Suntem deja batjocoriți la un nivel fără precedent de felurite țări… Austria ne-a folosit în polițele de ei plată și încercările de a se impune la un nivel mai pregnant între mai marii UE, iar Kievul lui Zelinski face același lucru pentru a deveni principalul partener al partenerului nostru strategic… Pentru că, nu întâmplător, legea minorităților de la Kiev a fost trântită, în „rada” politicii disprețuitoare față de vecinii care au ajutat necondiționat Ucraina, chiar în momentul descălecării lui Zelinski în America… De fapt, de la acest punct trebuia să înceapă aparatul nostru de externe, atât de lipsit de viziune, notele oficiale… De la felul în care Zelinski ne-a batjocorit de două ori într-un singur „expozeu”… O dată prin legea împotriva minorităților (românești) din Ucraina, iar a doua oară prin tupeul de a face asta chiar din ușa Statelor Unite…
Și ar fi momentul poate să ne mai asumăm noi, țara, un boicot! La adresa Ucrainei, cea atât de nerecunoscătoarea cu aceea care îi adăpostește fiicele (și chiar fii apți să lupte pentru ea, refugiați pe post de „bombardieri” pe aici), dar și neamurile de seminție trimise la noi… Ar trebui să ieșim în stradă pentru a cere îndreptarea pe care alte țări au făcut-o deja… Să nu mai plătim din sărăcia noastră o ospitalitate ce ne-a fost luată drept obligație impusă internațional! Să îi punem și noi la muncă pe ucrainienii care au depășit sorocul de zile de găzduire, să muncească și să-și plătească sejurul într-o țară deja mult prea îngăduitoare… Să vedem și o acțiune de stăvilire a batjocurii în care, pe străzile noastre, desfundate de sărăcia celor ce abia își plătesc dările de a păși pe ele, defilează saloanele auto ale „refugiaților”… Să vedem o reacție față de felul în care toate acele mașini circulă fără nici o restricție, fără asigurări, fără revizii tehnice obligatorii…
La nivel politic mondial, se joacă un meci între cei mari și cei ce vor mai avea dreptul să stea pe lângă ei… Or, cu această atitudine umilă, cu această lipsă de reacție în a-i rechema acasă pe ambasadorii noștri, și a-i expulza, ca exercițiu de forță diplomatică, măcar pe cei pe care îi știm cu ițe de intervenție la nivelul clasei politice și guvernamentale pe linia intereselor comerciale, dar și a menținerii noastre în statutul de cărăuș al propriilor resurse către ei, vom ajunge a fi tratați, nu doar de Austria, nu doar de Ucraina, ci de alții pe post de colonie…
În „politica mare” se impun și rămân cei ce știu să dea cu diplomația de pământ când este nevoie! Cei ce știu când să renunțe la cutume și bunăvoințe de salon, cei ce știu să intre cu bocancii în cancelariile acelora care nu îi respectă nici măcar cât negru de sub unghiile lor de foști (oare?) exploatatori ori „petenți” de stivuire a unor „menore” pe pământurile altora…
Să nu ne facem că nu înțelegem „jocurile”! Poziția noastră în Uniunea Europeană este sabotată de Austria pentru propriile interese de cățărare mai sus decât ar trebui să se afle vreodată în ierarhia europeană, iar statutul nostru pe lângă Statele Unite, un statut pe care l-am plătit și cu jertfa de sânge a soldaților noștri în teatrele de război ale Americii, și prin contracte păguboase, și prin comisioane din împrumuturi de la fonduri internaționale, este sabotat de Ucraina…
Or, ce am ajuns?… Și până unde vom accepta aceste umiliri?… Până va ajunge a i se face până și Budapestei milă de incapacitatea noastră de a ne reprezenta și apăra interesele externe?!… Căci spre asta ne îndreptăm… Spre autodevorarea acelui sine din însăși înșinele nostru istoric…
P.S.:
O diplomație, nu curajoasă, ci având viziune, ar trebui să iasă să spună un mare stop Ucrainei… „Stop!” transformării într-o supraeconomie pe și prin infrastructurile țărilor europene, dar și „Stop!” supraînarmării ei! Mai ales că, supradimensionarea intrărilor de resurse și finanțe pe seama națiunilor europene va alimenta mașina de război de mâine; și poate nu pe aceea îndreptată împotriva Rusiei, ci poate chiar una împotriva Europei care a finanțat-o! Iar de acum întrebările ar trebui să se pună într-un alt registru… Căci, oare, cât timp va mai trece până când acest Zelinski pion al războaielor de cucerire alte altora, războaie economice, dar și religioase, va da cu pumnul în masa „Unchiului Sam” și poarta șubredei Ursule a UE cerând focoase nucleare?… Și pe care le va primi… Căci, astfel, America va reuși să aducă oficial în coasta Rusiei arsenalul de intimidare… Și nu, problema nu va fi doar că ne vom trezi cu o Ucraină stat-nuclear, ci aceea că, dintre cei ce dețin un asemenea arsenal, cel mai grabnic a le folosi nu va fi cel ce are stocurile cele mai mari, ci acela care are prea puține…
Lasă un răspuns