Dar, chiar așa: ce vrea să însemne mizeria afișată la Odessa?… „Basarabia este Ucraina”… Pentru că e clar că nu este vorba despre un „mee too” după modelul extins, adaptat, a lui „Je suis… și eu ceva”!… Acolo nu este vorba despre faptul că, fiindu-le alături, și nu doar „țară lângă țară”, ci de-a dreptul continent lângă continent, am fi cu toții Ucraina!… Acolo este un mesaj provocator… În cel mai fericit caz, ironic și provocator… Pentru că, dacă guvernanții ar mai fi ținut măcar cât un nasture de veston la țara asta, ar fi trebuit să-i întrebe ei pe cei de la Kiev dacă nu este chiar o „declarație”?… Că poate nu rușii or să încalece Moldova fraților noștri, ci Ucraina… Și nu din poziția de „cal troian”, ci pentru sine, pentru sine ca slavă…
Ai noștri nu pun însă întrebări altora… Nici măcar în numele fraților noștri… Deși ar fi trebuit să-i chestioneze pe oficialii Kievului cum de au timp, cu țara în război și sărăcie (poate și foamete, deși, de ar fi așa, nu ar exporta tot ceea ce, vorba chinezilor, se poate mânca, nu?!), cum de au vreme, așadar, să „flendure” cu bățul (tot mai puțin de posibil mareșal, nici măcar într-o blasfemie de sitcom al lui jale ăsta de Zelensky), prin gardul de graniță al altora?!… Și cum de are timp parlamentul ucrainean de demersuri pentru a impune românilor din Ucraina așa-zisa „limbă moldovenească”, ba, chiar și programe „școlar-educaționale” în care grija principală este să elimine tot ceea ce mai este românesc?!… După modelul îndepărtării bannerului hrisov în limba română, de înființare a orașului Cernăuți de către domnitorul Alexandru cel Bun, dat jos întru’ slava și pupatul în dos de UE, pe chirilice…
Iar noi, noi cât va trebui să mai suportăm aceste batjocuri?… Până ne vor colmata canalele?… Până ne vor sufoca porturile?… Până ne vor fi acaparat rutele și piețele de export pe care le dăm, nu cu slavă, ci în sclavie?… Și bine că nu mai avem o flotă maritimă „pe val”, nu?!… Că ajungeau vapoarele noastre barje pentru comerțul lor!… Noi plăteam dările, de la combustibili la taxele portuare, ia ei își luau prada „de război”… Și poate deveneam chiar noi o „pradă”; noi în războiul altora… Că, numai mâine-poimâine, pentru că le-am ținut isonul, vom deveni poate chiar noi parte a unor despăgubiri… Pentru a fi lăsați în pace de fratele lor cel mare… Care, chiar de îi însângerează acum, tot frate le rămâne…
Și ca să nu rămână încruntați de apa rece azvârlită în față, să le aducem aminte că, multă vreme înainte de a începe războiul, când ne rugam de ei pe toate canalele, culturale, ministeriale, prezidențiale și diplomatice (pentru că, deh!, era ceva mai multă diplomație atunci, nu atâta „vagabonțeală” ca azi, asta, urechist-aiuristică) pentru a recunoaște „inexistența limbii moldovenești”, ca limbă vorbită de comunitățile române din Ucraina, ei ni se scuzau, pe la colțuri, că nu pot să-i spună, prin lege, ca fiind grai românesc, că stau rușii cu ochii pe ei… Dar uite că acum stau aia cu tunurile pe ei!… Or, ucrainienii ce fac?… Au timp să legifereze impunerea presupusei „limbi moldovenești”? Taie și din orele elevilor români?… Păi, ce-i asta?!… Că doar nesimțire și impertinență nu mai e de mult…
Lasă un răspuns