…Ca să știți de ce nu mă supun nimănui, nu recunosc nici o autoritate, nu am stăpân pe lumea asta! Și nu voi avea niciodată. Singura autoritate pentru mine este Dumnezeu. Ca să înțelegeți de ce eu nu sunt și nu pot fi vreodată sluga nimănui. Nici politic și nicicum. Vai și amar de cel ce mi se crede mie stăpân și proprietar! Tataia – Sublocotenent Petrache Popa, de la „Trei Greu”. Decorat cu Virtutea Militară clasa a II-a, citat pe ordinea de zi de patru ori. Rănit grav de două ori în cel de-al doilea război mondial. A ajuns până în munții Tatra. A fost prizonier și la ruși, și la nemți. A evadat de ambele dați. Cea mai spectaculoasă evadare a fost de la nemți, când a furat, împreună un pilot american de care se înamorase o nemțoaică, soră medicală, o avioneta germană, cu care au ajuns în România. Au fost doborâți de ai noștri, avioneta fiind cu zvastica pe ea. Dar au scăpat cu viață.
A fost dat afară din armată, laolaltă cu alte câteva mii de ofițeri, în 1946, în urma epurării politice a Armatei Române. A făcut pușcărie politică la Poarta Albă, Galați (acolo îi trimiteau spre exterminare pe cei mai înverșunați ‘dușmani ai poporului), canal… Frate-su, unchiul Ionică Popa, legionar cu acte-n regulă. Caftit cu parul și ăla în timpul pușcăriei politice.
Mama lor, străbunica Teodosia, a ieșit cu ghioaga când au venit cu colectivizarea. Și aia a fost bătută bine, da’ tot nu s-a lăsat, nici ea nu înghițea rahaturi.
Fratele străbunicii materne, alt „nebun”, Vasile Popa, și asta oleacă legionar, care a înfundat pușcăriile comuniste pe motiv de politică, a fost pilot de vânătoare în Al Doilea Război Mondial, nu mai avea loc pe piept de decorații, a doborât și ăla tot ce a prins în cale. Parcă îl vad și acum, înalt (cred ca avea peste 1.95metri), uscățiv. Mă striga „stră-stră”. L-au bătut comuniștii numai în cap… Și pe ăsta tot „Popa” îl chema, că numele de familie al ambilor bunici materni a fost „Popa” – cel mai probabil au avut strămoși preoți și de-acolo li s-a tras, că așa erau timpurile, numele le venea unora după meserie.
Și dinspre tată, mă trag tot din oameni cu sânge clocotind de Românie în instalații: Comandor Calistrat Andonie și General Luca Andonie, ambii combatanți activi în Primul Război Mondial. Niște „„țărani proști”, vorbitori de franceza, cu biblioteci imense și ei. Și familia bunicii paterne era întărită și cu școală, la fel ca cei din ramura maternă. Eu nu sunt la prima, nici la a doua și nici măcar la a treia generație încălțată!
7-8 ianuarie 1918 – Comandorul Calistrat a ținut rușilor piept și Galațiul nu a căzut pradă rușilor datorită oamenilor aflați sub comanda lui. O divizie rusă venea pe jos dinspre Bărboși, cu intenția de a ataca Galațiul. Ai noștri au trimis o companie de infanterie și doua vedete pe Dunăre. „Capitanul Bogdan” era sub comanda locotenent – comandor Calistrat Andonie. Nu a avansat în grad de pentru că, așa cum spunea generalul Luca, era căpos, neînfricat și nu se temea să dea peste nas tuturor, inclusiv superiorilor.
Și Generalul Luca Andonie, și comandorul Calistrat Andonie (frații străbunicului meu, Ștefan) sunt îngropați la Bellu militar. Calistrat e in poziția 5, locul 6, împreună cu varul sau, locotenent de artilerie Vasile Andonie (1863-1898) și aproape de fratele Luca Andonie. Unchiul meu, văr primar al bunicii, Prof. George Şt. Andonie, a făcut carieră datorită generalului Luca Andonie. Unchiul George a fost profesor la Politehnica din București, membru în Comitetul de Istorie și Filozofie a Științei al Academiei României, precum și în Comitetul Internațional de Istorie a Matematicii (Toronto, New York).
Lasă un răspuns