Dacă cu altă ocazie vorbeam despre artefacte aflate în Tezaurul Istoric care sunt solicitate în medii expoziționale din străinătate, iată că, de această dată este vorba despre un exponat mic, dar unic, de mare valoare arheologică, aflat în patrimoniul Muzeului Județean Buzău. Acesta este solicitat și va fi expus în două muzee din Statele Unite ale Americii și unul din Canada. Este vorba despre o piesă din os, o „psalie” de harnașament, cu o vechime de peste 4.000 de ani, care a fost solicitată pentru a face parte dintr-un proiect expozițional internațional. Psalia va sta pe continentul american aproximativ trei ani de zile. Artefactul din Buzău a făcut parte din harnașamentul specific unui cal din Epoca Bronzului și a fost descoperit în perioada 2011-2012, în situl arheologic Cetățuia-Cârlomănești. În situl „Cetăţuia” de la Cârlomăneşti, situat în satul Mierea, comuna Verneşti, au fost descoperite numeroase vestigii ale Culturii Monteoru din Epoca Bronzului şi ale Civilizaţiei Fierului din prima epocă. Unele dintre psaliile din acea epocă sunt foarte atent lucrate, cu foarte multe decoruri în relief sau realizate prin incizie, așa ca și piesa solicitată. Dintre elementele de harnaşament preistoric, se păstrează în general piesele confecționate din metal sau din materii dure animale. Pentru epoca bronzului, o frecvență crescută o au psaliile, care sunt părți componente ale căpăstrului (necesare pentru strunirea animalului). În literatura arheologică de specialitate aceste accesorii au fost tratate în lucrări monografice sau în studii speciale, dintre care unele se referă şi la descoperirile din România.
În articolul „Piese de harnaşament din bronzul târziu. Despre două psalii de corn din Moldova”, prezentat de specialiștii Vasile Diaconu, Adrian Adamescu și Daniela Calistru, aceștia fac referire la ultimile descoperiri din domeniu. Psaliile de corn, descoperite relativ recent, în spațiul estcarpatic, fac parte din colecțiile Muzeului Municipal Paşcani şi ale Muzeului de Istorie Galați. Aşa cum bine a arătat N. Boroffka, diferitele tipuri de psalii din corn au fost răspândite în spații geografice mai extinse sau mai restrânse, dar fără ca distribuția lor să corespundă strict doar anumitor medii culturale. Spre exemplu, pentru piesele de tip II, aşa cum au fost definite de către autorul amintit, analiza cartografică ne arată că cele mai multe astfel de accesorii au fost descoperite în bazinul mijlociu al Dunării, dar şi în nordul şi nord-vestul Mării Negre. Acestea din urmă se leagă, în majoritate, de mediile culturale ale Bronzului târziu, în a căror economie animalieră efectivele de cai dețineau o pondere crescută. Privitor la frecvența acestor piese de harnaşament, dorim să facem câteva observații doar pentru zona de est a României. Comparativ cu Bronzul mijlociu, în etapa târzie a epocii bronzului este cunoscut un număr reprezentativ de psalii, distribuite neuniform în spațiul dintre Carpați şi Prut, cu o pondere mai mare în jumătatea sudică a acestui teritoriu. Existența acestor artefacte în aşezările culturii Noua ne arată varietatea modalităților de exploatare a cailor. Se poate astfel presupune că o anumită parte a acestei grupe de mamifere era întrebuințată pentru tracțiune şi echitație, dar este dificilă emiterea unor valori procentuale precise. Analizele arheozoologice indică faptul că din totalul mamiferelor domestice identificate în aşezări ale Bronzului târziu din estul României, caii dețineau procente cuprinse între 2,5 % şi 20 %. Desigur, o parte a acestor mamifere erau sacrificate pentru consum, dar dacă luăm în considerare mobilitatea populațiilor de la sfârşitul epocii bronzului, atunci putem admite că un anumit segment al efectivelor de cai era întrebuințat pentru transport. Studierea resturilor de faună a arătat că unele exemplare aveau o anumită înălțime, care permitea folosirea lor pentru echitație, iar din acest punct de vedere A. F. Harding a presupus întrebuințarea cailor în cadrul confruntărilor militare. În acest context, facem precizarea că şi în unele stațiuni ale culturii Sabatinovka (de ex. Novokievka), s-a observat existența a două tipuri de cai, cu talie diferită, situație ce a fost explicată printr-o posibilă selecție a indivizilor fie pentru tracțiune, fie pentru călărie. Dacă pentru psaliile metalice au fost propuse modalități diferite de fixare în căpăstru, pentru exemplarele din corn încă există anumite dificultăți în acest sens, generate în special de diversitatea lor tipologică, bazată la rândul ei pe numărul şi dispunerea în variate moduri a perforațiilor. Deşi în literatura străină există mențiuni privitoare la faptul că anumite psalii din materii dure animale erau prinse între ele cu o tijă din corn sau os, considerăm că era mai probabilă întrebuințarea unei bare metalice, aceasta fiind mult mai rezistentă. Dacă ne raportăm doar la tipul de piesă ilustrat în prezentul articol, putem presupune că psaliile erau legate de acea bară metalică cu partea curbă spre interior, spre exterior, sau erau dispuse paralel. Urmele de uzură constatate pe anumite exemplare ne permit emiterea unor astfel de aprecieri. Într-o discuție relativ recentă despre două psalii de corn descoperite la Troia, M. O. Korfman şi P. Zidarov sugerau că aceste elemente de harnaşament erau fixate între ele prin intermediul unei tije metalice, prevăzută la capete cu două bucle. Suntem parțial de acord cu această propunere de reconstituire, cu excepția modului de ataşare al tijei amintite, care nu credem că putea să aibă buclele la exteriorul psaliilor, deoarece nu era posibilă introducere lor prin perforațiile pieselor de corn. În plus, faptul că până în prezent, nu cunoaştem nici o psalie de corn care să păstreze în interiorul ei această tijă metalică, ne determină să fim rezervați în privința modului de reconstituire propus de autorii citați anterior. Din acest motiv, noi am optat pentru faptul că o astfel de tijă metalică era prinsă de cele două psalii prin intermediul unor fibre sau fâşii de piele. Grija cu care au fost lucrate, dar şi faptul că au trăsături morfologice care permit deosebirea mai multor grupe tipologice, ne indică posibilitatea ca psaliile de corn să fi fost confecționate de către artizani specializați în prelucrarea acestui gen de accesorii. În plus, în cadrul culturii Noua, prelucrarea materiilor dure animale s-a bucurat de un interes aparte, dovadă fiind multitudinea şi varietatea artefactelor confecționate din os şi corn. Spre deosebire de exemplarele metalice, care apar uneori şi în depozite, în spațiul est-carpatic piesele confecționate din corn se întâlnesc doar în inventarul aşezărilor, ceea ce arată funcția practică a acestor obiecte, dar amintim că în alte zone, obiecte similare au fost identificate şi în cadrul unor complexe formate din obiecte de bronz. Pentru aceasta se poate studia și „depozitul de la Cioclovina” (jud. Hunedoara), una dintre cele mai mari comori descoperite în secolul XX în România și care a fost scoasă la iveală din Peştera Cioclovina. Un tezaur de podoabe datate în Prima Epocă a Fierului (Hallstatt), depozit care conţinea peste 6.000 de obiecte de bronz, chihlimbar, sticlă, faianţă a fost găsit de un speolog. Pentru cei ce vor să afle amănunte, avem mărturia lui Traian Orghidan a fost publicată în volumul „Prin peşterile lumii”, de Ştefan Negrea (Editura Sport Turism, Bucureşti, 1979).
Utilizate ca părți componente ale harnaşamentului cailor folosiți la tracțiune sau pentru echitație, psaliile reprezintă o categorie importantă de obiecte, care, pe măsură ce se vor îmbogăți numeric, vor oferi elemente de noutate sub aspect cultural, cronologic sau în ceea ce priveşte arealul de răspândire. (G.V.G.)
Lasă un răspuns