Când un stat a încercat să adere la Uniunea Europeană a trebuit să facă unele sacrificii și anumite compromisuri sub presiunea executivului de la Bruxelles. România de exemplu și-a distrus industria petrolieră, a rămas fără păduri și și-a distrus agricultura. Deci pentru a intra în NATO și UE trebuie să înghiți o gălușcă fierbinte. Exemplu: Slovenia a fost nevoită să înapoieze bunurile aparținând minorității italiene. Croația a trebuit că cedeze Sloveniei o parte din apele ei din golful Piran. România s-a înecat în concesiile făcut minorității maghiare, ceea ce nu s-ar fi întâmplat fără presiunea executivului european. Când noi am rămas fără industrie și fără păduri singura explicație pe care au dat-o oficialitățile vremii de la noi, a fost: au fost condițiile celor de la UE. Când au tăiat pensiile și salariile: așa au cerut cei de la UE. Tot ce au cerut cei de la Bruxelles noi am executat „întocmai și la timp” așa cum spunea un regulament militar. Dar am uitat să vă spun că toate aceste lucruri au fost făcute din pixul unui oficial Român de grad înalt. A trece prin aceste funcții acești oficiali (ne oficiali) au îndurat și ei cazna de a înghiți gălușca fierbinte, toți sau aproape toți au trecut sub lupa autorităților de forță, lucru ce m-a dus cu gândul la Dogii Venețieni care au rămas fără limbă și fără vedere după ce și-au terminat mandatul.
Îmi povestea un prieten care a lucrat la o fabrică de armament, cum prin 1992-1995 a venit cineva și a întrebat câte tancuri au pe stoc noi nouțe, aveau atunci 5000 de tancuri. Apoi un „oficial de rang înalt” de la UE a venit și a spus că toate trebuiesc tăiate, să rămână doar 500. „Domnule, atunci au venit niște meseriași cu aparatele de sudură și a fost tăiată partea din față semi-rotund, la fiecare tanc, de parcă le tăiau cu laserul”. Nici Bulgarii nu au scăpat de gălușca fierbinte, ei au fost nevoiți să închidă o parte din centrala atomică de la Kozlodui, cea mai profitabilă centrală a țării. Toate țările Est-Europene au avut partea lor de pesmet, fărâmițarea codrului de pâine la plita focului mic.
Ce bine spune scriitorul Alexandru Petria în volumul ,„Cum văd lumea”: Manipularea Fără violenţă!…
Românii au luat plase după plase post-decembrie 1989. Şi una dintre primele a fost apariţia, ca de nicăieri, a lozincii „Fără violenţă!”, imediat după momentele în care a devenit evident că regimul Ceauşescu e terminat. După ani, am realizat că ea a fost o manipulare reuşită. A domolit din faşă avînturile justiţiariste de care se temeau cei din aparatul Securităţii şi al PCR. A prins pentru că a fost altoită pervers pe fondul învăţăturilor creştine, după ce au murit oameni pe străzi. A fost o cale de scăpare pentru vinovaţii nelegiuirilor comuniste, care au ajuns să se bucure de ani lungi de pensie. Ca Vişinescu, cu 3000 de lei pe lună, bani daţi şi din buzunarele urmaşilor victimelor. O nedreptate flagrantă, o siluire de două ori a legilor moralei. Dacă s-a văzut că manipularea a reuşit prima oară, ea a fost perpetuată la fiecare manifestaţie de după Revoluţie. Doar le-a convenit actanţilor puterii, oricare a fost ea. Care politician nu doreşte manifestaţii- panseluţe, prilejuri de defulări controlate, inofensive? Cărui politician îi tremură într-adevăr mîna şi bărbia, dacă ştie că nemulţumiţii nu depăşesc anumite limite pentru obţinerea revendicărilor? Ei, care rezonează percutat doar la teamă… Şi ţin socoteală numai de cei în stare să le pericliteze vital poziţiile. La o adică, de ce să-şi respecte promisiunile, că tot sunt amputaţi de conştiinţă, cînd îşi dau seama că singurul lor risc e, eventual, să nu fie realeşi, dar cu sumele din furăciuni rămase, pe cît posibil, intacte în conturi? Fără violenţă! a blegit societatea, castrînd-o, a transformat mitingurile în pseudo- jocuri de salon. Şi, treptat, a inculcat ideea inutilităţii oricăror proteste. A deschis câmp de manevră generalizării corupţiei. În prezent, justiţia n-ar avea de întors atîtea dosare îndelung prăfuite, dacă gestionarii treburilor ţării s-ar fi învecinat cu frica. De ea le pasă, fiţi siguri!”…
De la prostie la gălușca fierbinte a fost un singur pas și mi-am adus aminte de mărturisirea lui George Bernard Shaw: „Mi-am ținut ochii deschiși pentru lucrurile pe care doream să le văd. Lucruri pe care niciodată nu s-ar fi gândit să mi le arate (pot să adaug că tot ceea ce oamenii de rahat spun că vei vedea, doar că ei vor să-ți arate un rahat)”. Fără violență, domnilor! Ochii deschiși au văzut acel moț care, desigur, nu a fost vârful aisbergului, dar a fost suficient să scufunde un Titanic liniștit.
Lasă un răspuns