Burebista – împăratul geto-dacilor

O parte dintre inscripţiile de la Istros şi Callatis amintesc despre cultura şi civilizaţia geto-dacilor ce a urmat înfloritoarei regalităţi a lui Dromichaites, în spaţiul carpato-danubiano-pontic în sec. III-II î.Hr., precum opaiţul şi fructiera din ceramică fabricate în Câmpia Dunării; brăţări, falere, fibule, lanţuri din argint, răspândite în toată ţara; arta figurativă aplicată pe diferite obiecte de argint sau de ceramică, reprezentări antropomorfe, bărbat, femeie, călăreţ, descoperite la Dunărea de Jos, Alba; sanctuarele cu forme principale şi secundare, Grădiştea Muncelului; emisiunile monetare, monede diferite de aur marca Lysimach ori de argint din sec. II î.Hr. Au predominat o serie de aşezări – cetăţi, numite dave, ca centre rezidenţiale, religioase ori meşteşugăreşti: Teleac (Alba Iulia),700 î.Hr., Sarmisegetusa (M-ţii Orăştiei), Argedava – Argeş, Blidaru (M-ţii Orăştiei), Buridava – Râmnicu – Vâlcea, Capidava (între Axiopolis şi Troesmis), Căpâlna (Valea Sebeşului), Cumidava – (Râşnov), Desudava (între râurile Ascios şi Srymon), Dokidava(n-v Daciei) Drobeta (Turnu-Severin), Acidava (Olt), Carsidava (pe Prut, geţii costoboci), Capidava (între Hârşova şi Cernavodă), Costeşti (M-ţii Orăştiei), Porolissum – Măgura Moigradului, Napoca (Cluj), Petrodava (Piatra Neamţ), Piatra Craivii (Munţii Apuseni), Piatra Roşie (M-ţii Orăştiei), Piroboridava (pe Siret), Pulpudava (Tracia), Setidava (Maramureşul istoric-Tisa) Sucidava (Celei-Corabia-Olt), Susudava (pe Oder), Tamasidava (jud. Bacău), Tilişca (M-ţii, Orăştiei), Tomis (Constanţa), Utidava (pe Valea Oituzului), Zargidava (pe Siret), Ziridava (jud. Arad), Zusidava (Buzău) ş.a. (Dicţionar de Istorie Veche a României – Paleolitic – sec.X, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1976; Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică – „Biblia” românilor vol. I-VII, Ed. Obiectiv, Craiova; Dan Oltean, Regii Dacilor şi războaiele cu romanii, Deva-2017 )

Toate descoperirile arheologice au fost grupate după vechime, în diferite culturi, precum Basarabi, Boian, Băiceni-Cotnari, Coţofeneşti, Cozia-Brad, Cucuteni, Gumelniţa, Hamangia, Hurezi, Vincea etc., „existând până acum (2012) 31 de culturi, grupuri sau aspecte.” (Ioan Vlăducă, Pagini din Istoria Neamului Românesc prezentate în lumina Adevărului Ortodox, Fundaţia Iustin Pârvu-Petru Vodă, 2012)

În faimoasa Cetate ISTROS, aflăm că domnea în jurul anului 300 î.Hr., regele Zalmodegikos, urmat mai târziu de alţi regi, Rhemaxos, Zoltes, Rubobostes ş.a.

Războaiele illirice de la sfârşitul secolului al III-lea î.Hr., aduc prima intervenţie romană în Peninsula Balcanică, apoi prin cele trei războie macedonene 215-201, 200-197, 171-168, î.Hr., Macedonia îşi pierde independenţa în favoarea Statului roman, care se orientează apoi, hegemonic înspre geto-dacii Dunării de Jos aflaţi în conflict militar cu sciţii, celţii şi cu bastarnii.

Împăratul BUREBISTA Cel Mare (82-44 î.Hr.)

„BUR. e. bis. TA (bur este oltean de două ori tată – rege şi mare preot.” (Tudor Diaconu, Scrierea Secretă, vol.II, Ed.Obiectiv, Craiova, p.165). Rădăcinile Împăratului Burebista nu trebuiesc aşadar, căutate în semne epigrafice, care încurcă mult logica istoricilor, a unora, de a-l găsi peste tot şi nicăieri, deoarece ele sunt înfipte adânc în tainicul izvor etimologic. Raţionamentul constă în faptul că Burebista şi-a luat numele de la tribul din care făcea parte. Tudor Diaconu află rădăcina vâlceană a numelui Bur, iar expresia, „de două ori tată”, semnifică faptul că tatăl şi fiul purtau acelaşi nume, Burebista. Aşadar, erau amândoi Taţii numelui lor. Ptolemaios ne-a făcut cunoscut că tribul buridavensi îşi avea centrul administrativ, militar şi politic în Cetatea Buridava. (v.Tabula Peutingeriană; papirus egiptean).

Săpăturile arheologice au identificat dava în localitatea OCNIŢA din judeţul Vâlcea. Tribul buridavensi se afla situat în zona subcarpatică a Munteniei şi Olteniei.

Înfrăţirea dintre Natură şi Om a fost instituită firesc chiar din gena divină a Creaţiei. Omul primordial a numit natura în fiecare element după fiinţă sa, iar Natura la rândul ei şi-a botezat Omul cu numele ei de Naş. Apolon/ Apollonia, Argeş/ Argedava, Buridava/ Burebista, Bucur/ Bucureşti, Constantin/ Constantinopol, Histrianorum/ Histria, Petrodava/ Piatra Neamţ, Rhabon (râul)/ Rubobostes, Tomyris/ Tomis etc.

Cetatea Buridava care beneficia de bogăţiile minelor de sare din zonă se învecina cu calea de comunicare care străbătea Munţii Carpaţi de-a lungul legendarului OLT.

Unul din şantierele arheologice de la Buridava-Ocniţa i-a aparţinut lui Dumitru Berciu, care şi-a publicat rezultatele într-o monografie, din care reiese că aşezarea civilă era destul de întinsă, iar Cetatea dispunea de o acropolă impunătoare ce adăpostea un templu închinat Profetului Zamolxis. Săpăturile au scos la suprafaţă cinci fragmente de ceramică pe care era incifrat numele REB, ce presupune BuREBista (30, p. 142) sau Buridava (30, p. 144), atestând momentul tatălui lui Burebista ca bazileu local.

În dicţionarul lui Dan Romalo, întâlnim toate formele numelui regelui ori împăratului Burebista, variante ale constantei Beorebista (330, p. 188). Numele lui Burebista îl mai întâlnim pe 34 plăci de plumb, iar relatări de evenimente istorice desfăşurate în vremea sa pe alte 18 plăci. Monede din vremea lui cu două capete, descoperite în Ardeal, simbolizând trecutul şi prezentul. Unele monede sunt incifrate cu inscripţii în limba tracă bătrână, priscă, numindu-l SARMIS BAZILEUS– marele Rege – Împărat sau PAVEL – TER – stăpân absolut al tracilor. „Numele soţiei lui, ZINA, împărăteasa şi marea preoteasă a tracilor s-a găsit pe două monede din Transilvania.” (Adrian Bucurescu, Dacia Secretă, Ed. Arhetip, Bucureşti, 1998, p. 166)

Scurtă cronologie a marilor evenimente din Epoca Împăratului Burebista cel Mare

Anul 107 î.Hr., este data prezumtivă a naşterii Prinţului Burebista, menţionată de eruditul filolog, scriitor argeşean, dacologul ortodox Mihail Diaconescu. Anul 82 î.Hr., aduce privilegiul regal al urcării pe tron a prinţului Burebista, iar graţie înfăptuirilor sale grandioase, impulsionate de meritele întâiului unificator al tracilor, Marele Rege get Dromichaites, îl aşează în lumea geto-dacă, precreştină drept cel mai însemnat monarh care a unificat marile uniuni de triburi, formând un vast imperiu, „un stat a cărui populaţie a fost apreciată la două milioane şi jumătate de locuitori.” (Iosif Constantin Drăgan, Idealuri şi Destine, Op. cit, p. 47)

Un stat cu o populaţie de peste 2.500.000 de locuitori, altă sursă indică 3.5 milioane (N. edit., la Cornel Bârsan, Revanşa Daciei, Ed. Obiectiv-Craiova, p. 73), era un strălucit Imperiu get, ce se întindea dinspre vest de la Dunărea de mijloc, până în est la fluviul Hyparis (Bug) şi ţărmul apusean al Mării Albastre *; dinspre nord de la izvoarele fluviilor Hyparis şi Tyras (Nistru), până în sud, la culmile Munţilor Haemus (Balcanii de astăzi). ( * Neagră – „axeinos” era porecla dată în „dar” de greci.)

După Alexandru cel Mare, Burebista este cel mai mare Împărat al lumii antice geto-dace, având societatea structurată pe două clase sociale: tarabostes – pătura aristocrată şi comatus, capillati – pletoşii, categoria celorlalţi geto-daci liberi.

Hadrian Daicoviciu se încurcă în sursele sale, probabil moştenite de la acad. C. Daicoviciu, înnodând iţele raţionamentului exprimării chiar, nu numai cunoaşterea cercetării… Obsedat de confuzia lui Iordanes, devine la rândul său o confuzie. „Rămâne însă stabilit (cine a stabilit? pe ce temei?) că Burebista nu domnea încă la 82 î.e.n. Începuturile stăpânirii sale trebuie plasate, cu mai puţină precizie (dacă e mai puţină precizie, atunci nu poţi plasa…, cronologic o biografie, fiindcă ea devine la rândul ei de-plasată! n.a.), dar cu mai multă dreptate, (cine oferă, conferă dreptatea?), între anii 70 şi 60.” (mai avea un pas şi-l apropia chiar de anul 44.î.Hr.) (Hadrian Daicoviciu, Dacii, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti-1965, p. 92)

Unitatea administrativă şi militară a imperiului geto-dac ţinea de marea sa Oştire, evaluată de istoricul-geograf Strabon la peste 200.000 de luptători bine instruiţi, înarmaţi, formaţi, energici şi disciplinaţi . (Strabon, Geographica, VII, 3. 13)

„Remarcabil om politic şi fin diplomat, Burebista este, în acelaşi timp, şi un înzestrat conducător militar, cu veleităţi de bun organizator. Secondat de marele preot Deceneu, colaborator şi sfetnic de taină, Burebista are curajul şi puterea de a lua în mâini destinul neamului său. În zece ani, el reuşeşte să pună bazele unui regat puternic cu centru în Transilvania şi care se întindea pe tot teritoriul României Mari.”* N. edit.: „Regatul lui Burebista se întindea până în Munţii Tatra şi în Germania actuală.” (v. Cornel Bârsan, Revanşa Daciei, Ed. Obiectiv-Craiova, p. 73)

Marele Preot Deceneu, era format/ educat prin studii erudite de „astronomie, etică, filosofie, fizică, logică în Egipt”, (Strabon, Geographica, VII, 3, 11), devenind, „sfetnic apropiat şi consilier imperial al lui Burebista.” (Iordanes, Getica 67, 69 -71).

Toate cetăţile – state de pe ţărmul vestic al Mării Albastre, de la Olbia până la Apolonia, dar şi celelalte din restul Imperiului au cunoscut o înfloritoare dezvoltare material-spirituală, permiţând construirea de cetăţi de apărare, dotate cu sanctuare.

Anii 76-74 î.Hr., permit regelui Burebista să declanşeze prima campanie militară asupra Traciei şi Macedoniei, făcându-i vasali pe regii de la Seuthopolis. Scopul campaniei tracice a fost triplu. I. Aducând Tracia sub vasalitatea sa, Burebista a devenit continuatorul „politicii regilor traci de dominaţie a balcanilor.” (Dan Oltean, Regii Dacilor şi războaiele cu romanii, Deva-2017, p. 60). II. A eliminat puterea militară a scordiscilor pentru a-şi deschide calea spre Macedonia şi Dunărea de Mijloc. III. Această campanie a fost avertismentul dat romanilor că în zona Balcanilor el e Stăpânul. Diplomaţia lui Burebista i-a permis să înceapă campania traco-macedonă în perioada în care Roma trebuia să facă faţă lui Spartacus, iar Pompeius lupta în Hispania contra guvernatorului Sertorius între anii 82-77 î.Hr. Hispania a fost înfrântă după ce l-au ucis prin complot pe Sertorius. (Plutarh, Viaţa lui Sertorius).

Anii 73-71 î.Hr., aduc în Peninsula Italică uraganul marii răscoale a sclavilor condusă de marele gladiator get Spartacus.

Anii 70-67 î.Hr., cuprind a doua campanie militară a lui Burebista în Illiria şi pe cursul Dunării de mijloc, prin care au fost alungaţi spre vest boii, ramură celtă, iar pe taurisci i-a adus în Dacia pentru extragerea aurului din minele Munţilor Apuseni.

Burebista reuşise prin măiestria sa strategică, având şi putere militară şi dotarea armată, să stăpânească şi să determine victoria în câmp deschis, eliberând teritoriile dintre Tisa şi Dunăre, învingând pe celţi, succesiv pe Valea Dunării între Budapesta şi Viena. Apoi s-a întors prin ţinuturile tauriscilor, coborând spre Belgrad pe văile râurilor Sava şi Drava, supunându-i uşor şi luându-i cu sine în Dacia pentru minerit.

Toponimia celtică grăieşte în acest sens prin denumirile cu terminaţia în um şi în us, Apullum (Alba Iulia), Alburnus Maior (Roşia Montană), Ampellum (Zlatna), Porolissum (Moigrad), spre deosebirile geto-dace care au termiţiile dava ori deva.

Acţiunile campaniilor militare traco-macedono-illiro-taurisce ale Regelui Burebista prefigurează de fapt instituirea Imperiului geto-dac cu capitala la Sarmizegetusa Regia, devenind deopotrivă cel mai viteaz şi cel mai bogat. Deci, cel MARE!

Toate faptele viitorului Împărat au avut ca temelie îndrumarea vizionară a marelui sacerdot zamolxian Deceneu, despre care cei doi mari istorici geţi Strabon şi Iordanes au afirmat că Împăratul Burebista i-a conferit o putere meritorie, regală.

Anii 66-63 î.Hr., au purtat războiul dintre Mithridates VI Eupator regele Pontului şi Pompeius. Mithridates VI Eupator (Mithridates – darul lui Mithra şi Eupator – tată bun), ce domnea peste regatul înfiinţat de Mithridates I Ktistes la începutul secolului al IV î.Hr. Mithridates VI Eupator era considerat de Cicero drept „cel mai mare rege cu care Roma a purtat vreodată războaie.” (Pro Murena, 15, 32). Un nou Alexandru cel Mare! Regatul – imperiu stăpânea state, oraşe, colonii din Asia Mică, malurile Pontului, din Macedonia şi Grecia până la ganiţele Siriei şi Egiptului. „Mithridates VI Eupator a reuşit să cucerească prin forţa armelor ori prin diplomaţie un teritoriu de trei-patru ori mai mare decât toate cuceririle lui Caesar.” (Dan Oltean, op. cit., p. 47)

În anul 63 î.Hr., regele Pontului pierzând toate cuceririle imperiului s-a sinucis.

După ce şi-a închegat marele imperiu, Împăratul Burebista, „a plecat din reşedinţa sa regională de la şes, de la Argedava, pentru a-şi întemeia una nouă la Sarmizegetusa Regală (Grădiştea Muncelului) ca un puternic refugiu clădit într-un masiv muntos greu accesibil, pe înălţimi inexpugnabile.” (Istoria Poporului Român, sub coordonarea Acad. Andrei Oţetea, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti-1970, p. 50)

Pentru a-şi menţine supremaţia politicii externe Împăratul Burebista şi-a consolidat puternic centrul puterii în interiorul Daciei, construind noua capitală în Vatra naturală a Munţilor hărăziţi de Dumnezeu, deopotrivă cu Brâul de Cetăţi construite din piatră. Astfel măreaţa Cetate se afla înconjurată de două ziduri de apărare inespugnabile.

Anul 65 î.Hr.,în 21 Iunie, a fost momentul încununării imperiale a lui Burebista în noua capitală Sarmizegetusa Regia, situată pe sacrul Munte Kogaionon.

Constructorii binecuvântaţi şi îndrumaţi de Marele Preot Deceneu, au transformat Muntele sacru, Kogaionon, (Grădiştea de azi), dominat de alte vârfuri mai înalte, într-o fortăreaţă capitală, militaro-politico-religioasă, tăind terase în versanţii muntelui, cărora le-a adăugat sanctuare şi locuinţe confortabile în anul 65 î.Hr., apoi a fortuit capitala care deja era apărată natural de munţii veghetori din jur, Parâng, Retezat, Vâlcan, Şureanu, Ştefleşti, Apuseni, Poiana Ruscă, cu un brâu de cetăţi din piatră, precum Băniţa, Piatra Roşie, Blidaru, Costeşti, Căpâlna, Polovragi, Piatra Craivii, Tilişca, proiect arhitectonic unic în Europa sau în lume.

Sanctuarele Sarmizegetusei Regia au fost concepute de eminentul savant, astrolog-filosof Deceneu în deplină corelaţie cu planetele. Absida care simboliza pământul avea forma unei jumătăţi de ou, care plutea pe oceanul planetar. În jurul pământului – absidă se roteau Soarele, Luna şi celelalte planete, de la dreapta spre stânga pe ecliptică, astfel, sanctuarul mic circular reprezentat de Lună, sanctuarele mici patrulatere de andezit intrau în graţiile lui Venus şi Mercur, marele sanctuar patrulater de andezit coordonat de Jupiter, un sanctuar mic patrulater de calcar sub autoritatea lui Saturn şi marele sanctuar patrulater de calcar încredinţat lui Marte.

„Această poziţionare a planetelor pe cerul Daciei Mari s-a petrecut la solstiţiul de vară din anul 65 î.Hr. (276, pp. 193-212). Era un moment istoric unic survenit în urma campaniilor victorioase ale lui Burebista în sudul şi vestul Daciei. Cerul reflecta acest succes printr-un fenomen astronomic rar întâlnit: alinierea planetelor pe cer înainte de răsăritul Soarelui în momentul solstiţiului de vară.” (Dan Oltean, Regii Dacilor şi războaiele cu romanii, Deva, 2017, p. 72)

În anul 65 î.Hr., Marele Preot Deceneu va institui Universitatea Dacia, pentru Elita neamului get, predând astrologia, astronomia, etica, filosofia, fizica, logica şi teologia.

„I-a învăţat pe geţi aproape toată filosofia, căci el era un maestru renumit în această materie, i-a învăţat morala să-şi cultive virtuţiile, fizica, să trăiască conform naturii, bellagines-legile frumoase, logica, să-i facă abili în gândire şi superiori altor popoare, cele douăsprezece semne şi cursul planetelor, explicând cum creşte şi descreşte faţa lunii, cu cât globul încins al soarelui depăşeşte în mărime planeta noastră. Le explică numele a 346 de stele şi sub ce semne lunecă ele pe bolta cerească de la răsărit până la apus şi raţiunea lucrurilor.” (Iordanes, Getica, V.40. ; Momsen, Monumenta Germ. Hist. auct. ant., 5, 1; F. Altheim, „Waldleute und Feldleute” (Paideuma, V, pp.424-430; Norbert Wagner, Getica. Untersuchungen zum Lebens des Jordanes und zur fruhen Geschichte den Goten, N.F. 22, Berlin, 1967).

Împăratul Burebista cel Mare avea o zestre bogată în zona Orăştiei prin salba de munţi, Muntele sacru, minele de aur şi argint, minerii taurisci, dar avea nevoie şi de buni constructori care să teraseze dealurile, să dreneze terenul pentru terase, să taie piatra, să o transporte, să o zidească în forme de cetăţi şi sanctuare pentru a ctitori Sarmizegetusa şi brâul de cetăţi din jur. Aşadar, marele diplomat şi strateg a pornit campania pontică tot în momentul favorabil sieşi, când romanii şi ponticii şi-au frânt armatele decenii întregi, când romanii s-au retras, o parte susţinându-l pe Pompeius în campania din Asia Mică, iar alta ajutându-l pe Crassus împotriva parţilor.

Istoricii acelor vremuri, din păcate fiind cu eclipsa de ochii, pe Caesar, Pompeius ori pe Crassus, nu l-au văzut pe Marele Împărat Burebista şi campania sa pontică.

În vreme ce imperiul lui Burebista înflorea din zi în zi, Litoralul Mării Albastre era tulburat de cel mai viciat guvernator al Macedoniei Caius Antonius Hybrida. Nelegiuirile lui i-au determinat pe geţii cetăţii Apollonia şi pe cei ai Dionysopolisului (Balcicul de azi) să trimită solia lui Arhidamos, fratele arhontelui eponim Agesilaos, stăpânul Cetăţii, la Marele Burebista, să-i salveze de tiranul macedon. Acela a fost momentul care a declanşat campania pontică între anii 60-55 î.Hr., supunând ca vasale cetăţile Pontului şi obligându-le la plata unor tributuri în monezi de aur cu efigia lui Lysimach, emise de vestitele cetăţi geto-dace Tomis, Histria, Callatis.

Arhidamos dorea să meargă la tatăl lui Burebista în cetatea Argedava, aflată pe Argeş, cetate pe care prof. Radu Vulpe o aşează în localitatea Popeşti de Argeş.

Solia şi-a schimbat traseul fiindcă „se aflase în cetate că împăratul Burebista şedea în timpul din urmă, undeva în miazănoapte, la răsărit de Munţii Carpaţi, în cetatea din ţinutul geţilor costoboci, la Karsidava, pe rîul Prut… Solia urma să umble de la Apollonia pe drumul care duce tot pe malul mării, mai întîi la cetatea Mesembria, apoi la Odessos, iar mai departe la Dionysopolis, Tirizis, Callatis, Tomis, Histria, Olbia şi mai sus pe malul rîului Prut pînă în Karsidava, la împăratul Burebista însuşi.” (Mihail Diaconescu, Călătoria spre zei, Cartea Românească, Bucureşti, 1982, p. 59)

Anii 60-55 î.Hr., deschid a treia campanie militară, cea a Pontului prin care v-a incorpora Imperiului său toate cetăţile, Apollonia Pontica, Mesembria, Odessos, Dionysopolis, Callatis, Tomis, Histria, Tyras şi desigur Olbia Pontică. Toate aceste cetăţi precizează Dio Chrysostomos, au intrat în sfera de dominaţie a lui Burebista.”
(Dio Chrysostomos, Discursuri, 36, 4; plăcile apocrife de plumb ale I.N.Arheologie)

După ce, cele nouă Cetăţi pontice au devenit vasale Imperiului geto-dac, au fost obligate la plata unui tribut în monedă de aur şi la trimiterea de meşteri constructori.

Părintele Istoriei getul Herodot, îl glorifică la superlativ pe Marele Rege daco-get, ca fiind, „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia.” (adică Împărat. Modestia, însă, educaţia şi religia l-au smerit să se numească imperator n.a.)

Faptul că în plină glorie imperială marele Burebista îşi mută capitala de la Argedava – Argeş, în Munţii Orăştiei, construind celebra Sarmizegetusa Regia, cetăţile din jur şi alta chiar în Munţii Carpaţi la Carsidava pe Prut, de care neauzind niciodată, l-a indus în eroare pe acelaşi istoric H. Daicoviciu, ce se pierde de urma paşilor grei ai lui Burebista, rătăcind calea şi punând în ceaţă locul cetăţii Argedava. „Ea trebuie să fie una din cetăţile din Munţii Orăştiei, poate cetatea de la Costeşti, cu impunătoarele ei turnuri-locuinţe şi cu bogata aşezare civilă ce i se întindea la picioare… sau cetatea se va fi numit, poate Sargedava, după numele rîului Sargetia.” (H. Daicoviciu, op. cit., p. 104-105)

Păcat mare! Eroare şi mai mare când cercetătorul neexperimentat merge pe calea largă a presupunerilor, pe curbele probabilităţilor sau prin strâmtorile confuziei.

Ca să nu-i slăbească pasiunea pentru marele Bărbat ori să fie orbit de strălucirea Operei geniale a ilustrului get, acelaşi H. Daicoviciu, numeşte IMPERIUL geto-dac, după putinţa puţinătăţii sale. „Dar statul lui Burebista e, totuşi, sclavagist.” Şi-a pus amprenta ignoranţei pe efigia ştiinţifistă. „Relaţiile sclavagiste, deşi încă nu predominau în societatea daco-getă (vrea să spună că cel mai înfloritor imperiu geto-dac se afla în Comuna primitivă), reprezentau elementul nou, element care-şi croia, încet, dar sigur, drum şi care trebuia să învingă în cele din urmă potrivit legilor obiective ale istoriei.” (probabil stabilite de normele subiective ale istoricilor? n.n.). (H. Daicoviciu, op. cit., p.107)

„Săpăturile adânci” al cercetării l-au prăbuşit pe H. Daicoviciu în catacombele labirintului, neştiind cum să mai iasă la lumină. Are ezitări cu privire la gena regelui Rhemaxox.Să fie get?, cum îl consideră D.M. Pippidi sau scit cum crede I.I. Russu?

Istoricul ia cu uşurinţă informaţia lui Pompeius Trogus, „incrementa Dacorum per Rubobosten regem”: creşterea puterii dacilor prin (sau sub) Rubobostes. Se poticneşte sub greutatea numelui de daci, el fiind un Daicoviciu…, şi-i plasează în Transilvania, dibuind prin ceaţa groasă a căutării, dacă regele e, „un urmaş al lui Oroles sau un contemporan al său din alt ţinut transilvănean? Nu putem şti (de ce la plural? Sau era vorba de tată şi fiu?) şi, în fond, n-are prea mare însemnătate.” (atunci de ce te înjugi dacă eşti şchip sau în cârje?) (H. Daicoviciu, op. cit., p. 71-73)

Sărmanii istorici! Mulţi au fost/ sunt şi academicieni. Săracii academicieni! De fapt nu sânt săraci de loc. Nici de loc şi nici de timp. Indemnizaţia se transmite la urmaşi. Ne mirăm că avem Istoria pe care o avem cu astfel de binevoitori savanţi…

În rândul teologilor creştini ortodocşi circulă o butadă deosebit de fină, de 24 de carate. Am auzit-o prima oară pe băncile studenţiei mele la Sibiu, din primul an la Teologie, spusă de erudiţi şi eminenţi profesori, probabil să ne prevină. „De două mii de ani teologii trudesc să-L detroneze pe Iisus HRISTOS şi n-au reuşit!”

Parafrazând butada pot spune fără să greşesc că, aproape tot de vreo două mii de ani istoricii din Dacoromânia (majoritatea covârşitoare) se căznesc să uzurpe suveranitatea Neamului – Elita lui spiritual-religioasă şi… aproape că au reuşit!

Edificiul autorităţii istoricilor academicieni (majoritatea grea, contemporană, mai ales cea de azi) are ca temelie controversele, iar ca stâlp disputele ştiinţifice. Anul 55 î.Hr.,înfrângerea scordiscilor,ramură celtică de la vărsarea Tisei în Dunăre.  Anul 53 î.Hr., aduce uciderea de către parţi în cetatea Carrhae a lui Crassus. Anul 51 î.Hr., aduce lui Caesar, Alesia şi transformă în provincie romană, Gallia. Anii 49-45 î.Hr., au cuprins războiul civil dintre Caesar şi Pompeius. Anul 49 î.Hr., (9-17 Martie), surprinde solicitarea militară a regilor din Balcani şi Asia Mică, privind sprijinul acordat lui Pompeius. Anul 48 î.Hr., facilitează la mijlocul lunii Ianuarie întâlnirea dintre Acornion, solul lui Burebista şi Pompeius la Via Egnatia din Heraclea Lyncestis. Anul 48 î.Hr., (9 August) a adus din nefericire pentru Burebista, dar şi pentru noi înfrângerea lui Pompeius, la Pharsalus. Împăratul get i-a trimis sprijinul prinţului trac Sadalas II, care se pare că a trădat, dat fiind că romanul l-a făcut agentul său de legătură în Balcani. Anul 45 î.Hr., (Septembrie) dictatorul Caesar a trimis în Apollonia (azi coasta albaneză), 16 legiuni şi 10.000 de călăreţi conduşi de viitorul împărat Augustus pentru a supune Imperiul Marelui Burebista. Anul 44 î.Hr., (18 Martie) a fost data fixată de Caesar privind declanşarea războiului împotriva împăratului Burebista. Anul 44 î.Hr., (15 Martie) s-a comis uciderea lui Caesar de către fiul său Brutus, aliat cu Cassius şi colaboratorii lor. Anul 44 î.Hr., (5 Mai, altă sursă Decembrie), anul uciderilor, înteţit de complotul organizat de Oroles care l-a omorât pe împăratul Burebista la Sarmizegetusa Regia. Anul 44 î.Hr., Imperiul get s-a frânt în patru şi apoi în cinci regate. Regatul din Apus cu capitala la Sarmizegetusa Regia a fost preluat de Deceneu, urmat de Comosicus. (Dan Oltean, op. cit., p. 4-5)

„Criptograma din Psatirea Scheiană, relevă Tudor Diaconu, – şi nu numai ea, reflectă pe cel numit de Strabo – getul Burebista, pe numele său Ioan I. Inscripţiile povestesc decapitarea acestuia la Cozia (lângă Prut) la 5 mai 44 î.Hr., în urma unui complot pus la cale de Casta IO, mentor fiind Scorilo, pomenit de Frontinus (Stratagemele) (Cf.T. Diaconu, Scrierea Secretă, vol.II, Ed.Obiectiv, Craiova, p.154)

Lasă un răspuns