„Ei trăiesc în conştiinţa Oamenilor neamului, îsi petrec nemurirea atâta vreme cât condeiul poeţilor îi va aşterne pe foaia nemuririi, a Divinităţii… Atunci când m-am simţit sufocat într-o societate a uitărilor, am găsit într-un ziar un poem dedicat memoriei celor răpuşi de gloanţele căzute la Revoluţia Română din 1989, care m-a cucerit prin frumuseţea versurilor şi conţinutul lor. „Poveste de Crăciun” vede lumina tiparului în luna decembrie a anului 2020. Practic, a retrezit şi cucerit simţămintele românilor din toate colţurile lumii… Atunci când nimeni nu mai aştepta un poem dedicat celor căzuţi spre viaţă eternă alături de Creator, iată că tânărul poet Cristian Bodnărescu ne uimeşte cu poezia cea mai frumoasă scrisă în memoria eroilor noştri… (…) Societatea românească contemporană post-comunistă, birocrată şi a uitării valorilor neamului este atacată, dar şi înstrainarea pământurilor noastre milenare…Dar versurile poemului vorbesc de la sine. Viziunea genială a poetului nostru este continuată de cea din poezia „Statui în Cer”. Dacă noi (oamenii) nu am reuşit să ridicăm o statuie în memoria eroilor revoluţiei, ochiul poetic îi conturează formele atunci când Îngerii Domnului o zidesc, în cer…” (Constantin Cernat)
Statui în Cer
„Geniului îi şade bine scriind, precum călătorului – cu drumul. Iubitul nostru poet şi personalitate polivalentă, afirmată plenar, Cristian Bodnărescu, îsi urmează conştient şi măiestrit, calea de suflet ales să vibreze răsunător şi de enormele dureri ca plată pentru Libertate. Căci nu-mi pot imagina acum revenirea, ferească-ne Dumnezeu, la timpurile când atâtea suflete, printre care şi al meu, se formau izolate ca într-o cuşcă de fier, de o măcar cât de mică aluzie că ar exista Dumnezeu, că ar exista Rugăciune, Lumină Divină! Ei, de unde? Eram ridicularizată în sânul familiei că, oare de unde m-am luat, atât de religioasă? Ei, pe la 8 ani, când deja sunt plantate în subconştient, majoritatea caracteristicilor individuale, am aflat că există Rugăciunea! O prietenă m-a învatat cum să mă rog Îngerului meu… Am avut dreptul să intru în Biserica satului, abia prin 1990… Era o casă de rugăciuni, deoarece Mănăstirea Răciula fusese transformată în orice, iar când a fost închisa, prin anii 1950, erau vărsări de sânge, luptele durând tocmai 9 zile… Colegele de clasă m-au iniţiat în atmosfera Divinităţii. Se simţeau responsabile… să nu se zbată Sufletul meu în neştire, necredinţă, neputinţă… Acum, revenind la mirificele Daruri poetice oferite de dragul nostru prieten Cristian, să lansăm, paralel, şi la Clubul de comuniune spirituală Poduri de Dor, un zguduitor poem STATUI ÎN CER. Un singur catren şi te transpui în una dintre inumanele crime care doar au confirmat Divinitatea Poporului Român, atât de iubit de Dumnezeu! E sângele mulţimii/ Care în vis se stinge, / E somnul naţiunii/ În lacrimă de curge”. (Diana Zlatan)
Poveste de Crăciun
Ne-au venit la uşi din nou
Trecând prin mari nămeţi,
Eroii noştri din alt tablou
Amintiţi doar de poeţi.
.
Chemaţi-i în casă, e frig
Să îi poftim la masă,
Ei ne-au apărat aprig
Sânge au pe-a lor cămaşă.
.
Să ne cunoaştem povestind
Chipurile lor ni se arată,
Văd o tânără murind
Un glonţ i-a intrat în faţă.
.
Un prunc mort ţine la sân
Întinsă pe strada rece,
Împuscați de un acarian
Tinere cadavre sunt ferece.
.
Morţii sunt desfiguraţi
Sacrificaţi şi abandonaţi,
Pe cer apar înaripati
De Ochiul divin neuitaţi.
.
Dar ei sunt tineri şi frumoşi
În Paradisul neuitat,
Ne apără ai noştri strămoşi
De demonul întunecat.
.
Cei vii sunt urâţi şi proşti
În nepăsarea ucigaşă,
Pe faţa hâdă poartă măşti
În uitarea lor nevoiaţă.
.
Se bucură ca nişte câini
De un Crăciun însângerat,
De neamul nostru sunt haini
De parcă nici nu s-a întâmplat.
.
Nu mai avem deloc nămeţi,
Natura ne este ucisă
Copacii ne sunt furaţi
Ţara a fost distrusă.
.
Pământul ţării s-a vândut
De-un neam înstrainat,
E mai rău ca la-nceput
Străinii iar ne-au vânat.
.
Amintiţi doar de poeţi
Eroii noştri din alt tablou,
Trecând prin mari nămeţi
Ne-au venit la uşi din nou. (17 decembrie 2020)
*
Statui în Cer
-pentru Eroii Revoluţiei din 1989,
care nu au (încă) o statuie…-
Peste pământul aspru
Păşind cu paşi desculţi,
Rescriu iar un cadastru
Mulţi comunişti inculţi.
.
Hoţie şi prostie,
În fine îsi dau mâna
Spulberând din glie
Biserici, e furtună!
.
Peste pământul aspru
Cadavrele plutesc,
Apare un dezastru
Şi oamenii roşesc.
.
E sângele mulţimii
Care în vis se stinge,
E somnul naţiunii
În lacrimă de curge.
.
Te căutam în Labirint
Şi oase de sărman apar,
Prinţul nu este un Sfânt
Oasele-i tot în vis dispar.
.
Peste pământul aspru
Statuia ta nu vine,
E comunismul acru
Ce a rămas în vine.
.
Eroi din alte timpuri
Ale copilăriei lume,
Mă prindeţi iar prin gânduri
Rostesc a voastre nume!
.
Pământul ţării noastre
Are statui lucioase
De comunişti – doar pietre
Pălind spre zări stâncoase.
.
Statuia ta aievea
Se vede-n seri senine,
Spre mine ea venea
Cu voi să mă cunune.
.
Cătând spre altă boltă
Statuia-ţi necioplită
Doar Îngeri mi-o arată,
E cu argint marcată.
.
Peste pământul aspru
Doar buruieni răsar,
Eram la ceasul sacru
Gândind la tine iar. (18 decembrie 2013)
Lasă un răspuns