Pe Calea Regală de la sud de Dunăre…

Incredibilă, pentru unii, uimitoarea dezvoltare turistică a Bulgariei! O destinație asaltată cu încredere de tot mai mulți români. Sincer – sceptic fiind de felul meu – nu mă credeam în stare, cândva, că entuziasmul din mine se va revărsa ca aluatul bine frământat. Cândva înseamnă chiar luna ianuarie a anului 1990, când, făcând parte din noua conducere a României pitorești, am fost invitat la un târg de turism de la Varna. O mică paranteză. Atunci am cunoscut o admirabilă ziaristă și scriitoare de la radio „Sofia” – Violeta Laloșeva. Interviul pe care l-am realizat și publicat în prețuitul, de atunci, Almanah turistic – fie-i odihna liniștită, sucombare provocată de tot felul de rătăciri internațional programate – era prima promovare făcută turismului bulgar în presa scrisă din România. Reproduc, în copie, acea convorbire fiindcă merită să cunoașteți calitatea răspunsurilor încântătoarei interlocutoare. Că am făcut acest gest ee două pagini de carte pe barba mea, adică fără bani, s-a datorat și faptului că am vrut să fie și un fel de mulțumire pentru cunoștințele surprinzătoare ale Violetei despre România, pentru nenumăratele ei treceri la nord de Dunăre, Bucureștiul beneficiind de o simpatie specială. Că după prima noapte trăită atunci la Varna am vrut încă din zori să părăsesc Bulgaria, asta o spun că să vă formații o idee cam de unde și-a luat startul turismul din țările noastre ieșite pe piața liberă…

Ei bine, creșterea impetuoasă a industriei ospeției de la vecini m-a pus pe gânduri ușor înfruptate din câte un strop de invidie. Ca tot omul neputincios, poate. Asta s-a întâmplat, mai cu seamă, la marile târguri de turism internaționale: ITB Berlin (unde am fost la circa 10 ediții), Londra, Madrid, ba și la Göteborg, în Suedia – îți mulțumesc și acum, dragă prietene Gigi Fodoreanu – (călătorind într-un avionaș cu elice, alături tot de o doamnă din… Bulgaria. Om de afaceri.). Ei bine, aproape oriunde, standul Bulgariei era, ca și cel al Ungariei, vecin cu al nostru. Cum arăta și cum a evoluat standul Bulgariei, de-a lungul timpului, mi-e rușine, în ce mă privește, să mai adaug vreo vorbă… Să spun un „fleac”: totuși, cum de bulgarii, la ITB Berlin, au fost primii care au agățat în pieptul vizitatorilor, ani la rând, câte un… mărțișor? Și nu românii ori basarabenii? Pentru cine nu știe, ITB Berlin este cea mai mare expoziție a industriei fără fum din lume și se petrece totdeauna în prima parte a lunii martie. Era, în sine, o destinație fabuloasă. Se zice că cine nu participă aici, cu stand de țară, nu există în circuitul turistic internațional. E aproape un adevăr inatacabil.

Sper că nu pot fi suspectat de agent publicitar al bulgarilor. Călătoria de acum câteva zile am plătit-o ca oricare dintre cele circa 25 de persoane, din grupul AJTR. Ba chiar mai mult, fiindcă vizita am organizat-o – alături de minunata noastră prietenă de la Ruse, Lili Ganceva, cel mai superb „pod uman” nu numai între bătrânul Rusciuc și Giurgiu, ci mult mai departe peste ambele maluri din amonte și aval ale Dunării – unii dintre bunii mei… prieteni m-au tot confundat cu un om de serviciu… E bine și așa, fiindcă când nu-mi va mai conveni să fiu președinte al AJTR, ceea ce mi-am propus să se întâmple foarte curând, în mod sigur voi prinde vreun post cel puțin la… NATO. Ce naiba, doar numai unii? Lăsând gluma la o parte, chestiunea este alta, de o mare tristețe, în ce mă privește. Față de ceea ce au încercat să facă, din dragoste de neam, „sfinții părinți” ai călătoriilor românești – V. Alecsandri, N. Iorga, Al. Vlahuță, Ion Simionescu și, nu în ultimul rând, însuși M. Eminescu, ca să amintesc doar câteva piscuri – a eșuat în chipul cel mai lamentabil. Acești stâlpi ai identității neamului au încercat, și-au dorit să ne învețe că a călători înseamnă a cunoaște. Și dacă cunoaștere nu e, scade capul și se umflă burta…

Fiindcă, cu toată rușinea și părerea de rău spun, mulți dintre români confundă șansa ca prin cunoaștere, curiozitate, dorință de a te întoarce acasă și cu ceva în cap, pătrunzând în fascinante universuri, stomacul supradilat al unora, în mod sigur și de lipsa de educație, îi împinge, parcă, numai spre… ieslea unui grajd. Te crucești când auzi atâția reprezentanți ai poporului nord-dunărean cu câtă satisfacție povestesc în dreapta și în stânga că în câteva zile de vacanță în Bulgaria au pus pe ei câte 4-5-6 kg! Hait, ăștia suferă de un… Ignat prematur. Ne convine, ni s-a dus buhul, ajungând rușinea industriei ospitalități de prin mai toate țările europene. Chiar dacă nu-s singurii sparți de pe continent. Am văzut și alte neamuri, de Casă Mare, precum nemți, italieni, ba chiar și… elvețieni, clămpănind din fălci mai dihai decât vreo duzină de purcei în jurul unei scroafe care dormea pe burtă de o zi întreagă. Săraca, își dăduse duhul înainte de sorocul neamului ei… Voi reveni însă în episodul următor, fiindcă există deja măsuri în sprijinul presupusului bun simț alimentar rămas needucat.

Oricum, ideea călătoriilor plămădite, prin excelentele opere ale marilor scriitori pomeniți mai sus – mă întreb câți le mai șterg de… praf, dacă le-au avut prin casă vreodată? – vor păstra în sine comori de care nu suntem în stare să ne apropiem…

Așadar, în stilul Călătoriilor AJTR în care m-am implicat, nu singur – ideea, însă, fără toantă modestie, îmi aparține – am croit un traseu și pentru Bulgaria, deși Balcicul ori Cap Caliacra și mai la vale, au fost locuri văzute în repetate rânduri de mai mulți dintre cei prezenți. Numai că una este să vezi și alta e să înțelegi. Poate să nu ți se întâmple nici una nici alta, asta nefiind o problemă rară. Este sigur că poți pricepe, dobândi, și ceea ce nu gândești dacă beneficiezi peste tot – la Silistra, la Bazargic (Dobrici) Balcic (unde am să dormit în clădiri ale complexului Palatului – zic ei – al Reginei Maria), Flamingo (Albena, în hotel de 5 stele, în care nu numai ai noștri s-au speriat de bogăția micului dejun, onorată de cu vajnic avânt românesc), la Veliko Târnovo, Arbanași etc. – prezentările, ghidajul, fiind realizate de excelenți specialiști în domeniu. Mă rog, eram un grup de… elită, ce naiba! Numai că de elită ori din pătura vulgului, bulgarii ne dau lecții în materie de servicii turistice, față cele ce se petrec la noi, pe aceeași cracă a profesiei, plină însă de găinaț…

Inițial, traseul mai cuprindea orașele Plovdiv și Sofia. Ocrotitoarea noastră, Lili, ne-a somat să renunțăm la aceste destinații fiindcă ne-am fi transformat călătoria – prin întinderea ei – într-un coșmar de neuitat. M-am conformat pe loc fiindcă, nepristan, mi-a venit un blând pentru numele traseului: Calea Regală! Cale presărată încă de numeroase însemne românești în structura și istoria ei. Nu am dezvoltat această idee de-a lungul călătoriei noastre spre a nu leza, cumva, sensibilitatea bulgarilor. Într-un alt episod voi stărui bătrânește asupra felului cum sunt privite aceste realități: bulgarii ascultă cu o ureche argumentele noastre istorice, specialiștii lor respingându-le chiar fără să le înțeleagă sau să mimeze o minimă bunăvoință, iar ai noștri n-au nici urechi, nici gură, nici mănă de scris nici pentru frânturile mai lungi sau mai scurte de istorie comună. Recomand, cu respect, ca turiștii neavizați să nu se amestece în astfel de „enigme”. Să-i lăsăm pe specialiști să-și spargă capetele, fiindcă prin vremuri armatele noastre s-au însângerat crâncen și mult prea mult, fără nici un rezultat convenabil ambelor părți combatante. Să fie clar pentru toată lumea: nimeni nu-ți va deconta binele pe care i-l faci cuiva în momente grele. Iar dacă săvârșești un bine, atunci nici nu te aștepta la răsplată.

Dar să n-o luăm prin lolium. Suntem vizitatori, doritori de destinații plăcute și interesante, iar turismul trebuie să ne dezvolte neapărat prietenia dintre noi, uneori virusată, și nu încrâncenarea… Nu lăsați însă ca lectură nimic doar în seama unor istorici de-ai noștri – gen Lucian Boia – care fie că dorm ca boii pe coadă, fie adorm cu botul în toate ieslele vecinilor noștri prieteni de pe toate flancurile.

Scurt pe doi. Aș fi nesincer să spun că, gata, iubesc Bulgaria. Deși nu duc lipsă motive și, mai ales, de prieteni. Nu o fac, poate, că dragostea e… trecătoare. În schimb, prin ceea ce am întâlnit în această minunată călătorie am dat de zdravene argumente care îmi întăresc respectul, mereu în creștere, pentru turismul bulgar, pentru oamenii și locurile pe care le-am tot văzut prin ani. Respectul și prietenia fac din iubire, până la urmă, o umilă codașă.

Calea Regală, i se poate adăuga româno-bulgară – voi aduce argumente în acest sens – este posibil să o dezvolt, să o îndrept să încapă cu grație într-o carte din Colecția verde a revistei România pitorească. Va fi un lucru minunat, fiindcă am fost atent și la cărțile care ne-au ieșit în cale. Calea Regală de la sud de Dunăre, așadar, a fost prima călătorie AJTR, în grup mai mare, după insidioasa Pandemie. Înaintea acestei nenorociri, cu beneficii exorbitante pentru mafia de pe capul tuturora – ce-or fi păzit inocenții de olandezi?, au tot dormit, cum le spuneau cândva englezii, în putoarea lor de pește stricat, legănați de un premier cu gesturi de cocotă, sau erau tot pe la jafuri sălbatice, de la Rotterdam la Constanța? -, reușiserăm un lung șir de Călătorii ale AJTR. Ele au cuprins Odesa, Cetatea Albă, Chișinău, Cahul, Tighina și Tiraspol (separat de AJTR), Cahul, Soroca, Herța, Băiceni, Mahala, Cernăuți, Storojineț, Trascarpatia cu Slatina ei, Ghiula, Voivodina, Belgrad, Vârșeț, Valea Timocului a Serbiei și Valea Timocului a Bulgariei, cu Albotina, una dintre tristele foste localități cu rădăcini românești, Vidin, Ruse ori Razgrad. Ba și Moscopele, în Albania, ori Viena, iar pomelnicul nu este închis. E-adevărat, n-am ajuns în Egipt, unde la ultimul congres al FIJET-ului, bravii noștri participanți de la Clubul presei din România, afiliat acestui conclav internațional, au izbutit, după lupte crâncene, să-l impună pe neobositul arab Tijani (H)adat într-un al treilea mamdat de președinte! Fapt unic! Așa-dar, dormi pe boașe turism românesc, fiindcă ai asigurat deja încă un glorios Măr de aur (pădureț)…

Lasă un răspuns