Cine provoacă teroare în rândul oamenilor este un terorist. În timpul revoltei populare din decembrie 1989, teroriștii erau lucrătorii lui Ion Iliescu, cel care a deturnat revolta într-o sângeroasă lovitură de stat împreună cu staliniștii din vechea gardă bolșevică. Cei care au provocat haosul de la mitingul din 21 decembrie 1989 din Piața Palatului erau teroriști: au folosit arme și aparatură pentru inducerea stării de panică. Oamenii mobilizați din fabrici la chemarea nefericită a lui Nicolae Ceaușescu au fugit înnebuniți de groază: toți aveau în memorie gloanțele de la Timișoara. Piața a rămas pustie, dar pe la ora 15, s-au adunat câteva sute de demonstranți în fața Hotelului Intercontinental. Pe la ora 16, a avut loc cea mai oribilă diversiune: două camioane veneau în viteză dinspre Piața Sfântu Gheorghe. Când au ajuns în fața hotelului, șoferii au sărit și au lăsat camioanele să intre în demonstranții care erau înconjurați de trei cercuri formate din militari, de luptători îmbrăcați în uniforme de gărzi patriotice, alții erau în uniforme ale trupelor de securitate sau în uniforme negre. În acel moment, soldații au deschis focul. De frică. Mai mulți tineri au fost uciși. Acel moment nu a fost anchetat și nimeni nu e vinovat. Fiecare terorist care a tras în oameni avea să primească 100.000 de dolari și un loc călduț în America Latină sau în Africa. Ulterior, treceau în vizită pe la ei cu alte geamantane de de bani Mihai Valeriu sau Mihai Montanu, oameni de încredere de-ai lui Ion Iliescu. Toate aceste drame le-am aflat de la colonelul Dumitru Burlan, „Sosia lui Nicolae Ceaușescu”, în discuții sporadice, care au durat peste 20 de ani.
Colonelul Burlan a publicat o altă carte despre acea perioadă întunecată și nu iartă pe nimeni. Nici pe el însuși. Iar eu am scris următoarea prefață care l-a supărat rău la început…
„Revoltat de falsurile publicate despre perioada comunistă și, mai ales, despre evenimentele din decembrie 1989, tomuri scrise inclusiv de unii camarazi de arme, colonelul Dumitru Burlan, pe care l-am botezat „sosia lui Nicolae Ceaușescu”, iese la atac deschis cu altă carte. De când „a început să vorbească și să scrie”, „nea Mitică”, după cum îi zic apropiații, are o grijă nedisimulată pentru adevăr, iar nu pentru estetică. Îl preocupă adevărul afirmat răspicat până la capăt, dar nu chiar până la capătul capătului. Mai cade unul, mai moare altul și apar noi adevăruri…
A avut în mână șase casete în care se auzeau vocile conjuraților care puneau la cale răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu. Granguri grei, mahări mari, ajunși generali la „apelul bocancilor” lui Ion Iliescu. „Vreau să le spun colegilor mei, „generalilor” din Direcția a V-a, să nu creadă că nu știam ce făceau ei. I-am lăsat să creadă că nu știu nimic din ce se întâmpla”, scrie pezevenghi Nea Mitică. Și cu el nu te pui, are argumente și dovezi pentru fiecare. Puse pe căprării. Casetele…
Expediază lapidar personajele din coșmarul lui decembrie 1989 printr-un limbaj simplu, de proces verbal, de raport cazon, cu mare putere de evocare. Mulți istorici se vor freca la ochi când vor citi această carte. Vasile Milea a fost asasinat de teroriștii lui Ion Iliescu, iar această crimă nenorocită trebuia aruncată tot în capul celui care l-a crescut de mic copil, ca un tată, pe același Ion Iliescu. „Generalul Vasile Milea a fost adus la spital și băgat direct în morgă. Când l-au consultat doctorii, acesta încă mai trăia, dar nu s-a mai putut face nimic. A decedat după ce a stat o noapte întreagă la morgă. La Comitetul Central nu i s-a oferit prim-ajutor.” Trădătorii președintelui nu au fost niște revoluționari, cum ar fi pretins ei. Dacă ar fi fost revoluționari, dacă „erau cu poporul”, cum zbierau la televizor, făceau tot posibilul ca să captureze doi bătrâni țăcăniți și bolnavi și nu ar fi murit atâția oameni nevinovați. Șarja lui Dumitru Burlan este admirabilă din perpsectiva adevărului până la capăt: „Cum să-l apere Securitatea pe Nicolae Ceaușescu când la conducerea Securității existau KGB-iști? Iulian Vlad, la fel și alți ofițeri cu funcții de răspundere, au trădat. La fel și colonelul Aurelian Păsărin, fostul șef al Securității de la Vâlcea, care, la un moment dat, a afirmat că el a vrut să-l omoare pe Nicolae Ceaușescu și pe escorta sa. Când s-au sărbătorit cinci ani de la moartea lui Nicolae Ceaușescu, colonelul Păsărin s-a dus la Scornicești să-l omagieze. Astfel de oameni am avut în Securitate!” Da, oameni care mergeau cu președintele în „delegății” și, după ce plecau Nicolae și Elena Ceaușescu spre țară, ei intrau în apartamentul prezidențial ca să fure până și prosoapele…
Nea Mitică relatează detașat și cu autoironie chiar și momente pe care alții nu le-ar divulga despre propria persoană: „Am avut sarcina să supraveghez locuința unui secretar al ambasadei, care se afla în cartierul Cotroceni, lângă locuința lui Corneliu Vadim Tudor. Aveam în atenție dacă exista vreo mișcare a acestuia. Eu a trebuit să supraveghez locuința între 2 și 3 dimineața. Mi-am luat postul în primire. La un moment dat, m-am rezemat de un tei, am ațipit și m-am trezit că am alunecat pe pom, căzând în fund pe trotuar. Vă dați seama ce spaimă am tras! Am crezut că cineva m-a lovit în cap. Dar mi-am revenit repede. Două zile și două nopți, nu am mai putut să dorm. M-am dus la doctorul unității care mi-a dat niște pastile și mi-a zis că dacă nu-mi revin, trebuie să mă interneze în spital. Pastilele și-au făcut efectul.” Cu alte cuvinte, ca să ajungi trăpaș sau roib de galop în serviciile speciale, trebuie să fii mai întâi tălpaș, apoi hăitaș…
Nea Mitică a avut însă noroc. Nu a ajuns niciodată hăitaș. „Nu am dat niciodată măcar o palmă cuiva”, mi-a spus de mai multe ori. Și îl cred fiindcă nu m-a mințit niciodată. Doar pin omisiune… „Am știut cum să abordez oamenii…” Dacă l-ar fi trimis Securitatea să confiște cocoșei de la dușmanii poporului, era acum general și poate scria altfel și nu-l mai cunoșteam… Umorul involuntar dă farmec unor întâmplări relatate. Un mare general scorțos avea o loază de plod care pierduse examenul de bacalaureat și îi ordonă să stea de vorbă cu directorul liceului. Și totul pare firesc într-o țară profund coruptă încă din „iepoca dă aur”: „…i-am spus directorului cine sunt, ce funcție am și că vreau să îl rog să mă ajute cu o problemă, dar fără să încalce legea. Asemenea lucruri se întâmplau des, fără să existe alte probleme. De asemenea, l-am rugat să nu-i spună ofițerului care m-a prezentat ceea ce aveam să-i spun. L-am întrebat dacă mă poate ajuta în privința fiului unui ofițer cu funcție, fără a nominaliza persoana în cauză. M-a pus să fac o cerere în numele tatălui copilului și a spus că îl va chema pe profesorul care a corectat lucrarea și că îi va schimba nota. Asemenea lucruri se întâmplau des, fără a exista alte probleme. Mi-am luat la revedere și i-am dat numărul de telefon unde să mă anunțe dacă a rezolvat problema. Băiatul a luat bacalaureatul. Asemenea lucruri se fac și astăzi. Cunosc foarte bine”.
Unii îl mai acuză și azi pe Nicolae Ceaușescu că era antisemit, dar evreii erau puțini pe-atunci, mobilau funcții importante ici-colo, mai ales în punctele esențiale. Mâncau și ei o franzelă amară, vorba lui Nenea Iancu după ce-a ajuns la Berlin. „Multe persoane din cadrul gospodăriei de partid au fost supravegheate. De exemplu: Iosif Banc, membru al Comitetului Politic Executiv, Mihai Ghere, șeful Gospodăriei de Partid al C.C. al P.C.R., Leon Naș, șeful secției financiare al C.C. al P.C.R., cel care avea toți banii partidului pe mână. De menționat că toți aceștia erau evrei. Într-o emisiune la Antena 3, Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceaușescu, și Nicu Ceaușescu, poreclit și Brinchi, fiul lui Ion Ceaușescu, au afirmat că Nicolae Ceaușescu nu-i putea suferi pe evrei și de aceea i-a dat afară. Dar întreb și eu așa: cei trei erau „olteni” de-ai lui Nicolae Ceaușescu din Scornicești?”
Unul din ei ajunsese idolul lui Nea Mitică. Ce ținută, ce dicție la purtător, ce distincție la proces! I-a făcut mat pe judecători și pe procurori în procesul cu dosarul de la Timișoara. Chiar și mie mi-a plăcut omul. Uite, avem și noi un spion cu ștaif! Dar întâmplarea are uneori picioare lungi: Nea Mitică află că spionul nostru se asociase cu niște conaționali din Israel ca să cumpere un teren pe care apoi l-a vândut ca să facă și el un gheșeft de 300.000 de dolari. Un mizilic…
Frapant este că președintele a fost trădat chiar și de unii membri ai familiei. Dumitru Burlan vine aici cu un argument zdrobitor: Ion Ceaușescu, fratele cel mai mic al președintelui, primise o scrisoare semnată de 15 generali care îi cereau lui Nicolae Ceaușescu să se retragă pentru a evita vărsarea de sânge. Nu știu dacă Ion Ceaușescu s-a speriat de-a binelea sau pur și simplu și-a trădat propriul frate, cum susține autorul aici. Oricum, fiica lui Ioan Ceaușescu se măritase cu un agent de la Viena și fusese cununată de… Virgil Măgureanu, iar „șarpele cu ochelari” făcea parte dintre conjurați. Și apoi, coincidența dracului, agentul de la Viena îl suprimă pe Marin Ceaușescu în birou și primește drept recompensă două bănci pe care le-a fituit pe când ilegaliștii lui Ion Iliescu primeau „credite neramburasbile”. Ce ne-au mai prostit… Ce ne-au mai prostit… Mulți nu și-au mai revenit nici azi și tot mai cred că a fost „revoluția poporului”.
Și de la Nea Mitică tot la Nenea Iancu ajungem: „Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă,” povestește Conu Leonida. Perfect, poți să devii concesiv: „Bine, chiar revuluție să fi fost, să zicem;… nu știi dumneata că n-are nimini voie să descarce focuri în oraș? e ordin de la poliție…” „Nu știe dumneaei… fomeie!”
Dictatorul Nicolae Ceaușescu renunța frecvent la pedeapsa cu moartea pentru trădători. Nu suporta. El „reducea pedeapsa la 5-8 ani. Doar pe Vasile Patilineț nu l-a iertat. „I-a făcut felul”. L-a trimis ambasador în Turcia, iar cu sprijinul Securității l-a omorât.”
L-am însoțit odată pe Dumitru Burlan la Ion Ceaușescu acasă, dar nu am fost suficient de persuasiv ca să-mi răspundă la întrebările care-mi țiuiau în cap: doar avea ginere terorist. Mai târziu, ginerică și-a abandonat soția cu tot cu copii, iar bătrânul a murit amărât. Nu mi-a spus că-l urăște pe Ion Iliescu. A zis altceva… „Ea și cu frate-meu îmi spuneau mie Nelu, iar lui Iliescu îi spuneau Ionel.” Și ce frumos i-a dus Ionel la zid pentru „subminarea economiei naționale”, iar ce a urmat a fost un coșmar pentru economia României.
Am afirmat că Ion Ceaușescu era un om fricos, chiar laș, deși făcuse studii temeinice de horticultură în Olanda. Dar ce-are a face? De-acolo a adus tehnologia modernă pentru serele „30 Decembrie” de lângă București. „Cu o zi înainte să viziteze frate-meu serele, a venit Ion Dincă și le-a văzut. „Ce-nseamnă risipa asta de materiale? De ce ați făcut stâlpii așa de înalți? Tăiați-i la doi metri pe toți!” Lucrătorii au muncit toată noaptea ca să reteze stâlpii metalici și să coboare serele. Vine frate-meu și vede. „De ce ați făcut serele așa mici? Cum să mai intre tractorul în seră?” Și s-a uitat la mine.” „Și dumneavoastră nu i-ați zis că Ion Dincă a cerut să se taie stâlpii?” „Nu…”
Am amuțit. Dacă eram eu, muream cu Dincă de gât…
Asemenea lighioane conduceau România și pe-atunci, iar cartea lui Dumitru Burlan pune tușe remarcabile în acest sens. Așa se explică de ce conjurații au reușit să organizeze „prima revoluție din lume, transmisă în direct”. „Bine, frate, revuluție ca revuluție, da’ nu-ți spusei că nu-i voie de la poliție să dai focuri în oraș? (…) Câtă vreme sunt ai noștri la putere, cine să stea să facă revuluție?”, întreabă Conu Leonida. Coana Efimița este mai directă: „Aici a fost chiar poliția în persoană…”
Chiar dacă ne-a fixat ca într-un blestem, Nenea Iancu trebuie să iasă și să recunoască deschis: „Băieți, mă dau bătut. M-ați depășit…”
Iar cartea lui Nea Mitică este un argument…
Lasă un răspuns