De curând a avut loc în sala teatrului Evreiesc din Capitală lansarea masivei cărți a jurnalistului Sergiu Laurian Lupu (două volume cuprinzând 1206 pagini împreună). O carte impresionantă a tot cuprinzătoare și la propriu și la figurat, care adună în paginile ei pe aproape toți oamenii de cultură care au activat în domeniul teatrului, filmului, al spectacolului de revistă în secolul XX, cum spune exact și titlu cărți. Într-un fel, privind în ansamblu cartea, ar putea fi considerată (bineînțeles păstrând proporțiile) un fel de fel de „biblie” care reunește poate pentru prima dată numele celor care au activat cu talent și multă abnegație pentru buna educarea și buna dispoziție a publicului din toată țara. Majoritatea dintre ei nu mai sunt ori au plecat spre alte zări.
S.L. Lupu nu-i uită pe aproape niciunul și, după o muncă aproape sisifică de câțiva ani, încearcă să le amintească memoria și, mai ales, faptele lor: piese de teatru, eseuri, cărți, cântece, șlagăre, spectacole de televiziune etc. A umblat prin arhive, prin biblioteci, a intervievat pe cei care mai trăiesc despre cei care a părăsit acestă lume, ori această țară, și, în final, a scos de sub tipar o carte minunată, fermecătoare care se citește și se răsfoiește cu nesaț, majoritatea celor care iau volumele în mână dorind să-și descopere amici, prietenii între filele masivei cărți. La fel am făcut și eu, meticulos, să îmi aduc aminte de atâția amici pe care i-am întâlnit dea lungul vieți și cu care am avut relații, cu unii de colaborare, cu alții de prietenie.
Primii evrei pe care i-am întâlnit ca adolescent, afară de cei din scoală, a fost grupul dela Teatrul Țăndărică unde am ajuns din întâmplare la insistențele regizoarei de marionete și păpuși Rene Silviu. Apoi am cunoscut-o pe generoasa și severa directoare Margareta Niculescu și, bineînțeles, pe admirabilul Justin Grad (creatorul lui „Așchiuță”, din atâtea emisiuni Tv). Plecând de la „Țăndărică” la IATC, am cunoscut un grup mare de povestitori (citez doar pe câțiva: Marcel Breazu, Horia Delean, Marcel Bresalașu și pe profesorul meu de arta actorului, mare regizor, autor al unor spectacole nemuritoare).
La Teatrul din Piatra Neamț am cunoscut mulți amici evrei, dar cel mai de preț amic a fost viitoarea mea… soție, regizoarea Arian Kuhner, cu care am conviețuit doar patru ani, timpul și sărăcia despărțindu-ne (toată viața ei nu a putut lucra la Teatrul Evreiesc). De la Piatra am migrat la teatrul din Ploiești unde i-am cunoscut pe regizorul V. Moisescu și pe fermecătorul, amuzantul, regizor Harry Eliad și bineînțeles pe marele actor Zepfi Alșec autorul unei butade nostime: Jucând Poker a fost întrebat de ceilalți jucători: „Ești blaind, ești pe de trei ori?” (întrebări uzuale la jocul de Poker). „Eu sunt evreu”, a răspuns sec Zepfi Alșec.
Migrând spre București, angajat la Teatrul de Comedie de R. Beligan, într-o zi sfântă am descoperit pasiunea vieții mele în persoana actriței și marionetistei Sara Dan Meerovici pe care doar moartea ei ne-a despărțit. Am făcut multe călători în Israel. Dacă aș scrie numele celor ce mi-au fost prieteni ar însemna să scriu eu altă carte. Deocamdată îl felicit pe S.L. Lupu pentru realizare urându-i sănătate și… cartea să aibă mulți cititori.
Lasă un răspuns