Cât de raționali suntem, de fapt?

Credem cu convingere că suntem ființe rationale și libere, întrucât gândim cu propriul cap, dar nu este aproape niciodată întru totul adevărat. Corpul nostru este programat să reacționeze automat la stimuli, cu multe secunde înainte ca mintea noastră conștientă să apuce să proceseze informația sau percepția și să o valorizeze într-o decizie sau alegere rațională. De asemenea, deciziile noastre de achiziție (mă refer nu numai la cumpăraturi, ci și la idei, ideologii, convingeri) sunt în mare măsură stereotipice, semi-automate, fiind bazate pe judecăți prescurtate, care se manifestă fie ca scut contra bombardamentului informational (de nervi, spargem televizorul și punem filmulețul pe „tic tok” sau pe „insta”…), fie ca economie de efort de gândire (ce rost are să gândim, dacă „soluțiile” sunt la un click distanță, iar aplicațiile ne fac treaba atât de bine). În fine, omul este programat să reacționeze emotional, în special pe baza amintirilor (mai coherent sau mai puțin logic aranjate) și pe baza idealurilor.

Creierul uman înmagazinează cele mai frumoase amintiri, cele mai importante valori, dar și junk-uri, prejudecăți, fobii și ticuri iritante – pentru mai multe detalii, ați putea citi Creierul idiot, de Dean Burnett. Gândirea umană este în mare parte deterministă, „newtoniană”, în sensul că un trecut cunoscut și stabil poate prezice cu destul de mare precizie deciziile și alegerile viitoare ale omului. Cunoscând detaliile și constantele trecutului, se poate prevedea sau chiar canaliza viitorul, iar fabircarea consimțământului este la distanță de un click – este ceea ce au reușit să facă marii gestionari de baze de date cu caracter personal, care ne-au transformat în produsele lor predictive, pentru că au ajuns să ne cunoască mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. În plus, orice deviație de la program, orice dubiu, orice sclipire care ar atrage atenția asupra împăratului care nu are haine noi, ci este gol-pușcă, au fost combătute, vânate și pedepsite, atât prin cenzura cea mai rudimentară, cât și prin cultivarea fricii de „conspiraționiști” și prin industria „verificatorilor faptelor”, care sunt mereu în conflict de interese și în umbra, așa cum scrie la cartea de manipulare și propaganda leninist-nazistă (precum știm, extremele se ating…). Nu era, desigur, deloc greu să se creeze lumea simulată și inversată din ultimii doi ani, în care adevărul este fluid, iar cuvintele au fie alt sens, fie aptitudinea de a infecta o minte fără pete și circumvoluțiuni, deci trebuie eliminate. Eram pregătiți de mult pentru a accepta și înghiți pe nemestecate narațiunea plandemică.

Din alt punct de vedere, gândirea noastră este influențată, într-o mai mare măsură decât suntem pregătiți să acceptăm, de presiunea mulțimii, de zgomotul și bârfa cartierului (The Noise, cum l-a numit recent Daniel Kahneman) și de comunitatea cognitivă. Avem impresia că știm ce sunt lucrurile banale, ba chiar avem iluzia experienței specializate și a cunoașterii aprofundate, deși nu suntem noi cei care știu și nici cei care gândesc și procesează informația, ci mulțimea. De la simpla imitație, la plagiat sau la încrederea în înțelepciunea gloatei, ne bazăm în foarte mare măsură alegerile și deciziile pe ceea ce știu, cred și fac ceilalți, ca într-un stup de albine. Cei curioși pot citi mai mult în cartea „Iluzia cunoașterii. De ce nu gândim niciodată singuri”, de Sloman și Fernbach. Închipuiții și aroganții să îți aducă aminte că, atunci când, în 2019, un candidat la președinției a fost întrebat care este formula de calcul a ariei cercului, toată lumea s-a poziționat deasupra candidatului, care a părut că bâjbâie când a răspuns ceva cu numărul pi și raza cercului – lumea, desigur, „știa” formula, numai că a doua zi s-a constatat că cele mai multe accesări ale goagăl-ului a fost cele făcute pentru a căuta formula de calcul a ariei cercului. Important este că partajarea acestor cunoștințe, prin „accesarea” comunității cognitive s-a făacut, întotdeauna, pe baza încrederii că mulțimea are întotdeauna dreptate. Încrederea este, și din acest pucnt de vedere, liantul fundamental al societății.

Ceea ce s-a întâmplat în plandemie, însă, a atacat la rădăcină acest liant social, aruncându-l în aer – cenzura, sancțiunea disproporționată și câinoasă aplicată „deviaționismului” de la curentul oficial, canonic, aruncarea ritualică peste zidurile cetății a dizidenților (cazul Djokovic este cel mai recent și cel mai vizibil act de barbarie a iacobinismului sanitar, dar este o picătură într-un ocean față de ceea ce s-a întâmplat în toată perioada plandemiei) au distrus încrederea și au barat accesul la comunitatea cognitivă. Până și cetățenii vestici, atât de încrezători (până la credulitate) în autoritățile lor s-au prins de imensa păcăleală. Oamenii, foarte mult timp de acum încolo, nu vor mai avea încredere în medicină, știință, politici publice, instituții democratice etc.

Granița dintre încredere și credulitate este, de altfel, foarte subțire și, în vremurile noastre, este periculos de permeabilă. Din supunerea oarbă, irațională, față de autorități corupte, înșelătoare și fundate pe conflicte de interese favorabile corporațiilor – sponsor și sub presiunea mulțimii de creduli vindicativi și gălăgioși, lumea noastră a crezut în eficiența unui ser experimental, calculată la 95 la sută (dar „certificată” pe subiecți sănătoși, fără „co-morbidități” și fără contra-indicații medicale), după care a crezut în aceeași „eficiență” de 66 la sută, cifră ulterior redusă la 35 la sută, dar reabilitată la 50 la sută, cu condiția injectării cu doza a treia. Mai nou, această cifră este redusă la zero în fața variantei „la zi” a agentului patogen, omicron, variantă rezistentă la minunatul ser experimental, dar care poate fi combătută tot atât de „eficient” printr-un nou ser experimental, de data asta multi-valent.

Să vă dau un exemplu concret care ilustrează această granița subțire dintre încredere și credulitate. Banii de hârtie sunt simple hârtii lipsite de valoare în lipsa încrederii societății că aceste hârtii îndeplinesc funcțiile banilor (recte, acelea de etalon valoric, de instrument de schimb si de mijloc de tezaurizare a averii). Banii – datorie nu ar fi nimic fără monopolul acordat de stat băncilor (monopolul de a colecta depozite și de a da credite, „garantat” de aceste depozite*), care crează încrederea tuturor că banii emiși de bănci cu titlu de datorie sunt similari cu banii „tari”, emisi de BNR. Banii – datorie nu preced si nu supraviețuiesc împrumutului. Banii sunt tot ceea ce toată lumea crede că sunt banii.

Este de-a dreptul șocant să constați că și bolile au ajuns să existe sau nu în funcție de faptul că lumea crede sau nu crede în acele boli. Mai mult, dacă în trecutul apropiat (recte, 2019 A.D., dar totuși î.e.n.) boala avea simptome, acum e bolnav și cel care nu are simptome și, mult mai grav, este suspect de a fi considerat bolnav orice om aparent sănătos, dar care nu s-a testat sau nu s-a injectat cu serul minune și nu probează aceste lucruri cu un „pașaport sanitar”. Ba unii viruși au fost transformați în chestii transcendentale, „demne” de venerat. Pentru asta, se utilizează influenceri aparent raționali sau aparent „dotați” cu har. Tocmai pentru că este o linie subțire, o pojghiță de gheață, care desparte încrederea (liantul lumii, coagulantul umanității) de credulitate, trebuie să fim din ce în ce mai atenți pe unde călcăm, la ce capcane s-ar putea ascunde sub preșul apelurilor la credință și încredere în viruși și „împărați”.

Ce rezultă din cele de mai sus este că peste 95 la sută din deciziile noastre sunt iraționale. Restul de cinci la sută este rațiunea, alegerea, nesupunerea, iar marea și neaștetpata șansă pe care ne-a dat-o plandemia este să ne trezim, să ne revenim la normal, să luptăm pentru alegerile conștiente și pentru repunerea pe soclu a liberului arbitru.

*în realitate, numai o parte redusă din cantitatea de bani – datorie este „garantată” de aceste depozite; acesta este, în linii mari, sistemul rezervelor fracționare; în cea mai mare parte, banii – datoria există pentru că sunt în circulație și în derulare contracte de credit…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*