Viitorul posibil…

V-ați gândit cum vreți să fie viitorul? Eu m-am gândit. L-am descris în amănunțime în romanul viitorului, numit Homo Novus, a 115-a mea carte, fiindcă nu-mi imaginez lumea viitorului fără un om nou, însă nu asemenea omului nou biblic, nici renascentist, nici comunist, nici cibernetic, cu inteligență artificială, ci asemenea omului din Civitas Innocentiae / Cetatea Inocenței, care este calea spre Omul Purificat. Cetatea pe care am imaginat-o eu, nu există, este o utopie, dar posibilă de a fi realizată practic, fiindcă germenii acestei noi lumi, acestei societăți curate, i-am găsit în realitate. Nu-i găseam stând doar în chilie și rugându-mă la Dumnezeu, a fost nevoie să colind lumea, să călătoresc mult și să iau ce-i mai bun din lume. Adunând minunile omenești de pretutindeni, am descoperit că este posibil ca o astfel de utopie să prindă viață.

Cele mai multe dovezi le-am primit din America, unde am descoperit că există un sistem care îi educă pe oameni să stea cu fața spre viitor, spre cosmos, spun ei. Cosmosul? Ce este cosmosul? Îl cercetează cu încrâncenare, cele mai multe investiții ale americanilor se dau pe cercetarea cosmosului. Ei opun cercetarea cosmică lui Dumnezeu, care este tot atât de necunoscut și misterios ca și universul. Duc mai departe, în infinit, acea exclamație galileiană, e pur si muove, opusă biblicoșilor, inchiziției. Și își susțin această orientare pe o bază reală, pe efortul de a constui pe pământ Țara Făgăduinței. Ceea ce nu au reușit evreii în Canaan, vor să reușească în America. Fiindcă America este condusă de evrei, ei vor să împlinească aici visul lui Moise.

Și acest lucru l-am pipăit, l-am văzut posibil trăind mai mulți ani în America. L-am descris în două „cărămizi verzi”, Mort După America și Răstignit în America. Da, răstignit, fiindcă nu cunoscusem atunci o perioadă propice pentru Homo Novus. Dar am avut șansa să trăiesc toată epoca Obama, opt ani, un miracol. Toate cuceririle omenești spre cetatea viitorului s-au concentrat în această epocă. Și să vă dau doar un singur exemplu, fenomenul Obamacare, adică un sistem de sănătate perfect, în care grija pentru sănătatea oamenilor a devenit lege de guvernare. Toți oamenii au primit asistență medicală gratuită, adică orice internare, orice operație și orice medicament erau gratuite. Am simțit pe pielea mea acest ajutor, când am avut o serie de amețeli și am fost la analize la cel mai mare spital, Lenox Hill Hospital, un paradis, unde mi s-a făcut o analiză completă, inclusiv un RMN cosmic, asemena astronauților americani, și a fost depistată cauza, am primit tratament și am fost vindecat pe viață. Toată această operație de câteva ore ar fi costat zece mii de dolari, numai RMN-ul costa 5 000, dar nu am plătit nimic, mi s-a făcut totul gratis. Această experiență o descriu în volumul Viața. America ajunsese prima în lume la acest capitol, înaintea Australiei și Suediei. Țara se îndrepta spre cetatea mult visată de mine, pe care nu a mai imaginat-o nimeni, o Cetate a Omului, nu a ficțiunii.

Față de celelalte utopii ale lumii, am trăit și am descris aici, în această a 115-a carte, o utopie posibilă. Desigur, drumul spre ea mi-a fost facilitat de lunga experiență americană, în care am cunoscut toate fațetele lui El Dorado. Mereu America a fost identificată cu Țara Fericirii, cu goana după aur, cu marile împliniri ale visurilor umane.

Dacă trebuia să existe o asemenea țară, un asemenea liman al omenirii, un țel visat de evreii care au trecut cu pasul Marea Roșie, de ce să nu existe și o utopie literară?

Și am început să clocesc acest ou în a doua mea casă, numită Barnes&Noble, marea rețea de bibloteci și librării ale Americii. Și acolo, unde mi-am petrecut cea mai mare parte din timpul meu american, am descoperit un sector de carte în care erau toate utopiile lumii, și am început să le citesc, de la Epopeea lui Ghilgameș până la Orwell, zeci, sute de utopii, pe unele le cunoșteam, ca Utopia lui Thomas Morus, altele erau noi pentru mine, un miracol, precum Civitas Dei / Cetatea lui Dumnezeu a Sfântului Augustin, cel mai mare teolog al catolicismului. Această carte uluitoare m-a ambiționat să plăsmuiesc și eu utopia mea. De fapt, ce am descoperit, că numitorul comun, tot ceea ce au în comun toate utopiile lumii este Inocența. Toate sunt izvorâte dintr-o pornire curată de a imagina o lume nouă, un om nou, o soluție, o evadare la lumea strâmbă în care trăim. Utopiile sunt soluții la răul din istorie, sunt căi de evadare într-un viitor mai bun.

Și am început cu Inocentopia, Un dicționar al inocenței, în care am adunat toți inocenții lumii, începând cu Ghilgameș și Iisus și până la Mozart și George Enescu, sfântul nostru. Am concentrat aici concepte fundamentale, tot ceea ce reprezintă inocența. Dar am mers și mai departe, am imaginat o planetă unită sub numele Uniunea Mondială a Statelor Inocente (UMSI). Însă era epoca terorismului, a lui Bin Laden. Și am imaginat o bătălie de Armaghedon, între forțele binelui, UMSI, și forțele răului, pe care le-am numit terrombi (amestec între terror și zombi). Această epopee am descris-o în romanul de anticipație Armaghedon revelat.

Ei, aici este punctul cheie al căutărilor mele. Cuvântul Armaghdon nu apare decât în Apocalipsa teologului Ioan, o carte interzisă timp de peste patru sute de ani de biserică, inclusă într-un târziu în Biblie. Și am fost foarte mirat, chiar revoltat, de ce? Și am citit Apocalipsa, cu creionul în mână. Ca pe un studiu matematic. Ca matematician, aveam această experiență. Am aprofundat-o și am avut o revelație. O Mare Revelație. Pentru că în această cercetare mi s-a revelat Dumnezeul Disident. Dumnezeu mi l-a revelat pe Dumnezeul Disident (DD). Adică pe Dumnezeul care se dezice de lumea în care trăim, pe care a creat-o la prima geneză și promite un cer nou și un pământ nou, deci o nouă geneză. Această revelație o expun în volumul Sanctuar. Unde arăt cum se poate trece de la Lumea I la Lumea II. Lumea I este lumea în care trăim, Lumea II, în care am vrea să trăim. DD ucide lumea veche, o aruncă în iezerul de foc, ca pe Satana, o acoperă cu neguri și pucioasă, asta face Dumnezeul biblic, Dumnezeul lui Ioan, dar uită să mai facă noua geneză promisă. Și atunci mi-am spus că e timpul să se facă. Și am făcut-o eu. Am imaginat-o, ca pe un proiect realizabil, fiindcă mi-am propus să nu mai adaug o nouă promisiune la lungul șir de promisiuni deșarte, da, deșarte, fiindcă nu au fost onorate, cel puțin promisiunile biblice.

De ce? Fiindcă sunt fanteziste. Nu sunt credibile. Istoria le-a deconspirat, ba le-a și îngropat, așa cum au făcut autorii apocaliptici. Din ele nu a rămas decât literatura, fiindcă au o valoare literară extraordinară, care este deasupra de timp și de concepția geocentrică asupra lumii, care se află la baza Bibliei. Nu întâmplător, Iisus și-a transmis învățătura prin parabole, un gen literar fantastic, în care un detaliu, un fapt banal, devine simbolic pe calea povestirii, a epicii simple și memorabile. Parabolele lui se mai numesc Pilde. Eu mulțumesc naturii că mi-a dat acest har parabolic, toate cărțile mele literare, de poezie, teatru, povestiri sau romane, sunt parabole, iar în Homo Novus combin proza cu teatrul și poezia, eseul cu știința sub umbrela limbajului parabolic. Parabola abolește prin definiție timpul, ea este genul eternității.

La formula ideală am ajuns în Homo Novus, dar m-a obsedat ideea încă de la debut, cu romanul Derută în Paradis, care este chiar din titlu o parabolă, vizam societatea socialistă, văzută ca un paradis, în care intră buldozerul. La fel în Paznic la Turnul Babel, în Lumea fără oglindă, în Citația, până la romanele americane, Mort după America, Răstignit în America, Dincolo de Păpuriș, Minotaurul Newyorkez și altele. Dar Utopia? Este romanul în care formulez cel mai bine neputința omului de a crea o utopie reală. Imaginez acolo o lume perfectă, dar apare în ea un român, care strică tot, exact ca în lada cu mere sănătoase în care se află un măr putred. Pe această idee, am creat acest roman, având ca suport substanțial experiența lusitană, care le-a oferit și lui Blaga și Mircea Eliade suport creator. Multă vreme am crezut că omul nu este capabil să creeze o utopie reală, un viitor utopic. Așa cum este omul azi, imperfect, defect. De aceea, am imaginat o cale spre purificarea acestui om „normal”, calea spre omul purificat sau omul nou al viitorului. Numai el poate să creeze o utopie reală.

Utopiile lumii sunt parabolice, deși foarte ancorate în prezentul obtuz din care vor să evadeze autorii lor. Oamenii au dovedit o disponibilitate colosală în a construi utopii, eutopii, ecotopii sau dystopii, cum sunt scenariile filmelor post-apocaliptice. Sigur, există și fantezii utopice, precum cele ale lui Welles sau Milliennium al lui Upton Sinclair, dar și utopii satirice, precum a scris Johnatan Swift, preferatul meu. O istorie a romanului utopic/parabolic va evidenția desigur firul roșu, care este Inocența, nevoia curată de a oferi o soluție normală omenirii pentru o viață mai bună. Dar multe utopii s-au prăbușit atunci când au politizat lucrurile. Politizarea este moartea literaturii.

Utopia lui Orwell este politică, de aceea ea nu este o utopie, ci o dystopie, adică exact contrarul utopiei. Boala acestei tendințe vine odată cu marxismul. De la el începe ceea ce se numește dystopia, adică utopiile negative, fiindcă utopia lui Marx, comunismul, care se spune că a izvorât din învățătura lui Hristos, o învățătură a săracilor cu duhul, a fost o utopie negativă. Ea a predicat ceea ce s-a numit „dictatura proletariatului”. Dintr-o viziune filosofică și umană, utopia a căpătat o conotație politică. Politizarea utopică a generat toate dezastrele comuniste, inclusiv nazismul cu Holocaustul, iar marii scriitori au creat dystopii emblematice, precum au făcut-o Aldous Huxley și Arthur C. Clarke. Pe această canava se petrece și anomalia din Ucraina, în care un popor ce se credea model de civilizație și cultură, Rusia, devine susținătorul dictaturii absolute, un ferment anacronic pentru ceea ce am numit invazia terrombi. Ei vor o nouă ordine mondală, vor să opună Uniunii Mondiale a Statelor Libere, cum am numit eu uniunea dintre SUA și UE, o nouă uniune, numită Eurasia, o uniune a statelor care să lege Lisabona de Vladivostok!

Se prevede o bătălie de Armaghedon între Uniunea Mondială a Statelor Inocente și Under World (UW), forțele terrombi subpământene. Sigur, forțele binelui nu sunt ca în UMSI, nu sunt ca în Obamacare, țările de azi sunt departe de a fi inocente, de a avea conducători luminați și curați, și să ne gândim numai cum a distrus Donald Trump Obamacare, dar niciodată NATO, SUA și UE nu au fost mai unite ca acum. Ele văd tot mai clar ce înseamnă Amaghedon, lupta cu forțele răului. Problema lor este cum opresc monstrul. Și ce observăm, că omenirea nu este pregătită pentru o Cetate nouă, pentru o lume populată de Homo Novus, de Omul purificat a viitorului.

Este o cale lungă până la împlinirea utopiei mele. Ce este Civitas Innocentiae? Ca să descriu această lume a viitorului imaginat de mine, am gândit aristotelic. În Poetica lui, Aristotel vorbește despre faptul că o tragedie, o piesă de teatru, trebuie să aibă unitate de spațiu și timp. Civitas Innocenciae are unitate de spațiu, se petrece în același loc, este o cetate așa cum a imaginat-o Ghilgameș în Uruk. Dar eu am abolit timpul. Dacă abolim timpul, ce se întâmplă? Eroii de azi din cartea mea sunt contemporani cu Socrate, Da Vinci sau Einstein. De altfel, timpul nu există, Sf. Augustin îl numea prezentul continuu. Nu există trecut și viitor, există eternitatea. Nu o dată m-am mirat de ce în mine conviețuiesc simultan Diogene, Shakespeare și Virginia Woolf. Toți marii autori ai lumii sunt în mine, lucrează în mine. Și i-am imaginat laolaltă în Civitas Innocentiae. Cervantes are casa lângă Arcimboldo, iar Galilei lângă Edison și Tesla. Vă puteți imagina un dialog direct între Socrate și Schopenhauer pe ideea nemuririi? Dar ce polemici aprinse între Hegel și Platon, care încearcă să-l convingă de ce arta trebuie eliminată din Cetatea ideală! Și tot efortul lor este să inventeze lucruri cât mai bune pentru cetatea în care trăiesc.

Toate cuceririle lumii, toate faptele bune create de om, le-am adunat în această cetate. Deci ele s-au realizat, se pot realiza. Nu este vorba de o cetate fantezistă, ci de una reală, posibilă de realizat. Însă atâta timp cât există sistemul terrombi, este greu, chiar imposibil. De aceea am imaginat că acțiunea cărții mele se petrece în anul 2085, iar în partea finală în anul 3 000. Este posibil ca în anul 3 000, dacă forțele binelui câștigă bătălia Armaghedon, lumea să trăiască într-o cetate ideală, așa cum mi-am imaginat-o eu. O cetate a omului purificat.

Și ofer și soluția finală, contrazicându-l pe Platon. Fiindă Civitas Innocentiae este o cetate a artei. Toți locuitorii ei fac artă. De aceea la sfârșit ofer și perspectiva unui Dicționar practic de artă neconvențională. Este capitolul V, cu care închei cartea.