Precum o ciungă în pleata de pleabă a țării: rezidenți ai deciziilor altora…

Nici sub norii de război, pandemia nu dispare… Ea doar se transformă… În alte mecanisme de spoliere, sărăcire și devalizare a unei națiuni… A națiunii economice, pentru că aceasta este singura care mai interesează… Averea acesteia, resursele și circuitele de materii prime din întregul ei… Nu starea în sine a corpusului ei… Nu cea a membrilor ei, care, aidoma precedentei pandemii, nu vor conta… Și care vor deveni doar rezidenți ai deciziilor guvernanților… Nu ai țării lor… Nu ai resurselor lor… Nu ai binelui, confortului și plus valorii ce ar putea să-i ajute în depășirea greutăților… Și nu, nu se vor relua punctual achizițiile trecute… Doar mecanismul de aplicare… Și, ici-colo, poate câte o „motivație” pentru cei ce vor cuteza a întreba… Dacă va mai rămâne vreun petic de hârtie de drepturi pe care să ne scriem întrebările cu răspuns oricum știut, standardizat, normat după directivele UE și Nato… Și scoase din centrifuga înjosirii și auto-umilinței noastre pentru alții…

Vestea ar fi excepțională… Dacă ar fi pentru noi… România a reușit să-și asigure o excepțională capacitate de stocare a gazului pentru iarnă… Nu pentru iarna ei, însă… Ci, previzibil, pentru a altora… Cu un nivel cu mult peste obligațiile asumate de alte țări, am asigurat umplerea rezervoarelor de gaz cu minimul stabilit de Europa… Aici se va găsi strategia de „achiziționări” din precedenta pandemie, ca mecanism de imitație a matrapazlâcurilor, și cu eficiență mult mai mare, cel puțin la nivelul aplicării fără întrebări venite „din decor”! Din decor”, acolo unde am fost „nișați”, nu pe marginea drumului, nu prin șanțurile prin care galopează Europa, ci într-o mărginire defrișată de orice putință de exprimare…

Imitația mecanismului pandemic de achiziții a dat dară rezultate… Am cumpărat cel mai scump gaz din istoria țării noastre… Sigur, pentru a asigura respectarea calendarului de sifonare (pardon, „umplere”!), a rezervoarelor… A rezervoarelor noastre, dar ca rezerve pentru alții… Dar am atins cota impusă de Europa… Procentul de gaz cerut de alții, nu cel stabilit de specialiștii noștri pentru asigurarea nevoilor noastre în iarnă… Pentru că nu noi contăm… Și, așa cum zeci de ani munții noștri aur purtat-au, în vreme ce noi ne duceam sărăcia „din poartă-n poartă”, la fel va fi și acum… Cu fundul pe rezervoarele de gaz, vom clănțăni de frig prin case, prin școli, prin instituții…

Și nu îndrăznește nimeni a porni o anchetă vizând prețul la care ne-am umplut rezervoarele de gaz, practic cel mai scump cost din istorie… Și nici măcar nu am făcut-o cu gaz din producția internă (și asta „a noastră”, pentru alții…), dar măcar să fi beneficiat și PIB -ul țării de mecanismul de achiziție, nu?!… Am plătit altora importul a ceea ce aveam… Dar am umplut rezervoarele… Or, acum ar trebui pusă întrebarea direct în fața tribunalelor… Pentru cine?… Pentru noi sau, cu noi ținuți în frig și umilință, pentru alții?…

Atâtea și atâtea infracțiuni împotriva noastră că ar trebui înființate instanțe pe spețe… Din care, cea mai mică, acum, ca dimensiune, ar fi hoția instituțională și de clică din timpul pandemiei… A acelor achiziții care acum semănă a ciungă în părul unei plebe batjocorite… Cu „izolete” la preț de case, cu ventilatoare ce s-au „ventilat” în neant înainte de a vedea măcar cotorul cutiilor lor, cu seruri peste seruri inutile, milioane de doze expirate… Cu toate cele ce vor însuma un mărunțiș pe lângă costurile de acum a asigurării trecerii iernii… A iernii altora…

Și vom avea și justificările necesare arderii gazului nostru în casele altora… Felul de a plăti cumva nivelul de securitate „asigurat” de UE și Nato prin îndesarea de trupe la noi în țară… Căci, cum altfel să onorăm efortul Belgiei ori Franței de a deplasa forțe militare la noi?… La noi pe post de cucuvea într-un lan de cucuruz, pentru alții poate ca forțe de acțiune… Și să nu ne fie de mirare dacă, în plin frig, vom privi cum gazul nostru arde în căminele altora… Cu un export intermediat poate chiar printr-o piață virtuală pentru bancruta-comision către țările lovite în infrastructura de război, de război…

Un tablou care, pentru cei ce am trecut prin momentul astral al curajului de a ne fi avântat „spre moarte pentru a fi liberi”, pare de-a dreptul ilar… Căci, acum, doar vom îngheța… Și vom tăcea… De frică, din lașitate sau pentru că oricum nu ne mai pasă… Iar o țară înghețată bocnă și la nivel de mentalitate, se va felia mai ușor către alții… Numărăm ultimele bănci românești disipate în trocuri pentru a nu a mai avea nici măcar nume neaoșe… Privim către celebre firme de medicamente și plante autohtone ce sunt achiziționate de furnizorii străini de „biociduri” chimico-ucigașe… Și agreăm peste ființa noastră instituții și foruri prin care românii sunt conduși de tot felul de soiuri de neam-străin, de la drepturile de autor, ajunse pe mână unor „macaronari”, la cele de arbitraj pe cartonașe de greci afoni în ale fotbalului…

Lasă un răspuns