„Academic”, am întreba doar atât: „Qui prodest?”… Și ne-am privi propria autosuficiență… Care, da, fie și cu guler alb, cămăși scrobite și colane zornăind pe piepturile de, în fapt, nemuritori (poate cei ai Academiei Franceze să-și merite o asemenea titulatură, dar numai pe considerente istoriografice), ar fi tot o mare pată… Pentru că, nu întrebările generează acele „insule” de necunoaștere, ci, tocmai răspunsurile… Mai ales când sunt gândite a priori spre un anumit sens și pseudoraționament, servite ca adevăruri istorice, iar apoi impuse, prin cărți, manuale, programe școlare, drept fapte de netăgăduit … Neacademic însă, putem să o zicem pe șleau: Ați luat-o razna de tot?!… Ne vindeți chiar așa, fățiș, pe arginții unor tâlhari ai istoriei, culturii, educației, politicii?…
La ce-i folosește Academiei Române înființarea acestui „Grup de studiere a antisemitismului și holocaustului”?… La ce ne folosește nouă?… Or, tocmai pentru a nu ne mai fi nouă de folos toate acele repere, vestigii, învățături din propria istorie și cunoaștere, încă nevândute, licitate, desprinse din ființa noastră? Sau este „doar” o altă impunere „de parcurs” din opisul trocurilor mizere ai acestor ani, mascată în aluatul de sinecură, să fie motivați și academicienii să pună mâna să dea cu zoaie peste noi, peste trecutul, prezentul și, mai ales (căci o academie privește spre orizont, nu?!), viitorul nostru… Un „grup”, nu de lucru, ci de lucrături, ce va tropăi peste dovezile noastre istorice și de continuitate, ce va ajunge a se manifesta de drept poate ca instituție de sine… Ba, poate va căpăta și titulatura academică necesară pentru a veni cu făcături istoriografice și a eclipsa o instituție oricum prea tăcută, prea stingheră… Și probabil, în viitor și suficient de supusă pentru a putea supraviețui, fie și ca „barabas”, printre tâlhari…
Un asemenea „grup” nu trebuia înființat, acceptat, la nivelul unei academii… Cel puțin nu într-o formulare atât de evidentă ca direcție… Pentru că Academia Română poate studia ceea ce dorește, dar având grijă să menționeze lucruri minim necesare: al cui antisemitism și al cui holocaust se studiază? Pentru că, lăsat în coada unui pește puțind dinspre capul lui, încă poate nu politic, dar parcă tot mai politizat (și să nu se săvârșească, la așa preț de schimb, chiar trocul accesului unui academician la o funcție mult prea înaltă în stat pentru un om ce ar trebui să studieze doar măreția din semeni, din istorie, din cultură), lucrurile rămân la discreția etichetării…
Al cui antisemitism vreți a studia domnilor academicieni? Și să nu ajungeți din prea mult zel să fierbeți, într-un alt cazan de vinovății și responsabilități azvârlite în spatele românilor, o zeamă duhnind a făcături istorice… Și ce holocaust spuneți că trebuie atât de profund să-l luați „în studiu”, că nu vă mai ajungeau concluziile propriilor institute, ci a trebuit să le grupați pe acesta să dea măsura puterii de „documentare”?…
Întâi ar fi trebuit să vedem academicienii agitându-se prin forurile lor, filologice, istorice, pentru a combate anti-românismul… Creând un institut de studiere a anti-românismului în timpuri și, mai ales, în aceste timpuri… Nu să caute după o pietricică pe care să o arunce în noi pe post de bolovan în continuarea unei lapidări a tot ceea ce e românesc…
Ar fi trebuit să vedem o reacție când Capitalei și multor localități din Moldova (în curând și țării pe de-a întregul, de vom rămâne atât de nepăsători) li s-a trântit pecetea de foste „lagăre deschise în timpul celui de al doilea Război Mondial”.
Atunci ați tăcut! Acum iarăși tăceți… Or, ar trebuie să începeți a vă ruga să vă ajungă Trecerea Rubiconului în judecată înainte de Voia pe care o vor cere pruncii de astăzi în dreptul istoric al zilei de mâine!… Atunci, în zorii unui paenultima vox… în care vor fi judecați toți aceia care au bătut cuie în scândura unui sicriu în care veneticii, alogenii dar și proprii noștri semeni, au încercat a închide esența unei ființe… Românismul…
Lasă un răspuns