Întotdeauna parcă vecinul are grădina mai frumoasă, iar capra lui este mai lăptoasă. Privim peste gard în Europa, dar uităm să privim și prin ograda naostră românească. E foarte bine împământenită ideea că la noi nu este nimic de văzut. Turiștii potențiali sunt îndrumați către alte zări străine, parcă mai pline de obiective și vestigii. Teleorman, cel care are numele „legat” de Pădurea Nebună de aici, plină de lotri și haiduci odată, este județul care are în „stăpânire” mormântul lui Alexandru Dimitrie Ghica, casa copilăriei lui Constantin Noica, locul de baștină al lui Marin Preda, al lui Liviu Vasilică, al lui Gala Galaction, a lui Zaharia Stancu… Și, chiar mai mult decât atât, are case boierești de o frumusețe ieșită din comun, care spun povestea unui trecut plin de opulență și bogăție. Iar dincolo de toate acestea, Teleormanul este zona din țară cu cea mai mare concentrare de așezări gumelnițene de tip tell, numărul lor depășind în prezent cifra de 40. Și asta nu poate fi trecut cu vederea. Nici de către turiști, dar mai ales de către noi, cei care habar nu avem că trecem pe lângă vestigii arheologice, pe lângă povești de istorie veche, care ne vorbesc despre sângele nostru, despre sensul nostru și despre tot ceea ce ar trebui să ne transforme într-o comunitate respectabilă. Facem efortul de a afla pentru dumneavoastră care sunt elementele de cultură, istorie și civilizație care ar trebui să trezească în noi toți mândria de a fi teleormăneni, de a fi români. Pentru că, dacă nu învățăm să fim mândri, în loc să ne ținem capetele plecate și frica în sân, vom fi condamnați la un viitor care nu va avea nimic să le spună copiilor noștri.
În mod surprinzător, vestigiile arheologice ale Teleormanului sunt foarte numeroase. Și chiar dacă nu sunt și impresionante, așa cum sunt cetățile Neamțului sau Hunedoarei, ele vorbesc despre un trecut fabulos, pe care ar trebui să facem efortul să-l înțelegem. În primul rând, ar trebui să știm că vestigiile arheologice din epoca neo-eneolitică, dar și din alte epoci pre și protoistorice sunt destul de frecvent întâlnite în zona Munteniei. În acest context, Teleormanul excelează. Preotul Ioan Spiru, a cărui mare pasiune a fost arheologia, afirma despre Teleorman, făcând o comparație cu țara faraonilor, că „dacă Egiptul este un dar al Nilului, Teleormanul arheologic este un dar al celor 16 cursuri de apă care îl străbat.” După cum spuneam, Teleormanul este remarcabil prin numărul mare de așezări gumelnițene de tip tell, acestea fiind concentrate în mai multe locuri din județ. Pentru nespecialiști, denumirea de așezare gumelnițeană nu spune prea multe. Arheologii pot face, însă, lumină pentru noi și astfel aflăm că așezările gumelnițene, cunoscute și sub denumirea de „măguri” sau „gorgane” s-au aflat în centrul unor legende care au înflăcărat imaginația oamenilor. Numite și „cetăți” construite de „jidovi” din pământ cărat cu poala, existența lor a fost pusă pe seama activității unor făpturi magice. De aceea, căutătorii de comori le-au găsit întotdeauna fascinante. Pe de altă parte, există teama că distrugerea unor astfel de sit-uri arheologice ar determina propagarea unui blestem asupra celui care ar comite gestul necugetat. Desigur, legenda n-a fost un impediment pentru comuniști, care le-au „șters” cu buldozerele de pe fața pământului, dar consecințele par a se văzut în timp. De principiu, aceste așezări au fost considerate locuri de refugiu pentru haiduci sau pentru păstori, dar și sălașuri ale unor personaje fantastice. Primele așezări de tip tell au fost semnalate în Teleorman încă din secolul XIX, Cezar Bolliac menționând în anul 1869 existența așezărilor de la Alexandria și Calomfirești.
Și alți arheologi au identificat prin jurul anului 1800 existența unor astfel de așezări la Beuca, Perii Broșteni, Siliștea Gumești, Conțești, Licuriciu, Săceni sau Sfințești. În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Cezar Bolliac a întreprins o serie de cercetări arheologice în zona sudică a țării, interesat fiind mai ales de linia Dunării la Giurgiu, Zimnicea, Turnu Măgurele, Celei, Turnu Severin, dar și stațiuni din sudul Dunării, precum Șiștov sau Nikopole. Preocuparea lui fundamentală a rămas, totuși, zona Teleormanului, pe care a cercetat-o amănunțit, prin prisma antichităților pre-romane pe care le-a aflat aici. Din timpul călătoriei din anul 1869 datează, se pare, și prima semnalare a unei cetăți preistorice din apropierea Alexandriei, cunoscută sub numele de „Gorgan”, care fusese deja prădată de căutătorii de comori, având o groapă mare în centru. La momentul acela, Bolliac a găsit pe movilă doar ceva olărie dacică, fără a merge mai departe cu cercetările, din lipsa resurselor umane și a timpului. Abia în anul 1993 au început săpăturile arheologice la Vitănești, în punctul cunoscut sub numele de Măgurice. La momentul acela, Măguricea era arată de către săteni ca holdă, distrugându-se vestigii de circa 6000 de ani. De atunci și până acum, săpăturile au continuat anual, până s-au putut trage unele concluzii despre respectiva așezare. S-au găsit acolo unelte confecționate din silex, corn, os, piatră, cupru, dar și râșnițe din piatră pentru măcinarea cerealelor sau greutăți pentru războiul de țesut.
Pentru că vestigiile arheologice ale Teleormanului nu sunt aparent impresionante, ele au stat pradă distrugerii celor care, din ignoranță sau din interes, au șters de pe fața pământului file de istorie vechi de peste 6000 de ani. Așezările de tip tell vorbesc despre o civilizație incredibilă, în care stuful, lutul, paiele și lemnul erau materia primă a vieții. Ele vorbesc despre daci. Despre strămoși. Despre trecut. Dar pentru că nimeni n-a găsit mijloace de a le proteja, aceste vestigii au fost prădate de căutătorii de comori. Altele au fost măturate de buldozerele comuniste care pregăteau socialismul victorios. Restul au fost arate din ignoranța și neștiința oamenilor care populează acum ținuturile acestea. De aceea, n-ar trebui să ne mire faptul că nu mai știm nimic despre frumusețea istoriei județului nostru, deși el este cunoscut în lumea întreagă drept „Raiul Măgurilor”. Odată cu „Porțile Deschise”, dacă dorești vei avea ocazia să vizitezi o aşezare eneolitică de tip tell din mileniul V î.Hr. (de acum 7000 de ani). Cu acest prilej este prezentat și istoricul de peste 25 de ani de cercetări arheologice precum şi descoperirile arheologilor. Vizita poate continua la sediul Muzeului Judeţean Teleorman, unde vor putea fi văzute artefacte vechi de 6000 ani, descoperite de-a lungul timpului în aşezarea aparţinând culturii Gumelniţa de la Vităneşti-Măgurice. În acest sit sunt cercetate vestigiile unei aşezări de acum cca. 6.000 de ani. Până acum au fost scoase la lumină resturile unor locuinţe cu un bogat inventar arheologic, printre care piese de excepţie cum ar fi un vas antropomorf şi un mic pandantiv din aur, care reprezintă unul dintre primele obiecte din acest metal descoperit pe teritoriul României. Cercetările de aici se desfăşoară în cadrul proiectului „Începuturile civilizaţiei europene. Neo-eneoliticul la Dunărea de Jos” al cărui obiectiv principal este cunoaşterea societăţii umane din sudul României între mileniile VI-IV î.Hr.. Proiectul cuprinde mai multe situri arheologice din Sudul României, iar la nivel instituţional reprezintă o colaborare dintre Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Judeţean Teleorman, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Muzeul Judeţean Buzău şi Muzeul Romanaţiului – Caracal.
Printre artefactele dsecoperite în acest sit se află și greutăți preistorice (eneolitice) din lut, folosite pentru războiul de țesut vertical, cu decor spiralic incizat (simboluri), descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice sistematice conduse de dr. Radian-Romus Andreescu în așezarea gumelniţeană de tip tell de la Vitănești „Măgurice”, jud. Teleorman. Piesele fac parte din colecția Muzeului Județean Teleorman. „În fiecare an șantierul ne pune noi probleme…Anul acesta am încercat să înțelegem ce este cu resturile unei locuințe incendiate. Resturile aparțin unei locuințe gumelnițene datate la 4300-4200 î.Hr.. Construcțiile din așezarea de la Vitănești Măgurice au fost făcute din lemn și lut, fără piatră. Cei peste 6000 de ani care au trecut peste locuință au deteriorat-o. Activitățile oamenilor de azi, vizuinile animalelor sălbatice au deteriorat și mai mult puținele vestigii rămase. De aceea cercetăm cu mare atenție orice detaliu, orice element păstrat. Aici un rest de podea arsă, acolo resturile unei vetre, o râșniță, câteva fragmente, ceramice, toate acestea sunt elemente cu ajutorul cărora încercăm să reconstituim o frântură din istoria acestei așezării…” ne spun cercetătorii implicați în acest proiect. Când Egiptul antic nu exista, strămoșii noștri viețuiau în colectivități și dezvoltau o societate bazată pe cultură și spiritualitate. Poate mai multă atenție acordată noilor descoperiri arheologice va face să privim cu mai multă atenție la istoria noastră, a poporului nostru, care merită adusă pe prima pagină a zilei, spre cunoștința celor care spun că noi nu avem istorie, noi nu avem cultură. (G.V.G.)
Lasă un răspuns