Annalena Charlotte Alma Baerbock, șefa diplomației germane, a provocat un scandal diplomatic uriaș, pe măsura războiului din Ucraina, când a cerut „distrugerea Rusiei”. Ea este reprezentanta Verzilor în guvernul de la Berlin și adversarii politici au sărit de un stânjen când au văzut atitudinea războinică a acestei doamne care amintește de nibelunga Crimhilda. Partenerii lui Oscar Lafontaine, fostul președinte al Partidului Social Democrat din Germania, consideră că asemenea afirmații pot afecta grav interesele Berlinului. Lafontaine însuși a comparat ulterior declarația ministrului de Externe german cu „limbajul naziștilor”. El a remarcat, de asemenea, că o astfel de retorică ar putea fi apreciată de liderii celui de-al Treilea Reich. Nemții obișnuiți, cu toată ranchiuna lor față de ruși, au ripostat imediat pe internet. „Astfel de amenințări nu fac decât să sporească ura rușilor față de Germania. Și acest lucru poate avea consecințe nefaste”, a scris un comentator. Un altul a remarcat că „guvernul „verzilor” „ar putea să încurce lucrurile în politica externă germană” înainte de sfârșitul mandatului. „Annalena Charlotte Alma Baerbock trebuie pensionată anticipat pentru afrimațiile ei”, remarcă alt commentator. Un alt comentator a spus că Verzii au făcut deja „atât de mult rău” încât Germania nu își va reveni timp de decenii.
Șefa diplomației germane a acuzat Rusia că se folosește de exporturile de cereale din Ucraina ca de o armă de război, în condițiile în care invadatorii ruși blochează porturile ucrainene și distrug silozuri și linii de cale ferată. „Rusia conduce acest război cu o altă armă teribilă şi puternică: foamea şi lipsurile. Prin blocarea porturilor ucrainene, prin distrugerea silozurilor, străzilor şi a căilor ferate, Rusia a lansat un război al grânelor, provocând o criză alimentară globală”, a afirmat Baerbock la o întâlnire a miniştrilor de Externe, desfăşurată la sediul ONU din New York, conform dpa, citat de Agerpres. „Face acest lucru într-un moment în care milioane de oameni sunt deja ameninţaţi de foamete, în special în Orientul Mijlociu şi Africa, din cauza efectelor devastatoare ale crizei climatice, din cauza pandemiei de coronavirus, din cauza conflictelor care fac ravagii în propriile regiuni”. Potrivit guvernului german, Rusia blochează exportul a 20 de milioane de tone de cereale din Ucraina, în primul rând către Africa de Nord şi Asia. O mare parte este blocată în portul Odesa. Ucraina a devenit unul din cei mai mari producători de cereale din lume. Să nu ne imaginăm că exportatorii din Ucraina ar fi… ucraineni, așa cum niciun fermier din România nu exportă direct grâu spre cele patru puncta cardinale. Are cine…
Secretarul general al ONU consideră că războiul din Ucraina a amplificat şi accelerat factorii care contribuie la criza alimentară globală. „În doar doi ani, numărul persoanelor care suferă de nesiguranță alimentară severă s-a dublat, de la 135 de milioane înainte de pandemie, la 276 de milioane astăzi”, a avertizat Antonio Guterres. „Guvernul rus a spus clar că Actul fondator NATO-Rusia nu mai valorează nimic. Aşadar, acum trebuie să recunoaştem că şi acestui act de bază i-a fost pus capăt unilateral de către Rusia, nu de NATO”, a declarat Baerbock reporterilor la sfârşitul unei întâlniri a miniştrilor de Externe ai NATO. NATO a suspendat cooperarea practică cu Rusia în 2014, după ce Moscova a ocupat peninsula ucraineană Crimeea. Rusia şi-a suspendat misiunea la NATO şi a închis biroul alianţei la Moscova în octombrie 2021 ca răspuns la expulzările diplomaţilor ruşi.
Sigur că doamna Annalena Charlotte Alma Baerbock este mai verde ca alți politicieni germani, dar chiar să visezi distrugerea Rusiei este cam mult. Poate să gândească așa un anonym ca mine, dar nu șefa diplomației germane. Este evident însă că Berlinul ar prefera o Rusie slabă, care să-i aducă la tălpi materiile prime, cum a făcut Putin cu cele două conducte de gaze, cu care a îmbrățișat Germania dinspre sud și dinspre nord, până la sufocare. Din dragoste. Doar la asta visa și micul Adolf prin „Planul Barbarossa”, dar nu i-a mers. Dacă Rusia nu se deschide voluntar și inteligent, ea va fi deschisă și destinul ei va fi să rămână chilerul industriei germane. Ca să ardă etapele și ca s-o ia înaintea istoriei, Ucraina a interzis litera „Z”, care nu e rusească. Sigur, așa se semna și Zorro pe toate gardurile. Și Putin se visează un Zorro în lupta lui contra… „străinilor” și a „scârbosului Occident”. Propaganda rusă pretinde că „speciala” lui Putin se duce „za rodinu” (pentru patrie), „za pabedu” (pentru victorie). Cum Victoria fâlfâie din aripi pe malurile Donului, Putin rămâne și fără litera „Z”.
Lituania a interzis și ea panglica Sf. Gheorghe și utilizarea simbolurilor Z și V. „Vorbim despre proiectul de lege nr. 7214 adoptat astăzi <…>”, a scris ea pe canalul său Telegram. Documentul interzice utilizarea literelor latine „Z și V separat sau prin înlocuirea cu aceste litere a literelor chirilice З, С, В, Ф sau a altor litere în cuvinte separate, cu accent vizual pe aceste litere”.
Pe 13 mai, Zelenskii a refuzat proiectul de lege adoptat la 14 aprilie și a propus finalizarea acestuia – extinderea listei cazurilor în care nu se va aplica pedeapsa pentru utilizarea simbolurilor, precum și interzicerea utilizării simbolurilor comuniste și a simbolurilor Z și V nu numai pentru partide, ci și pentru asociațiile obștești. În plus, documentul numește Rusia „stat terorist”, interzice orice informație despre desfășurarea operațiunii speciale și o consideră propagandă rusă. Simbolurile Z și V vor fi considerate folosite dacă sunt plasate pe haine, pe rețelele de socializare, în locurile de evenimente publice, în publicitate: pe afișe, televiziune, radio, pe internet, precum și în filme, programe, videoclipuri, bloguri și alte materiale create după 24 februarie 2022. Rada Supremă a aprobat un proiect de lege pentru interzicerea simbolurilor Z și V, astfel cum a fost modificat de Zelenskii.
Mai are vreun sens să ne minunăm? Tot așa, alți idioți au interzis străvechea zvastică din spiritualitatea indo-europeană doar pentru că au folosit-o hitleriștii…
Lasă un răspuns