Inventatorul Carol Przybilla din Câmpina a fost „omul de aur” al noii ordini socialiste din România

Câți români au auzit, oare, de Carol Przybilla? Probabil că foarte puțini și nu din vina lor. Carol Przybilla a fost un mare savant, un inventator cu o inteligență uluitoare, de pe urma căruia statul român a făcut bani mulți, fiind unul dintre savanții lui Ceaușescu. Minte inventivă, acesta a brevetat o grămadă de dispozitive pentru curent alternativ și continuu. Carol Przybilla a mai realizat și alte invenții deosebite: avionul cu reacție prin arderea gazelor (1932), turbina cu combustie internă (1958, vândută de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fără bielă (vândută Japoniei și folosită la celebrele motociclete japoneze), arma defensivă antitanc (anii `90; secret de stat). Și totuși, același stat român a făcut tot posibilul ca numele lui Przybilla să dispară din orice document oficial. Carol Przybilla a fost „omul de aur” al noii ordini socialiste. Absolvent a două facultăți în Germania, Carol Przybilla era trimis la toate șantierele muncitorești unde se întâmplau accidente grave de muncă, pentru ca în avântul socialist se înlăturaseră majoritatea inginerilor „burghezi” și până la școlirea altora era cale lungă. La început, i se acorda câte un premiu de stat, cu suma de bani aferentă, pe urmă, Elena Ceaușescu a ordonat să fie urmărit pas cu pas și să i se „ceară” pur si simplu câte o invenție, din timp în timp.

Din fericire pentru noi, mai există oameni are au lăsat mărturii despre acest mare inventator. Carol Przybilla s-a născut la Câmpina, la 14 noiembrie 1902, a absolvit două facultăți din Germania și a fost prieten cu Albert Einstein, căruia i-a și împărtășit marea lui idee de a inventa un aparat pentru tratamente biologice.

Deasupra tuturor invențiilor sale este un aparat pentru tratamente biologice pe care a reușit să-l înregistreze la OSIM abia după căderea regimului comunist, în anul 1991, fiind construit la Institutul de Tehnologie Avansată al S.R.I.. În 1993, în urma demersurilor cotidianului „Evenimentul zilei”, aparatul a primit Medalia de aur la Târgul de Inventică și Inovații de la Nurenberg. Pentru că autoritățile române au refuzat să se ocupe de această incredibilă invenție, aparatul nu a fost omologat din punct de vedere tehnic și medical. Deci nu a putut fi folosit oficial, iar apoi nu s-a mai știut nimic de el. Acesta este aparatul cu care Carol Przybilla l-a vindecat pe Nicolae Ceaușescu de cancer la prostată, aparatul cu care a încercat să-i salveze pe Anda Călugăreanu și pe generalul Ștefan Gușă, în 1992, respectiv 1994, dar în cazul lor a fost prea târziu. Întreaga poveste a acestui aparat senzațional și a savantului care l-a inventat a fost publicată în urmă cu mai mulți ani, de Adina Mutăr și păstrată de Fundația „General Ștefan Gușă”.

Despre Carol Przybilla se spune că a fost cel mai monitorizat inventator în perioada comunistă, oamenii Elenei Ceaușescu „confiscându-i” nu mai puțin de 147 de invenții. Carol Przybilla a murit cu regretul că ultimul său aparat nu a fost recunoscut oficial și mulți oameni nu au putut beneficia de tratamentul care, poate, le-ar fi salvat viața. Colonelul Badea – cel numit de Elena Ceaușescu spre a-l urmării – a obținut de la Carol Przybilla nu mai puțin de 147 de invenții. În 1980, colonel Badea i-a cerut să cedeze cea mai importantă invenție și anume „Aparatul pentru tratamente biologice”, bazat pe principiul rezonanței, având rezultate uimitoare. A refuzat și n-a mai putut să breveteze și să omologheze aparatul. Surprinzător (sau nu), în 1990, când Carol Przybilla a depus cererea de brevetare la OSIM, a fost preluat imediat de SRI, iar Institutul de Tehnologie Avansată i-a construit o frumusețe de aparat… de care s-a avut grijă să nu fie omologat nici tehnic, nici medical. Carol Przybilla a regretat până la moarte că nu-l cedase Elenei Ceaușescu, fiind convins că aceasta, în marele ei orgoliu, ar fi umplut lumea cu marea ei invenție, și oamenii bolnavi ar fi putut beneficia de acest tratament miraculos. Și probabil că n-ar fi apărut mai apoi la ruși, ca rezultat al unei colaborări cu extratereștri. Este vorba despre un aparat care vindecă orice; gândiți-vă la o boală și puteți fi siguri că acest aparat o putea vindeca. Să începem cu puțină teorie. În organismul sănătos fluxurile materiale și de radiații evoluează de-a lungul unui traseu geometric închis, impus de condiții geometrice (mediu holografic). La nivelul întregului organism aceste fluxuri (cu variate viteze de desfășurare) sunt sincronizate cu punctele spațiului holografic (cu suport radiație în fază, de tip laser).

Din mecanismul respectiv rezultă sincronizarea reciprocă a proceselor, implicit forma geometrică stabilă a organismului viu. Când fluxul de radiație atașat proceselor urmărește riguros traseul geometric închis al organismului (starea de sănătate) în exteriorul acestuia radiația în sine prezintă o anumită polarizare. Atunci când, din diverse motive, apare starea de boală în zonele respective emisia de radiații (mă refer în special la cea în infraroșu) are o polarizare deosebită, specifică. Acest fapt a fost sesizat în anii ’60 de Carol Przybilla. Principiul aparatului, în aceste condiții, este următorul: El trebuia să aibă posibilitatea să intre în rezonanță exclusiv cu acest tip de radiație (pe baza unei frecvențe și a unei polarizări adecvate a emisiei sale în infraroșu). Apoi rezonanța staționară, stabilită între emisia aparatului și emisia din zona cu stare patologică, trebuia înlocuită cu un flux care trebuia forțat să părăsească sistemul rezonant „organism-aparat”. În acest mod procesul patologic rămânea fără suport energetic și dispărea. Aspectele calitative specifice procesului patologic respectiv (adică felul bolii) nu mai au nici o relevanță în acest context. Inventatorul a găsit o soluție extrem de ingenioasă pentru a elibera fluxul de radiație emis de procesele patologice către exteriorul sistemului. Odată găsită, această soluție de principiu dă posibilitatea ca, fără a fi nevoie de eforturi tehnologice deosebite (la nivelul anilor ’60 acestea nici nu erau posibile în România), aparatul să fie ușor de realizat. De ce n-au reușit specialiștii de la Institutul de Tehnologie Avansată al SRI? Au o scuză: nu știau ce caută. Acum cred că este suficient de clar pentru cineva cu adevărat interesat ce trebuie căutat. Soluțiile tehnice specifice interesează mai puțin. Dar cum să avem un asemenea aparat care să vindece orice boală, iar companiile farmaceutice să nu mai aibă de lucru? Așa că, vom mai aștepta mult și bine aceste invenții ce ne pot oferi o adevărată independență, ca și în cazul motorului ce funcționează cu apă, sau a energiei electrice ce poate fi accesată direct din aer… (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*