Demolatorii…

Din 1990 încoace asistăm la dărâmarea sistematică a unor valori materiale și spirituale românești. Industria românească, foarte puternică și diversificată, cu o capacitate imensă de a asigura necesarul intern și de a livra la export mașini și mărfuri din cele mai diverse domenii, a fost socotită „morman de fiare vechi”, tăiată bucățele și vândută la… fier vechi. Am ajuns azi să importăm agrafe de prins hârtia și ace cu gămălie din Taiwan, din Vietnam și de aiurea, fiindcă nu mai suntem capabili să ni le facem singuri nici măcar pe acelea.

Agricultura a devenit din agricultură de stat și cooperatistă agricultură privată. Pământul a fost retrocedat, atâta cât a fost retrocedat foștilor proprietari. Aceștia, însă, nu mai erau cei din urmă cu 40-50 de ani. Erau bătrâni, fără mijloace de producție, fără forță de muncă, fără piață de desfacere, fără sprijin real din partea statului. Marile lanțuri internaționale de magazine au stopat producția indigenă. Fructele noastre putrezeau pe câmp, în timp ce rafturile magazinelor gemeau de fructe aduse din Italia, Polonia, Africa de Sud etc. Legislația era de așa fel concepută, încât inițiativa privată locală era descurajată din fașă. Șeptelul, atâta cât era după 1990 s-a dovedit a fi inutil. Au fost oameni care și-au făcut ferme de animale diverse, s-au împrumutat la bănci, au angajat muncitori, dar când a fost vorba de desfacerea produselor s-au lovit de piedici insurmontabile. Prețurile oferite producătorilor erau departe de a acoperi cheltuielile. Șleahta intermediarilor le achiziționa produsele la prețuri derizorii. Magazinele mari preferau mărfurile din import. Până și țăranul cel mai modest a simțit pe pielea lui „beneficiile” epocii de tranziție. După 1990 a început, spre exemplu, în piețe, vânătoarea țărăncilor noastre, care vindeau câțiva litri de lapte pentru a-și cumpăra cele necesare acasă. Li s-a pretins, nici mai mult, nici mai puțin, să vândă laptele în recipiente de sticlă, nicidecum în cele de plastic. Iar cele de sticlă fuseseră retrase din comerț….! Femeilor care vindeau leuștean și mirodie, li –a pretins să aibă … casă de marcat. Ușor, ușor, oamenii s-au despărțit de animalele lor, le-au dat samsarilor pe prețuri de nimic și gospodăriile le-au rămas pustii. Mulți și-au vândut pământurile străinilor. Azi, cel puțin în părțile noastre, te mănâncă șerpii în câmp și nu te aude nimeni țipând! Totul e pustiu, iar mărăcinii, scaieții și pălămizile prind tot mai mult teren.

Comerțul românesc s-a dereglat într-un mod strigător la cer. Dacă exista un echilibru între import și export, ba de multe ori exporturile erau mai mari decât importurile, am devenit pe-ncetul o „societate de consum”, care nu produce, ci doar consumă. Dar asta înseamnă mulți bani, multă valută. Iar când rezervele de stat și cele particulare s-au terminat, s-a trecut la împrumuturi de pe piața valutară externă. Și conducătorii noștri au împrumutat țara cu sume imense, pe care le vor plăti, – musai! – generațiile viitoare, adică urmașii noștri.

Armata a suferit schimbări de neimaginat mai demult. Am renunțat la serviciul militar obligatoriu, am redus totul la un număr foarte redus de ofițeri profesioniști, bazându-ne pe promisiunile străine, că vor veni alții și ne vor apăra țara! Am adus baze militare străine în țară, ne-am subordonat și militar unor blocuri militare externe. Mă întreb și eu ca un oarecare cetățean al țării mele, unde o mai fi motivația acelor militari străini de a lupta până la jertfa supremă pentru apărarea țării mele? Tare mi-e teamă că întrebarea pusă de Mircea cel Bătrân lui Baiazid este actuală și azi: „Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?…/Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?/Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier,/A credinţei biruinţă căta orice cavaler!”… Soldatul român și-a dat viața pentru a-și apăra țara, familia, casa, biserica, bucățica lui de pământ, osemintele înaintașilor, vorba lui Mircea cel Bătrân:„Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…/Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,/Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,/Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;/N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid/Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!”… Omul și pământul se îngemănau pentru apărarea fruntariilor țării. Eroismul de care dau azi dovadă ucrainenii ar trebui să dea de gândit mai marilor noștri.

Am asistat în anii trecuți la demolarea unor instituții fundamentale ale societății românești. În primul rând a fost familia. Ne-am trezit invadați de tot felul de ideologii și practici care de care mai aberante, menite să înlocuiască familia tradițională românească. S-au ținut mitinguri, manifestații, referendum-uri, emisiuni care mai de care să ne arate cât de înapoiați suntem, dacă mai păstrăm familia formată din bărbat și femeie. Și iată că azi, în actele de identitate, nu mai scrie numele părinților, în școli este introdusă educația sexuală de la vârste foarte fragede, copiii au „dreptul” să-și schimbe sexul cum schimbă creițarii dintr-un buzunar în altul!

Forțe străine, în complicitate cu puternicii zilei de la noi se opintesc să ne convingă că patriotismul sau dragostea de țară este o concepție învechită, perimată. Strecoară cu o abilitate diabolică în mentalitatea noastră, pe toate canalele ideea că românii sunt hoți și cerșetori, corupți și neghiobi, înapoiați și plini de râie, că e o rușine să te numești român și că ești din România. Istoria românească este tot mai ciopârțită în manualele școlare, marile personalități ale istoriei și culturii românești, în loc de a fi prezentate ca modele, idealuri, sunt aruncate cu nepăsare la coșul de gunoi! Din păcate, mulți tineri, – și nu numai tineri -, cad pradă unor asemenea ideologii și-i auzi tot mai des: „Asta-i România!”, „Numai la noi putea să fie așa!”, „În viața mea nu mai vreau să știu de România!” Demolatorii și-au atins idealul!

De la Revoluție încoace tot încearcă să demoleze și Biserica Ortodoxă Română. Campanii după campanii de denigrare s-au derulat pe sub ochii noștri. Au atacat predarea Religiei în școală; au atacat icoanele și crucile din școli și instituții. A murit un copil și s-au năpustit asupra Tainei Sfântului Botez; au întors pe toate fețele și au lovit sub toate formele în Taina Sfintei Spovedanii; a venit pandemia și au atacat cu înverșunare Taina Sfintei Împărtășanii. Nu li s-a părut că-i de ajuns. Au selectat cazuri de indisciplină, de neglijență sau derapaj moral al unor slujitori bisericești, au generalizat și au arătat cu degetul, au împroșcat Biserica cu noroi pe toate posturile de televiziune dornice de senzațional. Când n-au avut asemenea cazuri, le-au inventat.

În ultimul timp, un individ se lăfăie pe multe posturi de televiziune și aruncă tot felul de acuzații care de care mai scârboase la adresa unor ierarhi. Nu prezintă nici o probă, ci doar vorbe și vorbe. Este prins de unii redactori cu mâța-n sac, se contrazice, uită ce-a spus despre ceva și spune altceva, dar continuă să spună. Afirmă că face parte dintr-un serviciu secret de informații, că a fost trimis în mod expres ca să „investigheze” cazuri de imoralitate în Biserică, i s-a dat aparatură de filmare și înregistrare. A reușit să compromită în fața lumii ierarhi, oameni politici din sferele înalte, dar nimeni nu ia nici o măsură față de un asemenea specimen. El însuși un ratat și un frustrat, eliminat cândva din două facultăți de teologie pentru purtare necorespunzătoare, alungat din mănăstire, pentru că nu avea nimic comun cu mediul respectiv, alipit unui cult oarecare, încearcă pe căi și cu mijloace murdare să lovească în Biserică.

Oricum, dacă individul cu pricina acționează în nume propriu, instituțiile statului trebuie să intervină, trăgându-l la răspundere, sau ducându-l la ospiciu, dacă e nebun. Dacă face parte dintr-un serviciu secret, așa cum pretinde, acel serviciu, în mod categoric, nu e românesc, ci este pus în slujba altor entități menite să compromită și să distrugă și ultima redută a sufetului românesc.

Detractorii și demolatorii, indiferent care sunt și în slujba cărei puteri acționează, uită un singur lucru: Biserica nu este a oamenilor, ci a lui Dumnezeu și „porțile iadului nu o vor birui”(Mat., XVI, 18). Amin.