Profesorul, matematicianul, inginerul și inventatorul Gheorghe Botezatu (7/19 iunie 1882 – 1 februarie 1940), cunoascut ca și George de Bothezat este omul care a calculat posibilele traiectorii Pământ-Lună, acestea fiind folosite la pregătirea programelor Apollo şi tot el a inventat unul dintre primele elicoptere din lume. Gheorghe Botezatu s-a născut în Gubernia Basarabia (atunci Imperiul Rus, astăzi Republica Moldova) într-o familie de intelectuali nobili. După absolvirea Liceului Internat din oraşul natal Chișinău s-a înscris la Facultatea de Științe Naturale din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În perioada 1902-1908 este student la Institutul Politehnic din Harkov devenind inginer. În paralel, în perioada 1905-1907 a studiat la Institutul Electrotehnic Montefiore din Liège.
Urmează în perioada 1908-1909 studii postuniversitare la Universitatea Göttingen și Universitatea Humboldt din Berlin. Devine licențiat în matematică și inginer mecanic. După terminarea studiilor universitare, tânărul inginer român se înscrie la doctorat la Universitatea Sorbona, sub numele de Georges de Bothezat, cu care se va face cunoscut în lumea specialiştilor în construcţii de aeronave de pe întregul glob. Ca îndrumător pentru doctorat l-a avut pe renumitul profesor Paul Painleve (1863-1933), cunoscut om de ştiinţă, prin studiile sale în domeniul mecanicii clasice şi al teoriei relativităţii. Georges de Bothezat a abordat un subiect pentru teza de doctorat din aeronautică: «Etude de la stabilite de l’aeroplane», pe care a prezentat-o cu succes răsunător în 1911. Este recunoscut ca fiind primul om care a făcut un astfel de studiu în domeniul aviației.
Întors în țară cu titlul de doctor inginer, a obţinut un post de profesor la Universitatea din Iaşi. În perioada 1911-1916 ține cursuri de mecanică teoretică, aerodinamică la Colegiul Militar de Aviație și la Facultatea de Construcții Navale din cadrul Institutului Politehnic Petrograd. Proiectează și construiește în 1917 un avion cu stabilitate absolută pe care îl testează în zbor. „Sistemul Botezatu” avea în compunere un sistem giroscopic de control reprezentând prima formă de pilot automat din aviație. În perioada 1917-1918 este numit director al laboratoarelor de aerodinamică din Odesa, consultant științific la Ministerul de Război și la Ministerul Educației din Rusia. Pasionat de domeniul aviaţiei el continuă o serie de cercetări fundamentale care i-au adus celebritatea: a elaborat teoria generală a elicei propulsive, bazată pe calcule originale efectuate de el şi a dezvoltat teoria elicopterului. Preocupările lui s-au îndreptat şi spre aerodinamică. Universitatea din Dayton, statul Ohio din SUA, i-a oferit o catedră şi postul de director al Laboratorului de aeronave. După ce primește invitația de a lucra în SUA, în mai 1918, părăsește Petrogradul și, cu ajutorul personalului diplomatic american, ajunge la Murmansk de unde părăsește ilegal Rusia. Devine director al Laboratorului de Aerodinamică și profesor la Universitatea din Dayton, Ohio (SUA). Lucrează ca expert în aerodinamică la Comitetul Național Consultativ pentru Aeronautică (NACA) din Washinghton. În 1921 a semnat un contract cu armata SUA prin care a primit un salariu anual de 10.000 dolari și 200.000 dolari pentru construcția unui elicopter experimental.
Aici, în SUA, Gheorghe Botezatu se căsătorește cu Julia Ramsey Hilton. În 1922 elicopterul său este construit în secret la Centrul de Aviație de la Dayton, cu toate că piloții de încercare au zburat cu elicopterul pe deasupra hangarului unde se făceau cercetările. „Caracatița zburătoare”, unul dintre cele mai mari exemplare de aparat zburător al timpului, avea o greutate totală de 1650 kg. Suprafața portantă era de 90 mp asigurată de patru elice cu un diametru de 7,62 metri montate pe un șasiu cruciform din aluminiu. Fiecare elice avea șase pale cu incidență variabilă. Ele erau acționate de un motor Gnome et Rhône T de 170 CP prin intermediul unor reductoare. Elicopterul a zburat de mai multe ori la altitudine mică și pe distanțe scurte, dar din cauza costurilor mari, zborurile experimentale au fost sistate. Gheorghe Botezatu propune și un aparat de zbor individual de tip elicopter, care „dă aripi soldaților” și oferă șanse de apariție a unui „om zburător” ce poate surprinde prin apariție și viteză.
Succesul savantului român a apărut însă în anul 1920, an în care a demonstrat că se poate zbura în Spaţiul Cosmic. Prof. dr. ing. Gheorghe Botezatu a mai efectuat o serie de cercetări teoretice privind mai multe trasee pentru un vehicul cosmic, care s-ar deplasa pe ruta Terra-Lună. Aceste calcule au fost utilizate de specialiştii de la NASA care au pregătit programele de cercetare pentru spaţiul cosmic. Tot cei de la NASA i-au încredinţat savantului român construcţia navetei „Apollo 11”, racheta cu care astronautul Neil Armstrong va atinge solul selenar. Botezatu a fost şeful echipei de matematicieni care a realizat proiectul rachetei „Apollo 11”. Dar, din păcate, a murit la 1 februarie 1940, în Boston (Massachusetts, SUA), în urma unei operaţii. În semn de recunoaştere şi preţuire a meritelor sale în inventică şi cercetare, Muzeul Naţional al Aerului şi al Spaţiului din Washington a expus părţi din elicopterul său care pot fi văzute şi în zilele noastre. Americanii îl consideră și astăzi o personalitate de valoare mondială.
Gheorghe Botezatu a fost un mare român de geniu de care trebuie să ne aducem aminte și să-i păstram moștenirea pentru viitor. În urma sa ne-au rămas, pe lângă invențiile tehnice și numeroasele sale studii teoretice, articole și cărțile apărute, respectiv: „Teoria elicei”, menționată în lucrarea unui profesor universitar din Marea Britanie, în 1920; „Înapoi la Newton: O provocare pentru teoria relativistă a lui Einstein” – o critică asupra celor trei mari probleme: infinitul, timpul absolut și mișcarea absolută, incluzând totodată dovada riguroasă a erorii teoriei relativității a lui Einstein, New York, în 1936; Methode pour l’etude experimentale de l’effet de l’amortissement des ampennages horizontaux et des surfaces sustentatrices”, în „Revue de mecanique”, Paris, 1911; „Theorie generale des regimes de l’aeroplane”, în „Revue de mecanique”, Paris, 1913; „Teoria rotoarelor cu palete radiale plane”, în limba rusă, Petrograd, 1917; „The Theory of Aorscrew”, în „Aviation & Aeronautical Engineering”, New York, 1918; „The General Theory of Blades Screw”, în „NACA Reports”, Washington D.C., 1918; „La notion de trainee induite”, în „L’aeronautique”, Paris, 1920; „The Operative Algebra and Configurational Calculus”, New York, 1928- 1930; „Etude de la stabilite de l’aeroplane”, teza de doctorat prezentata la Facultatea de Stiinte a Universitatii din Paris, 1911.
Lasă un răspuns