În România, „putiniştii”, „rusofilii”, „moscoviţii” sunt mult mai rari decât în Europa Occidentală. Lunga ocupaţie sovietică începută în 1944 îşi spune şi azi cuvântul. Nici cei care gândesc cu capul lor şi nu iau de bună propaganda oficială, foarte schematică, simplistă rău, nu sunt bine văzuţi, devin foarte repede suspecţi. Dar pentru „spectatorii” români lucrurile s-au încurcat şi mai tare foarte recent, odată cu evenimentele din Transnistria (Republica Moldova) şi cu apropierea conflictului de graniţele noastre. Cei cu eventuale simpatii pentru ruşi au fost prinşi pe picior greşit pentru că, vrând-nevrând, prin Republica Moldova, România intră în conflict frontal cu Rusia. Dacă Rusia ocupă Republica Moldova, e ca şi cum ar ocupa România. Vechea durere a reîntregirii ţării a revenit brutal în actualitate. Dar şi vechile discursuri, judecăţi, colecţii de argumente sofistice inventate de URSS şi de Rusia şi livrate de-a gata basarabenilor şi românilor.
E vorba despre independenţa Republicii Moldova (faţă de România şi atât…), despre dorinţa basarabenilor de a se uni cu România, despre referendum, sondaje, procente. Din 1990 se ignoră controlat, dirijat faptul că Basarabia a fost anexată pur şi simplu de URSS. Fără vreun referendum. Fără ca populaţia să fie întrebată. Fără sondaje. Dacă va fi război în Republica Moldova, lucrurile se pot rezolva la fel, dar de data aceasta în sens invers. Pentru că România are azi susţinerea marilor puteri vestice, a SUA, a Marii Britanii, a Franţei, a Poloniei. Iar aceste puteri nu mai recunosc azi Rusia. S-a văzut asta odată cu valurile de sancţiuni economice şi de toate felurile.
În 1992, Rusia a ocupat din nou Transnistria (tocmai în acest scop fusese inventată cândva) şi a transformat-o într-o mare garnizoană în aer liber, cu locuitori şi un imens depozit de arme şi muniţii. O „autostradă” rapidă pentru trupele sale în drum spre Europa de Sud, spre Marea Mediterană. Iar Republica Moldova a fost „agăţată” de aceeaşi Rusie şi obligată la „neutralitate”. O neutralitate total dependentă de Rusia.
Războiul din Ucraina se poate extinde în Transnistria, cu consecinţe previzibile pentru Republica Moldova. Dar, în fereastra de oportunitate care se deschide, Basarabia, teritoriile româneşti de peste Prut îşi pot regăsi destinul lor european. Cel mai probabil, alături de Români
De altfel, „The Times” scrir, citând surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene” că Rusia intenţionează să atace Republica Moldova pentru a deschide un nou front împotriva Ucrainei, scrie. „Credem că Kremlinul a luat decizia de a ataca Republica Moldova. Soarta Moldovei este crucială. Dacă ruşii reuşesc să preia controlul asupra ţării, noi (Ucraina – n.red.) vom deveni mai vulnerabili din punct de vedere militar – va fi o ameninţare la adresa integrităţii Ucrainei”, au spus sursele The Times” (idem). „Autorii articolului din The Times precizează că nu au putut confirma aceste date din surse independente” (idem).
Vă amintiţi cum, în februarie a.c., preşedintele american Joe Biden anunţa aproape zilnic că Rusia va ataca Ucraina? Toată lumea se întreba ce surse au Joe Biden şi administraţia prezidenţială americană în interiorul Kremlinului. Ulterior, s-a aflat cu certitudine că Ucraina pregătea pentru începutul lunii martie (mai exact, pentru 8 martie) un atac asupra Donbasului. Ucraina avea 60-80.000 de militari în aşteptare în Donbas. Deşi avea masate trupe la graniţa cu Ucraina (peste 150.000 de soldaţi), Rusia nu era pregătită să atace Ucraina. Dar conducătorii ruşi şi Vladimir Putin s-au văzut constrânşi să ia decizii precipitate, să recunoască la 22 februarie cele două republici autoproclamate independente (Doneţk şi Lugansk) şi să invadeze Ucraina în 24 februarie 2022.
Putem presupune că lucrurile se repetă, dar, de această dată, Occidentul va muta primul. După alte surse, mult mai credibile decât mainstream-ul The Times (vezi „Războiul din Ucraina se apropie de România”, bursa.ro, 30.04.2022), trupe polono-româno-ucraineano-moldovene se pregătesc să atace Transnistria, autoproclamata republică independentă sovieto-rusă (adăpostind cel mai mare depozit de arme şi muniţii din Europa al URSS şi al Federaţiei Ruse, de interes pentru Ucraina azi, în plin război). În acelaşi timp, Polonia se pregăteşte să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina de Vest, străvechi pământ polonez. La fel ca în 22-24 februarie, este foarte probabil să asistăm la evenimente majore în Republica Moldova şi în Transnistria.
Este de mirare că strategii americani şi britanici, care conduc NATO, nu au înţeles până acum că burta moale a Rusiei ar fi în egală măsură (cu Ucraina şi Marea Neagră) şi Republica Moldova. E greu de înţeles de ce SUA, Marea Britanie şi NATO nu susţin încă tranşant reunificarea Republicii Moldova cu România. Republica Moldova ar deveni astfel şi membră NATO, şi membră UE, iar frontiera Occidentului s-ar stabili solid mult mai la est, la Gurile Dunării. Pe ce temeiuri istorice pretinde Rusia, în diferite hărţi cu Novorusia pe care le distribuie generos, că Bugeacul românesc (azi în Ucraina) şi portul liber Odesa ar trebui să fie sub controlul Rusiei ? Şi pe ce temei de drept internaţional justifică Rusia prezenţa celor 1.500-2.000 de militari ruşi în Transnistria ca „forţe de menţinere a păcii”?
E evident că Transnistria ar trebui să se întoarcă la Ucraina (sau la Polonia într-un final?), cu excepţia raionului Dubăsari şi a Tighinei, ţinuturi româneşti. Cu tot parteneriatul „occidental” în care se găsesc azi România şi Ucraina, Bucovina de Nord şi Transcarpatia (Maramureşul istoric) sunt provincii româneşti, locuite cândva, respectiv chiar azi (Maramureşul istoric) majoritar de români.
Războiul din Ucraina promite să intre într-o nouă fază, cu durată greu de estimat. Cei care credeau că acest război (al Rusiei împotriva Ucrainei) va fi unul foarte scurt au deja toate şansele să fie dezamăgiţi. Susţinerea financiară şi militară anunţată de SUA şi de aliaţii săi pentru Ucraina, colosală, va încurca toate calculele.
România, ca şi Polonia, devine un punct fierbinte pe harta Europei. Se joacă o partidă mare în partea noastră de lume, cu toate riscurile inerente. Nu câştigi niciodată ceva care contează fără să-ţi asumi riscuri reale.
Să reamintim că Transnistria (cu un teritoriu de 4.163 kilometri pătrați, o fâşie îngustă care coboară de la nord la sud pe malul stâng al Nistrului) are aproximativ 500.000 de locuitori, dintre care 31,9 la sută sunt de limbă maternă română, 30,4 la sută de limbă maternă rusă şi 28,8 la sută de limbă maternă ucraineană. Mai există minorităţi poloneze, bulgare şi armene, mai ales la Tiraspol. Este Transnistria o provincie românească, ucraineană sau rusească? Cine ştie răspunsul corect?
Lasă un răspuns