Grație poziţionării, fortificaţia de la Vârful lui Hulpe este menţionată, adesea, ca unul dintre punctele care a avut în antichitatea dacică un rol strategic important. Chiar dacă are dimensiuni mult mai mici în comparaţie cu restul fortificaţiilor din Munţii Orăştiei, ea se află la mică distanţă de Sarmizegetusa Regia (aproximativ 4,5 kilometri, în linie dreaptă), aparţinând sistemului de apărare creat în secolul I î.Hr. în jurul capitalei regatului dac. Fortificaţia este amplasată pe un deal ce se ridică deasupra Luncii Nastii, parte a Văii Anineşului. Vestigiile de aici evocă, la rândul lor, efortul constructiv imens depus de daci pentru a face prielnică locuirii o zonă cu relief montan. Sub platoul superior au fost tăiate pe pantele abrupte mai multe terase, în prezent greu vizibile din cauza vegetaţiei abundente. Prezenţa pe unele dintre ele a numeroase blocuri de calcar indică existenţa unor turnuri, cel mai probabil, cu ziduri monumentale. Repertoriul arheologic pentru văile şi dealurile din jur este unul foarte bogat, aici fiind semnalate de-a lungul timpului existența unor elemente de fortificare, urmele unor locuinţe şi ateliere, conducte de apă şi, nu în ultimul rând, zeci de terase antropogene. De altfel, în imediata apropiere a fortificaţiei de la Vârful lui Hulpe, la Faţa Cetei, a fost identificată una dintre cele mai întinse aşezări din Munţii Orăştiei.
Cum ajungeți la cetate? Urcând pe frumoasa vale a Anineşului, din stânga bisericii din Grădiştea, trecem de ramificaţia către Sub Cununi – Vârtoapele, tot pe stânga lăsăm si valea Mică, pe dreapta pârâul Gârbăvii, unde sunt nişte case frumoase şi un drum forestier care promitea. Mai sus lăsăm pe stânga întunecata vale a Prelucilor şi un kilometru mai sus, nimerim într-o poiană mare, cu o cabană forestieră cu două etaje, fostă staţie terminus a trenuleţului forestier de pe vale, care era cam părăsită. Doar nişte culegători de zmeură își făceau de lucru prin tufișuri. În stânga se vede vârful ţuguiat al lui Hulpe. De la ultimele case de la pârâul Gârbăvii, am luat-o aproape pieptiş către Vârf. Toată coasta muntelui era bărbierită, așa că, dacă a fost vreun drum pe acolo, acum nu mai era nimic ci doar niște şanțuri de la şiroirea apei şi de la târâtul buştenilor.
Abia sus, pe creasta ce urcă în vârf, am dat peste un şanț care bara drumul către cetate. Posibil să fi existat în vechime un pod care se ridica şi care uşura accesul între cetate şi așezarea din dreapta, Ceata, cum îi spune acum, şi care nu este deloc săpată arheologic. Doar mulţimea de gropi făcute de căutătorii de comori indică locul celei de a doua așezări ca mărime, sau poate chiar a primeia din zonă. Zeci de terase se ghicesc în pădure. Vor mai trece probabil două mii de ani până să ajungă şi arheologii pe aici şi mai ales să tipărească rezultatul săpăturilor (sau să le înregistreze video). Vârful teşit, unde ar trebui să se găsească cetatea este o mare dezamăgire. Nu mai există nici un zid întreg. Dacă au existat, așa cum scriu mereu arheologii, acestea au fost demolate în căutare de comori. Doar pe nişte mici terase de pe partea de nord se mai văd nişte blocuri fasonate de calcar, posibil bazele unor clădiri. Vârful este practic ciuruit de gropi. Ce se află pe fundul gropilor? Cioburi de ceramică de toate felurile, roşie, neagră, mai groasă, mai subţire, unele de o fineţe remarcabilă, probabil din import, de factură italică, o margine de pahar de sticlă, ce avea încrustat un fir metalic, poate un fel de armătură în jurul buzei, dar și cuie de fier aflate într-o stare avansată de degradare, cele mai bine păstrate făcând probabil picioare. Şi cam atât. Aproape nu îți vine să crezi că te afli pe Vârful lui Hulpe sau Vulpe. Acum o poți lua în jos, prin valea Pârâului Prelucilor, plină de terase mai mari şi mai mici. Credeam că jos s-au adunat toate „bunătăţile”, prăvălite de pe vârf, dar surpriză: valea era plină doar de frunze uscate.
„Pe vârful retezat al Dealului Hulpe (cota 902), întâlnim o fortificaţie după toate aparenţele destul de puternică, din care blocuri de piatră de calcar au căzut în vale. Pe panta vestică a acestui Vârf al lui Hulpe se conturează urmele unui turn, pe o terasă, cu urme de lipitură arsă şi fragmente de vase. Mai spre nord de acest turn, la cca 15 paşi, întâlnim urmele unei alte aşezări”, menţiona istoricul Constantin Daicoviciu în 1951. De atunci, puţin oameni de ştiinţă au mai fost interesaţi de ea. Enigmatica cetate dacică de pe Vârful lui Hulpe este totuși cea mai apropiată cetate de Sarmizegetusa Regia și nu a fost niciodată cercetată de arheologi, nici măcar vizitată de aceștia, în ultimii 50 de ani, fapt ce reiese din informațiile publicate. Cetatea este înconjurată de numeroase așezări mai mici sau mai mari, compacte sau răsfirate, între care se numără și cea de a doua așezare ca mărime după cea de pe Dealul Grădiștii, alcătuită din cca 40 de terase. Nici aici nu s-au făcut niciodată cercetări, cu excepția a două sondaje în anul 1958. Puțini sunt cei care știu cu adevărat unde se află această cetate, iar între aceștia nu se numără și cei care au furnizat informațiile pentru Repertoriul Arheologic Național, în care cetatea este localizată pe Dealul Ulmului. Asta pentru inducerea în eroare a căutătorilor de comori…
Lasă un răspuns