Fractali…

Eu nu cred în Pentateuh și în majoritatea celorlalte cărți ale Vechiului Testament, ci doar în Evanghelii. Nu pot să cred că Moise (existență neatestată istoric) putea să scrie Pentateuhul rătăcind prin deșert cu cca. patru-secole secole înainte ca evreii să inventeze alfabetul ebraic (în prima jumătate a sec. IX î.H), nu pot să cred ca Iahve a promis evreilor orice bucată de pămînt pe care piciorul lor ar pune talpa, nu pot să cred că Iahve a stabilit termen de eliberare din robie doar pentru robii evrei în timp ce robii din celelalte nații sînt ținuți într-o robie perpetuă, nu pot să cred că soarele se învîrte în jurul pămîntului și multe altele. Astăzi se consideră că în realitate Pentateuhul a fost scris în jurul anului 622 î. H.. înainte de crearea logicii aristotelice și a raționalismului cartezian. De aici, nenumăratele derapaje grave de la logica elementară. Dar de cite ori scriu despre asta, apar din senin nenumărați noi comentatori anonimi care nu fac altceva decît să mă insulte. Deci eu nu cred în Pentateuh, dar evreii pretind că ei cred în acesta. Asta înseamnă că își asumă primul genocid din istoria omenirii, cînd în timpul lui Iosua (urmașul lui Moise) evreii au ucis toți împărații și întreaga populație (mai puțin curva Rahav, care își trădase concetățenii din Ierihon, și rudele ei) a celor 31 de cetăți din Canaan, pe care le-au jefuit (întru slava lui Iahve!).

Întrucît nu rezultă că vreun evreu ar fi strigat celorlalți: „Hooo, nebunilor, că Iahve ne-a spus să nu ucidem și să nu furăm!“, pe baza recunoașterii lor putem presupune în mod întemeiat că acum 2.300-2.500 evreii erau un popor format exclusiv din criminali și tîlhari. Urmînd firul Vechiului Testament, întîlnim prima conștiință vie din sînul evreilor în sec. X î. H., cînd proorocul Natan îl mustră pe regele David pentru faptul că și-a trimis la moarte cel mai credincios comandant, heteul Urie, pentru a-i fura soția (pe Batșeba).

Începând cu sec. VIII î. H. apar pe rind cei patru mari prooroci (Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel). Citiți capitolul I al Cărții lui Isaia – nu am întîlnit nicăieri critici mai dure aduse crimelor și fărădelegilor săvărșite de evrei! Să fie asta antisemitism? Pe la jumătatea sec. XX au apărut tot mai puternice vocile evreilor antisioniști – oameni de mare capacitate intelectuală, de mare caracter și de mare curaj (fiindcă din această cauză au de suferit), mulți de notorietate mondială, datorită cărora am putut afla multe lucruri care altfel ar fi rămas necunoscute. Am identificat în jur de o sută. Poate că o să scriu cîteva articole cu aceștia sau, pentru a nu tot copia din cărțile mele, poate o să fac un îndrumar cu paginile în care, în notele de subsol, sînt tratate diferite statistici, aspecte, sau categorii interesante și care explică multe din mersul omenirii de azi. Da, vă recomand cărțile mele – dar spre deosebire de autorii care și le recomandă pentru a fi cumpărate, toate cărțile mele se pot citi pe internet gratis.

*

Eu împart evreii de azi în trei categorii, fără a putea evalua cîți ar fi în fiecare categorie. Cei mai periculoși sînt sioniștii, care sînt și cei mai puternici, cei mai bogați, cei mai influenți (dețin în țările pretins creștine puterea politică, mass-media, băncile, afacerile cele mai productive, și multe altele, chiar și așa zisa „societate civilă”). Ei sînt „naziștii” de azi, ei urmăresc declanșarea marelui genocid și aruncarea omenirii rămase într-o sclavie fără de scăpare. Cei mai mulți sînt evreii care își văd liniștiți de viața, afacerile și problemele lor, fără nici o implicare de o parte sau alta. Sioniștii acuză populația civilă din statele în care au fost luate măsuri antisemite că prin pasivitatea lor au făcut posibil „holocaustul”. În condițiile acestea, și eu îi acuz pe evreii care își văd de ale lor de complicitate la genocid – întrucît ei ar trebui să fie primii care condamnă crimele sioniste, pe ei nu îi poate acuza nimeni de antisemitism. A treia categorie sînt evreii activi și lucizi care văd cum sionismul conduce la distrugerea omenirii. Aceștia sînt mai mulți decît se crede (nici nu prea se vorbește despre ei), dar totuși mult prea puțini în imensa masă de criminali sau indiferenți.

*

Evreii vorbesc permanent de holocaust, motivînd că fac asta pentru a nu se mai repeta astfel de orori. Sînt de acord cu ei, și din această cauză scriu și eu despre crimele lor, pentru a nu se mai repeta. Dar cum să nu se repete cînd declarații uluitoare, scandaloase, instigatoare la crimă sau chiar la genocid rămîn nesancționate de forurile internaționale sau de comunitatea internațională? Aleg pentru azi declarațiile în ordine cronologică făcute de cinci evreice:

„Poziţia oficială israeliană cu privire la palestinieni a fost cel mai bine sintetizată de Golda Meir (între 1969-1974 cel de-al patrulea prim ministru al Israelului şi singura femeie care a deţinut această funcţie) într-un interviu apărut la data de 15 iunie 1969 în “Sunday Times” (declaraţia a fost reluată în ziarul „Washington Post” din ziua următoare): „There were no such thing as Palestinians… They did not exist.” („Nu au fost astfel de lucru ca palestinienii… Ei nu există“).”

Madeleine Albright, evreica născută în Cehoslovacia de unde a fugit prin Iugoslavia, ajunsă secretar de stat în timpul lui Clinton, inițiatoare în 1999 a atacării țării care a ajutat-o să scape cu viață, a justificat uciderea populației civile din Belgrad de către aviația americană (inclusiv în noaptea de Înviere) prin sintagma “victime colaterale”.

„Evreica Ruth Bader Ginsburg (n. 1933, judecătoare la Curtea Supremă a SUA!), nuanțează nevoia reducerii populației lumii limitind-o la dușmani (ai SUA sau ai Israelului, asta nu precizează): „…și am avut temeri cu privire la creșterea populației, în special de creșteri în rîndul populațiilor care nu vrem să aibă prea mulți oameni”

„Ultima invazie în Gaza, începută la 27 dec. 2008 şi încheiată la 18 ian. 2009, a durat 23 de zile şi a cauzat, conform unor funcţionari internaţionali, 1.434 morţi, dintre care 960 civili, peste 5.400 răniţi şi pagube materiale de cca. patru miliarde dolari (un alt raport, dat publicităţii de Amnesty International la data de 2 iulie 2009, anunţa, cu aproximaţie, 1.400 palestinieni morţi, peste 9.000 răniţi şi 2.700 clădiri distruse). În cursul atacurilor, a fost lovit cu bombe cu fosfor alb (muniţie interzisă) sediul ONU pentru refugiaţi, iar mai mulţi oficiali internaţionali (dar şi Amnesty International) au apreciat această ofensivă ca fiind o crimă de război. Intr-un moment în care Gaza era bombardată zi şi noapte, palestienii se adăposteau în ruine, nu mai exista alimentare cu apă şi energie electrică, aprovizionarea cu alimente şi medicamente era blocată iar bombele şi obuzele, distrugînd sistemul de canalizare, conduseseră la deversarea excrementelor pe străzi, Tzipora Malka Livni (n. 1958, fiica unor lideri ai organizaţiei teroriste Irgun, mai cunoscută sub numele de Tzipi Livni), în acel moment ministru de externe al Israelului, declara cu un cinism inimaginabil: “situaţia umanitară din Gaza nu este dezastruoasă, este aşa cum trebuie să fie”. Recent, Human Rights Watch a dezvăluit într-un raport că în cursul acestei ultime invazii din Gaza şi în cadrul a șapte incidente separate, armata israeliană a ucis cu sînge rece 11 civili (dintre care patru sau cinci femei şi patru copii) care fluturau steaguri albe, în scopul de a nu se trage în ei. O comisie de anchetă ONU a concluzionat în luna septembrie 2009 (raportul Goldstone) că agresiunea israeliană împotriva populaţiei palestiniene din Gaza constituie crime de război şi a propus judecarea liderilor sionişti – noul guvern al Statelor Unite a respins în mod vehement atît concluziile raportului, cît şi cererea de judecare a criminalilor evrei. Raportul poartă numele autorului său, evreul sud- african Richard Joseph Goldstone (ns. 1938), fost judecător al Curţii Constituţionale din Republica Sud-Africană şi fost miltant anti-apartheid.”

Actrița israeliană Gal Gadot a luat apărarea ofensivei israeliene contra enclavei palestiniene din Gaza în vara lui 2014. Acest război devastator a dus la moartea a cel puţin 2.251 de palestinieni, civili în mare parte, şi a 74 de israelini, mai ales soldaţi. Gal Gadot a salutat atunci pe Facebook armata israeliană şi a criticat gruparea Hamas, la putere în Gaza. Urmare acestei declarații, filmul „Moarte pe Nil” în care juca, a fost interzis în Kuweit.

*

Unul dintre cele mai frumoase cîntece ale lui Tudor Gheorghe pentru mine este „Cîntec oltenesc” – îmi pare că este un imn al oltenilor, o exprimare minunată a sufletului oltenesc (nu uit niciodată că pe jumătate sînt oltean!). Tudor Gheorghe a fost criticat pentru faptul că minunatul său cîntec a fost compus pe minunatele versuri ale poetului legionar Virgil Carianopol, coleg de celulă cu tatăl compozitorului și interpretului (și care fusese de asemenea legionar). Cum poate fi numită această țară, în care marii poeți legionari sînt interziși și nimeni nu protesteaza?