Necesara reconstituire, chiar și parțială, a fondului abuzivelor restituiri patrimoniale!

Este un pas uriaș… Și chiar dacă lucrurile vor fi trecute cu vederea, și nici un parlamentar nu va porni o inițiativă legislativă, „disjunsă” din decizia curajoasei instanțe a Tribunalului Sălaj, esența a fost punctată. Iar ceea ce a ajuns a fi o restituire „de facto” în Transilvania poate redeveni o speță a restituirilor de drept în patrimoniul nostru național, vizând toate proprietățile din România ajunse, ilicit, în averea altor state… Sigur, instanța ar fi putut face poate și mai mult, punând în vedere instituțiilor statului, în special cele din sfera cultural-patrimonială (dar nu numai!), să demareze procedurile de identificare, obligatorie, a tuturor proprietăților din România transformate în active ale altor state… Dar, aici este nevoie și de solidaritatea clasei politice, și parlamentare, pentru a pune stavilă jafului patrimonial de până acum… Și chiar dacă, în următoarele instanțe, soluția tribunalului Sălaj, ca primă instanță, va fi revocată, avem cel mai important reper al momentului. Faptul că un activ din proprietatea (chiar și fostă) a Statului Român, ajuns, din sfera de drept, de patrimoniu public, în cel privat (prin „restituiri”), apoi, „ajustat”, prin acte, în cele mai multe cazuri falsificate, în domeniul privat, după care „translatat”, prin vânzări și revânzări, fără asigurarea dreptului de preempțiune al Statului Român, către felurite entități controlate de alte țări, poate fi readus în proprietatea statului. Astfel, prin decizia de a anula intrarea în patrimoniul statului ungar a Castelului Wesselényi din Jibou, și semnalarea traseului suspect de schimbare a încadrării patrimoniale, inclusiv prin intermediul unei case de licitații, care a nu a făcut astfel de „negustorii” suspect a fi ilicite, cel puțin din perspectiva descărcărilor arheologice și patrimoniale, doar într-un singur dosar, instanța din Sălaj a scos la iveală unul dintre circuitele prin care am fost deposedați de patrimoniul nostru istoric și cultural.

Pornind de la acest dosar, instanța ar trebui, așadar, să sesizeze toate acele instituții îndreptățite să declanșeze cercetări și urmăriri penale față de modul în care, prin acte fabricate și licitații private dubioase, s-a ajuns la disiparea patrimoniului țării. Pentru că nu vorbim doar de câteva imobile, ci de sute, dar și de mii de obiecte istorico-religioase de patrimoniu (tablouri, manuscrise, icoane vechi) ce nu aveau ce să caute la vânzare în licitații private. Cel puțin, nu înainte ca instituții ale statului, dar și organisme ale societății civile, să verifice importanța patrimonială a fiecărui activ, dar și eventuala descărcare a acestora de orice sarcini ca active patrimoniale fundamentale (și nu atât „ale statului”, ci ale poporului român, ale istoriei și culturii noastre).

De altfel, ministerul Culturii, prin instituțiile sale de fond patrimonial, ar putea fi obligat, printr-o eventuală disjuncție din dosarul Castelului Wesselényi din Jibou, să constituie comisii, dublate de verificări ale unor experți independenți, a patrimoniului pe care îl știe văduvit din muzeele și colecțiile private. Chiar dacă, eventuala îndreptarea patrimonială ca demers național nu va asigura reconstituirea patrimoniului cultural, istoric și religios de acum trei decenii… Mai ales în condițiile în care multe dintre activele patrimoniului nostru național s-au „volatilizat” în colecții de care nu mai știe nimeni… Și de care cu atât mai puțin au habar aceia care ar fi trebuit să vegheze la integritatea patrimoniului național. Dar, prin lege, se poate constitui un fond național al patrimoniului care să indexeze toate restituirile și concesionările abuzive, făcute prin vari legi și interpretări juridice, în care să regăsim măcar informații despre data ieșirii din patrimoniul țării, societatea și/sau fundațiile care au inițiat acțiunile, casele de licitații care au asigurat procesul de înstrăinare, refuzul sau nepăsarea autorităților în a-și exercita drepturile de preempțiune în numele Statului Român în achiziționarea unor imobile, tablouri, manuscrise, bunuri de cult religios, dar și destinatarul „colecționar” final.

Dar, mai mult de atât, firmele, fundațiile și casele de licitații care au acționat și acționează ca achizitori și intermediari, și nu doar „în numele”, ci direct pentru fondul patrimonial al altui stat, trebuie interzise! Iar pe această linie a achizițiilor ilicite, făcute, de exemplu, de statul ungar (practic, ca achizitor cu drept de preempțiune unică, și „in integrum”!, al Ungariei), prin mii de hectare de terenuri și păduri, sute de clădiri istorice, și bunuri cultural-religioase patrimoniale (manuscrise, cărți, icoane vechi, steaguri de luptă ale domnitorilor noștri), se găsește societatea „Manevi” de la Budapesta, o firmă înființară în 1997, sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe maghiar (!), cu scopul, aproape oficial declarat, de a aduce („a readuce”, în termenii budapestani!) în proprietatea statului maghiar monumentele pe care acesta le consideră importante pentru Ungaria.

Iar dacă astfel de societăți trebuie declarate ilegale în România, „puieții” lor, constituiți aici în diferite forme juridice, trebuie radiați de drept din registrul fundațiilor și societăților comerciale. Este cazul firmei înființate la Satu Mare chiar sub „brandul” achizitorului statului ungar, ca „Manevi Pro Transilvania”, toate achizițiile trebuind verificate, nu doar ca mod de derulare și drepturi de preempțiuni respectate, ci inclusiv ca destinatar final, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre transferuri dinspre persoane fizice, adesea împroprietărite suspect, spre entități juridice, precum „Manevi Pro Transilvania”, iar dinspre acestea spre „Manevi Budapesta” și, în cele din urmă, din „activele” acesteia în fondul privat al statului ungar. Pentru că așa au fost scoase din patrimoniul național românesc, evident, cu ajutorul unor cozi de topor din administrațiile locale, din justiție, dar și din sfera de guvernare, zeci de imobile… Printre care, într-o succintă enumerare, regăsim un hotel din Oradea, unul din apropierea Lacului Roșu (Harghita), alte active și imobile cumpărate inclusiv prin achiziționarea directă a unor firme românești (cu tot cu patrimoniul lor), toate aceste metode făcând posibilă intrarea în patrimoniul budapestan a unor clădiri istorice (Hotelul Dacia din Satu Mare, Hotelul Coroana din Sighetu Marmației, Hotelul Ardealul, Castelul Mocsonyi și Teatrul Hirschl din Arad, Casa Teleki din Baia Mare, Hotelul Onix din Harghita, Hotelul Ferdinand din Hațeg, Hotelul Casino din Borsec ori Hotelul Melody din Cluj-Napoca, deși acesta era declarat monument istoric chiar de către Institutul Național al Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii!), dar și a unor clădiri din patrimoniul de drept public, și nu privat, al statului român, unele chiar sedii de primării (precum cea din Carei).

Pe lângă societățile comerciale intruse, precum „Manevi”, trebuie verificate, ca integratoare de active patrimoniale, și nu doar ca acoperitoare ale unor investiții directe în Transilvania ale statului ungar, Fundația „Sapientia”, Fundația „Sfântul Francisc” (care a reușit să concesioneze mai multe castele pentru o perioadă de 50 de ani!), Fundația „Pentru Școală” (care a achiziționat fosta Tipografie de Stat Ardealul din Cluj) ori Fundația „Laszlo Teleki”. Pentru că toate, sub paravanul „asigurării educației minorității maghiare”, au dat, de fapt, tunuri de proporții în achiziționarea de imobile…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*