Cu „Gaudeamus” în Schengen…

Imaginați-vă un stand cu cărți rare, un fel de anticariat, lângă care se află o tarabă cu mici și cârnați la grătar, cu murături și cartofi prăjiți, iar alături o tonetă la care se face reclamă cărții „Luxul sărăciei”, „o carte pentru toți săracii”, „ediție limitată”, desigur, ca vecinul, un tânăr frumos cu părul creț, ca Adonis, să facă reclamă la „Lyber/Vivanatura” – „o cremă activă cu Untul-Pământului și petrol” (în traducere, o cremă pentru reumatici), pe când la standul de vizavi se vând ibrice, ace și carice, ghiuluri, lănțișoare, smalțuri, casete aurite și tablouri cu cadâne abstracte,  în timp ce din apropiere primești știrea de la „Radio Om Bun” că „nu contează faptul că trăiești, ci contează mai mult felul în care trăiești”, cu îndemnul „Fă o faptă bună pe zi! Măcar una!”, iar nu prea departe dai peste un spațiu rezervat lui „Hary Auto”, de unde poți să cumperi orice mașină vrei, „cu probe pe loc și finanțare rapidă”, iar spre ieșire vezi un șir de felinare din tablă, frumoase, unul și unul, pentru pus pe morminte și cavouri, cu urări de sănătate veșnică dacă cumperi și o licoare din fructe de pădure.

Între toate aceste „produse” nu există granițe, exact ca în Spațiul Schengen, unde treci dintr-o țară în alta fără opreliști de nici un fel.

Aceasta este azi imaginea reală a Târgului de carte „Gaudeamus”, care nu trebuie să se mai numească „de carte” sau „carte de învățătură”,  ci Târgul de toate pentru toți. Sau de ce nu Târgul de Crăciun, fiindcă deja auzi clopoței, vânzătoarele au pe cap nu codițe, ci coarne de cerb, Moș Crăciun bate peste tot la fereastră, sania e pregătită, și schiurile, și patinele, fiindcă tot a distrus Nicușor Dan aceste  bucurii ale copiilor mici și mari, el repară de opt luni un poduleț și a dat peste cap realitatea din Cișmigiu, acum un parc al nimănui, fără lac, fără patinoar, fără viață!
Se pare că organizatorii de la Radio România Actualități sunt mai orientați decât primăria Capitalei și decât mulți alții, fiindcă au avut ideea să împingă Târgul în apropierea Crăciunului, să simțim că putem face cadou o carte, să o atârnăm de crengile bradului care se vindea la ieșirea din pavilionul B2.

Să vină austriecii și să vadă ce înseamnă un târg Schengen! Austriecii , olandezii și toți ceilalți care ne iubesc nu au atâta imaginație ca românii.

Dar hai să citim puțin din această cărticică fff atrăgătoare, „Luxul sărăciei”, având pe copertă un zeu antic cu ochelari de soare și ținând în mână în loc de un pocal cu vin, un purcoi de bancnote, de dolari. Orbul milionar.  O carte pentru toți săracii, care te îndeamnă peșleau: „Nu renunța la viață, renunță la sărăcie” sau „Obține acces la cultură și descoperă cum să faci rost de lucruri gratis”! Mai mult, ni se spune că, dacă vei citi această carte, „Vei învăța că se poate trăi cu demnitate și onoare chiar dacă singura sursă de venit este alocația copiilor”. Concluzia? „Citind Luxul Sărăciei, nu vei deveni milionar, dar cu siguranță vei deveni mai puțin sărac”. Cărticica are și un autor: Maurice Matei. E ingenios scrisă, are mult umor, dar și mult îngrășământ ludic, sigur, nu este porno, dar nici cu perdea.

Ceea ce trebuie să se rețină din această ediție post-pandemică a Târgului „Gaudeamus”, este faptul că el nu mai poate fi considerat un barometru al cărții, un cântar de unde să aflăm care mai este greutatea cărții românești. Felul cum arată târgul, ne ia ochii, zicem că am intrat în Schengen, că a dispărut orice fel de criză („criza cărții?!, ce-i aia? la noi?”), peste tot curg râuri cu lapte și miere. E o bogăție ce n-a văzut nici Parisul. Dar nici în Manhattan nu am văzut așa ceva, la BookExpoAmerica, fiindcă acolo nu se încurcă mațele în asemenea hal. Se respectă firma – „book”.  Dar la noi se practică stilul național „ghiveci” și poate că pentru unii borcanele amestecate dau bine. Poate că aceasta este realitatea în care trăim și ne facem că nu o vedem, fiindcă nu ne place. Dar trebuie să o acceptăm, fiindcă altă soluție nu avem. Nu mai putem fi nostalgici cu gândul la târgurile de carte de altădată, acum suntem cu „Gaudeamus” în Schengen. Nimic nu mai are granițe, adică măsură.

Păi ce măsură să aibă Editura „Nemira”, de pildă, dacă îi expune un Matthew Perry o imagine până-n lună? Ce nevoie are Matthew Perry, care nu e scriitor, e actor, a jucat cu Bruce Willis, dar și cu Jennifer Aniston în faimosul serial „Friends”, de reclama unei edituri ca Nemira? A făcut Nemira în toată existența ei o asemenea reclamă unui autor român?!

Sau ce măsură să aibă „Humanitas” când îl tot lansează pe Căcărtărescu, acum cu o carte albăstruie, cu supracopertă, un volum de 700 pagini, numit „Theodoros”, cu vânzători care mișunau peste tot îmbrăcați ca niște fantome în tricouri negre peste care era scris titlul cărții? Sigur, nu e vorba despre Teodosie al Tomisului, ci de un personaj inspirat de o scrisoare a lui Ion Ghica, trecut prin epoci diverse, cum ar fi Valahia, scrie „Căcă”, un nume preluat greșit, de la cronicarii germani, care așa au numit Vlahiia, țara ctitorită de români. Cartea este barochistă, un fel imitație după „Principele” lui Eugen Barbu,  o altă imitație a imitațiilor! Așadar, o carte care plătește tribut Lumii I, cu totul inutilă ca mesaj, fără importanță pentru viitor. O ficțiune care plagiază și răstălmăcește cărțile sfinte ale lumii. O maculatură. Ce-ar fi acest autor fără editura „Humanitas” care îi publică toate mâzgălelile, fără toate facilitățile acestei edituri cu origini dubioase? Nu există exemplu mai cumplit de înregimentare!  Luați-i lui Cărtărescu editura „Humanitas” și rămâne în fundul gol (ar trebui să împrumute pantalonii peticiți în fund ai lui Cristoiu). Sigur, ar putea fi valabilă și reciproca, fiindcă în afara de el, „Humanitas” nu a impus nici un alt scriitor.

Or, aici este realitatea Târgului „Gaudeamus”, că a făcut să dispară scriitorul român! El este o amintire, pus pe un banner la câte un loc meschin de lansare, în rest domină cartea străină. Fericiți trebuie să fie scriitorii occidentali, scriitorii lumii, că are în editurile din România un toiag de nădejde. Cum li se face aici reclamă, nu visează nici la ei acasă.  Ei triumfă la Editurile sardanapalice românești, mereu aceleași, Humanitas, Nemira, Trei, Niculescu, Paralela 45, RAO, Polirom, Litera, dar iată că a venit din urmă, pas cu pas, o editură care le-a înghițit pe toate, Editura Arthur, cu un spațiu gigantism, cât un sfert din B2. Care avea de toate pentru toți, mai ales în sectorul pentru copii. Toate cărțile mari ale lumii, de la antici la Harry Potter, erau acolo, în zeci de ediții de lux, cu ilustrații color. Am vorbit cu un redactor de acolo, care îmi spunea că a durat două săptămâni să amenajeze standul. Era un stand impresionant, ca o sărbătoare de Crăciun.  Regele „Arthur” părea invitatul onorific! Acest stand reprezintă imaginea a ceea ce se vrea a fi viitorul. Viitorul comercial al cărții, dar fără carte românească, deși B2 aparține României. Încă. Să ne bucurăm că prin „Gaudeamus”, cel puțin, am intrat în Schengen. Cartea rămâne o poartă deschisă, fără granițe, universală.