Cum ideologia vampirismului, ca să intrăm direct în brazdă, se bazează pe sânge (din păcate, nu doar la modul figurat), „formatorii de opinie” – care mai de care mai specialist, comunicator, consilier, analist, alcătuitor de grupuri turistice etc. – s-au repezit în haită, precum câinii incitați de provocări sangvine, să amețească în fel și chip Transilvania, la care tânjesc cu nerușinare atâția „prieteni”, miliardari, capete încoronate, căpățâni încornorate și ce-or mai fi și cum or mai fi ei. Și nu numai atât. Și mai abitir să batjocorească bruma de bun simț – de care românii adevărați n-au dus lipsă, totuși, prin vremuri – ambalându-l într-un dispreț greu de suferit. De fapt, s-a dorit, și se dorește, să nu mai conteze nici un strop de adevăr, nici un strop de istorie, nici un strop de identitate autohtonă.
Să te bagi în bâza asta a bravilor vampirologi (?), doldora de soldă grea și perfidie, chiar e un fel de a vinde usturoi, pe la răscruci, în plină noapte, strigoilor. Și, totuși, câteva sticliri purpurii ar putea să fie utile. Nu poți ști totdeauna unde pică sămânța… Așadar,
– Castelul Bran nu are nici o legătură nici cu vampirii, nici cu „contele Dracula”, nici cu Vlad Țepeș (prototipul sugătorilor de sânge, vezi Doamne), nici cu taică-su, decorat cu ordinul teutonic al Dragonului, nici cu urmașii lui, până la zi, și nici cu Bram Stoker ori alte aiureli. Eroul irlandezului a tras la alt castel (din pasul Bârgăului). Mai nou – dar din dar se face pagubă cât cuprinde – castelul ține de unul Anton și neamul lui, grație principesei Ileana (slăbiciunea Reginei Maria), care, tânără fiind, n-a fost ușă de castel, nici ușă de biserică (mânăstire). Cu toate că, până la urmă… Oricum, sută la sută, Vlad Țepeș n-a avut nici în clin, nici în țeapă cu Castelul Bran.
– Așa-zisa lipsă a „programelor Dracula”, a „brandului Dracula” din oferta românească de turism reprezintă o noutate doar în mintea unor rătăciți prin istorie și studiouri de televiziune, care bat câmpii cu ineptă dizgrație. „Trasee Dracula” – pe care au hălăduit amatori de senzații tari din SUA și Marea Britanie – s-au lansat în urmă cu peste jumătate de veac. Chiar în plină epocă bolșevică, când vampirismul comunist își arătase deja toți colții. Și totuși, pe atunci, nu orice nătărău se putea da specialist în turism – da, pe atunci, această industrie – și nu numai ea – avea oameni de toată isprava. Foarte talentatul condeier Nicolae Păduraru, istoricul Radu Florescu și atâtea alte nume de referință din cultura vremii au abordat cu temeinicie „această mină de aur” pe care, cred unii, stătea și stă cu fundul „contele” rătăcitor. Unii dintre ei deveniseră veritabili promotori ai acestor călătorii de nișă și… sicriu. Revistele „Vacances en Roumanie” și „România pitorească” – la care am avut șansa să tot lucrez – au publicat destule reportaje despre asemenea ciudați și bizareriile lor toxice.
– Și înainte, și după 1990, în Pasul Tihuța, într-un castel-hotel cu dedicație, diverse grupuri americano-engleze participau la stranii ceremonii, întâlniri și alte bazaconii, unele dintre balcâze fiind dispuse chiar să piardă sânge „în direct” în contul macabrului „Conte”. Niki, alături de prietenii lui bistrițeano-năsăudeni, în frunte cu frumosul năstrușnic al umorului fin Al. Misiuga, cu antecedente hoteliere în domeniu, a fondat, mintenaș după „rivoluție”, și o „sectă”, dacă îi pot spune așa, intitulată, sper că-mi aduc bine aminte, „Ordinul Cavalerului”. Sau Vampirului. Nu mai contează…
Dar să nu mai lungesc pelteaua. După o călătorie cu trenul de la Vaslui la București, care a durat șase ore în loc de cinci, ascultam siderat – fiindcă să-i privesc în ochi nici prin sticla televizorului n-aș mai fi vrut – cum câțiva „oameni din turism” (investitori, consultanți, analiști și tot neamul lor prosper) debitau enormități înspăimântătoare despre promovarea turismului românesc. Cu alte cuvinte, cât de tâmpiți suntem că nu știm, nu suntem în stare să exploatăm „mitul Dracula”. Mai mult chiar, pe de altă parte: Turismul nostru este bun, are valoare, numai unii dintre noi nu văd bine realitatea… Ce păcat că pe unii îi cunosc chiar foarte bine. Câtă decădere, câtă impostură, câtă nesimțire. Halal, nație, care (parte din tine) nici de slugă nu ești bună…
Închei, amintindu-le acestor gogomani, care l-au pisat și pe ministrul Dan Matei Agathon, cum că n-a făcut nimic pentru… „brandul Dracula”. Chiar așa? Dar cine Dumnezeu a blocat implementarea Parcului Dracula, mai sus de umerii Sighișoarei, (pe) lângă platoul cu stejari seculari? Dacă ar fi fost un proiect unguresc sau săsesc, arborii seculari ar fi dormit în liniște, maial-urile s-ar fi lălăit neîncorsetate, iar grofăiala ar fi fost fericită. Mai ospitalier n-a fost nici Snagovul ori Otopeniul pentru o altă formulă de „Dracula Land”. Ca să nu mai vorbesc de marile târguri internaționale de turism, din timpul ministeriatelor lui Dan Matei Agathon, la care, în standul României, actorul Petre Moraru l-a ilustrat cu har pe Dracula. Nu mai intru în detalii; cel puțin acum.
În rest, niciodată nu-i târziu să afli că turismul nu e o afacere pentru proști. Poate și fiindcă, dincolo luminițe, umbre arzătoare, sunete ademenitoare, insidioase jocuri de scenă ori alte aparențe, este cea mai murdară dintre toate industriile posibile din zilele noastre. Bănuiesc, nu vă vine să credeți, dar în acest diabolic malaxor se petrec tragedii, crime, trafic de arme, trafic de carne vie și carne moartă, baluri ale vampirilor și ale drogurilor, corupție pur sânge – olandezii sunt experți în asemenea mișmașuri; ba chiar și export de „revoluții” – amintiți-vă de „turiștii” ruși călători prin România lui decembrie 1989. Ca să nu mai vorbim de imensitatea de felurite „decontări”: de la case de vacanță la luxoasele vacanțe pe care le oferă, în chip fraudulos, marile trusturi farmaceutice, producătoare de medicamente, la relaxările exotice ale parlamentarilor și ale celorlalți politicieni din întreaga lume. Bieții de ei, merită și ei câte o deconectare…
Din nefericire, minunata copilărie a vacanțelor menite să dezvolte, prozaic spus, bucuria cunoașterii, în general, prin natură și printre patrimonii, a rămas o iluzie din care se mai hrănesc doar candizii… Ferice de ei.
A fost sau n-a fost bal la Castelul Bran? A fost… joli Musk ori n-a fost? Chiar nu mă interesează. Nici turismul și nici alt sfârșit nu-i aici. Ideea este alta: dacă tot și-ai pierdut onoarea, nu-ți rătăci și sufletul. Ne-o spune, mult mai inspirat, și specialul poet George Dan, în finalul unui poem din anul 1942: „Suntem nepoții lui Ullise,/ și pețitori ne spurcă pragul/ și cade-n suliți fiul, dragul,/ și noi urlăm treziți din vise!”…
Lasă un răspuns