Poemele lui Cristian Bodnărescu…

Eroii nu mor!

„Ei trăiesc în conştiinţa Oamenilor neamului, îsi petrec nemurirea atâta vreme cât condeiul poeţilor îi va aşterne pe foaia nemuririi, a Divinităţii… Atunci când m-am simţit sufocat într-o societate a uitărilor, am găsit într-un ziar un poem dedicat memoriei celor răpuşi de gloanţele căzute la Revoluţia Română din 1989, care m-a cucerit prin frumuseţea versurilor şi conţinutul lor. „Poveste de Crăciun” vede lumina tiparului în luna decembrie a anului 2020. Practic, a retrezit şi cucerit simţămintele românilor din toate colţurile lumii… Atunci când nimeni nu mai aştepta un poem dedicat celor căzuţi spre viaţă eternă alături de Creator, iată că tânărul poet Cristian Bodnărescu ne uimeşte cu poezia cea mai frumoasă scrisă în memoria eroilor noştri… (…) Societatea românească contemporană post-comunistă, birocrată şi a uitării valorilor neamului este atacată, dar şi înstrainarea pământurilor noastre milenare…Dar versurile poemului vorbesc de la sine. Viziunea genială a poetului nostru este continuată de cea din poezia „Statui în Cer”. Dacă noi (oamenii) nu am reuşit să ridicăm o statuie în memoria eroilor revoluţiei, ochiul poetic îi conturează formele atunci când Îngerii Domnului o zidesc, în cer…” (Constantin Cernat)

Statui în Cer

„Geniului îi şade bine scriind, precum călătorului – cu drumul. Iubitul nostru poet şi personalitate polivalentă, afirmată plenar, Cristian Bodnărescu, îsi urmează conştient şi măiestrit, calea de suflet ales să vibreze răsunător şi de enormele dureri ca plată pentru Libertate. Căci nu-mi pot imagina acum revenirea, ferească-ne Dumnezeu, la timpurile când atâtea suflete, printre care şi al meu, se formau izolate ca într-o cuşcă de fier, de o măcar cât de mică aluzie că ar exista Dumnezeu, că ar exista Rugăciune, Lumină Divină! Ei, de unde? Eram ridicularizată în sânul familiei că, oare de unde m-am luat, atât de religioasă? Ei, pe la 8 ani, când deja sunt plantate în subconştient, majoritatea caracteristicilor individuale, am aflat că există Rugăciunea! O prietenă m-a învatat cum să mă rog Îngerului meu… Am avut dreptul să intru în Biserica satului, abia prin 1990… Era o casă de rugăciuni, deoarece Mănăstirea Răciula fusese transformată în orice, iar când a fost închisa, prin anii 1950, erau vărsări de sânge, luptele durând tocmai 9 zile… Colegele de clasă m-au iniţiat în atmosfera Divinităţii. Se simţeau responsabile… să nu se zbată Sufletul meu în neştire, necredinţă, neputinţă… Acum, revenind la mirificele Daruri poetice oferite de dragul nostru prieten Cristian, să lansăm, paralel, şi la Clubul de comuniune spirituală Poduri de Dor, un zguduitor poem STATUI ÎN CER. Un singur catren şi te transpui în una dintre inumanele crime care doar au confirmat Divinitatea Poporului Român, atât de iubit de Dumnezeu! E sângele mulţimii/ Care în vis se stinge, / E somnul naţiunii/ În lacrimă de curge”. (Diana Zlatan)

Poveste de Crăciun

Ne-au venit la uşi din nou

Trecând prin mari nămeţi,

Eroii noştri din alt tablou

Amintiţi doar de poeţi.

.

Chemaţi-i în casă, e frig

Să îi poftim la masă,

Ei ne-au apărat aprig

Sânge au pe-a lor cămaşă.

.

Să ne cunoaştem povestind

Chipurile lor ni se arată,

Văd o tânără murind

Un glonţ i-a intrat în faţă.

.

Un prunc mort ţine la sân

Întinsă pe strada rece,

Împuscați de un acarian

Tinere cadavre sunt ferece.

.

Morţii sunt desfiguraţi

Sacrificaţi şi abandonaţi,

Pe cer apar înaripati

De Ochiul divin neuitaţi.

.

Dar ei sunt tineri şi frumoşi

În Paradisul neuitat,

Ne apără ai noştri strămoşi

De demonul întunecat.

.

Cei vii sunt urâţi şi proşti

În nepăsarea ucigaşă,

Pe faţa hâdă poartă măşti

În uitarea lor nevoiaţă.

.

Se bucură ca nişte câini

De un Crăciun însângerat,

De neamul nostru sunt haini

De parcă nici nu s-a întâmplat.

.

Nu mai avem deloc nămeţi,

Natura ne este ucisă

Copacii ne sunt furaţi

Ţara a fost distrusă.

.

Pământul ţării s-a vândut

De-un neam înstrainat,

E mai rău ca la-nceput

Străinii iar ne-au vânat.

.

Amintiţi doar de poeţi

Eroii noştri din alt tablou,

Trecând prin mari nămeţi

Ne-au venit la uşi din nou. (17 decembrie 2020)

*

Statui în Cer

-pentru Eroii Revoluţiei din 1989,

care nu au (încă) o statuie…-

Peste pământul aspru

Păşind cu paşi desculţi,

Rescriu iar un cadastru

Mulţi comunişti inculţi.

.

Hoţie şi prostie,

În fine îsi dau mâna

Spulberând din glie

Biserici, e furtună!

.

Peste pământul aspru

Cadavrele plutesc,

Apare un dezastru

Şi oamenii roşesc.

.

E sângele mulţimii

Care în vis se stinge,

E somnul naţiunii

În lacrimă de curge.

.

Te căutam în Labirint

Şi oase de sărman apar,

Prinţul nu este un Sfânt

Oasele-i tot în vis dispar.

.

Peste pământul aspru

Statuia ta nu vine,

E comunismul acru

Ce a rămas în vine.

.

Eroi din alte timpuri

Ale copilăriei lume,

Mă prindeţi iar prin gânduri

Rostesc a voastre nume!

.

Pământul ţării noastre

Are statui lucioase

De comunişti – doar pietre

Pălind spre zări stâncoase.

.

Statuia ta aievea

Se vede-n seri senine,

Spre mine ea venea

Cu voi să mă cunune.

.

Cătând spre altă boltă

Statuia-ţi necioplită

Doar Îngeri mi-o arată,

E cu argint marcată.

.

Peste pământul aspru

Doar buruieni răsar,

Eram la ceasul sacru

Gândind la tine iar. (18 decembrie 2013)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*