Arhiva zilnică: 9 mai 2022

Ca lumină a contemplației, atingerii, trezirii: poezia-suferință, eseul emoțional, teosofia iluminării…

Data: 21 iulie 2024 by Cezar Adonis Mihalache

Ar putea fi o Carte a sinelui… Sau poate chiar un manual al trezirii sinelui… Căci, doar parcurgând, filă cu filă, etapele de treziri punctate de autoare, vei putea înțelege ceea ce este dincolo de misterul poetic de ieri, materializat din încercări, treceri, etape de viață, în spiritualitatea unei transcedentări din sine… Este oare o trezire ce a irumpt drastic din cunoaștere, din intersecția vieții cu un destin greu, dar și eliberator, iar, prin acesta, al deschiderii spre alte și alte forțe de cunoaștere, de lumină, aducând cu sine percepția, trezirea, iluminarea sinelui poetic, iată, meditativ-spiritualizat, sau este, de fapt, continuitatea unui proces în pași?… Aparent, pași mărunți, ca redare, dar fiecare având, născând din acest „a avea”, o profunzime pe o altă și altă lungime a sinelui, o altă scală a cunoașterii. Este greu de spus… Căci ar însemna o putință a propriei deschideri a sinelui cititorului, nu prin empatia cu ființa lecturii, ci printr-o cunoaștere cel puțin egală cu a autoarei. Or, noi, ca ființe, suntem diferiți, nu doar prin structura materială, organică, biologică, dar, mai ales pe un asemenea palier, prin cea a cunoașterii, a experienței, a încercărilor, înțelegerii, prin meditație, prin relevării dinspre sine spre exterior.

Trezirea sinelui autoarei s-a revelat, nu atât în etape întru-un același segment, adesea unul singur relevant și posibil a fi accesat într-o viață de om, am putea spune obișnuită, ci printr-un întreg mănunchi dat de greutățile vieții, nedreptățile, bucuriile, dezamăgirile, prăbușirile, îndreptările, încercările și împovărările, despovărările, ca primi pași spre desferecarea accesului la propriul sine. Dar a căpătat și o formă de materializare a cunoașterii ca proprie iluminare prin scris. Prin poezia-suferință, prin eseul emoțional, prin teosofie… Iar ceea ce putem vedea în acest nou volum al Floarei Mihali Petrov, un manual, dar nu al stării de sine al autoarei, ci de irumperi deja astral-celeste (și vorbim de „a vedea”, nu doar a citi, pentru că profunzimea aproape eterică te duce dincolo de simpla dimensiune și „dimensionare” pe axele obișnuite ale revelației, suferinței, înțelegerii, toate metastazate în suferință pentru o vindecare în astral), sunt alte și alte scântei de sclipiri spiritualizate culese de autoare din bolta sinelui, ca proiecții aduse la nivelul de înțelegere al propriilor cititori, aflați tocmai la un alt nivel de absorbție prin cărțile anterioare, sau de primă empatie al acelora ce deschid întâia oară nu doar unul dintre volumele autoarei, ci, deja, însăși părți în serie de dezidire a sinelui spre cunoașterea din bucăți, din stivele anterioare de suferință, din bolțile de înțelegere divină prin contemplarea propriei suferințe drept cale de vindecare. A ei, dar și a noastră, firește după acei pași pe care doar divinitatea ni poate trasa pe drumul deschiderii, înțelegerii, iluminării. Ca o scriere a propriului „manual” de deschidere a sinelui, de luminare spirituală, de contemplare a divinului, de absorbție a lui, de identificare cu părticica infimă din fără-de-sfârșitul-sinelui, al lumii de aici, dar și al lumilor-cunoaștere ce transcend spre celestul de iluminare dat de atingerea divinului.

În conturarea acestui „manual” al trezirii sinelui, autoarea urmează într-un fel și materialul obișnuit nouă: cunoașterea, simțirea, înțelegerea primară… Ca nevoi de bază ale luminării aidoma, ca pași, celui ai materialului. Cu nevoile de bază, primare, dar acum ca hrană, nu doar pentru spirit, când și când, ci, primordial, a sinelui – prin absorbția luminii, la început ca exercițiu de contemplare, de admirație, apoi de însăși contopire cu astrul dătător de viață, aici, oriunde și pururea, „hrană” prin contemplarea ca prană de dimineață, de seară, oricând când razele-i sunt blânde, reflectându-se în planul emoțional, prin întâia sa treaptă, cea a devenirii… Iar ferestrele de deschidere ale cărții continuă… Și fac legătura și cu numeroasele medalioane poetice, în sine o carte, înconjurând ca un halou și explicitând – chiar de nu era nevoie, căci lumina nu are nevoie de explicații pentru a fi văzută, a fi contemplată, absorbită, a fi trezire, Floare Mihali Petrov punctând, prin caldele ei linii poetice, aceste etape de trezire. Acum scriind, dară, nu doar despre lumină, ci prin însăși lumină… Prin viu, despre viu…

*Floare Mihali Petrov – „Tehnici de trezire spirituală, de iluminare”, Editura Semne, 2024

 

Copilul înfiat…

Data: 21 iulie 2024 by Al. Stănciulescu-Bârda

Într-o împrejurare oarecare am avut prilejul să discut cu un general al armatei române. Era bine dispus, binevoitor, prietenos, fără morga aceea a omului sus-pus, care te ține pe tine, biet muritor de rând, la distanță. Un pensionar gata de a lega o discuție menită să uiți că trece timpul. Discutase câte toate cu mulți dintre cei prezenți, făcuse chiar glume, râsese, dăduse sfaturi, ce mai, se comportase ca un om normal. Întâmplarea a făcut ca să stăm mai mult de vorbă. Mi-a spus că provenea dintr-o familie cu nouă copii din Maramureș, că fusese luat „de suflet” de niște rude din Vâlcea încă în primii ani ai vieții. Mi-a spus că părinții îl dăduseră, fiindcă greutățile și nevoile îi copleșiseră. Curând după plecarea lui din casa părintească, mama îi murise. Nu fusese la înmormântarea ei. I s-a spus mult mai târziu. Tatăl s-a recăsătorit și a luat o femeie cu alți patru copii. A revenit în casa părintească pentru o zi după cincisprezece ani. Era o familie străină. Simțea cum frații îl invidiază, pentru că avusese șansa să fie „dat de suflet”, să aibă de toate în noua familie, să nu mai ducă grija zilei următoare. Îi erau frați, dar în același timp îi erau străini. Ei fiind mai mari, terminaseră câte o școală de meserii, învățaseră câte o meserie „la locul de muncă”, vreo doi se căsătoriseră deja. Niciunul dintre ei nu avea planuri mărețe de viitor, aspirații tinerești. Totul se reducea la grija pentru existență.

În calitate de „copil înfiat” nu a avut o copilărie fericită. „Aveam de toate: mâncare destulă, haine bune, bani pentru cărți și ce mai trebuia la vârsta aceea. Nu m-a bătut nimeni, nu m-au certat. Învățam bine, era premiantul clasei și oricine ar fi crezut că sunt un copil fericit, cu perspective strălucite de viitor. În realitate nu era așa. Aveam din cele materiale, dar îmi lipseau cele spirituale. Numai Dumnezeu știe de câte ori mă ascundeam ca să plâng și să-mi înăbuș durerea din inima mea. Eram la vârsta când copilul are nevoie de dragoste părintească, de comunicare, de înțelegere, de mângâiere. Nimic din toate astea nu aveam. Părinții adoptivi erau oameni corecți în felul lor. Se îngrijeau să am toate din cele materiale, dar nu-mi dădeau nimic din sufletul lor, din dragostea lor. Nu-mi amintesc din toată copilăria mea să fi îmbrățișat sau să fi fost îmbrățișat de tata sau de mama. Totul se reducea la calcule, la socoteli contabilicești. Parcă și banii pe care mi-i dădeau să-mi cumpăr cele necesare erau însemnați undeva, în condici numai de ei știute, ca niște economii, pe care urmau să-i primească cu dobândă peste ani.

Dacă pentru majoritatea copiilor copilăria este vârsta cea mai frumoasă, de care își amintesc toată viața cu drag, cu nostalgie, pentru mine a fost o piatră grea de încercare, pe care am resimțit-o toată viața.

Am învățat pe brânci, nu de dragul de a fi premiant, de a fi lăudat de profesori, ci din dorința numai de mine știută, de a zbura cât mai repede și cât mai departe de acolo. Mă obseda gândul de a-mi câștiga cele necesare pe cont propriu, gândul de a nu mai depinde de acei oameni străini. Am intrat la școala militară de timpuriu, fiindcă am auzit că acolo îți asigură statul toate cele necesare. M-am dus acasă doar în vacanțe, dar prăpastia dintre mine și părinții adoptivi s-a mărit de la un an la altul. Am urcat treaptă cu treaptă ierarhia militară, am ajuns aproape de vârful piramidei, am lucrat mulți ani în Ministerul Armatei. Am ținut însă permanent legătura cu părinții adoptivi. Le trimiteam bani, pachete, vorbeau o dată sau de două ori pe săptămână la telefon. Când puterile li s-au șubrezit, m-am înțeles cu niște rude din satul lor să-i îngrijească. Le trimiteam bani și le-am promis casa, grădina și tot ce însemna proprietate a mea în satul acela. Nu-mi trebuia nimic. Aveam de toate, iar în planurile mele de viitor nu s-a găsit niciodată ideea de a mă întoarce în satul vâlcean în ultimii ani ai vieții. M-am căsătorit, am avut și eu copii, dar alta a fost atmosfera, legătura.

România, o țară ce nu duce lipsă de resurse, astăzi, masiv afectată de secetă…

Data: 21 iulie 2024 by Redacția

Mișcarea „România Renaște!” avertizează că lipsa apei, asociată cu temperaturile extreme, au decimat agricultura României, iar lipsa competențelor, a viziunii, interesele transpartinice și o gândire pâcloasă au făcut ca România, o țară ce nu duce lipsă de resurse, să fie astăzi afectată masiv de secetă. Lipsa apei, asociată cu temperaturile extreme, au decimat agricultura României: minus șase milioane de tone la porumb, minus 1 milion de tone la grâu, minus 0,4 milioane de tone la rapiță, minus 0,8 milioane de tone la semințe de floarea soarelui. Pagube incomensurabile, venituri care nu mai alimentează conturile fermelor, venituri care nu mai constituie aport la PIB-ul României, venituri care nu mai pot constitui baza de impozitare pentru Bugetul statului. La dimensiunea pagubei se adaugă și costurile de înființare a acestor culturi, care sunt și ele extrem de ridicate.

Rolul ministerului este de a dezvolta agricultura României, nicidecum de a face promisiuni deșarte și a folosi despăgubiri din distorsiuni provocate de mărfurile ucrainene și calamități pe post de pârghii politice. Rețeta este aceeași întotdeauna: „O să vă dăm”. Un factor de presiune care acționează de fiecare dată, cum este cazul plății subvențiilor APIA. Totul pentru a ține capul plecat, totul pentru a controla masa fermierilor români.

Rolul ministerului este altul: să creeze și să dezvolte sisteme de creștere a producției naționale, de procesare și de dezvoltare a potențialului. Să se coordoneze cu celelalte ministere și guvern pentru aceste lucruri ce țin de însăși existența acestui minister.

De apă au auzit oare? Apa este elementul vital ce face ca securitatea alimentară a României să nu fie pusă în pericol. Firește că au auzit, însă nu au făcut nimic. Rețeaua de irigații este jefuită din 1990 încoace, canalele colmatate, stațiile de pompare sunt vechi de 60 de ani, totul există doar pe hârtie și cam atât. Avem resurse hidrografice, avem soluții ce se pot construi, avem oportunități ce trebuie să fie exploatate, avem nevoie și de un management al resurselor, căci APA este necesară și pentru populația României.

Avem soluții, avem Carpații pentru captare, avem rețea hidrografică, avem Dunărea, avem canalul Dunăre-Marea Neagră, avem Marea Neagră, avem marile aglomerări urbane și putem converti apa menajeră. Canalul Siret- Bărăgan trebuie construit cu orice resursă.

În legătură cu competențele ministrului Florin – Ionuț Barbu ne-am convins demult. El modifică legi pentru a introduce stuful din Delta Dunării ca element de furajare. La malversațiuni se pricepe foarte bine, la minciuni și vorbe fără acoperire, de asemenea, la executat public directori care nu semnează este priceput. Și, mai ales, la scene televizate jenante în care cere demisia comisarului european pentru agricultură. Exact în stilul secretarului de partid din vremuri apuse. Pentru că s-a opus propunerilor referitoare la nouă Politică Agricolă Comună (PAC) din motive de convergență, fermierii români au fost privați de încă 100 euro în plus la hectar, la subvenția de 160 de euro.

Nici la Ministerul Mediului lucrurile nu stau tocmai bine. Ministrul Mircea Fechet a apreciat că desalinizarea apei din Marea Neagră pentru a iriga Dobrogea este un proces „prea scump”. Prea scump comparativ cu ce, domnule ministru? Cu securitatea alimentară a României pe următorii 60-80 de ani? Cu potențialul de a trece de 48 milioane de tone producție în 2035? Cu seceta și schimbările climatice pe care le simțim zilnic? Cu hrana noastră și a generațiilor viitoare? Nimic nu este prea scump pentru a asigura independența alimentară națională.

Guvernul nu mișcă un deget, tace de la începutul crizei ucrainene, fără a proteja prin măsuri, reguli și proceduri agricultura României. Au lăsat totul în voia sorții.

Suntem în momentul în care trebuie să alegem încotro ne îndreptăm? Spre disoluția agriculturii românești? Sau spre un viitor luminos? Spre volum, procesare, depozitare, distribuție internă și externă? Spre un viitor în care România va fi un cluster de procesare pe fiecare segment, un hub regional de procesare și transfer? Primul element de care avem nevoie cadastrarea României și crearea rețelei și a infrastructurii de apă

A transmis Cezar Gheorghe, Fondator „Agricolumn”

„Nurca europeană” – o prezență simpatică dar rară pe acest continent

Data: 20 iulie 2024 by Redacția

După tonusul de viață pe care îl are această mică și simpatică viețuitoare, nici nu ai zice că Nurca Europeana (Mustela lutreola) este un animal din familia Mustelidae și una dintre cele mai rare mamifere de pe continentul european. În prezent, mai există populații izolate în Spania, Franța, Belarus, Estonia, Ucraina, Rusia și România. Este similară la înfățișare cu nurca americană. Delta Dunării este unul dintre ultimele refugii ale acestei specii. Aici există o populație cu șanse mari de supraviețuire, însă odinioară înregistra o distribuție largă în România și Europa. Specialiștii apreciază că în Delta Dunării populația de nurcă numără în prezent la minim 1.130 de exemplare, respectiv maximum 2.280 de exemplare. În Delta Dunării, nurca se stabilește în zonele înalte unde își construiește vizuina. E întâlnită și pe plauri sau în scorburile copacilor.

Nurca are blana în totalitate maro, cu excepția buzelor. Acestea prezintă niște pete albe. Dimensiunea și dispunerea lor variază. Animal predominant nocturn, terestru şi acvatic, nurca înoată prin mişcări ale tuturor celor patru picioare. Duce o viaţă solitară sau, temporar, în familie, iar iarna nu hibernează. Nurcile au fost observate în timpul zilei atât în sezonul rece, cât şi în cel cald. Îşi fac adăposturile în galeriile lărgite ale şobolanilor de apă sau ale bizamilor, de obicei lângă arborii de pe malul apei, preponderent sălcii. Uneori şi în scorburi, pe sol, stufăriş sau desişuri de vegetaţie ierboasă. Preferă habitate cu ape curgătoare sau stagnante, cu tufişuri, stufării, păpurişuri întinse şi vegetaţie deasă. În privinţa hranei sale, nurca nu este specializată la o pradă anume. Conform studiilor realizate de specialiştii noştri, hrana nurcii europene din Deltă variază în funcţie de sezon, dar este reprezentată în general de peşti de talie mică şi medie, amfibieni şi mamifere mici. Necesarul de hrană zilnică este de circa 140-180 de grame. În unele zone, grosul hranei, până la 85%, este format din batracieni – tritoni şi broaşte, dar şi peşti şi crustacee. În condiţiile când rezervele de hrană din zonă sunt abundente, îndeosebi toamna, nurca îşi face rezerve, adunând peşti, broaşte şi şoareci. În unele situaţii, poate pune la adăpost până la 15 kilograme de hrană. Partenerii se întâlnesc pentru reproducere în lunile februarie-martie. Maturitatea sexuală este atinsă de la vârsta de nouă luni. Fătările au loc în iunie-iulie şi există o singură reproducere pe an, în urma căreia femela naşte de la patru până la şapte pui. Dacă în captivitate nurcile europene pot trăi 10-12 ani, în sălbăticie trăiesc șapte-opt ani. Cauzele care determină dinamica mărimii populaţiei de nurcă europeană se împart în cele naturale, abiotice şi biotice, şi cele provocate direct sau indirect de intervenţia umană. Printre dușmanii naturali ai nurcii se numără păsările mari răpitoare. Uneori nurca e atacată și de vidră. Nurca a fost vânată mulți ani pentru blana sa frumoasă. Astăzi vânarea nurcii este interzisă, însă există cazuri de braconaj asupra speciei. Nurca se află sub protecția mai multor legi internaționale și ocrotită total de legislația cinegetică română. Printre cele mai importante amenințări la adresa populației de nurcă europeană din țara noastră se numără: reducerea, degradarea și fragmentarea habitatului (îndeosebi desecările mlaștinilor, despădurirea luncilor, incendierea stufului și poluarea apelor); Variabilitatea genetică scăzută și consangvinizarea; Introducerea speciei invazive reprezentate de nurca americană. Boli și epizootii; Pescuit comercial; Coliziune cu autovehicule; Circulația navelor sau a ambarcațiunilor de mare viteză; Vânătoarea cu armă și capcane neselective; Nivelul scăzut al cunoașterii științifice a speciei; Lipsa de conștientizare socială.

Ce facem pentru salvarea acestei specii? Realizăm studii de teren și inventariem specia în ariile protejate; Lucrăm pentru a crește gradul de conștientizare a publicului larg asupra necesității conservării nurcii europene; Organizăm campanii de identificare a noi populații de nurcă europeană la nivelul României și Republicii Moldova; Monitorizăm fermele de nurcă americană și facem evaluări în teren în vederea limitării apariției de noi populații sălbatice de nurcă americană.

Nurca europeană, una dintre cele mai rare şi periclitate specii de mamifere din Europa, va avea insule artificiale construite special pentru ea în Delta Dunării, acestea realizându-se în cadrul unui proiect finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, iniţiat de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). În cadrul proiectului, specialiştii Institutului i-au făcut pagină specială pe Facebook, intitulată „Salvarea nurcii europene – Save EMinkRo”, iar persoanele interesate pot afla stadiul desfăşurării activităţilor de conservare a speciei. (G.V.G.)

Rugă pentru Țară…

Data: 20 iulie 2024 by Al. Stănciulescu-Bârda

Din dragoste pentru cei prezenți, trecuți și viitori, pentru tot ce-i românesc, iată rugăciunea mea de preot paroh, pe care am scris-o pentru Țară și pentru Neamul Românesc: „Părinte, Împăratul cerului și al pământului, al veacurilor și al speranțelor noastre, spre Tine înalț această rugă la ceas târziu de noapte. Mi-e sufletul zbuciumat ca marea în furtună, mi-e teamă de ziua de azi, de ziua de mâine, de viitorul ce se conturează la orizont. Nu mă rog pentru mine, – sunt zgaibă fără preț -, ci pentru Neamul meu ce vine din neguri de vremi și se îndreaptă spre veșnicii. Mai mult ca oricând el are nevoie de ajutorul Tău spre a nu se poticni.

Ai fost cu noi, Părinte, de când am fost în fașă. Ne-ai așezat aici, la răscrucea relelor și-n drumul tâlharilor. Ne-ai dat o țară cum nu e alta mai frumoasă, în care ai așezat toate minunățiile și bogățiile lumii. Au venit peste noi ca să ne ceară pământ, și apă, și aur, și copii, și grâne, și miere, și sare, și bani și tot ce se găsea ori nu se găsea pe aici. Din toate punctele cardinale s-au slobozit peste noi hămesiții vremii, fie că au fost perși, fie romani, fie goți, fie avari, fie pecenegi, fie cumani, fie slavi, fie tătari, fie maghiari, fie turci, fie austrieci, fie ruși sau nemți sau alte nații. Mereu am fost printre cizmele coloșilor, gata-gata să ne strivească.

Cu unii ne-am luptat până la ultima picătură de sânge și de multe ori am reușit să-i batem și să-i alungăm; cu alții am încheiat înțelegeri și i-am ținut departe dându-le din toate ale noastre. Numai Tu, Părinte al veacurilor, mai poți ști cu câte bogății ne-am plătit dăinuirea noastră pe aceste plaiuri. Și, totuși, bunul cel mai de preț nu ni l-au luat, deși atâta ar fi vrut…! Am reușit să ne păstrăm sufletul! L-am fi păstrat și l-am fi apărat de-ar fi trebuit să dăm și cenușa din vatră. De l-am fi pierdut pe el, am fi pierdut credința, limba, doina, jocul, portul, modul de a fi și a gândi, într-un cuvânt, am fi pierdut identitatea noastră.

Părinte bun, numai orbi de-am fi și n-am înțelege că doar mila Ta și ajutorul Tău ne-au ocrotit și ne-au adus până astăzi prin istorie. Numai orbi de-am fi și n-am vedea cum au pierit ca fumul acei coloși care au vrut să ne radă de pe fața pământului. Ei au pierit și noi am rămas. Despre ei se mai vorbește în câte-o carte de istorie. Noi, poporul acesta mic și resfirat pe toate văile Carpaților, poporul acesta care Te-a avut pe tine întotdeauna reazim și stăpân a supraviețuit și vrea să meargă mai departe, până la sfârșitul veacurilor. Fără Tine am fi fost ca un trib risipit de barbari, ca atâtea altele, despre care doar Tu mai știi.

Părinte al veacurilor, toți ne-au luat bogățiile materiale, pământești. Astăzi au venit alții, mult mai periculoși, care ne vreau sufletul nostru, care vreau să rămânem o amintire pentru generațiile viitoare. Ni se risipește Neamul, Părinte, ne rămâne țara pustie! Cu fiecare înmormântare rămâne și câte o casă încuiată pentru totdeauna. Avem nevoie de ajutorul Tău să schimbăm gândurile și mentalitățile confraților noștri. Fă Tu ceva, ce noi nu putem, ca să ni se întoarcă cei plecați acasă, să-și iubească țara mai mult decât banii străinilor. Fă-i Tu să aibă mai multă încredere în viitor, să-și lase copiii să vină pe lume, să nu le fie rușine că sunt români. Fă-i Tu, Doamne, să se bucure de viață, să nu mai fie atâta tristețe pe fețele românilor Tăi.

Te-am iubit, Doamne, prin moșii și strămoșii noștri. Pământul românesc este îngrășat de carnea și de sângele celor ce au apărat bisericile și mânăstirile Tale, credința creștină ortodoxă. Pământul românesc este plin de oseminte și de moaște ale sfinților, pe care numai Tu îi știi. Pământul românesc este împodobit de casele Tale, pe care Ți le-am zidit în fiecare așezare tocmai ca să fii cu noi, cât mai aproape de noi. De două mii de ani Îți înălțăm rugăciuni, cântări, colinde și liturghii, cum poate nici un alt popor n-o face, tocmai fiindcă am înțeles că fără Tine suntem pulbere și vânt. Suntem ai Tăi, nu ne lăsa în ghearele pierzării.

Dă-ne, Doamne minți deștepte, inimi mari, puterea de a alege oamenii cei mai potriviți și capabili, care să ne conducă. Avem nevoie de conducători înțelepți, buni patrioți și buni creștini, oameni care să se dedice trup și suflet Neamului, ci nu intereselor proprii. Dă-ne, Doamne, conducători înțelepți, care să știe să ne conducă printre stâncile amenințătoare. Dă-ne, Doamne la cârma țării oameni care să ne dea legi menite să aducă dreptatea adevărată în țară, să facă să renască entuziasmul și dragostea de viață și de patrie, dragostea de muncă și de învățătură, încrederea în oameni și în instituții.

Ajută, Doamne, Neamului românesc să nu se risipească și Țării să nu se destrame. Ajută-ne, Doamne, să nu ne pierdem credința și nădejdea, să nu ne pierdem dragostea de Tine și de ale Tale. Fă, Doamne, să fie pace-n lume, între popoare și-ntre oameni, în noi și în casele noastre. Ține-ne, Doamne, ca să – Ți mai cântăm și de aici înainte colinde de Sărbători. Așa păcătoși cum suntem, dar suntem ai Tăi dintotdeauna și Te iubim și noi după puterea noastră. Ocrotește-ne cu puterea și cu dragostea Ta acum și până la sfârșitul veacurilor, amin”.

In memoriam Nicolae Dabija, poet, publicist, cronicar, istoric, mare patriot ar fi implinit pe 15 iulie 76 de ani

Data: 20 iulie 2024 by Valeriu Dulgheru

Poetul Național Nicolae Dabija ar fi împlinit 76 de ani, dar… Marii Poeți scriu pe înțelesul tuturor, dar cu un sens cutremurãtor de adânc și pãtrunzãtor pentru ființa umanã. Așa a scris Mihai Eminescu, așa a scris Grigore Vieru, așa a scris Nicolae Dabija în impresionanta sa chemare cãtre Țarã „Țara mea de dincolo de Prut, / Mi s-a dat poruncã sã te uit, / Cã te șterg din minte c-un burete, / Patria mea pusã la perete…” sau în memorabilul lui distih „Doru-mi-i de Dumneavoastrã / Ca unui zid de o fereastrã”. De ce sunt atât de sensibile, pãtrunzãtoare, versurile Maestrului? Poate pentru cã a scris cu pana trimisã de îngeri încã în adolescențã.

Maestrul Nicolae Dabija, a fost foarte apropiat sufletește de noi, cei de la Politehnicã, dar și noi de Maestru. „Doru-mi-i de dumneavoastrã ca unui zid de o fereastrã” era laitmotivul și motivul deselor noastre întâlniri „academice și mai puțin academice” de la Politehnicã, gãzduite de bunul prieten Ilie Manole la „Hanul lui Manole”.

Nelipsit în ultimii 15 ani la întâlnirile cu Maestrul era și bardul Mircea Zgherea. În opinia Maestrului, cel mai bine i-a cântat versurile interpretul de muzicã folc Mircea Zgherea, care a redat expresiv, cu profundã sensibilitate și trãire emoționalã mesajul filozofic al poetului: „Ce bine a fost când a fost rãu”, „De la noi și pân’la voi”, „Draga mea iubitã” ș.m.a. Pe 2 februarie 2021 la o astfel de întâlnire printre alte cântece Mircea Zgherea i-a cântat pentru prima oarã cântecul „Icoana” pe versurile Maestrului. Profund emoționat Maestrul a lãcrimat. La urmãtoarea întâlnire urma sã-i cânte varianta finalã. N-a mai fost sã fie. Peste puțin mai mult de o lunã Maestrul a plecat la ceruri. Multe din versurile Poetului au cãpãtat altã dimensiune prin aranjamente muzicale de excepție, cum este poemul simfonic Unirea cea Mare, muzica Eugen Doga, Cât trãim pe-acest pãmânt, Doina noastrã și multe altele. Cântece cântate pe versuri scrise cu atâta filozofie a vieții, cum putea doar Maestrul Dabija.

Nicolae Dabija mãrturisea deseori cã mai are de scris cãrți. Maestrul mai avea de scris cãrți, multe cãrți, impresionante cãrți, care urmau sã fie scrise în stilul sãu inconfundabil dabijian, dar… Au rãmas zeci de cãrți nescrise. A lãsat în urma sa sute de mii de îndurerați copii, tineri, studenți, educați în spiritul dabijian. Au rãmas zeci de mii de adoratori ai creației lui, ai spiritului lui patriotic. A lãsat în urmã un întreg tezaur literar, istoric, politic.

Cu adevãrat, dupã cum spunea și prietenul lui Nicolae Dabija, inginerul și poetul Vasile Puiu de la Bacãu, „Nicolae Dabija este poetul național al tuturor românilor”. Drept confirmare sunt zecile de cãrți de poezie, romane. Este romanul „Tema pentru acasã”, care a ajuns la zeci de ediții cu peste 100 de mii de exemplare vândute, fiind tradus în zeci de limbi.

Nicolae Dabija a fost un mare patriot, un mare politician. Așa cum Mica Unire de la 1859 a fost fãcutã de generația pașoptiștilor, Marea Unire de la 1918 – de minunata Generație a Unirii, așa în anii 90 deșteptarea românilor basarabeni, renașterea ei ca pasãrea Phoenix din cenușa rugului de peste 50 de ani de regim sovietic de deznaționalizare, a fost fãcutã de Generația Independenței, exponent de vazã al cãreia a fost și Nicolae Dabija. Personal, prin intermediul Literaturii și Arta, ajunsã în anii de glorie la un tiraj de peste 260000 ex., dar nu numai, a fãcut extrem de mult pentru redeșteptarea acestei așchii de popor român din Basarabia pânã în ultimele clipe ale vieții sale. Cât face în acest sens impresionantul sãu discurs ținut la Universitatea din Seul în fața a 1000 de studenți cu ocazia decernãrii Marelui premiu pentru Literaturã (2020), întitulat generic: „România și Republica Moldova – cele douã Corei ale Europei”. Cã nu s-a ajuns atunci la ReUnirea Basarabiei cu Țara nu e vina acestei generații. ReUnirea nu a fost doritã nici la București de conducerea de atunci, obedientã regimului sovietic.

O fire atât de sensibilã, atât de legatã de Istoria Neamului cum era Nicolae Dabija, nu putea sã treacã pe alãturi fãrã sã facã un popas la stația CUCUTENI, o strãveche culturã, una din civilizațiile, care a pus baza civilizației europene. În calitate de președinte al Forului Democrat al Românilor din Moldova, în 2006, în plin regim voronisto-comunist, cu 270000 de semnãturi colectate a depus cererea de aderare la Uniunea Europeanã. Începând cu 2007 a fost coorganizator al celor 15 ediții ale Simpozionului Internațional „Cucuteni 5000 REDIVIVUS: științe exacte și mai puțin exacte” (ideea genialã de constituire a acestui for științifico-cultural aparține bunului prieten de la Iași profesorului Lorin Cantemir), privit ca un club de discuții în stil platonian, unde își gãsesc locul persoane din diferite domenii ale științei și culturii. Pe 23 octombrie 2020 Maestrul își ținea cuvântul de deschidere la a XV-a ediție a Simpozionului, ediție care, în pofida situației pandemice, la propunerea Domniei sale a avut loc în regim mixt: on-line și cu prezența fizicã a unui grup restrâns într-o aulã a Universitãții Tehnice a Moldovei. Cuvântul de deschidere al Maestrului la edițiile simpozionului era unul original, ținut în adevãrat stil dabijian. Era ultimul cuvânt de deschidere la Simpozionul Internațional „Cucuteni…”.

Nicolae Dabija a fost un mare patriot al Universitãții Tehnice a Moldovei. Incredibil, dar era atașat sufletește de o Universitate cu profil real nu umanist. Nicolae Dabija a fost inginerul cuvântului, culturii, conștiinței naționale! Drept recunoștințã „Inginerului sufletului Neamului Românesc” pe 15 octombrie 2011 Universitatea Tehnicã a Moldovei a gãzduit un eveniment academic de excepție. Poetul, publicistul, scriitorul, omul cãrților și omul politic, cucutenianul, patriotul, academicianul Nicolae Dabija a primit onorul ºtiinþific ºi înaltele însemne – titlul academic, toca ºi mantia de Doctor Honoris Causa al Universitãții Tehnice a Moldovei (era prima Universitate din Basarabia, care-l aprecia dupã merit cu aceastã înaltã distincție!). Înaltul titlu academic i se acorda „pentru întreaga activitate literarã, publicisticã, culturalã, ºtiinþificã, pedagogicã (ºi ca autor de manuale) cu impact remarcabil asupra tinerei generaþii, Nicolae Dabija fiind numit „Inginer al sufletului Neamului Românesc””.

Vã Multumim Maestre pentru ca v-am avut alãturi de noi și ne-ați încântat cu prezența Dumneavoastrã și cu prestația extraordinarã. „…Darã dincolo de moarte, țarã-a mea, / Nu mã pãrãsi, nu mã lãsa − / Când chema-mã-va la Dânsul, Dumnezeu, / Te implor sã spui cã sunt al tau…”, scria marele poet și patriot cu durere în suflet de Neam în ruga sa cãtre Țarã. Țara i-a auzit ruga. Acum, când a fost „chemat la Dumnezeu” Țara spune cã e al ei, al ei Poet Național, al ei Mare Patriot.

Să te pui ca prostul în vorbă contra Marilor Duhovnici ai neamului…

Data: 19 iulie 2024 by Cezar Adonis Mihalache

Cam reduși la minte ăștia de la „Elie Wiesel”… Și fără un minim simț al logicii în discursul de înfierare… Că sunt porniți rău, e una, dar asta nu înseamnă că pot izbi cu silogismul urii din ură de pământ… Sigur, mai dau ei și cu limba română de colțurile analfabetismului lor funcțional, așa că, a te aștepta la tehnici rafinate de reinterpretare și promovare, fie și a falsurilor și minciunilor fățișe, a „nuanțelor”, nu-i așa?!, ar fi deja prea mult… Ei merg cu forcepsul urii… Dar se pierd printre dinții lui știrbi… Și scot niște tâmpenii pe post de argumente, mai mari poate doar decât ura care îi tot mână… Ura împotriva noastră… Înfierarea și învrăjbirea noastră… A noastră ca indivizi, dar și ca societate… Și a intelectualilor ei, dar și a politicienilor și guvernanților, pe care vor să-i pună să facă îndreptarea voită de acest „wieselism” atât de rău mirositor… Și merg atât de „otova” cu ideile lor strâmbe că au ajuns să glorifice ei… fascismul!… Pentru că pun ca motivația a nemulțumirii și protestului lor împotriva canonizării sfinților noștri reproșuri vizând „ridicarea între sfinți a unor persoane care, pe parcursul vieții, au împărtășit, prin vorbă sau faptă, valorile fascismului”… Or, aici ar trebui să se încheie definitiv lucrurile pentru acest „institut”… Care ar trebui, nu doar desființat, iar nestirpele de acolo puse să dea înapoi toți banii pe care i-au tocat din sărăcia noastră pentru a ne înfierea, ci și expediat direct în paginile codului penal pe care ni-l aruncau în obraz când voiau ei… Căutând nod în papură, dar, mai ales, inventând ghemuri de noduri… Pentru că, iată, ei sunt, de fapt, cei ce glorifică, și nu activitatea unor indivizi ai trecutului, ci un curent în sine, dând, cu atâta patos definiția unui fascism pe care îl includ în „curricula” valorilor! Pentru că, în momentul în care discursul lor se referă la ceva de neimaginat, după acele orori ale trecutului vorbind despre „valorile fascismului”, discuția trebuie încheiată…Fie și doar pentru că au pus pe buzele lor strâmbe „valorile fascismului” … Firește, acum o să o dea cotită… Nu că nu s-ar fi exprimat ei corect, ci faptul că noi nu am citit „definiția” lor de atâtea ori de cât ar fi fost nevoie să ne devină limpede! Să se limpezească de unsoarea făcăturii lor continue și să devină oțetul de înfierare a crucii noastre de neam… Că ei o știu pe aia de pe tunurile lor de doctrine… „Dacă nu sună românește, citește de atâtea ori până va suna!”… Iar dacă sensul nu este cel dorit, tot așa, citește până iese calapodul modelat de ei… Cel al falsurilor, făcăturilor, reproșurilor, urii și, în final, căci despre asta este mereu vorba, al gheșeftului de a mai fi obținut ceva…

Să te pui însă ca prostul în vorbă contra marilor duhovnici nu este ca și cum i-ar trezi pe sfinții noștri în vorbă cu ei. Pentru că nu au vreme sfinții de astfel de jerpelituri ce stau pe la colțuri… Au Dânșii alte lucruri, de făcut, de îndreptat… Dar ăștia sunt afoni în cele ale mărturisirii creștine… Sunt afoni și slujbași ai lucrului împotriva a tot ceea ce este mai frumos, mai demn, mai măreț și maiestuos. Dar au a se teme aceia ce s-au pus contra canonizării sfinților noștri! Că le e teamă pesemne că, după așezarea sfinților în altarul cu atâtea candele arzând a jertfă a neamului românesc, va veni și vremea trecerii înțelepciunii și cuvintelor lăsate de aceștia în memoria imediată a țării. Și nu doar prin promovarea învățăturilor și publicarea cuvintelor lăsate de aceștia drept mărturie a jertfei lor, ci prin potrivita și necesara misiune pe care o mai putem face noi în a ne îndrepta tăcerea, nepăsarea, neveghea, teama, depărtarea, dezinteresul ultimelor trei decenii. Promovarea unei Istorii a sfinților noștri mărturisitori în Panteonul de învățături al țării. Iar atunci, deși sfinții nu au de fel nevoie de recunoașterea meritelor și frumuseții lor duhovnicești din jertfa pentru neam și țară, rostul canonizării va fi pe deplin împlinit și mărturisit.

Avem 16 sfinți români canonizați. De aici poate începe un nou drum pentru noi, cei încă aici, simpli muritori și nevrednici rătăciți. De aici putem prinde curajul de a-i pune pe fiecare, nu doar pe câte o treaptă a drumului nostru de necesare învățături, de înțelepciune și mântuire, ci, pe fiecare pe propria-i scară de cunoaștere duhovnicească, unindu-i într-o corolă de minuni duhovnicești ce va reaprinde, din candele de mărturisire, coroana retrezirii noastre ca neam și țară. A demnității și mândriei de a fi avut asemenea învățători și dascăli, asemenea Sfinți Cuvioși Mărturisitori, asemenea Sfinți Preoți Mărturisitori, asemenea Sfinți Cuvioși și Sfinți Preoți Mucenici, de neam și țară.

Marele anonim…

Data: 19 iulie 2024 by Grid Modorcea

Așa l-a numit Lucian Blaga pe Dumnezeu, pe Arhitectul Universului. Sigur că e ANONIM, fiindcă nu știm nimic despre el, de unde vine, unde pleacă, de ce face asta sau asta, deși nu El face, dar noi credem că El face, sigur, Blaga era un geniu al metaforei, nu tot el a vorbit de Iisus-pământul, că atunci când pășim, pășim pe trupul lui Iisus?! Și cred că ar fi de acord cu mine, care am spus că Dumnezeu este o Iluzie, un izvor de metafore (miracole?), ca și opusul său, altfel nu-l tălmăceam în Apocalipsă ca Dumnezeul care se dezice de lumea pe care a creat-o, atunci când a văzut cât de rău poate fi omul pe care l-a creat. Și acestui Dumnezeu eu i-am spus Dumnezeul Disident. Care se dezice de lumea pe care Moise crede că a creat-o la Facere. Aceste gânduri mi-au venit când am aflat că în America iubită s-a petrecut o tentativă de omor la adresa lui Donald Trump. Care a eșuat. Așa cum a eșuat și tentativa ursului din Bucegi, care era să-l atace pe Iohannis, dar a greșit, și a atacat fatal o fată. Fac și eu acum o politică metaforică, fiindcă azi totul e politică sau aproape totul. Și vrabia când ciugulește mălai face politică, instinctul o întreabă, ce-ai să te faci când se termină mălaiul? O dă pe vise. Vorba ceea, vrabia mălai visează!

Tânărul de 20 de ani care a fost ucis pentru că a vrut să-l asasineze pe Donald Trump, nu a vrut să-l asasineze. Ci doar să-l sperie. A vrut, de fapt, să tragă un semnal de alarmă, să arate cât de strâmbă e lumea în care trăiește. Și că nu mai vrea să trăiască în ea. În fapt, s-a sinucis. Asupra lui nu s-a găsit nici un fel de act. Era Anonim. Ca un mesager al Marelui Anonim. Nu a pus la cale cu nimeni această tentativă de asasinat. Nici o clipă nu s-a gândit că e în stare să ucidă un om. A fost decizia conștiinței lui. Dacă ar fi avut conștiința acestui înger rebel, Trump ar fi trebuit să renunțe pe loc la candidatură, iar Biden să demisioneze. Dar nu e o lume normală. Ei l-au condamnat pe ucigaș, dar adevărații ucigași sunt ei. Tânărul mesager este un efect al existenței lor, care sunt cauza răului.

Sunt prea dur? Sunt cumva nedrept? Desigur, presa e plină de acest caz. Forumiștii sunt în delir. Acest caz le-a dat vârtos de lucru. Se cam săturaseră de orcii lui Putler. Căldură mare, monșer! Comedie mare! Orice accesare pe internet îți spune că tânărul rebel are un nume, că arma cu care a tras era o lunetă, că el a ochit creasta de cocoș a lui Trump, că tânărul nu era un pușcaș marin, era un amator… Deja acum, după tentativa de asasinat din 13 iulie, șansele lui Donald Trump au crescut enorm. Fiindcă așa e în democrația americană, dacă nu apare unul cu pușca, nu e normal. Și a apărut acest tânăr de 20 de ani, considerat „extremist republican pro-democrat” (!?), care s-a urcat pe acoperișul unei clădiri din apropierea locului unde Trump avea mitingul electoral, și a țintit. Distanța era de 120 de metri. Povestea cam seamănă cu asasinarea lui Kennedy, pare un fel de caricatură a ei. Ca diferența dintre Kennedy și Trump. Nu știu dacă și Oliver Stone e tentat să facă un film inspirat și de acest caz, fiindcă el îl consideră demn de respect, dintre toți președinții care au fost, numai pe Kennedy. Tânărul era lunetist, un nou Oswald, deci. L-a ochit pe Trump drept în cap. Dar în clipa când a apăsat pe trăgaci, Trump și-a mișcat capul într-o parte și glonțul i-a atins doar o ureche. Exact ca în filme. Și Trump a scăpat. Acesta da miracol, nu?! Nu-i nici un miracol, e o întâmplare norocoasă, iar opinia unui fost ofițer KGB, Serghei Jirnov, este că Trump și-a înscenat atentatul, ca să devină un erou, ca să-i crească voturile!! Jirnov descrie că nu a fost vorba despre nici un atentat. Anterior, arătase că în războiul din Ucraina, Putin nu mai decide de mult nimic, ci doar oamenii din spatele lui. Indiscutabil, patima puterii ia mințile la unii oameni. Pentru putere, Trump e în stare de orice, chiar să și moară! Eu însă l-am cunoscut pe Trump și vă spun: Mort sau viu, el e același. Adică nu-i în stare de nici un miracol. Dar echipa lui a știut să speculeze prostia maselor și a prezentat evenimentul ca pe un miracol. Însuși Trump a declarat că Dumnezeu l-a scăpat cu viață. E omul păzit de Dumnezeu, spun fanii lui. Te pomenești că omul scandalului prin excelență o să ajungă un mistic. Și o să-și dăruiască miliardele prostituatelor! America are nevoie de așa un exemplar. El este Alesul.

Și o să fie Alesul. Păi ce delir este acum pentru donații, pentru tricourile și șepcile lui Trump! Dar și fără glonțul care i-a șuierat pe lângă ureche putea să-l învingă pe ramolitul de Bideu. Păi dacă, după atentat, și caricatura de miliardar, Musk, un fel de Șoșoacă al Americii, a urlat din goarnă că îl susține?! Oricum, întâmplarea ne arată unde se află lumea, modelul democrației ei. Tot ca pe vremea pionierilor, cu pușca într-o mână și cu Biblia în cealaltă. E drept, Trump nu le are cu Biblia, le are cu buldozerul apocaliptic. Dar eu cred că tânărul cu ochelari, cu o figură de intelectual, este un mesager pentru omenire, le-a făcut pe bestii, cel puțin, să se gândească la ce le așteaptă dacă Mint, Fură, Înșeală, atunci de undeva, cineva, va apare și va ținti spre beregata lor!

Ce țara e aia în care ești condamnat la peste 150 de ani de pușcărie (pentru sperjurul cu prostituata) și candidezi la președinție (numai fiindcă ai bani!), ba se spune că poți conduce țara și de după gratii!! Iar acum, nici nu s-a șters bine de sângele de la ureche că a început cu gonflarea, să ia ca pretext acest atentat, să doboare toate recordurile megalomane. Unde vrea să ajungă? Președinte? Și ce dacă? E ceva vremelnic. O rotiță într-un sistem. Și mai departe? Crede că dacă nu-și schimbă caracterul, se va întâmpla ceva bun? El nu înțelege că e compromis? Până unde vrea să întindă pelteaua? Vai, ce „panem et circenses” tragic ne așteaptă! Într-o țară în care există libertatea de a trage cu pușca, întotdeauna vor fi atentate și asasinate. Și modelul se tot extinde. Se pare că în afara puștii, a tragerii la țintă, omenirea nu mai are soluții. Aceasta e civilizația iudeo-creștină în care trăim. Și-a epuizat soluțiile și le tot repetă, ca în teoria lui Spengler. O soluție există. O Nouă Geneză. Dar omenirea de azi, din troacă, nu e pregătită pentru ea.

„Câinii războiului” global au tras…

Data: 19 iulie 2024 by Ionuț Țene

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea în aer. După dezbaterea recentă a candidaților republican și democrat de la CNN, a reieșit clar că senilul Joe Biden a pierdut cu brio duelul politic, spre disperarea sponsorilor partidului democrat care nu au mai finanțat campania actualului președinte îmbătrânit de la Casa Albă. Presa americană vorbea de câteva zile despre o posibilă tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump. Forțele neo-marxiste, stângiste, ideologic-globaliste în disperare de cauză, văzând înfrângerea candidatului partidului democrat au acționat? Ca și în cazul împușcării premierului slovac Figo, globaliștii de stânga au acționat conform ideologiei marxiste, construită pe ură și asasinarea rivalilor, conform ascuțirii luptei de clasă și ce au învățat de la Lenin. Stânga a ajuns simbolul totalitarismului de tip sovietic. Nu cred într-o întâmplare, într-o acțiune de asasinare a lui Donald Trump de către un „lup singuratic”, ca în 1963 asupra lui John Kennedy în Dallas. Asasinul Crooks e acuzat de „secret service” că a acționat ca Oswald în 1963 în Dallas, ceea ce nu e adevărat. În spatele crimei și tentativei de asasinat stau de fapt „câinii războiului” global, care vor război în Ucraina și în lume. Persoana care a încercat să-l asasineze pe fostul președinte Donald Trump sâmbătă a fost identificat ca fiind Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, potrivit unor surse care au vorbit cu The NY Post. Acesta a postat pe rețele sociale cu secvențe video în care spunea că-l urăște pe Trump. Crooks este ucis foarte repede de „secret service”, ducând la dispariția singurul martor, la fel ca Lee Harvey Oswald în 1963, ca să nu se afle motivele asasinării lui Trump? Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a fost împuşcat în ureche în timp ce vorbea la un miting de campanie în Butler, Pennsylvania. I-a trecut glonțul pe la ureche. Dumnezeu îl iubește! El a fost tratat la un spital local, iar staful său de campanie a declarat ulterior că „se simte bine”. Bloomberg a raportat că a fost externat din spital. S-au auzit la miting circa opt gloanțe, un nepot al unui congresman american moare cu un glonte în gât, iar o femeie este rănită în mână. Dacă Donald Trump nu era avertizat de un agent secret service înarmat cu o pușcă cu lunetă, că se trage de la 200 de metri de pe un acoperiș, fostul președinte ar fi primit glonțul ucigaș direct în cap. Se vede în filmări cum Trump întoarce capul la strigătul lunetistului și glonțul îi rade urechea. Trump cu experiență militară se pune pe burtă și agenții îl acoperă cu trupurile lor.

Croks a fost ucis de lunetiștii „secret service” fără să putem afla de la martorul cheie de cine a fost plătit, la fel ca la Dallas în 1963. Nu mai am nicio îndoială că tentativa de asasinat asupra lui Trump este o comandă din partea „câinilor războiului”, așa-zișii progresiști care vor continuarea războiului în Ucraina. Venirea lui Trump sperie acel „deep state” ideologic care vrea să conducă fără democrație America. Venirea lui Trump la putere înseamnă negocieri pentru pace în Ucraina, iar miliardarii firmelor de armament vor pierde, astfel, prin încheierea războiului sute de miliarde de dolari. Tentativa de asasinare a lui Trump la un miting electoral este o încercare a forțelor militariste, ideologic-stângiste, care doresc continuarea războiului și profitul pe seama miilor de morți pe altarul banului din producerea de armament.

Încercarea de asasinat asupra lui Donald Trump este o tentativă periculoasă de a stopa drumul victorios al republicanului spre Casa Albă, omul care vrea pacea. „Câinii progresiști ai războiului” au tras cu pușca împotriva reprezentantului păcii și democrației. SUA trece printr-o cumpănă istorică. Democrația este pusă în pericol de interese financiare legate de profiturile aduse de înarmare și război. Ei se folosesc prin manevre globaliste manipulatoare de săraci și imigranți ca de instrumente pentru a ajunge la putere. Nu se vrea ca votul electoral, „vocea poporului” să câștige în SUA, Nu cred în coincidențe și în teoria „lupului singuratic”. Crooks, martorul cheie este ucis. Atunci cine a conspirat pentru asasinarea lui Trump, omul păcii pentru Ucraina? E aceiași rețea ong-istă?

Expoziția „Dacia – Regatul aurului și argintului” deschisă la Drents Musem din Olanda

Data: 18 iulie 2024 by Redacția

Expoziţia „Dacia! Rijk van goud en zilver”/ „Dacia! Regatul aurului şi argintului” s-a deschis la Drents Museum din oraşul olandez Assen. Perioada cuprinsă între secolele IV – III î.Hr., poate fi considerată, pe drept cuvânt epoca „prinților geți de aur și argint”. Se conturează, în exteriorul arcului carpatic, câteva centre de putere, cu o elită strâns conectată la mentalitatea basileului oriental și elenistic și aflată în relații politice, dinastice și culturale, cu regatele din Balcani. Tezaurele din această perioadă, fie inventare funerare sau doar depozite, sunt alcătuite din trei mari categorii de artefacte: piese de armură, seturi de harnașament și servicii de vase pentru ceremonii. Reprezentările de personaje pe tron, precum și atitudinea solemnă a acestora dovedesc statutul lor înalt: de divinități, regi sau sacerdoți. Motivul „ochilor apotropaici”, redat pe coifurile din aur sau argint, semnifica puterea basileului de a vedea și controla tot. Avem de început tezaurul princiar de la Băiceni – Cucuteni, Coiful de aur de la Coțofenești, tezaurul de la Agighiol, pe cel de la Peretu, cel de la Porțile de Fier, rhytonul de la Poroina (jud. Mehedinți), brățările de aur și argint de pe întreg cuprinsul Daciei, umbourile de scut descoperite la Piatra Roșie, etc.. „Dacia a fost într-adevăr un regat al aurului şi argintului, lăsându-ne o moştenire culturală impresionantă, pe care România e dornică să o împărtăşească Europei şi lumii. Salut prin urmare această frumoasă dovadă a dialogului intercultural dintre România şi Ţările de Jos prin intermediul artei antice de pe teritoriul ţării noastre. Ca ministru al Culturii, vreau să felicit din inimă Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Drents pentru colaborarea în realizarea acestui act cultural! Meritul colaborării este cu atât mai mare cu cât expoziţia a fost realizată într-o perioadă foarte scurtă de timp, în şapte luni, ceea ce e neobişnuit pentru organizarea expoziţiilor internaţionale cu bunuri de o asemenea valoare. Când două muzee se bazează însă pe încredere şi profesionalism, câştigă cultura şi publicul iubitor de cultură”, a spus Raluca Turcan.

Expoziţia curatoriată de Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Drents cuprinde elemente ce provin din colecţiile a 18 muzee româneşti. „Este o premieră expoziţională în mediul cultural olandez, fiind pentru prima dată când obiecte arheologice unicat provenind din patrimoniul naţional al României sunt prezentate într-o expoziţie aici, în Ţările de Jos. Sunt sigură că cele şase luni ale acestei expoziţii vor fi prilej de încântare pentru vizitatori şi ocazie pentru mai bună cunoaştere a comorilor antice ale României”, a mai afirmat ministrul Culturii. Printre cele mai notabile artefacte se numără tezaurele de aur din epoca bronzului și prima epocă a fierului de la Perșinari, Săcuieni, Ostrovul Mare, Răcătău, Sărmășag, Sacoșul Mare, precum și coiful de la Coțofenești și diadema de la Bunești-Averești. De asemenea, sunt expuse piese din tezaurele de la Agighiol, Peretu, Cucuteni-Băiceni, Stâncești, brățările dacice din Sarmizegetusa Regia și tezaurele de argintărie geto-dacică de la Epureni, Sâncrăieni, Lupu și altele. Expoziţia este deschisă până la 26 ianuarie 2025, la Drents Museum (Assen). La 30 de ani de la deschiderea primei expoziții de arheologie românească găzduită de un muzeu olandez, expoziția propune o nouă perspectivă asupra culturii și civilizației geto-dacice, care de această dată se concentrează asupra spectaculoasei arte a orfevrăriei și argintăriei geto-dacice, unice în spațiul european. În cadrul expoziției vor fi prezentate 673 de obiecte din metale prețioase, provenind din peste 50 de tezaure, aflate în colecțiile a 18 muzee din România. Poate românii noștri de pe toate meridianele europene vor vizita expoziția – tezaur, spre a vedea strălucirile trecutului sub lumina cărora ne-am născut și am crescut. (G.V.G.)