Despre averile ilicite…

Iar amenință ANAF-ul cu dreptatea, cu controlul averilor nejustificate (cum sunt majoritatea marilor averi din România). Pe vremea lui Ceaușescu exista temuta lege nr. 18/1968, legea „ilicitului”. Legea era bună, dar era aplicată foarte prost, foarte subiectiv. Îmi aduc aminte de un caz, cînd am dus notele scrise în apărarea clientului meu lui Iancu Caramihai, președintele Judecătoriei sectorului 5. Discutînd mai relaxat despre dosar, îmi spune „A fost în vizită în URSS. Am fost și eu, știu cît costă. De unde a avut atîția bani?” Și deși clientul meu justificase inclusiv vizita în URSS, l-a ras de o sumă de bani (nu mai rețin cît). Și mai îmi aduc aminte de un lucru: orice soluție în recurs de achitare, încredințare a minorului către tată sau închidere a dosarelor de legea 18/1968 trebuia aprobată de președinta Tribunalului București, Irina Negrescu, poreclită cu duioșie de judecători „cățeaua de la Buchenwald”.

În 1996, legea este abrogată ca fiind „ceaușistă”. Repet, legea era bună, trebuia doar actualizată (mai ales în urma desființării instituției asesorilor populari).

La propunerea prietenului Constantin Calancea, președintele Asociației 21 Decembrie 1989, am muncit trei săptămîni și am redactat un proiect de lege. Și acum citez din „Codul lui Lucifer II”: „4. Legea pentru confiscarea averilor nejustificate. În anul 1996, este abrogată legea 18/1968 (binecunoscuta lege a „ilicitului”). Astfel, orice hoț, corupt, escroc, etc. dacă nu era prins asupra faptului, se putea bucura liniștit și ostentativ de roadele infracțiunilor săvîrșite. În toamna lui 2001 Constantin Calancea (mai sus-menționatul președinte al Asociației „21 Decembrie 1989”) îi propune autorului să redacteze un proiect de lege care să permită confiscarea averilor dobîndite ilicit. Autorul este de acord și lucrează 3 săptămîni, după care scoate un proiect în care, pentru a preveni eludarea dispozițiilor legii, erau prevăzute multe infracțiuni.

În ziua de 19 nov. 2001, cei doi se duc și înregistrează proiectul de lege la PSD, PNL și PD (la PRM, proiectul a ajuns pe o altă filieră). În ce privește PUR (actualul PC), proiectul a fost predat în aceeași zi chiar în cadrul unei mese rotunde pe care partidul o organizase pe teme de luptă împotriva corupției. În scurt timp, autorul și Calancea sînt invitați de Dan Voiculescu la Palatul Parlamentului unde, în cadrul unei conferințe de presă (amplu prezentată în Observatorul de la „Antena 1”) se anunța promisiunea PUR de a susține în Parlament proiectul de lege și încheierea unei înțelegeri între partid și asociație pentru discutarea proiectului în vederea depunerii la Parlament. Prima întîlnire era fixată chiar pentru ziua următoare, cînd însă PUR a motivat într-un fel necesitatea amînării. Și amînată de tot a fost – PUR nu a mai dat nici un semn de viață.

La începutul anului 2004, în preajma alegerilor locale, bucureștenii s-au trezit în cutiile poștale cu un fluturaș semnat de Dan Voiculescu în care, cu mînie proletară, erau încriminați cei care jefuiesc statul, privații sau cetățenii, însă nu există posibilitatea confiscării averilor nejustificate. În final, se anunța faptul că deputații PUR au depus la Parlament un proiect de lege în acest sens. Desigur, anunțul spera să aducă multe voturi, din partea celor sătui de hoțiile care secătuiau și bugetul statului, dar și pe ei. Devenit curios, autorul se duce la sediul PUR și își manifestă dorința de a vedea acest proiect de lege. I se arată și, mai mult decît atît, la cerere, i se dă și o copie. Întors acasă, autorul confruntă acest proiect cu proiectul său și constată că ceea ce depusese PUR la Camera Deputaților la data de 24 oct. 2002 era, în mare proporție, cuvînt cu cuvînt, proiectul său. Ceea ce nu se mai regăsea, era garanția imposibilității eludării legii, adică infracțiunile. Ceea ce vroia PUR era o lege știrbă, fără colții necesari aplicării ei. În orice caz, escroc rasat Dan Voiculescu! – rasat, fiindcă fură chiar și drepturi de proprietate intelectuală!

Fără îndoială că în România au existat, în ultimul sfert de veac, mulți români cu dragoste de țară, cu inițiative și cu spirit de sacrificiu. Dar atîta timp cît mass-media, aflată de mult în mîinile mafiei, nu pomenește nimic despre ei și faptele lor, cum să se știe și să se strîngă, cum să afle despre ei românii și să-i ajute?”

Iar după asta, mai vin cu o amintire. La începutul anilor 2000, prietenul Gigi Mocuța mă invită la o dezbatere pe teme de corupție organizată de Alianța Civică. Dezbaterea avea loc în Piața Amzei, în fosta primărie a sectorului 1, unde era și sediul A.C., și era moderată de Șerban Rădulescu-Zoner, președintele acesteia la acel moment. Invitat era Florian Sandu, la data aceea chestor de poliție și inspector general al poliției române. Îl cunoșteam din 1980, cînd el era comandantul circumscripției 3 miliție iar eu eram procurorul care o supraveghea. Era ca și mine tînăr, plin de entuziasm, dornic de acțiune – se ralia imediat la orice inițiativă aveam.

După ce Zonner a ținut o introducere urmată de o prezentare din partea lui Florian, am țîșnit de la locul meu și am întrebat cum este posibil ca, în urma verificării averilor polițiștilor, în toată țara să fie găsit doar un subofițer care nu și-a justificat averea?

Calm, Florian mi-a spus că toți ceilalți au prezentat justificările necesare. I-am spus că știu, au primit bani de la matușile din America. Dar ministerul de interne a solicitat, pe cale diplomatică, de la IRS, date dacă mătușile au plătit impozite care să justifice existența sumelor trimise? Florian mi-a răspuns că există prezumția de nevinovăție. Mi-am dat seama că tînărul entuziast din urmă cu mai bine de două decenii se schimbase și, aidoma multor foști prieteni, ajunși miniștri, secretari de stat, șefi în procuratura generală, sărise și el în barca cealaltă.

Dacă asta înseamnă prezumție de nevinovăție, înseamnă că dacă un faptuitor îți dă o explicație, fără nici o probă, trebuie să închizi dosarul fără alte cercetări.

Sînt curios cîți rechini mari vor cădea în plasa ANAF. Sau iar ne trezim cu niște babe de la țară, care vînd la șosea, în fața casei, mere, țuică sau pătrunjel, și nu pot justifica cu ce bani și-au cumpărat medicamentele?

Lasă un răspuns