Analiza etimologică a acestui cuvânt îmi spune că elementul prim de compunere, (demos) sau populația, ajunge o forța conducătoare. Dar elementul prim a fost diluat în alambicul politic, apoi a rămas această forță „călăuzitoare, crația. Poate putem defini nebunia prin: să faci același lucru (greșit) din nou și din nou, iar tu să aștepți rezultate diferite. Nu, suma nebuniei pe glob a rămas constantă și se repetă dintr-o sută, într-o sută de ani, doar noi credem că știind codul binar am învățat și codul iubirii și al libertății. Suntem în perioada în care s-a ajuns la un avans al democrației și la un regres al democrațiilor, un paradox născut în laboratoare de nimeni știute. Mă gândesc la scrisoarea deschisă către Caragiale scrisă de scriitorul Dan Mihăescu, cel care scria schetch-urile din vremea Teatrului Tănase:
„Stimate nene Iancule, Ambetat de tristețe și turmentat de scumpiri bezmetice, îți compun această misivă tristă și de adio, că ce mă enervează când vine vorba despre opera matale este gogorița că satira își păstrează actualitatea, că personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni, tembeli, pungași, mahalagii, hahalere, bagabonți etc. Să avem rezon, coane Iancule, tălică ai scris pentru copii, scenarii de desene animate. Ești mărunt, neicușorule! Ia hai, să te cocoșez cu niscaiva exemple. Matale știi cât ar costa acum o masă la „Iunion”? Și câtă verzitură îi lipește pe frunte manelistului minune, care ține acum locul lui I. D. Ionesco? Și să te văd eu dacă ai curajul să vii pe jos de la „Iunion” acasă, noaptea. Că te dezbracă lotri cu ranga. Heavy metal! Dacă ai vedea cine e acușica în fruntea bucatelor, te-ai închide la „Gambrinus” și nu te-ai trezi din beție decât să te închini. Suntem o țară penală meștere! De la parlament la guvern, toate mangafalele cu foncții sunt în libertate condiționată. Nu știi cât se fură. Răcnesc gazetele de vuiesc Carpații! Și toate oalele sparte le plătește poporul acesta de coate goale, care nu mai visează castele în Spania. Visează căpșuni. S-au înmulțit nesimțiți și proștii și vorba matale: cu prostia te poți lupta, dar ea întotdeauna învinge! Zicea Nae Ipingescu: Să nu mai mănânce nimeni din sudoarea, bunioară, unuia ca mine sau ca dumneata și să șază numai poporul la masă, că el e stăpân”.
Acum nici nu știu cu ce a greșit acest popor să creadă în marea „demonstrativ crație”, poate suntem doar naivi și din acest motiv am ales să facem foamea democratic, iar frigul la unison. Și eu sunt supărat pe nenea Iancu, a plecat el din satul Flămânzi să ne zugrăvească apucăturile de atunci, care, parcă, nu s-au terminat nici astăzi. Nenea Iancule, ai plecat din Flămânzi dar nu te-ai lăsat până nu ai sfârșit la Berlin. Acolo se afla elita, piatra filozofală a omenirii, apoi l-ai abandonat pe C. D. Gherea în Gara de sud din Ploiești.
Ce mai spunea și Nae Ipingescu ăsta, poporul stăpân…! Dacă i-aș spune că această iluzie ce poartă numele „Democrație” a fost inventată odată cu niște protocoale născute din mințile unor nobili înnobilați gata. Și că aceste protocoale ies la lumină cu viteza unei tinereți ce s-a scurs spre o bătrânețe portocaliu de galbenă cu „cocârț la mitrofax” din opera de trei parale și un leu ciuntit.
Să trăiască nenea Iancu astăzi? Cred că ar râde cu hohote, dar poate că râde și acum la porțile raiului unde sunt toți acei scriitori care sunt îngroziți ce facem noi în această demo-crăcie fâsâită în acest „stat eșuat”. Parcă așa spunea un nene care „pas cu pas” a mers la bordul unor nave rămase fără catarg. Da, am avut ghinion nene Iancule în această democrație hăhăită…! Se spune: capul plecat sabia nu-l taie. Dar noi am rămas chiar ceacâri de atâtea plecăciuni.
Emil Cioran scria către Constantin Noica: „Atitudinea ta părtinitoare față de popoarele Occidentului, ale căror defecte nu le distingi prea clar, este efectul distanței: eroare de optică sau nostalgie a inaccesibilului. Faptul că- privitor îndepărtat – ai asupra ei o viziune fantasmagorică e cât se poate de firesc: cum eu o cunosc îndeaproape, este de datoria mea să risipesc iluziile pe care ți le-ar putea întreține. Știi doar că am o slăbiciune către monstruos. E prea puțin spus că nedreptățile abundă în această societate; e chiar chintesență a nedreptății. De bunurile pe care le etalează, de opulența cu care se împăunează – delicii și belșug de suprafață – se bucură doar trântorii, profitorii, experți în mârșăvie, ticăloșii mai mari sau mai mici. Sub lustrul aparent se ascunde o lume a dezordinii, de ale cărei detalii am să te cruț.”
Aceste lucruri au fost scrise în anul 1960, astăzi am evoluat cu această democrație dirijată după interes.
Și vorba domnului Dan Mihăescu: „Dacă ai cunoaște Parlamentul de acum, i-ai dedica Năpasta. Justiției, Lanțul slăbiciunilor. Vieții noastre politice, D-ale carnavalului. Scrisoarea către FMI și Consiliului Europei, Scrisoarea pierdută. Iar viitorul nostru poate fi asemuit cu O noapte furtunoasă.
Ne așteaptă zile și nopți, dar și nopți de zile furtunoase nene Iancule. Iar democrația a ajuns de mucava, vezi sectorul unu București.
Lasă un răspuns