Un om mânios…

Uşa se trânti de perete şi în birou intră prim-ministrul pufnind furios şi înjurând cu acea pricepere pe care o capătă toţi cei care în viaţă au trăit cam tot timpul în cazărmi. Secretarul personal al marelui personaj, Pavel, un tânăr ce părea făcut din ciment, întrebă foarte profesionist:

– Excelenţă, vă văd puţin îngândurat! Doriţi un relaxant sau poate un sfat referitor la această situaţie?

– Bă! dă-mi un relaxant, deşi mai bine mi-ai da să omor pe cineva la ce nervi am pe mine acum!

– Nimic mai simplu! Vă recomand chiar să-l omorâţi pe ministrul energiei fiindcă asta v-ar rezolva în context şi alte probleme conexe…

– Perfect! Fii bun te rog şi adu-mi-l aici spuse prim-ministrul în timp ce lua o gură de relaxant din paharul de cristal oferit de omniscientul Pavel.

– Nu aţi dori să-l convocaţi la telefon în timp ce eu îl voi surprinde în birou fiindcă ştiţi că de câte ori îl convocaţi refuză să vină motivând că este plecat pe teren, dar de fapt îşi urmăreşte pe reţele afacerile cu cele o sută de pompe de combustibil pe care, sanchi! le-a declarat ca fiind ale nevesti-sii, care este de fapt o tută plină de fiţe şi botox.

– Bă, e bună şi asta! Uite că mă mai relaxai!

– Doriţi să vi-l aduc muribund, viu sau aşa şi aşa?

– A, te rog că mi-l aduci viu ca să mă distrez şi eu puţin torturându-l! Apropo! Ce-mi recomanzi toporul sau bâta de baseball?

– Pentru început toporul, dar putem folosi şi drujba în caz de nevoie!

– Bun! Ne orientăm funcţie de situaţie! Te aştept!

Pavel dispăru din peisaj, iar primul se regală din ce în ce mai fericit cu relaxantul vechi de doisprezece ani… Peste cam cinci minute pe uşa biroului pătrunse ministrul energiei susţinut de Pavel deoarece avea tendinţa fermă de a se prăbuşi, fiind evident faptul că pe drum avusese parte de diferite sfaturi din partea secretarului particular. A fost sprijinit de un perete, iar şeful se uită la el cam cum te uiţi la un gândac picat în supă atunci când vrei să iei prima lingură…

– Păi bine bă, lichea fără ruşine şi prostu’ satului, tu pe mine vrei să mă franţuzeşti? Adică, hai bă, că ăsta-i mai bou, ia să-i dau io o ţeapă să-i cadă lui pe cap toată şandramaua să-şi rupă gâtu’ şi io să-i iau locu’ că-s mai frumos ori mai dăştept!

– Şefu’ să mor io şi cu copilaşii mei, n-am făcut nimica bre, io-s devotat nu ca tâmpitu’ ăla de la finanţe care numai cu şuşu-muşu umblă toată ziua! Zău, să chiorăsc, dacă te mint!

– Bă nu fii idiot! Păi cum să nu ştiu eu că nu ai făcut nimic atunci când dobitocii ăia din energie, pe fondul liberalizării au explodat preţurile, iar poporul, bă, poporul pe care noi trebuie să-l slujim cu devotament, nu a mai putut plăti şi urma să se revolte, adică să mă dea pe mine jos!

– Aaaa, şefu’ hai că acu’ pricepui! Păi, io n-am făcut altceva decât să pun în practică cele zise de matale! Că ieşi ca dracu’ asta nu mai e vina mea!

– Pavele, adă drujba! Ăsta mă face prost în faţă! Băi nemernicule, cum poţi să spui o tâmpenia ca asta!? Eu am înregistrările şedinţelor de guvern şi acolo exprim clar şi pe înţelesul tuturor că singura noastră grijă e poporul băi, boule!

Dovadă clară că era un irecuperabil, ministrul începu să rânjească de parcă ar fi câştigat la loto:

– Şefuu’ ai că-i bună aia cu şedinţele pe care le ţinem pentru ziarişti şi alţi papagali! Io vorbesc de ce mi-ai zis matale în particular când cu liberalizarea! Ia ascultă ici-şa!

Ministrul scoase din buzunar telefonul lui de fiţe şi-l dădu pe speaker. În birou se auzi vocea prim-ministrului care spunea cu glasul său de conducător al oştilor pământeşti:

– Bă Vergică, lasă-i pe idioţii din energie să salte cât vor ei preţurile că noi îi potcovim pe toţi! Pe ăia de jos cu tva-ul, iar pe lacomii de la butoane cu impozitu’ pe profit! Te-ai prins?! Plus micile atenţii pe care le primim ca să ne facem că nu vedem măgăria! Fii deştept Vergică, că lumea geme de imbecili care cred că ne pot proşti pe noi!

Pavel interveni fără să mai ceară aprobare şi cu un pumn bine gestionat îl îndoi pe ministru, îi luă telefonul din mână şi îl zdrobi cu muchea toporului. Surâse victorios preţ de o secundă fiindcă ministrul îşi reveni şi spuse printre gemete: mesajul este codificat în cinci locaţii pe care dacă nu le accesez zilnic îl transmit automat către presă din toată lumea! Şefuu’ ai că nu-s chiar bou cum mă crezi matale, bre!

– Pavele pregăteşte camera mută!

– Să pun folie pe jos ca să nu faceţi mizerie?

– Nu, fă doar un control de rutină şi vezi să nu mai aibă băiatu’ ăsta vreo sculă de înregistrat la el! Leagă-l de scaun şi mai adu-mi un pahar de relaxant că-mi veni o idee!

În timp ce Pavel executa ordinele primite, prim-ministrul se regala cu un nou pahar de relaxant, iar Vergică tremura ca varga de frică, ideea anunţată se transforma într-un plan măreţ care-i lumina figura şefului, aşa că peste câteva minute intră în „camera mută” fără topor sau drujbă, ci doar cu un briceag mai vechi unul în formă de peşte pe care-l primise de la un unchi al său mare amator de pescuit. Închise uşa după el, tăie sforile cu care ministrul era legat de scaun, se aşeză şi el şi spuse cu glas blând ca un bunic sfătos:

– Bă, Vergică, bă tu eşti ca copilu’ meu bă şi uite că era să intru în păcate de nervi şi supărare, da’ nu m-ai întrebat şi tu, aşaa ca-ntre prieteni care suntem, ce mă apasă! Uite îţi spun acum că m-am mai calmat! Băă! Mi-am făcut o programare la un dentist din Viena să-mi fac o lucrare mai amplă că uite, una-două sunt la televizor şi trebuie să arăt bine, nu ca un ministru din Africa! Tu ştii cât costă lucrarea asta!? Îţi spun eu! Habar n-ai! Apoi, acu’ de sărbători, nevastă-mea merge la cumpărături, normal, cum face orice mamă, pe la Paris, Milano, chiar şi prin Dubai şi treaba costă nu? Fiu-meu este pasionat de istorie şi pleacă în Machu Picchu că are de făcut nişte săpături pe-acolo. Tu ştii unde este Machu Picchu ăsta? Păi dacă era la Strehaia mai mergea da’ aşaaa… Bă! Şi fiică-mea, o ştii doar, este în vorbe cu un baştan rus sau arab, habar n-am, da’ pleacă într-o croazieră pe Mediterana cu iahtul ăluia. Bă, şi-i trebuie şi ei nişte bani de buzunar că nu e oricine, e fată de prim-ministru, no? Şi-acu te-ntreb! De unde bani bă, de unde? Din leafa mea de prim şi aia de senator? Hai să fim serioşi, astea sunt pentru mers cu tramvaiul sau cu birja la piaţa Matache! Deci, ce-i de făcut!?

– Oaleee şefu’ doar pentru atâta lucru m-ai băgat în sperieţi de era să fac infarct nu alta! Uite chiar am la mine nişte bani că mă rugă nevasta să trec pe la mall în drum spre casă şi să iau nişte verdeaţă pentru borş. Io zic că ajunge, nu!?

Ministrul puse pe masă un tanc de vreo cinci mii de euro şi zâmbi triumfător! Primul se uită la bani, nu se atinse de ei, ci rosti cu o oarecare durere în glas:

– Bă, Vergică, nu-ţi spusăi că nevastă-mea merge în Dubai şi pe la Paris? Şi tu vrei să se descurce cu amărăciunea asta a ta cu care vrei să cumperi lobodă şi dragavei? Tu mai ai ceva minte în capul ăla al tău plin de fumuri? Ia vezi că mă superi şi trec iar la drujbă!

– Bine şefu, hai că dau tot ce am la mine! Uite încă două mii şi să fie într-un ceas bun!

– Vergică lasă prostiile şi pune câte un zero la coada sumei, apoi mai vorbim!

– Adică cincizeci de mii!? Păi, de unde să am io atâţia bani la mine?

– Da’ cine te grăbeşte? Mi-i poţi da şi mâine, dar nu mai târziu că intru în criză de timp şi nu e bine…

– Bine, rămâne deci pe cincizeci de mii da?

– Vergică, tu mă crezi la capu’ podului să cer pomană bă!? Tu ştii unde este Machu Picchu ăla dă care vorbirăm noi mai devreme? Habar n-ai!

– Aşa e şefu’ că io nu trebuie să ştiu toate câcaturile, doar am consilieri pă probleme…

– Bă să ştii de la mine că e la mama dreacu’ dă n-ajungi acolo decât cu avionu’ ori submarinu’! Ai idee e cât costă un bilet la submarin? Înnebuneşti bă, nu alta! Deci…

– Deci cinci sute de mii şi rămânem prieteni, daaa?

– Vergică, eu ştiu că eşti mai greu de cap şi nici ţinere de minte nu ai! Şi eu cu ce mă duc la Viena? Cu troleu’? Şi poate vrei să stau în gară cât îmi face ăla dantura?Pavele! Drujba!

– Nu şefu’, stai nu te grăbi! Ce zici de cinci milioane?

– De lei!?

– Ai, bre, ce noi suntem la ghişeul de salarii!? Euro!

– Ei, aşa mai merge!

– Uite, ţi-i trimit acum prin transfer bancar şi mă duc la muncă, că destul am fost stresat astăzi!

– Hai că-mi plăcu bancu’ cu transferu’! Adică, băi idiotule, să ia urma banilor orice şmecher din bancă şi după aia să ne ţină cu ouăle în cleşte! Hai că eşti şi prost! Fii atent aici cum facem! Vii mâine dimineaţă la minister cu o servietă d-aia dă fiţe, diplomat, în care ai suma şi să nu te pună dracu’ să bagi cine ştie ce dispozitive de urmărire în ea! Banii şi atât! La intrare te întâmpină Pavel şi, conform protocolului, te ajută să cobori luându-ţi servieta. Apoi intraţi în minister şi vă vedeţi fiecare de treaba voastră. Hai să te conduc nu cumva să te omoare Pavel tocmai acum când am reuşit să te luminez!

– Da’ şefu’ să mor io eşti tare bre! Nu mai am bani nici să cumpăr ghetuţe copilaşilor, da-nvăţai meserie nu glumă!

– Lasă că nici copii nu ai, iar banii ăştia îi scoţi doar în trei zile din pompele alea de combustibil pe care le-ai trecut pe numele neveste-ti! Ţi-am spus că mă crezi cam prost da’ nici eu n-am ajuns prim-ministru împărţind găleţi şi pixuri golanilor ca să mă voteze!

Din vorbă în vorbă, cei doi traversară biroul şi se despărţiră ca doi buni prieteni strângându-şi mâinile. Ciudat! Pe faţa de obicei inexpresivă a secretarului se putea citi acum o mare dezamăgire, un fel de tristeţe iremediabilă.

– Pavele, vezi că ţi-a lăsat domnul ministru nişte mulţumiri pe masa din camera mută, iar mâine ai o misiune de mare importanţă!

– Am înţeles! Voi rezolva, răspunse el scurt şi clar apoi trimise cu multă discreţie materialul înregistrat din „camera mută” spre adevăratul său serviciu.

Lasă un răspuns