Foarte controversat este filmul Knock-Knock / Cioc-Cioc (2015), fiind taxat de forumiști în toate chipurile, de la „mi-a plăcut” la „oribil”, fără să întâlnesc nici o opinie care să ne spună că este vorba despre o parabolă. Povestea unui om cu stare care este „violat” de două fete seducătoare poate fi percepută ca o comedie, dar dincolo de umorul nebun, unde suntem martori la demolarea fizică și psihică a unui om avut, deslușim fabula lui „dar dacă”. Dar dacă unui om perfect realizat, cu o mască a puterii aparent fără fisură, i s-ar întâmpla o de-mascare, cum nici nu poate bănui? De la un „cioc-cioc” pe care îl aude la ușă la finalul de a se vedea îngropat de viu! Orice operă de artă este polistratificată. Un strat este perceperea impresionistă, la prima vedere, un alt strat este format din subtilitățile poveștii, din aluzii, din semnificații colaterale, mai departe găsim un strat cultural, prin legăturile pe care le facem cu alte opere, există apoi stratul filosofic sau religios, ca și stratul sincretic (în cazul filmului) al limbajului, care ne dă cheia înțelegerii alegoriei sau parabolei. Adică tâlcul ei. O operă bună devine astfel un reper, o pildă de învățătură. Evan Webber (Keanu Reeves) este un tip căsătorit, cu o familie perfectă, dar într-un week-end, când soția și copiii pleacă la plajă, viața lui este complet întoarsă pe dos. Două tinere atrăgătoare și în mare nevoie de a fi ajutate, îi bat la ușă, iar când el le lasă înăuntru, amabilitatea îi este crunt pedepsită.
Acest film îmi aduce aminte de cartea NU a lui Eugène Ionesco, în care demonstrează că un același spectacol de teatru poate avea și o cronică pozitivă, și o cronică negativă, la fel de coerente și convingătoare. Precum cele două fețe ale unei monede. Evan este burghezul realizat, fost DJ, acum mare arhitect, care lucrează la un nou proiect și, ca să aibă liniște, familia sa, soția, artist plastic, și cei doi copii, pleacă în week-end la plajă. Evan rămâne sigur, în toată fabuloasa sa casă, o vilă demnă de un mare arhitect, se instalează la computer și începe să lucreze.
E seară, deja se întunecă. Însă afară plouă și trăsnește. Vedem după luminile care sclipesc pe gem, căci în casă este fff liniște. Și deodată Evan aude la ușă un „cioc-cioc”. Bate cineva. Om civilizat, merge și deschide. Și vede două fete murate de ploaie, care îi cer să dea un telefon, ca să cheme un taxi, să poată să plece acasă. Ele sunt foarte respectuoase și chiar timide la început, îi tot mulțumesc pentru gestul lui de a le lăsa să intre în casă, apoi pentru că le aduce prosoape să se șteargă, le dă halate, totul se derulează la cel mai firesc comportament. Sunt scene de bun simț, banale. Nimic nu anunță că fetele vor îndrăzni mai mult și că, pas cu pas, în timp de înaintează în viața lui, ele devin hărțuitoare. Momentul erotic apare atunci când ele descoperă stația muzicală a lui Evan, plăcile cu piese celebre și când pun melodii senzuale, cu care îl atrag și îl provoacă la dans. Totul crește și ajung să îl oblige pe Evan să le… violeze. Amorul în trei se face împotriva voinței lui Evan, care a doua zi se scoală și nu știe ce s-a întâmplat cu el. Ba nici nu știe unde sunt fetele, pe care le cheamă, pe cea brunetă Genesis (Lorenza Izzo), iar pe cea blondă Bell (Ana de Armas). Le caută prin casă și le descoperă la bucătărie, făcând totul vraiște, zicând că pregătesc micul dejun într-o dezordine nebună. Evan e speriat, fiindcă ordinea perfectă a casei se destramă. Soția îl sună, dar el spune că totul e în regulă, are spor la planșă, în curând o va termina. Ele îi spun să stea în pat că îi aduc micul dejun. El refuză, și se răscoală, spune că a fost amabil, că le-a primit cu bună-voință, că a vrut să le ajute, dar acum gata, să plece. Și chemă un taxi.
Dar ele îi spun că nu au nevoie de taxi și că le place aici, la el, vor să rămână la el, ca iubitele lui. Iar tot ce a făcut el, planșele, ca și plăcile muzicale, le rup fără nici o logică. La fel procedează și cu lucrările plastice ale soției lui. Încep să le distrugă. Locuința de un lux exorbitant, de o eleganță cosmică, devine un balamuc. Evan dă să cheme poliția. Și ce-ai să le spui polițiștilor, zic ele, că ai violat niște ingenue? Eu am 15 ani, zice Bell, ai agresat o minoră. Știi câți ani ia un pedofil? 20 de ani de închisoare. Asta te așteaptă!
Evan însă devine violent, vrea să le dea afară cu forța, însă iese învins în lupta cu fetele și se trezește legat cobză de pat. Momentul încătușării lui culminează cu scena în care Bell îi cere să se culce cu el. Eu sunt fetița ta. Hai să vedem cum o regulează tati pe fetița lui. Hai, tati, trage-mi-o! Zici că ești un tată bun, hai, arată-mi cât ești de bun, cum i-o tragi fetiței tale. Hai, tati, fii bun cu mine! Și toată scena este filmată de Genesis. Ele încep să mâzgălească pereții, tablourile și fotografiile de pe pereți devin graffiti în stil pank sau Basquiat.
Totuși Evan reușește să se dezlege și le dă afară, dar e tot domn, le duce cu mașina până la casa lor, de fapt, unde zic ele să oprească. Îl invită să o cunoască pe mama uneia dintre ele, dar el nu spune nimic, întoarce mașina și pleacă. Ajunge acasă și începe să strângă mizeria. E fericit că a scăpat de această pacoste. Spală pe jos, strânge rufele murdare, tot ce e spart și le aruncă la ghenă. Acum e liniștit, poate să se apuce de lucru. Se pune la calculator și începe să lucreze la proiectul pentru care a rămas acasă. Dar în liniștea nopții aude un zgomot în casă. Cine e?, întreabă el. Se ridică și caută în labirinticul lui apartament să vadă dacă e cineva. Nu găsește, dar când să se întoarcă la birou, este lovit cu un obiect în cap și își pierde cunoștința. Era una din fete. Evident, fetele au revenit și-l vedeam pe Evan legat cobză de un scaun și cu un căluș la gură. Apoi ele fac cu el un joc, îl chestionează ca la „Reality Show”. La răspunsurile incorecte, îl lovesc peste față, ele se distrează fiindcă el nu reușește să răspundă corect la nici o întrebare. Întrebările sunt de genul, câți ani de pușcărie ia un bărbat care a violat o minoră? 17 ani, 39 sau 279? Sau ce merită cel care își trădează familia? Exilul, izolarea sau moartea? Ele imită foarte bine rolul unor moderatoare de succes.
La un moment dat, de pe un dulap cade un vas de porțelan, care se sparge și din el apare un pistol. A, aici își ținea tati jucăria protectoare, arma cu care își proteja moralitatea!? Genesis ia pistolul și-l amenință. Jocul continuă, cu urmarea „de-a v-ați ascunselea”. Îl dezleagă și-i spun să se ascundă. Dacă nu se ascunde bine, îl împușcă. Trebuie să nu-l vadă timp de câteva minute. Dar îl vor găsi și îl leagă din nou cobză.
Soția lui Evan este artist plastic. Casa este plină de lucrările ei din ghips. Pe care ele le masacrează cu un baros. La un moment dat, vine un client, Louis, care trebuie să achiziționeze una dintre lucrări. Dar ea a fost deja demolată și mâzgălită de fete. Are loc o ceară, ele îl împing pe Louis, care cade, se lovește cu tâmpla de colțul unui soclu și moare. Atunci ele îi vopseasc cadavrul și îl acoperă cu hârtie, fac o „lucrare” asemănătoare cu cea pe care au distrus-o, pe care el, Louis, o comandase. Și duc cadavrul afară și îl urcă în duba cu care el venise. Apoi duba pleacă. Cine o conduce? Ele spun un nume, de parcă ar fi făcut acest act tragi-comic în conspirație cu cineva. Un mister planează tot timpul, cine sunt aceste fete, ce urmăresc, unde se termină jocul lor irațional?
Toate faptele lor nebunești, Genesis și Bell le fac după un scenariu bine ticluit, în care îl demontează pe Evan, demonstrând că este un monstru. El, omul bun, omul cinstit, omul fericit, un monstru? Concluzia lor este că el nu merită să trăiască. Și în curtea casei îi sapă groapa, apoi îl îngroapă și îi lasă numai capul să iasă din pământ, iar în fața ochilor lui îi pun mobilul cu care au filmat scena, „Hai, tati, violeză-mă”!
Genesis ia o piatră și o ridică deasupra capului său. Dar o prăbușește lângă capul lui. Râd, spun că a fost o glumă, Evan, ce, crezi că am vrut să te omorâm?, nu suntem animale, dar am vrut să vedem dacă toți bărbații avuți din zonă se comportă la fel. În fața sexului, toți își trădează familia, casa, vocația. Toți sunt din aceeași plămadă, toți sunt niște monștri.
Ele pleacă în neant, de unde au venit. Ultima secvență prezintă familia lui Evan, soția și cei doi copii, care se întorc acasă. Și când deschid ușa, rămân înmărmuriți în fața dezastrului pe care îl văd în casă, ca după un cutremur. Și băiatul spune: „Sigur, tata a dat o petrecere!”
Nu mai știm ce s-a întâmplat cu Evan, care avea călușul la gură. Sigur, soția lui sau copiii l-au descopeerit îngropat până la gât. Dacă mai trăia, ne imaginăm explicațiile lui. Dar această poveste ține deja de alt film.
Ce să explice? NU știa nimic despre fete, cum nu știm nici noi, cine sunt, de unde vin, deși prin replica finală ele par să fi studiat totul din viața lui Evan, dar ele vin ca niște îngeri exterminatori, ca personajul lui Buñuel, care vor să pedepsească răul.
Acest mesaj amintește izbitor de curentul Free Cinema, care a fost o mișcare avangardistă, împotriva societății burgheze osificate, condamnate la paralizie socială. Contestatare acestei lumi anchilozate seamănă și cu atitudinile contestatare ale trupei The Beatles. Dar ce i se întâmplă lui Evan seamănă izbitor cu secvența din A Clockwork Orange (1971), filmul lui Stanley Kubrick, când eroul, Alex (Malcolm McDowell), dă năvală în casa unui doctor, un om manierat, un potentat civilizat, iubitor de artă, îl leagă de un scaun și îi violează soția în fața lui.
Lecția pe care o primește Evan este lecția pe care o putem primi toți dacă se întâmplă ca îngerul exterminator să ne bată la ușă. Suntem gata să-i deschidem ușa, să-l primim? Eu am imaginat în romanul MESIA NE BATE LA UȘĂ, cum nimeni nu este pregătit să-l primească pe MESIA, care bate la ușa creștinilor, dar lumea de azi este sălbăticită, și-a pierdut credința. Așa și în filmul Knock-Knock, nu există nici un strop de credință. Dumnezeu este absent din această lume.
Sigur, înclin să cred că dacă îți bat la ușă fete așa de seducătoare ca Genesis și Bell, ești tentat să deschizi. Și chiar îți place spectacolul torturii lor, pe care însușii Eli Roth l-a realizat ca un bărbat sedus de ele. Sunt irezistibile, Ana de Armas e cubaneză, născută la Havana, iar Lorenza Izzo este chiliancă, născută la Santiago de Chile, unde au și avut loc filmările, dar ea a făcut studii la New York, la școala lui Lee Strasberg. În toate filmele în care au jucat până acum creează roluri atipice, care sunt și marca lui Eli Roth. Filmele sale independente, cu buget mic, sunt o sfidare a superproducțiilor.
Este un fel de Judecată de Apoi care însă nu are loc în nici un „apoi”, ci are loc acum. Acum ni se demonstrează cât de nesigură este viața, cât de fragil este omul, cum un simplu „cioc-cioc” poate fi bătaia destinului, care ne arată cât de subțire estre granița dintre DA și NU, dintre o față și alta a medaliei. O astfel de lecție primește și geniul din formidabilul film al lui Gus van Sant, Good Will Hunting, după un scenariu de Matt Damon și Ben Affleck, de la un psiholog modest jucat de Robin Williams.
Filmul Knock-Knock este regizat de Eli Roth, faimos pentru filmul independent Cabin Fever (2002), considerat de Tarantino „viitorul filmului de groază”. La fel, Peter Jackson i-a adus elogii pentru creația acestui film, considerat cel mai bun film independent al momentului. Filmul Knock-Knock este co-producție SUA-Chikle și are șapte producători și cinci producători executivi. Sigur, el putea foarte bine să fie regizat și de Keanu Reeves, care este aici producător executiv. Dar Reevs, care este supertitrat în rolul Neo din franciza The Matrix, a regizat un alt film la fel de curajos, Man of Tai Chi (2013), foarte violent și nonconformist. Knock-Knock este plasat la categoriile „dramă, horror, thrriler”, dar, așa cum am spus, este o comedie parabolică. A obținut medalia de aur a Academiei de artă din America.
Lasă un răspuns