Printre frumusețile subpământene ale Bihorului putem trece și Peștera Osoi, monument al naturii cunoscut și sub denumirea de Peștera din Valea Poienii. Aceasta este o arie protejată (cavitate reprezentativă pentru Munții Pădurea Craiului; altitudinea 410 metri) ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip speologic), situată în vestul Transilvaniei, pe teritoriul administrativ al județului Bihor. După ce au vizitat-o, speologii au spus că este egală cu Peștera Urșilor de la Chișcău, fiind o peșteră a spațiilor subterane foarte vaste, încărcată de stalagmite asemănătoare unor lumânări. Pentru valoarea sa unică, acesta este inclusă în situl de importanță comunitară Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului. Formarea peșterii poate fi atribuită apelor din Valea Poienii care au drenat, succesiv, galeriile ce se dezvoltă înspre versantul drept al acestei văi. De altfel, pe acest tronson de vale au loc și în prezent o serie de pierderi de apă ce s-au dovedit, de către I. Orășeanu (cercetări din 1983), că reapar la suprafață prin Peștera de la Aștileu. Actualul curs de apă din sectorul din amonte al peșterii, pare să fie alimentat de apele de infiltrație și probabil, chiar de niște pierderi „organizate”, la nivelul Dealului Osoi, a căror puncte de captare în subteran încă nu au fost depistate. Succesiunea pe verticală a celor trei intrări existente determină specialiștii să afirme că toate acestea au fost generate de unul și același curs de apă care a coborât, din timp în timp, la nivele tot mai joase, pentru a se racorda la baza locală de eroziune, respectiv la albia Văii Poienii.
Cum a fost descoperit acest sistem carstic? Cu numai 20 metri amonte în abruptul care însoțește valea pe acest tronson, se schițează la nivelul luncii majore, o deschidere aparent lipsită de importanță (1,20 X 0,75 metri), care continuă cu o galerie îngustă și scundă, drenată de un mic curs de apa. În mod obișnuit, în această galerie se află câteva bazine cu apă, dezvoltate din perete în perete și, uneori, chiar până în tavan, lăsând impresia că este total inaccesibilă. Profitând de scăderea nivelului apelor din această galerie, ca urmare a unei perioade mai îndelungate de secetă, o echipa de speologi amatori de la Oradea, formată din A. Nagy, A. Lorincz și E. Suket, a forțat înaintarea reușind să pătrundă, în august 1973, într-o vastă rețea de goluri subterane explorată și cartată mai apoi, până la finea anului 1975, pe o lungime de 3.177 metri (cf Vălenaș și Gh. Drimba, 1978, P. 301). Sectorul dinspre aval al acestei rețele este alcătuit dintr-un labirint de galerii fosile, ascendente, bogat concreționate, cu săli de mari dimensiuni („Sala Mare” 37 x 31 x 12 metri, „Sala Pădurii împietrite” 31 x 16 x 6 metri, „Sala Mijlocie” 32 x 19 x 17 metri, etc.), separate de spații când înguste și scunde, când largi și înalte, dezvoltate, în cea mai mare parte a lor, pe partea stângă a galeriei active. Sectorul din amonte de confluența cu „Galeria cu Bornă” este format dintr-o singură galerie, temporar-activă, cu desfășurarea meandrată, de circa l km lungime, din care au fost cartați numai 724 m. În general, aceasta se caracterizează printr-o pantă foarte mică, o lățime medie de patru-cinci metri, o înălțime ce scade treptat spre fundul peșterii, de la 13-10 metri, în zona ultimei confluențe, la 0,30-0,12 metri, în partea sa finală. Prezenta apei din perete în perete, în tot lungul acestui tronson de galerie și tavanul foarte coborât, constituie pentru exploratori un „examen” greu de trecut.
Intrarea actuală în sistemul carstic se poate face pe la baza versantului drept al văii Poienii, la ≈doi kilometri de confluența cu râul Topa, pe raza comunei Vârciorog, Bihor. În versantul drept, deasupra văii cu ≈zece metri, se află două intrări legate de o peșteră de ≈100m., considerată a fi etajul fosil al peșterii Osoi. Sub aceasta, la nivelul albiei, se deschide intrarea ce scoate la lumină un curs de apă activ. După un parcurs prin galeria pe jumătate inundată, se ajunge la o galerie fosilă strâmtă. Ea interceptează din nou activul și continuă. Preponderent pe partea stângă a activului se dezvoltă săli și galerii cu o configurație labirintică. Intrările spre această zonă sunt suspendate cu doi metri deasupra apei, formând un taluz de argilă. Și pardoseala este formată din argilă, uscată doar pe galerii. Un punct de atracție se dovedesc a fi frumoasele stalagmite de calcit ce se ridică din noroiul podelei. Activul principal mai primește ramificați din ambele părți, apoi continuă ca o galerie unică ce scade treptat în înălțime, apropiindu-se de oglinda apei. Prin acest laminor au fost parcurși, târâș prin apă, peste un kilometru dar fără a ajunge la capăt, lungimea peșterii ajungînd astfel la ≈patru kilometri, cu o denivelare de 50 metri. Cavitatea este protejată pentru concrețiunile deosebite, dar și pentru importanța sa biospeologică.
Peştera Osoi din comuna Vârciorog, este asemănătoare, ca frumuseţe, cu Peştera Urşilor de la Chișcău. Pentru cei interesați, traseul vizitabil are 1300 de metri, iar timpul estimat de parcurgere este de trei-patru ore, cu echipamentul speologic necesar. Pentru alpiniști și iubitorii de înălțimi în zona Valea Poienii sunt și trasee interesante de cățărare.
Lasă un răspuns