Mănăstirea Coşuna – Bucovățul Vechi (jud. Dolj) este una dintre cele mai vechi din România

La Craiova, în Mofleni (jud. Dolj), cartier mărginaş al Băniei, chiar în curtea Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“, se găseşte una dintre cele mai vechi construcţii atestate documentar din ţinutul Craiovei. Este vorba despre biserica din cadrul Mănăstirii Coşuna – Bucovăţul Vechi, despre care documentele grăiesc că ar fi fost ridicată din cărămidă şi piatră luate din castrul roman de la Pelendava. Mănăstirea Coşuna este o veche mănăstire ortodoxă, de pe drumul de ieşire din Craiova, care duce spre Cetate. O descriere a sa găsită într-un document al vremurilor trecute ne-a atras atenţia: „Am ajuns în partea de apus a oraşului Craiova, într-o vale sau vâlcea din mijlocul unei păduri, la o mănăstire cu hramul «Sfântul Nicolae», numită în limba lor Mănăstirea Bucovăţ. Se află în stăpânirea unor călugări greci, fiind închinată vestitei Mănăstiri Sfântul Varlaam, din Rumelia. Aceşti călugări, care sunt în sus-pomenitul metoc, sunt schimbaţi la fiecare trei ani şi se trimite de la lavra un alt egumen, cu alţi călugări, pentru a-l înlocui.

Biserica este o clădire mândră şi este frumos zugrăvită, peste tot. În faţa uşii se află un izvor adânc, ca un puţ, din care izvorăşte apa, şi deasupra uşii este un pridvor cu o turlă înaltă“. Aceasta este însemnarea făcută de patriarhul Macarie al Antiohiei şi de fiul său, arhidiaconul Paul de Alep, în urma trecerii pe aceste meleaguri, pe la mijlocul secolului al XVII-lea. O descriere care te îndeamnă parcă să descoperi aceste locuri, aşa că am urmat indicatoarele pe care stă scris numele mănăstirii. În spatele unui gard ce împrejmuieşte seminarul am descoperit-o: impunătoare, scrutând parcă, din înaltul turlei, orizontul, viitorul, căci trecutul şi-l murmură încet asemeni apei Jiului ce a fost uneori potrivnică existenţei sale. Biserica este zidită în formă de cruce, cu turla pe naos şi zid despărţitor între naos şi pronaos. Faţadele exterioare sunt tencuite cu cărămidă, în două registre, stil arhitectural specific secolului al XVI-lea. Cărămida şi piatra care au stat la temelia acestui edificiu provin din castrul roman de la Pelendava. Dovada o face şi găsirea unei cărămizi, care poartă inscripţia „N.M.“ – adică „numerus maurorum”, numele unei garnizoane romane ce a adăstat aici. În faţa bisericii se zăresc astăzi urmele unui vechi pridvor, pietre scoase la suprafaţă de intemperii, rămăşiţe ale altor vremuri, ca şi vechile chilii ale mănăstirii, protejate în zilele noastre.

Mănăstirea Coşuna – Bucovăţul Vechi şi-a început povestea în anul 1483, când a început ridicarea sa. Biserica din cadrul mănăstirii e construită în perioada anilor 1506-1512. Actuala biserică datează din anul 1572, din vremea domnitorului Alexandru al II-lea Mircea, când a fost ridicată de către Ştefan clucerul şi fiul său, Pârvu, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae. „Cuvântul Domnului rămâne în eternitate” – stă zugrăvit pe vechiul turn cu clopotniţă. Numele mănăstirii a stârnit controverse de-a lungul timpului. Prima titulatură este cea de „Coşuna“, cum apare într-un act al mitropolitului Eftimie al Ţării Româneşti (ianuarie 1574) şi într-un act al voievodului Mihai Viteazul (februarie 1574). Această denumire se trage fie de la cuvântul slavon care înseamnă „păşune de iarbă“, fie de la faptul că prin aceste locuri coborau adesea oamenii de la munte, care împleteau coşuri de nuiele. După anul 1572, mănăstirea începe să fie numită şi „Bucovăţul Vechi“, după numele moşiei omonime, aflată pe celălalt mal al râului Jiu. Acest nume trimite spre cuvântul slavon care înseamnă „fag“, făcând referire la pădurile de fagi din zonă.

„Istoria pe cât de mistică, pe atât de plină de conţinut, reprezintă o valoare nu numai culturală, dar mai ales teologică pentru noi cei de astăzi“, mărturiseşte diaconul Cristian Angel Stăiculescu, cel care ne-a povestit şi o legendă a locului. „În 1873, un anume Sandu Preda a introdus în istoria acestei mănăstiri o legendă de renume. În partea de nord a sfântului altar se spune că a găsit într-o tainiţă o sumă de bani. Prin acel dar oferit de acest sătean şi prin donaţiile de mai târziu care s-au făcut de către locuitorii din Mofleni a fost refăcută partea de sus a bisericii“.

O dată ce ai pătruns în biserică, nu se poate să nu-ţi atragă atenţia picturile vechi, în unele locuri şterse, care vorbesc de vechimea lăcaşului din acest colţ de lume. „Biserica are un stil arhitectural şi pictural propriu. A fost pictată în culoarea ocru roşu care prevedea în 1572 să aştepte perioada de refacere a zidurilor, căci în vechime bisericile şi  mănăstirile de anvergură ţineau ca după tencuiala care era făcută, câţiva ani să se tragă umiditatea şi fresca să poată prinde foarte bine. Astfel s-a făcut că în 1572 găseam aceste culori specifice perioadei respective, iar în 1574 opera altor pictori să aducă fresca policromă, care a rămas până în zilele noastre, cu reminescenţele de rigoare, care au fost aduse de vicisitudinile vremurilor apuse“,  a precizat diaconul de aici. O altă piesă de valoare a ansamblului pictural este „Zodiacul”, pictură executată în pronaosul bisericii. „Zodiacul se pare că ar avea un început la vechii egipteni sau la asirieni, în antichitate. Ei au conceput acest zodiac sub forma unor animale şi au reuşit ca mai departe să realizeze cele 12 constelaţii. Arta creştină în sec. al XVI-a a reuşit să introducă zodiacul în bisericile din Muntenia.

Pentru prima dată în România le regăsim la mănăstirile din Moldova, Voroneţ, Moldoviţa, în Ţara Românească la Tismana, iar pentru a doua oară pe pământul acesta binecuvântat al Craiovei. Din zodiacul bisericii din cadrul Mănăstirii Coşuna se mai găsesc doar câteva dintre semnele zodiacale: Rac, Leu, Fecioară“, a completat diaconul. La picioarele sfântului al¬tar al bisericii ce vine astăzi să-şi spună povestea din negura vremurilor s-au prosternat, în timpuri de pace sau furtună, ierarhi, voievozi, bani, boieri şi credincioşi, înălţând lui Dumnezeu rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile Sale, dar şi rugăciuni de izbăvire a pământului străbun de păgâneasca sabie ce adesea se abătea asupra lui. În pronaosul bisericii se regăsesc astăzi câteva pietre de mormânt care ar aparţine lui Hrisafina şi Constantin, despre care într-un document al vremii se menţionează că ar fi  „copiii marelui Ban al Craiovei, Mihai“. Ban al Craiovei, în perioada din care datează pietrele funerare, 1593-1601, era viitorul mare domnitor Mihai Viteazu. Aşa se face că feţele bisericeşti sunt îndreptăţite să creadă că ar fi copiii lui Mihai  Viteazul. De asemenea, în pronaos se află şi mormintele ctitorilor, pe o tăbliţă stând scris: „Aici odihnesc Stepan şi Dobra, ctitorii sfântului lăcaş“, şi pe o alta „Aici odihneşte robul lui Dumnezeu Pârvu, Fiul lui Stepan şi Dobra“.

Legendele Mănăstirii Coşuna, una dintre cele mai vechi din România, a fost construită înainte de secolul al-XVI-lea, iar de-a lungul timpului nu a avut doar rolul unui lăcaş de cult, dar şi rol de fortăreaţă. „Denumirea de Coşuna este legată strict de faptul că până în apropierea Primului Război Mondial, din munţi Gorjului coborau coşunarii care făceau coşuri de răchite, iar mai apoi le vindeu pe malul Jiului pe grâu şi porumb. Lăcaşul de cult este considerat cel mai vechi din Oltenia şi a fost ridicat pe locul castrului roman Pelendava. În anul 1574 biserica a primit printre alte sate şi Bucovăţul, iar de acolo şi denumirea de Mânăstirea Coşuna-Bucovăţul Vechi. Credincioşii se puteau reculege în linişte departe de civilizaţie, iar locul era considerat  unul de vis“, a povestit istoricul Valentin Teodorescu. La prima vedere îţi dai imediat seama că lăcaşul de cult are un stil arhitectural propriu. „Arhitectura este de tip bizantin cu cruce triflată cu cărămidă aparentă în combinaţie cu piatră, cu toate elementele definitorii bisericilor de factură bizantină. Este bine de ştiut că Mânăstirea Coşuna-Bucovăţul Vechi a fost una dintre cele mai bogate mânăstiri din ţară“, a mai spus istoricul Valentin Teodorescu. Pentru ridicarea Mânăstirii Coşuna-Bucovăţul Vechi s-au folosit materiale rezistente, cărmidă şi piatră. Autorităţile au reuşit să conserve lăcaşul de cult, însă din păcate restul clădirilor din zona bisericii au fost distruse de incendii, cutremure şi inundaţii. „Puţini sunt cei care ştiu cu adevărat că Mânăstirea Coşuna-Bucovăţul Vechi a fost construită într-un timp foarte scurt, mai exact în 75 de zile şi este ctitoria banului Stepan şi a fiului său, Pârvu. Toate acest date sunt păstrate cu sfinţenie, iar cei care doresc să afle detalii despre acest loc o pot face cu siguranţă“, a mai povestit istoricul Valentin Teodorescu. Turla Mânăstirii Coşuna-Bucăvăţul Vechi este în formă de decagon (10 laturi), cu ferestre înguste, iar în interior sunt trei încăperi. Lumina intră în lăcaşul de cult prin trei ferestre înguste de 20 de cm şi înalte de 1,20 de metri. În anul 1948 după reforma învăţământului la Mânăstirea Coşuna-Bucovăţul Vechi ia fiinţă Seminarul Teologic, iar deschiderea cursurilor a avut loc la 15 ianuarie 1949.

Descoperirile arheologice şi numismatice din această regiune demonstrează existenţa unei cetăți geto-dacice aici între anii 400-350 î.Hr. (acum 2.500 de ani) care purta denumirea de Pelendava, făcând parte dintr-un complex sistem de apărare, ce se găsea la răscrucea drumurilor: Drobeta-Altus, Sarmizegetusa-Danubius, barând trecerea duşmanilor către centrul politico-administrativ din Munţii Orăştiei. Dovada acestor vechi aşezări a fost descoperită pe locul actualei biserici a mănăstirii, unde au fost găsite mai multe obiecte de ceramică şi vase de lut. În apropiere au mai fost descoperite obiecte ce formează „Tezaurul traco-getic de la Craiova” (aplice de hernașament din aur și argint), dar şi „Tezaurul de la Mofleni”. În timpul împăratului Traian (97-117), romanii construiesc un castru militar din valuri de pământ întărit, pe ţinutul Pelendava. Acest spaţiu a cunoscut o mare înflorire datorită poziţiei sale geografice, protejat fiind şi de garnizoana romană. Ca mărturii stau o serie de vestigii arheologice, cum sunt resturile unui zid din cărămidă care se mai păstrează şi astăzi în apropierea mănăstirii. Un lucru este foarte clar: înainte ca trupele romane să părăsească Dacia, în timpul împăratului Aurelian (270-275), viaţa a gravitat în jurul zonei Bucovăţ-Mofleni (locul pe care urma să se construiască mănăstirea), urmând ca, mai apoi, să se extindă spre oraşul Craiova, în vatra ei actuală.

Astăzi, biserica este monument istoric, în ea săvârşindu-se sfintele slujbe doar la ocaziile speciale: de hram şi la sărbătorile mari. În anul 2002, a fost definitivat un frumos paraclis cu osteneala conducerii seminarului, cu hramul „Sfântul Grigorie Teologul“, aşezat în curtea seminarului, în care elevii seminarişti participă la slujbele de practică liturgică, dar care este şi biserică de enorie pentru credincioşii din cartierul Mofleni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*