Când zidurile se prăbușesc, șobolanii fug… Când doar se zguduie nițel fundațiile, ei se pun la adăpost… Cam așa și cu boicotul nostru boicotat de „ei”… Înainte ca statul să fie nevoit să acționeze împotriva intereselor austriece, sub eventuala presiune a străzii, el se salvează prin șobolanii pe care i-a strâns la porțiile de cașcaval tocmai pentru a-și lăsa lui portițe…
Noi am strigat dară „Boicot!”… Iar Statul a auzit! Dar nu, nu ne-a auzit pe noi… A auzit furtuna… Iar înainte de a fi nevoit să pună pe hârtie cererile noastre, a dat semnalul de „evacuare” a unor active… Și va fi greu de demonstrat că statul s-a sabotat pe sine în momentul în care a permis fondului proprietatea să azvârle pe bursă acțiunile deținute la omv… Practic, el doar a lăsat ușa deschisă șobolanilor… Iar modul în care acțiunile de la fondul proprietatea, fond privat chiar dacă „putineii” au în ei active disjunse din cele ale țării, nu ale statului, vor fi salvate în alte portofolii, nu neapărat descotorosite de influențele și interpușii intereselor austriece în românia, va fi doar o chestiune de joc bursier.
Or, statul, măcar din respect pentru mișcarea societății civile și civice, trebuia să blocheze tocmai ceea ce putea bara fără prea mari probleme. Acțiunile omv -ului de la fondul proprietatea. Măcar pentru faptul că tocmai oamenii simpli, cei ce au făcut din boicot o acțiune concretă, au fost primii care au sancționat gestul inamical al Austriei, care, de fapt, a făcut din respingerea noastră un cap de pod în încercarea de a se pune, nu capră, ci țap austro(ungar) al UE, periclitând pozițiile Germaniei și Franței. Lucru ce nu va rămâne nesancționat de acestea, inclusiv prin posibilitatea ca Europa să-i anuleze Austriei acel drept de veto la adresa noastră. Altminteri, am putea asista la schimbarea polilor de putere în UE! Or, cine vrea asta, mai ales ca acțiune venită dinspre un stat cu apucături de zugrav de imobile ale celui de al treilea fost (oare?!) reich.
Protejarea, prin dreptul său de preempțiune, al acțiunilor omv din portofoliul fondului proprietatea reprezenta, așadar, prima decizie obligatorie a statului în clipa imediat următoare acțiunii dizgrațioase a Austriei. Și trebuia să o facă fie și ca o răscumpărarea a acelor acțiuni de la fondul proprietatea (un fond-melanj, cu administratori ai sferei private pe resturile de active din patrimoniul de resurse, dar și industrial, deținut odinioară de români), putând să adauge acel procent, unul doar aparent insignifiant, la acțiunile de drept deținute de stat în omv. Dar s-a dat de o parte, lăsând fondul proprietatea, nu numai să listeze la vânzare acele acțiuni, dar să o facă în procedură accelerată. Pentru că, da!, fondul chiar nu mai vrea să dețină acțiuni la omv. Dar nu dintr-o pornire similară oamenilor simpli, care au demarat boicoturile, ci pentru a-și proteja interesele: câștiguri pentru deținătorii fondului…
De fapt, statul a permis fondului să se pună la adăpost. Și este posibil, fie să nu fii înțeles mișcarea, fie să fii avut habar de ea, dar a închis ochii, deși ar fi trebuit să treacă lucrurile prin filtrul CSAT. Pentru că, de acum înainte, cu un precedent deja săvârșit, orice acțiune deținută (ilegal din perspectiva dreptului țării asupra bunurilor sale, fie și ele „de cândva”), fondul va putea scoate pe piață acțiuni de la oricare altă companie strategică.
Fondul trebuia să anunțe scoaterea la vânzare a acțiunilor, dar cu dreptul de preempțiune al Statului Român. Dar s-a grăbit. Tocmai pentru a nu se trezi probabil în situația în care, la presiunea străzii, s-ar fi operat o intervenție „extraordinară” pe aceste acțiuni. Caz în care ar fi pierdut administratorii fondului. Și când, ar fi putut câștiga statul, dar asta nu îi interesează pe cei ce administrează fondul proprietatea. Care, doar pentru această acțiune, prin care și-au dat de gol interesele lor strict private, și nu apărarea și fructificarea activelor in interesul statului, ar trebui revizuit ca existență. Ba, poate ar trebui să-l adăugăm și noi la lista boicotului, alături de anularea participațiilor austriece din România, prin forțarea naționalizării tocmai a unor „resturi” de active care, împreună, s-ar putea să ne surprindă ca putere de piață.
Lasă un răspuns