Fals tratat de sărbătoare…

Avea dreptate Eminescu: „Alte măşti, aceeaşi piesă, alte guri, aceeaşi gamă” la tribuna oficială, plină ochi, în a-şi savura onorul, pentru unii nemeritat. În fiecare an, la 1 Decembrie, clasa politică, cu un hocus-pocus, se umple de fals-patriotism.  În cel mai greu an pentru români, cu război la graniţă, într-o sărăcie lucie, cînd puterea de cumpărare a românilor e sub jumătatea mediei europene, parada rămîne un prilej de ipocrizie şi festivism pentru politicieni, luînd în calcul chiar tupeul unor detaşamente NATO şi americane de a se alătura militarilor români.  De ce avem nevoie de atîta machiaj? „Nu există nimic mai fantastic decît realitatea!”, strigă vorbele lui Dostoievsky! Nu-i nimic mai incredibil decît lucrurile false servite nouă zilnic cu chipul normalului. Dintre toate, doar sărbătorile din calendar vin cu regularitate de metronom. Şi în acest an, discursurile grav-populiste au făcut deliciul zile de 1 Decembrie.

„Mă cutremur şi râd”, afirma Nietzsche, o atmosferă penibilă pentru milioanele de săraci ai ţării. Ei fac anual cozi la fasolea propagandistică, un fel de batjocură, de pomană, pentru lipsurile îndurate peste an. De fapt cine a inventat fasolea cu ciolan şi ne-o serveşte drept tradiţie? Cei care ne tratează ca pe nişte ignoranţi, fără identitate! Cei care ne fabrică o identitatea artificială şi ne servesc drept tradiţie, tradiţii inventate. Această minciună mediatică e chiar o insultă pentru românul creştin, în postul Crăciunului, cînd carnea, laptele şi oul nu fac casă bună cu credinţa. Mă spovedesc deschis ţie, cititorule şi dacă nu mă regăsesc în ipostaza de iubitor de neam, atunci ce sînt? Ce aş putea fi? Din categoria organizatorilor de circ nu voi face parte niciodată. Măcar de această mare sărbătoare a României să ne iscălim cu sufletul pe fapte, eliminînd ura care pustieşte respiraţia patriotică. Măcar acum, cei mari la stat să-şi recapete faţa umană faţă de acest popor în derivă, desculţ şi rupt în coate.

1 Decembrie a adunat şi anul acesta zeci de mii de oameni în centrele oraşelor. Timpurile grele îi trimit pe mulţi români, răbdători, la cozi, cu nădejdea că vor apuca să guste din vestitul inventat ciolan naţional cu fasole. Demersul e chiar ieftin pentru guvern, dacă îl adăugăm la costul de propagandă. Dacă sărbătoarea naţională nu va fi promovată justificat, real-patriotic, dacă nu vom avea adevăraţi militanţi pentru binele poporului, despovăraţi de mercantilismul jenant, mulţi români se vor mulţumi cu firmiturile de la mesele centrale şi locale.

După depunerile de coroane şi ceremoniile militare,  festivităţile Zilei Naţionale s-au  mutat în centrele marilor oraşe, la popota în aer liber, unde cetăţeanul român aşteaptă ore în şir farfuria de unică folosinţă, la cozi kilometrice, pentru a simţi că măcar o singură dată pe an, de 1 Decembrie, guvernul oferă ceva gratis, fără să impoziteze. De fapt nici fasolea nu e gratis, oferta e tot din banii românilor. Rău e că nici acest guvern, nici chiriaşul de la Cotroceni nu observă îmbulzeala crescută de la an la an, nu au ochi să vadă că România încolonează tot mai mulţi oameni la cozile sărăciei. Rău e că nu se reuşeşte transmiterea valorii spirituale şi istorice a evenimentului în rîndul clasei politice, a celei de afaceri, unde nepăsarea şi iresponsabilitatea şi-au găsit loc confortabil. Dacă politicienii şi-ar spune în mintea lor înverzită de tuşul banilor: No, am furat destul pentru cîteva generaţii, acum să facem ceva şi pentru mojicii ăştia, tot ar fi bine.

Mă întreb cît de lungi ar mai fi cozile la fasolea cu ciolan dacă împuterniciţii cu istoria prezentului ar face dovada patriotismului, corectitudinii, altruismului şi bunului simţ? Mă întreb cîte ore sau zile ar răbda politicienii noştri în frig şi în ninsoare dacă ar trebui să-şi arate mîndria de a fi patriot? Sau cît de populat ar mai fi guvernul, dacă celor ce ne conduc li s-ar face analiza de sînge a cinstei şi patriotismului? În mod sigur Palatul Parlamentului ar încăpea într-un birou. În stadiul actual toţi deţin imunitate pe viaţă la morală. Întrebările nu mai au nevoie de răspunsuri, rezultatele sînt vizibile în performanţele guvernaţilor şi în traiul zilnic al românului. Discursurile pompoase dedicate sărbătorii noastre naţionale, trebuie înlocuite cu cele în favoarea suveranităţii, unităţii de ideal şi de credinţă, în favoarea bunăstării şi siguranţei poporului.

Degeaba ne urează guvernanţii „la mulţi ani” de Ziua Naţională, dacă ne-au umplut de datorii, de taxe, impozite, facturi astronomice, dacă ne-au dat pe mîna străinilor şi au adus războiul aproape de casa noastră, iar acum acum aruncă mîţa moartă de la unul la altul, în discursuri cu patriotarde, pozînd în salvatori ai României, promiţînd la urechea poporului din stradă verzi şi uscate electorale. 1 Decembrie e prilej de propagandă pentru ei, prilej de a lăcrima în batistă prin somaţie biologică, în faţa poporului adus de spate şi biciuit cu ştiinţă, căruia tot nu-i va tihni înghiţitura de fasole aparent gratuită.

Din nefericire vin sărbători de trist relief pentru vulnerabila societate românească, pentru românul încolonat de atîtea ori de istorie la porţia de demnitate, sleit de puteri, cu ochii spre tunelul de lumină al cărui capăt este în mîinile asupritorilor din ţară şi din afară. Iar luminiţa nu se vede. Trebuie să mai fi rămas în cenuşa din vatra românească o scînteie de patriotism, una care să reaprindă spiritul naţional după trei decenii de muţenie, îngenunchere, derută şi manipulare; o scînteie receptivă la apelul unui ideal de urgenţă. Trebuie să se trezească dorinţa românului pentru universul pierdut al suveranităţii naţionale, al demnităţii sociale şi morale. Acţiunile poporului unit trebuie să conţină tot atîtea posibilităţi de eliberare din strîmtorile interne şi din strîmtorările venite din afară, mai ales acum cînd clasa politică ne semnalează că statutul lor e tot mai corupt şi mai nedrept, cînd ferestrele vieţii sociale devin tot mai opace. E necesar să ne reîntoarcem la o linie de start, pentru a porni din nou, de această dată în direcţia cea bună.

Îmi amintesc o înţelepciune veche, anume că dacă vrei să schimbi ceva din temelii e nevoie de sacrificii. Sacrificii au fost, „Eroi au fot, eroi sînt încă şi-or fi în Neamul Românesc”, dar parcă prea sacrificat este poporul nostru în comparaţie cu celelalte popoare europene. Un cobai de succes, asta sîntem noi, pe pielea noastră se testează sărăcia, batjocura, hoţia de stat şi jaful colonialiştilor occidentali.. Pe pămîntul nostru trec cum vor puterile lumii, sădesc ciulini, lasă în urmă gunoaie, care se suprapun gunoaiele noastre. Pînă cînd, capul plecat, pînă cînd?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*