Ar trebui să bată clopotele!

Este 27 martie. Se împlinesc 104 de când Basarabia, prin votul liber al Sfatului Țării de la Chișinău, era prima dintre provinciile înstrăinate care se reîntorceau să întregească, să împlinească trupul sfânt al României.  Și ar trebui să bată clopotele, în aceleași minute, de la Nistru și până dincolo de Tisa. Președinții Țărilor noastre – mă rog, asta ne lipsea nouă, românilor, să ne pricopsim cu doi președinți și-o țară știrbă – să păstreze, simultan, un moment de… decență și iertare, Parlamentele să hotărască, într-un glas, ceea ce trebuiau de multă vreme să facă… Capetele Bisericii ortodoxe, măcar ea, să organizeze pelerinaje la Mânăstirea Cernica, unde își dorm somnul de veci mulți dintre martirii basarabeni care, bună parte dintre ei, au plătit cu viața pentru idealul Unirii. Din nefericire, nu se va întâmpla nimic din toate acestea. Mi-e teamă că, încet, încet, ajungem să nu ne merităm eroii și jertfele lor, să nu ne merităm trecutul, să nu ne merită istoria…

Cu gândul nestrămutat la ziua de 27 martie 1918, am ales să ilustrez sfântul eveniment cu patru dintre „bornele” de căpătâi care au apărat românismul, prin veacuri, până la uraganul sălbăticiei rusești. Este vorba de cele patru cetăți românești de pe malul drept al Nistrului, fruntaria noastră istorică și de drept: Hotin, Soroca, Tighina, Cetatea Albă. După cum s-ar putea să știți, Nistru a fost atins de hoardele rusești pe vremea Ecaterinei a II-a, un fel de Angela Merkel avant la lettre… (Sper să nu se supere Potemkin pentru această comparație!). Două decenii mai târziu, mai exact în 1812, Nistrul, cetățile lui și întreaga Basarabie intrau sub cumplitul jug țarist, pentru mai bine de un veac. Au urmat tot cam două decenii și ceva de viață românească, apoi întunecata și criminala stăpânire bolșevică…

Astăzi? Hotinul se găsește – și localitatea și cetatea – în mâinile ucrainenilor. Mai au puțin și lichidează orice urmă românească de aici. Au fost și rămân – îmi pare rău să o spun – de o ferocitate de neimaginat. Tighina – capul de pod al rușilor pe malul drept al Nistrului – aparține, sanchi, „Republicii Transnistrene”, cu numele de Bender. Nu mai există nici un semn că, sute de ani, a aparținut Moldovei (României). Desigur, în perimetrul realităților istorice de atunci, cu turcii călare pe noi.

Cetatea Albă (Moncastro, Akkerman) a devenit, grație lui Hrușciov, Білгород-Дністровський de astăzi. A existat, deasupra porții de la intrarea în cetate, stema Moldovei, cu capul de bour. A vegheat zidirea, locul, hotarul românesc veacuri la rând. Ucrainenii au scos stema domnitorilor Moldovei, în frunte cu Ștefan cel Mare, și au expediat-o undeva, pe la Odesa. Oraș în care un bust al lui Mihai Eminescu n-a putut rămâne în picioare fiindcă a fost vandalizat, câțiva ani în urmă, de unii dintre localnici. (Probabil că unele dintre soțiile și copiii lor au ajuns acum și în România, ca refugiați…).

În sfârșit, trebuie să știți, între Hotin și Tighina, se găsește Cetatea Soroca. Este singura dintre cele patru fortărețe medievale care se află sub stăpânire dreaptă, adică românească… Are un „pârcălab” de toată isprava: Nicolae Bulat.

Un articol de Mihai Ogrinji