este cel mai înalt punct al dealurilor Cernăuțiului, având altitudinea de 538 m. Este situat la limita vestică a orașului Cernăuți, în cartierul Roșa. Numele vârfului provine de la cetatea Țețina (Cecina), ridicată la mijlocul secolului al XIV-lea, potrivit unor surse polone sub Cazimir al III-lea, potrivit altor surse de Petru Mușat al Moldovei. În anii 1960, pe vârful piscului a fost ridicat un turn de televiziune. În prezent, pe pantele dealului se află rezervația omonimă, creată în 1974, și un complex sportiv.
Lasă un răspuns