Dilema mondială a momentului

„Era postbelică s-a prăbușit în 1989”, scria diplomatul american Jeane Kirkpatrick în „Foreign Affairs” în acel an. Astăzi politologul rus Feodor Lukianov titrează: „Sfârșitul unei ere”. De la „prăbusire” la „sfârsit” a durat așadar ceva timp. Ani de căutari ale unui nou echilibru mondial, care întarzie să se restaureze. Si care au eșuat în mod dramatic și periculos în ceea ce numim azi „criza ucraineană”, dar o criză care solicită toate resorturile lumii de azi. În Occident se vorbește despre o nouă ordine mondială, iar la Moscova despre sfârșitul monopolarității americane. „Moscova, scrie Lukianov, a devenit un agent al schimbării mondiale pentru întreaga lume”. Lumea de mâine va deveni cu totul alta sub raport geopolitic, politic, social, economic etc, sau mai precis spus impactul acestor schimbări epocale va fi atotcuprinzător și până la nivelul cel mai profund și la nivelul cel mai intim al vieții de zi cu zi a fiecărui cetățean al Terrei și al viziunii sale despre lume. Prefacerile esentiale nu vor ocoli nici sfera culturii, în sensul cel mai cuprinzător al cuvântului. Omul de mâine al Planetei va fi pus în fata unei optiuni fundamentale: fie se va supune valului devastator dezlănțuit pentru spulberarea moralei, eticii, tradiției istorice, religiei, artelor, asa cum s-au dezvoltat ele de la aparitia ființei raționale și care au modelat prin secole si milenii conștiințele, fie va ramane neclintit atașat valorilor de cultură și civilizație care înnobileaza omenirea. Patrimoniul de inteligență al speciei umane este supus astăzi unei presiuni demolatoare tot mai inverșunate, prin manipulări și mistificări de tipul corectitudinii politice, discriminării pozitive, revoluției sexuale si, mai nou „anulării culturii” („culture cancel”).

Universitarul american Boyd Cathey vede înfruntarea dintre aceste două tendințe dominante la scara mondială un „razboi cultural global” între (impropriu spus) „progresiști” și tradiționaliști, iar ca promotor al viabilității și continuității valorilor tradiționale pe președintele Putin. Iar pentru a-și susține afirmația, profesorul american selectează o serie de idei expuse de liderul de la Kremlin în discursul rostit la o reuniune al Clubului ”Valdai” din octombrie 2021. Un text prea puțin sau deloc cunoscut pânăa și de rusologii (si părerologii) de pretutindeni și, bineinteles, si din Romania. În viziunea președintelui rus, „renașterea Rusiei”, cum o numește el, înseamnă renașterea tradiționalismului rus li a istoriei nationale, a credinței ortodoxe și a moralei, a culturii și educației.

Iată cateva extrase din expunerea președintelui Putin, antologate într-un articol de autorul american.

„Ne uităm cu uimire la procesele în curs de desfășurare în țările care au fost privite în mod tradițional drept purtători de standarde ale progresului. Unii oameni din Occident cred că o eliminare agresivă a paginilor întregi din propria istorie, „discriminarea inversă” împotriva majorității în interesul unei minorități și cererea de a renunța la noțiunile tradiționale de mamă, tată, familie și chiar de gen, ei cred că toate acestea sunt punctele de referință pe calea către reînnoirea socială. Avem un alt punct de vedere, cel puțin majoritatea covârșitoare a societății ruse – ar fi mai corect să o spunem astfel – are o altă părere în această chestiune. Credem că trebuie să ne bazăm pe propriile noastre valori spirituale, pe tradiția noastră istorică și pe cultura națiunii noastre multietnice.”

„Avocații așa-zisului „progres social” cred că aduc omenirea la un fel de conștiință nouă și mai bună. Singurul lucru pe care vreau să-l spun acum este că rețetele lor nu sunt deloc noi. Poate fi o surpriză pentru unii oameni, dar Rusia a fost deja acolo. După revoluția din 1917, bolșevicii, bazându-se pe dogmele lui Marx și Engels, au spus că vor schimba modurile și obiceiurile existente și nu doar pe cele politice și economice, ci însăși noțiunea de morală umană și fundamentele unei societăți sănătoase. Distrugerea valorilor vechi, a religiei și a relațiilor dintre oameni, până la respingerea totală a familiilor (am avut și asta), încurajarea de a-i informa despre cei dragi – toate acestea au fost proclamate progres și, de altfel, a fost susținut pe scară largă în întreaga lume pe atunci și era destul de la modă, la fel ca și astăzi. Apropo, bolșevicii erau absolut intoleranți la alte opinii decât ale lor.”

„Privind ceea ce se întâmplă într-o serie de țări occidentale, suntem uimiți să vedem practicile interne, pe care, din fericire, le-am lăsat, sper, în trecutul îndepărtat. Lupta pentru egalitate și împotriva discriminării s-a transformat într-un dogmatism agresiv care se limitează la absurd, atunci când operele marilor autori ai trecutului – precum Shakespeare – nu se mai predau la școli sau universități, pentru că ideile lor se consideră a fi înapoiate. Clasicii sunt declarați înapoiați și ignoranți cu privire la importanța genului sau a rasei. La Hollywood sunt distribuite memorii despre naratiunea corectă și câte personaje de culoare sau gen ar trebui să fie într-un film.”

„Noua „cultură a anulării” transformă cultura în „discriminare inversă”, adică rasism invers. Accentul obsesiv pus pe rasă îi dezbină și mai mult pe oameni, când adevărații luptători pentru drepturile civile visau tocmai să șteargă diferențele și să refuze să împartă oamenii după culoarea pielii. Într-o serie de țări occidentale, dezbaterea asupra drepturilor bărbaților și femeilor s-a transformat într-o fantasmagorie perfectă. Uite, ferește-te să mergi acolo unde bolșevicii plănuiau să meargă cândva – nu numai găini in comun, ci și femei in comun. Încă un pas și se va ajunge acolo.”

„Zeloții acestor noi abordări merg chiar atât de departe, doresc să aboleasca cu totul conceptele de masculin și feminin. Oricine îndrăznește să menționeze că bărbații și femeile chiar există, ceea ce este un fapt biologic, riscă să fie ostracizat. „Părintele numărul unu” și „părintele numărul doi”, „părintele care naște” în loc de mamă și „laptele uman” înlocuind laptele matern, deoarece ar putea deranja persoanele care nu sunt sigure de propriul sex. Repet, asta nu este nimic nou; în anii ‘1920, așa-zișii Kulturtraegers sovietici au inventat, de asemenea, o nouă limbă, crezând că astfel creează o nouă conștiință și în acest fel schimbă valorile.”

„Ca să nu mai vorbim de unele lucruri cu adevărat monstruoase când copiii sunt învățați de mici că un băiat poate deveni cu ușurință fată și invers. Adică, profesorii le impun de fapt o alegere pe care se presupune că avem toți. Ei fac acest lucru în timp ce îi îndepărtează pe părinți din proces și îl forțează pe copil să ia decizii care ii pot schimba întreaga viață. Este un copil la această vârstă capabil să ia o astfel de decizie? Este o crimă împotriva umanității și se face în numele și sub steagul progresului.”

„În conturarea abordărilor noastre, noi, în Rusia, ne vom ghida de un conservatorism sănătos și puternic. Acum, când lumea trece printr-o perturbare structurală, importanța conservatorismului rezonabil ca fundație pentru un curs politic a crescut vertiginos, tocmai din cauza înmulțirii riscurilor și pericolelor și a fragilității realității din jurul nostru.”

„Această abordare conservatoare nu se referă la un tradiționalism ignorant, la o echipă de schimbare sau la un joc de reținere, cu atât mai puțin la retragerea în propria noastră carapace. Este în primul rând încrederea pe o tradiție testată în timp și pe o credință religioasă, păstrarea și creșterea populației, o evaluare realistă a insusirilor personale și ale celorlalți, o ordonare precisă a priorităților, o corelare între necesități și posibilități, o formulare prudentă a obiectivelor și ca urmare o respingere fundamentală a extremismului. Și sincer, conservatorismul este cea mai rezonabilă linie de conduită, din câte văd eu.”

„Pentru noi în Rusia, acestea nu sunt niște postulate speculative, ci lecții din istoria noastră dificilă și uneori tragică. Costul experimentelor sociale prost concepute merge uneori dincolo de estimare. Astfel de acțiuni pot distruge nu numai fundamentele materiale, ci și cele spirituale ale existenței umane, lăsând în urmă epave morale în care nimic nu poate fi construit pentru a le înlocui pentru o lungă perioadă de timp.”

Și, în încheiere, universitarul american reproduce întrebarea dramatică pe care o formulează analistul Pat Buchanan: „În imensul război cultural în care ne aflăm, de ce parte este Dumnezeu acum?”…

Lasă un răspuns