Soacra cu trei nurori nu este numai în povești, ci și în realitatea de zi cu zi. O întâlnesc adesea pe unde mă duc pașii. De cele mai multe ori e nefericită, se plânge că e singură, părăsită, nedreptățită, neajutorată. Întâlnesc și cazuri când soacra este un adevărat căpitan în casă, iar copiii, nurorile și nepoții soldați ascultători, gata să execute fără crâcnire ordinele căpitanului.
Cunoșteam demult o văduvă cu trei flăcăi. Îi crescuse cum putuse, îi căsătorise și se străduia să aibă fiecare casa lui, masa lui, familia lui. La început s-au înțeles bine cu toții și puneau umărul cu toții, ori de câte ori era nevoie și urneau greutățile din cale. Mama era fericită. O mulțumeau și copiii și nurorile. Dar, cum dracul are și el plan de lucru, de teamă să nu fie scos la șomaj, și-a băgat coada și-a tulburat apele.
Într-o zi a început cearta între frați. Motivul este greu de găsit. O neînțelegere oarecare la împărțirea unor bunuri fără valoare a declanșat avalanșa. Frații s-au bătut, s-au judecat pe la tribunale ani de-a rândul. Se amenințau cu moartea unul pe altul. Mama a încercat o vreme să facă pace, dar n-a reușit. Cât se războiau bărbații, dar cât se războiau femeile, nurorile! Părți necunoscute până atunci ale ființei lor ieșeau la lumină, precum aisbergurile la suprafața apei, puțin câte puțin. Nimeni nu mai credea că se va face pace în acea familie, că vor mai putea să stea vreodată acei frați la aceeași masă.
După mai bine de douăzeci de ani de scandaluri, de judecăți și de ură înfierbântată, când proprii lor copii ajunseseră la vârsta căsătoriei, iată că s-a petrecut în viața bărbaților ceva neprevăzut.
La nunta unei rude apropiate, a participat mama-văduvă, cei trei fii cu soțiile și copiii lor. Nu vorbiseră unii cu alții de mulți ani, așa cum am spus. Este obiceiul la noi, ca după ce tinerii se cunună, întreg alaiul de nuntași să iasă în fața bisericii și acolo să facă horă. Așa au făcut și de data aceasta.
Nu știu cum s-a întâmplat, dar parcă Duhul Sfânt s-a pogorât în sufletul oamenilor acelora. Cineva a venit repede în biserică și m-a chemat afară. În fața bisericii am privit și nu-mi venea să cred. Cele trei nurori o înfășcaseră pe mama-soacră și o trăseseră în vârtejul jocului. În momentele acelea uitaseră de toate necazurile și dușmăniile care-i despărțiseră de ani și ani. Lumea toată rămăsese înmărmurită. Lăutarii cântau o învârtită oltenească amețitoare. Bătrâna se ținea greu pe picioare. Numai de joc nu-i ardea, dar nu se putea opune brațelor vânjoase ale nurorilor. Simțea și ea, așa cum simțeam toți privitorii, că se produce o minune în viața lor.
Flăcăii bătrânei, bărbați în puterea vârstei, au privit înmărmuriți câteva minute, fără să se dezmeticească. Nu le venea să-și creadă ochilor. Nu credeau că este adevărat. Instinctiv, s-au privit apoi unul pe altul. Parcă prin suflet le-a trecut aceeași întrebare: „- Oare, de ce m-am certat eu cu frații mei?”
Niciunul n-a găsit răspuns. Uitaseră totul. S-au simțit iarăși copii. S-au prins și ei în horă, alături de mama și soțiile lor. Era o horă nebună, o horă a fericirii, a regăsirii. Cei de pe margine, care cunoșteau bine situația acelei familii, plângeau. Nu puteau rezista emoției. Familia se regăsise, după zeci de ani de rătăcire. În momentele acelea parcă am simțit aripa Duhului Sfânt trecând ca o adiere peste sufletele celor de față.
Mulți au zis că împăcarea s-a datorat numai nurorilor, dar cred că acolo s-a petrecut ceva mai mult!
Lasă un răspuns