Zilele trecute am aflat că Uniunea Europeană a dat Ungaria în judecată și i-a tăiat o bună parte din subvenții, fiindcă n-a permis ca-n școlile din Ungaria să fie introdusă educația sexuală. Același lucru a pățit și Polonia. Două state europene, care au avut tăria să pună mai presus de foloasele materiale educația sănătoasă a copiilor, protejarea unor suflete nevinovate de tot felul de scârnăvii și aberații, respectul față de morala creștină, față de tradițiile milenare ale popoarelor lor. Cinste unor asemenea popoare, cinste conducătorilor lor! Sunt multe lucruri pe care le-a făcut sau le-a zis Domnul Orban, prim-ministrul ungar, acest „copil teribil” al Europei, cu care nu suntem mulți de acord, dar pentru această poziție fermă merită toată stima și toată lauda.
Am înțeles că și pentru o altă măsură asemănătoare au fost pedepsite cele două state: aceea de a nu permite pe teritoriul lor manifestațiile și mitingurile celor ce susțin căsătoria între persoane de același sex; să nu permită prin lege astfel de „căsătorii”.
Ne întrebăm și întrebăm, de ce nu iau exemplul celor două state și celelalte surate europene? Viața este grea, nevoile sunt multe, cheltuielile mari, banii sunt puțini, dar nu trebuie sufletul pus la vânzare. Sub o formă mai mult sau mai puțin mascată ne-au luat bogățiile solului și subsolului, ne-au pus economia pe butuci pentru a cumpăra doar produsele lor, ne-au secătuit țara de tineret și de forță de muncă, ne-au atras capetele luminate, pământul fertil al țării și pădurile ni le-au „cumpărat” bucată cu bucată. Acum vor să ne pună la zid o religie, o cultură și o morală, care de mii de ani au călăuzit popoarele Europei. Recent a mai început și campania introducerii în hrana europenilor a insectelor de tot felul: lăcuste, scaluși, râme, viermi, furnici etc. și distrugerea animalelor rumegătoare, care… „poluează atmosfera” și „încălzesc clima”. Democrația de care se făcea atâta caz este mai terfelită ca oricând. Grupuri și grupulețe cu tot felul de apucături ciudate, ca să nu le zicem altfel, își impun voința în fața sutelor de milioane de locuitori normali ai Europei, toanele acelora devin „drepturi fundamentale ale omului”, sunt impuse prin legi naționale.
Mă întreb și întreb: ce vrea să facă din noi doamna Europă?
Avem și noi parlamente și guverne, președinți și ambasadori. Aceștia nu iau atitudine ca să-și protejeze popoarele? Avem europarlamentari aleși ca cei mai buni reprezentanți ai noștri în forul european suprem. Ce-i drept, printre aceștia au fost unii ajunși acolo din „succesuri” în „succesuri”, care n-au știut pentru ce s-au dus, dar ceilalți sperăm că sunt potriviți pentru funcțiile în care i-am investit. N-am auzit până acum ca vreunul să se opună unor legi străine de ființa și mentalitatea europenilor. N-am auzit ca vreunul să strige ca să audă Europa, oricât ar fi de surdă: „Asta nu se poate, măria-ta!” Pentru o strachină de linte, pe care ne-o azvârle din când în când, suntem în stare de orice compromis. Pentru bani suntem în stare să dăm totul, chiar și sufletul nostru și al copiilor noștri.
Pozițiile ferme ale Ungariei și Poloniei sunt un exemplu de demnitate, fermitate și viziune politică cu bătaie lungă pentru celelalte state europene și ar trebui să dea de gândit celor de la Bruxelles, care trag sforile din culise. Toate au o limită!
Tăierea unor subvenții, amenzile sau alte sancțiuni trec, sunt vremelnice. Sufletul copiilor, educația lor, viața lor, sunt mai presus de toate. Mai bine sărac și curat, decât bogat și cu sufletul vândut! Educația privește prezentul și viitorul unui popor. Nu avem dreptul să ne batem joc de ea. Suntem responsabili în fața memoriei moșilor și strămoșilor noștri, suntem responsabili în fața generațiilor viitoare de felul cum ne educăm astăzi pruncii. De această educație depinde viața lor, supraviețuirea și sănătatea Neamului.
Lasă un răspuns