După 1848, suflul de libertate ce venea dinspre Europa s-a abătut și asupra noastră. Mulți dintre luptătorii pașoptiști și-au găsit sfârșitul în temnițe, dar spiritul, ideile, proiectele lor nu au putut fi sugrumate. În momentul în care contextul internațional ne-a permis, l-am ales pe Alexandru Ioan Cuza domn în cele două Principate și am proclamat Unirea de la 1859. Parlamentul a votat legi menite să răspundă necesităților românești specifice. Multe dintre legile promulgate de Alexandru Ioan Cuza mai sunt valabile și astăzi. Țara a renăscut la viață, a început să facă pași mari spre progres și bunăstare. Când forțele politice au ajuns la concluzia că regalitatea ar putea să ne alinieze cu țările europene, am adus rege în țară. Au urmat câteva momente cruciale pentru națiunea română: câștigarea independenței la 1877, Unirea tuturor provinciilor românești istorice la 1918 și realizarea României Mari. Nimeni n-ar fi crezut că românii mai pot să devină cea mai mare țară din sud-estul european, țară bogată și puternică, cu legi bine întocmite, cu proiecte de țară cu bătaie lungă. Două decenii și mai bine, între 1918-1944, în ciuda distrugerilor colosale cauzate de război, în ciuda unei crize economice europene fără precedent, România Mare a înregistrat una dintre cele mai strălucite perioade din istoria sa. S-au dezvoltat industria, agricultura, comerțul, știința, artele. În acea perioadă s-au ridicat cele mai numeroase și strălucite personalități ale științei, artei și culturii românești. Aveam toate șansele să prindem Europa din urmă, să fim un stat modern, cu un nivel de viață ridicat. Regii noștri discutau pe picior de egalitate cu monarhiile europene, erau legați cu acestea prin grade de rudenie!
A venit peste noi tăvălugul celui de-al doilea război mondial. Ne-a tocat floarea tinerimii pe front; ne-a supt bogățiile solului și subsolului; a distrus vieți și destine! Am contribuit la scurtarea războiului cu șase luni, i-am gonit pe nemți până la Budapesta, iar rușii au venit după armata noastră fluierând, pe teren eliberat. Cu toate acestea, la masa tratativelor România a fost considerată țară învinsă și a trebuit să suporte consecințele. Aveam resurse să mai purtăm un război, dar nu mai aveam să suportăm o „eliberare”.
Noii stăpâni au făcut din noi o națiune-cobai. Ne-au exterminat fizic mințile luminate ale țării, au umplut pușcăriile și gropile comune cu cei care au avut curajul de-a gândi altfel decât ocupantul. Au pus în funcțiile cheie oameni fără pregătire corespunzătoare, marionete pe care le manevrau după bunul plac. Ne-au cărat zi și noapte cu trenurile și cu ce-au apucat bogățiile țării peste graniță. Au impus cu forța dispariția proprietății private și înlocuirea ei cu proprietatea de stat. Au înființat forțat întovărășiri și colective, luând cu japca forța de muncă și principalele mijloace de producție ale țăranilor. Au umplut Bărăganul, pușcăriile și canalul Dunăre-Marea Neagră cu cei mai vrednici gospodari ai satelor. Au demarat industrializarea forțată, captând tineretul satelor. În câteva decenii au reușit să distrugă o importantă categorie socială românească, țărănimea. Odată cu ea, au distrus cel mai important izvor demografic, au distrus cel mai competent creator de cultură și civilizație rurală, reazimul și stabilitatea națiunii române. Națiunea-cobai a trebuit să facă față lipsurilor alimentare, frigului, întunericului, supravegherii fără precedent, cultului personalității, cozilor interminabile la tot și la toate. S-a pierdut încrederea dintre oameni, fiecare s-a simțit spionat de toți din jurul lui, teama s-a infiltrat în toate mădularele. Mii de nefericiți și-au riscat viața, încercând să evadeze din lagărul comunist, cu speranța unei lumi mai bune.
A venit momentul astral 1989. Numai voința lui Dumnezeu a putut să măture un colos ce părea că nu mai are sfârșit. Oricine era conștient că trebuia să curgă sângele ca Dunărea, ca să se prăbușească sistemul comunist. Și, totuși! S-a prăbușit fără vărsare de sânge, fără desfășurări de forțe militare. Țară după țară din lagărul respectiv și-a schimbat macazul și s-a îndreptat cu speranță spre Vest. Ne-am dus cu căciula în mână și cu jalba-n proțap la porțile marilor puteri apusene, rugându-le să ne primească și pe noi în rândul lor. Eram ruda săracă, timorată, dar cu potențial și entuziasm; ei erau burjuii sătui, bogați, puternici, atoateștiutori, șmecheri și perfizi. Ne-au impus distrugerea economiei prin așa-numita „privatizare”. Fabrici, uzine, combinate și tot felul de unități de producție, care scoteau pe piața mondială produse greu de depășit, au fost socotite „grămezi de fier vechi”. În scurt timp, noi, cei care produceam rafinării și utilaje petroliere pentru tot Orientul Apropiat, am ajuns să importăm ace cu gămălie și agrafe din Taiwan, fiindcă nu mai eram în stare să ni le producem singuri! Fiecare unitate de producție a fost ștrangulată, scoasă din circuit, pentru ca produsele străine să-și facă loc pe piață.
Pământul cel mai roditor al țării a fost vândut pe prețuri derizorii străinilor. Au fost distruse sistemele de irigație, băncile de semințe, stațiunile de cercetare, fabricile de îngrășăminte. Au fost bărbieriți munții de păduri, distruse livezile cu pomi și vii. Națiunea-cobai nu mai trebuia să producă nimic. Totul îi venea din afară în schimbul unor sume uriașe. Au dispărut repede locurile de muncă. Milioane de români, în special tineri, și-au luat lumea în cap și au plecat în străinătate să-și caute o pâine. Doar sirienii îngroziți de războiul de la ei din țară ne-au întrecut ca număr de emigranți. Niciodată în istoria românească nu ne-am confruntat cu un asemenea exod. A plecat forța de muncă tânără, dar a luat cu ea și copiii, iar șansele de revenire în țară sunt minime. Sub ochii noștri dispare un popor pe-ncetul, printr-un spor demografic negativ tot mai accentuat. Națiunea – cobai parcă e buimacă. Schimbăm regulile jocului în învățământ de la ministru la ministru, aducem tot felul de comportamente stupide, pe care le impunem ca model, distrugem instituții fundamentale ale societății, precum familia, distrugem șeptelul de animale pentru a aduce în locul lor insecte, viermi și alte parascovenii. Distrugem valori ideologice fundamentale, precum cele de patrie și patriotism, sădind în locul lor disprețul față de tot ce-i românesc.
Tristețea, îngrijorarea, frica, dezamăgirea, lipsa de perspectivă se instalează în sufletele tuturor celor din națiunea-cobai! Și când te gândești ce speranțe erau….!
Lasă un răspuns