Am obosit să tot aud „Să iasă ăia tinerii, că noi am ieșit la vremea noastră, noi l-am dat jos pe Ceaușescu!”. Sunt femeie și îmi e mie rușine de rușinea lor! În mod ciudat, toți cei pe care i-am auzit spunând asta erau în Decembrie 1989 cu plapuma-n cap, maro la fund, de frică, sau deja fugiți din țară, aflându-se la adăpost. Ei erau cei care le spuneau „inconștienților” care strigau „Jos Comunismul!” să nu mai strige, că îi aude „cine nu trebuie”, că „Ceaușescu se întoarce și o să vedeți voi pe dracu’!”. Ei! Cei care astăzi se pretind a fi mari victime ale comunismului și mari revoluționari au făcut, majoritar, revoluție din spatele ușilor închise ale șifonierului, cu chiloții plini de cufureală pe fundurile lor lașe.
Cei care astăzi ne spun că degeaba am ieși pe străzi cerând, constituțional, respectarea legislației în vigoare, înlaturarea din toate funcțiile publice și pedepsirea conform legii a tuturor celor care au devalizat această țară, au îndatorat-o și au omorât prin neglijență, incompetență sau în mod conștient și deliberat zeci de mii de oameni în timpul spitalizărilor forțate pe timpul numit „pandemie” nu au ieșit vreodată în viață la vreun protest! Niciunul dintre cei care își ascund lașitatea și nu doar lipsa de spirit civic, ci exact lipsa de dragoste pentru copiii și nepoții lor sub „Da’ să iasă și alții!” nu a strigat niciodată în viață vreo lozincă în vreo manifestare populară contra vreunui regim sau partid politic. Ei au fost mereu „cuminți”.
Ascunși în spatele perdelelor „de Pașcani”, cu lumina stinsă, au urmărit mereu din umbră pe cei care luptau inclusiv pentru drepturile lor, ale fricoșilor. De la căldurică. Din siguranță. Niciunul dintre cei care le pretind tuturor celorlalți să iasă pe străzi și să își strige nemulțumirea în fața guvernanților și legiuitorilor țării nu a luat vreodată un jet de gaz lacrimogen în ochi! Niciunul dintre ei nu a fost legitimat sau bruscat de forțe de ordine prea zeloase. Niciunul dintre ei nu a fost împins sau lovit de vreun jandarm, nervos că trebuie să stea pe străzi în zloată sau arșiță în loc să bea un șpriț cu prietenii. Niciunul dintre cei care pretind altora să iasă pe străzi să protesteze împotriva corupților, hoților și impotenților care ne conduc nu a simțit vreodată cum e să fii acolo, în mulțime, unde simți până în ultima celulă nu mai ești un simplu om, ci un om cu adevărat stăpân pe destinul lui.
Niciunul dintre lașii aceștia, acum ajunși mai mult sau mai puțin bătrâni, nu a fost mai curajos în tinerețe. Atunci, ca și acum, doar la plăcinte au dat înainte! Oamenii în vârstă care nu au ratat niciun protest nu vă vor spune niciodată să nu ieșiți, că ieșiți degeaba sau sa ieșiți voi, că ei deja și-au făcut datoria! Acestea sunt exclusiv discursurile mormolocilor care nu au devenit nici măcar broscoi, darămite prinți ai eliberării Neamului Românesc de oricine a vrut și a putut să îi pună ștreangul de gât! Niciunul dintre acești bolnavi de palmă-n fund nu a fost parte din puterea populară vreo secundă. Nu a simțit energia unei mase de oameni care ridică pumnii și tricolorul uniți pentru același țel: propășirea poporului român! Niciunul dintre acești indivizi cu vocație de bocitoare nu ar mișca un deget pentru a schimba ceva în această țară cuprinsă de tumoarea partidelor politice care nu fac altceva decât să își bată joc de noi de atâta amar de vreme!
Niciunul dintre acești „revoluționari cu perna-n cap” n-ar fi în stare să se bucure dacă o mișcare socială populară ar reașeza România pe locul care i se cuvine cu adevărat în Europa și în lume! Nu! Însă toți acești bocitori fără simbrie ai sorții patriei-mumă fac totul pentru a ne descuraja pe noi, cei care nu doar afirmăm că împreună putem schimba soarta României, ci suntem convinși și știm că o putem face. Și toți acești plângăcioși de mila proprie și-ar freca mulțumiți mâinile dacă protestele ar eșua. Pentru că ar putea spune că ei „au avut dreptate să nu iasă”, că oricum „nu ne lasă alții”.
Toți acești lași sunt exact ca babele care plângeau copilul din copaiță peste care putea cade drobul de sare. Asemenea celor din poveste, lenea și autosuficiența lor îi fac să plângă moartea acestei Națiuni încă vii, în loc să dea o mână de ajutor pentru a o salva! Nu vă mai plângeți! Nu mai așteptați să vină altcineva să ne salveze!
Suntem singurii noștri salvatori, alături de Dumnezeu! Dar nu avem dreptul de a-I cere Lui Dumnezeu să ne facă treaba de cetățeni treji ai acestei țări, de fii și fiice plini de suflet Românesc! Putem doar să Îi cerem Lui Hristos să ne deschidă mințile, inimile și mâinile ca să putem lupta pentru noi și pentru viitorul nostru, ai copiilor noștri și ai copiiilor copiilor noștri!
Cu Dumnezeu Înainte spre ridicarea Nației Române, fraților! Suntem pe cont propriu. Doar noi și Dumnezeu!
Lasă un răspuns