Ioan Talpeș recidivează…

Am dat iar peste domnul Ioan Talpeș, la aceeași TV Realitatea Plus, zilele trecute, și am urmărit o bună parte din emisiune. Nu pot trece cu vederea afirmațiile făcute de persoana care a ocupat timp de șase ani funcția de director al Serviciului de Informații Externe, funcție care îl punea în contact cu toate acțiunile anti-românești pritocite în străinătate. Șef al spionajului și al contra-spionajului românesc! Funcție mai importantă decât majoritatea ministerelor din guvern. Eu, ca persoană preocupată de fenomenul numit „anti-românism”, sunt foarte atent la aparițiile publice ale domnului Ioan Talpeș, dornic să aflu cât mai multe de pe frontul combaterii instituționalizate a anti-românismului.

Prima remarcă pe care aș face-o se referă la prestația TV a domnului Talpeș, constant anti-românească, propagând un defetism total cu privire la șansele României de a depăși situația grea în care se află, situație pe care numitul Talpeș o consemnează cu un soi de satisfacție, a celui care a prevăzut că se va ajunge la această situație. S-ar zice că a și avertizat în deșert, dar nu a fost luat în seamă. Cam asta transmite prin cuvinte și mai ales prin mimică domnul TALPEȘ. Veritabil curs de actorie pentru începători.

L-am auzit spunând că „nu mai avem țară” (sau ceva asemănător), pe motiv că o bună parte din teritoriul României a fost înstrăinat unor investitori străini! Greșeală pe care alții, Turcia și Bulgaria, de pildă, nu au făcut-o! Ne spune Talpeș! Păi domnule înalt funcționar al statului român, aflat în fruntea sistemului de apărare a Țării față de agresiunea discretă, mascată, a unor entități externe, erați în funcție atunci când guvernanții noștri au decis să scoată la vînzare pământul Țării! La emisiunea în care v-ați dat iarăși mare sculă a înțelegerii marii politici i-ați lăudat pe vechii politicieni români care secole de-a rândul s-au ținut strâns de această regulă: pământul nu se vinde străinilor! Nu era oare cazul ca de la înălțimea funcției pe care o dețineați la acea dată să interveniți la Ion Iliescu și să-l opriți atunci când a venit în fața Parlamentului cu propunerea de a modifica legea pentru a le da străinilor acces liber la proprietatea funciară?! Ca istoric măcar, dacă nu ca bun cunoscător al dorinței unor străini de a se face stăpâni pe teritoriul României, s-ar fi cuvenit să interveniți pentru a curma din fașă asemenea idee legislativă! Erați cel mai potrivit să interveniți energic pe lângă patronul Iliescu și să-i dați peste mână!

Nota bene: de ani de zile îl acuz pe Emil Constatinescu că este autorul acestei măsuri sinonimă cu trădarea de țară: vînzarea pământului către investitorii străini! Dar trebuie să precizez că Ion Iliescu este cel care a încercat primul să introducă această modificare legislativă în 1995, când la dreapta sa se afla ca sfetnic de taină numitul Ioan Talpeș! Ce sfat i-ai dat, domnule, tovarășului Ion Iliescu?! Căci nu e de crezut că Ion Iliescu nu ți-a cerut părerea, poate chiar consimțământul?! Propunerea lui Ion Iliescu a fost preluată de parlamentarii PSD-ului de atunci și au venit cu ea în Parlament! Erau de acord cu această ticăloșie și PD (partidul lui Petre Roman), și UDMR, și PNȚCD, și întreg PSD. N-am fost eu, Ion Coja, de acord! Și am organizat opoziția patrioților din Parlament. Mi s-au alăturat colegii din PDAR, cei din PUNR, din PRM, din PSM(Adrian Păunescu și colegii lui), precum și o parte din PSD, în frunte cu Gheorghe Dumitrașcu și alți patrioți din PSD. Alții din PSD au susținut mai departe inițiativa lui Ion Iliescu. A lui Ion Iliescu și a numitului Ioan Talpeș!… La vot, cu o diferență mică, propunerea ticăloasă a căzut! După venirea la Cotroceni a lui Emil Constantinescu s-a reluat inițiativa presidențială și s-a schimbat legea! După voia celor care l-au presat de Ion Iliescu. Unde erați domnule Ioan Talpeș?! Încă erați ce ați fost degeaba vreme de 6 ani!

La emisiunea cu pricina individul s-a lăudat că a refuzat oferta lui Emil Constantinescu de a rămâne în funcția de director al SIE. Și i se pare că gestul său a fost un gest corect, al unui om de onoare: fusese numit de Ion Iliescu în acea funcție, Ion Iliescu nu mai era la Cotroceni, corect era să se retragă și el!… Un calcul absolut laș, dacă nu chiar imbecil! În funcția respectivă un om serios rămâne mai departe în post dacă este nevoie de el. Schimbă el câțiva președinți, iar el rămâne neclintit în funcție pentru a-și valorifica experiența și strategia pe termen lung! Dacă a avut așa ceva! Deci, individule, dacă ai refuzat invitația noului președinte asta dovedește că nu aveai ce căuta în funcția pe care ai deservit-o 6 ani! Nu erai potrivit s-o ocupi! Cine știe câte prostii ai mai făcut, neștiute de noi! Noroc cu emisiunile în care apari și în care te dai singur de gol!

Cum a făcut-o atunci când, enumerând greșelile făcute de români după 1990, a comentat cu lux de amănunte oportunitatea de a avea România relații privilegiate cu China. China era deja pe val în 1990 și de atunci mereu! China era în căutarea unui partener de încredere în Europa care să-i servească ca punct de sprijin în Occident! Ioan Talpeș după 1990 era în postura cea mai potrivită ca să-și dea seama de emergența colosală a Chinei și de faptul că pentru China noi eram țara cu care ar fi colaborat în primul rând! China avea datorii de recunoștință față de România, față de Nicolae Ceaușescu! O bună parte dintre liderii politici chinezi fuseseră studenți în România, vorbeau bine românește și păstraseră amintiri frumoase din anii petrecuți în România! Nu-ți trebuia multă minte ca să apreciezi că relația noastră cu China putea fi decisivă pentru viitorul României! De ce Ioan Talpeș nu și-a dat seama de asta? Și abia acum, după ani de zile, comentează cu superioritate greșeala făcută de guvernanții noștri la începutul anilor 1990, când le-am întors spatele chinezilor?!

În acei ani am avut avut ocazia să stau de vorbă cu conducerea IMGB, marea uzină din sudul Capitalei. IMGB încă mai funcționa, cu comenzi mai puține, dar funcționa! Mi-au povestit, ca unui senator ce eram la acea dată, supărarea lor: primiseră comandă din partea Chinei să facă turbine pentru hidrocentralele din China, comandă care le acoperea producția pe următorii 20 de ani! Aveau viitorul asigurat! Dar s-a opus tovarășul Ion Iliescu! A considerat că nu se cade că colaborăm prea strâns cu China, o „țară comunistă”!… Ai fost de acord cu această decizie criminală, mare sfetnic Ioan Talpeș?! Căci nu te cred dacă vei spune că nu ai știut de această ofertă a Chinei! Și de multe altele!

Se pare însă că sinofobia lui Iliescu avea altă cauză, nu politică, ci personală: se zice că China îl sfătuise pe Nicolae Ceaușescu să rezolve situația pe care avea din pricina spionului rus aflat la sînul său, junele și carismaticul intrigant Ion Iliescu! Circula înainte de 1990 zvonul că chinezii se oferiseră să rezolve ei cazul, lichidându-l fizic pe trădător!… O fi adevărată povestea asta? Sigur este adevărată povestea de la IMGB! Așadar, printre tembelii care au decis să nu avem de-a face cu China, alături de Ion Iliescu trebuie inventariat și numitul Ioan Talpeș! Cel care azi se arată supărat pe pierderea oportunității de a fi partenerii preferați ai Chinei în Europa. Este printre cei mai vinovați de această greșeală pe care n-o puteai face decât dintr-un singur motiv: lipsa aderenței la interesul național românesc! Nu te doare, domnule IOAN TALPEȘ, de nevoile acestui neam! Ți se vede pe față satisfacția cu care comentezi necazurile noastre! Ai participat direct la producerea acestor neajunsuri, eșecuri, rateuri, aberații, trădări etc.

Ne mai căinează Ioan Talpeș pe amărâții de noi că nu avem bănci românești! Practic, nicio bancă din România nu este românească!… Practic, nu MAI este românească! Au fost câteva, în frunte cu Dacia Felix și Banca Religiilor, bănci puternice, menite să sprijine întreprinzătorii români în procesul de privatizare, dar au fost toate falimentate în urma unui sabotaj extern, al unor persoane și entități de care trebuia să se ocupe Ioan Talpeș, ca director al SIE. Să le identifice cu ce intenții acționează în România și să le împiedice să-și facă de cap! A mișcat vreun deget jupânul Talpeș în apărarea băncilor românești, a capitalului românesc?

Știu bine că la SIE au sosit informații esențiale din Israel privind matrapazlîcurile puse la cale de numitul Moses Rozen. Numitul primise sarcini precise să se ocupe de desființarea/falimentarea băncilor românești! Existența acestor bănci contravenea ideologiei economice  talmudiste și trebuiau puse pe butuci, iar obraznicii de români care se visaseră mari bancheri să fie aspru sancționați, cu ani grei de detenție, dacă se poate! Și s-a putut! …Am aflat eu de această activitate a rabinului roșu, este exclus ca numitul Talpeș să nu fi primit mult mai multe informații decât mine. Cum a reacționat directorul SIE în apărarea capitalului bancar autohton?

Și o ultimă întrebare pentru același neica nimeni care s-a complăcut 6 ani de zile într-o funcție căreia nu i-a făcut față: ce rol a avut Ioan Talpeș în mascarada de la alegerile prezidențiale din 1996, când în culisele puterii, la Cotroceni, s-a decis alegerea lui Emil Constantinescu indiferent de rezultatul de la urne! N-a contat! Cine a fost cu ideea ca Emil Constantinescu să fie desemnat câștigător al alegerilor fără să aibă majoritatea voturilor?!

Lasă un răspuns