Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan

Iată că de peste două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, ne străduim să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!…

Mi-am adus aminte pentru câteva momente, cuprins fiind de emoţie, respect şi veneraţie, de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioanichie Bălan acum, la împlinirea a patrusprezece ani de la momentul naşterii sale în viaţa cea cerească şi veşnică, după o lungă şi grea suferinţă, cruce şi încercare, având venerabila vârstă de 77 de ani, eveniment ce s-a săvârşit în ziua de joi – 22 Noiembrie, totodată şi în timpul slujbei prohodirii şi înmormântării sale, care s-a desfăşurat în ziua de sâmbătă – 24 Noiembrie anul 2007 la Mănăstirea Sihăstria – Neamţ, la care am reuşit să particip şi eu alături de foarte mulţi slujitori ai altarului bisericesc străbun şi ai cinului călugăresc, precum şi de mulţi fii duhovniceşti şi ucenici, cunoscuţi ori apropiaţi!…

Pentru a fi sincer, doresc să recunosc că, în iureşul acelor zile dintre moartea şi înmormântarea sa, am constatat cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să vorbeşti ori să scrii despre Părintele Arhim. Ioanichie Bălan, mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de relativ puţină vreme, adică de numai 30 de ani!… De ce?

Pentru că Părintele Arhimandrit IoanichieDuhovnicul ori Părintele Duhovnicesc s-a conturat şi s-a identificat în mintea şi în inima mea, prin câteva trăsături şi calităţi distincte: – în primul rând caracterul, onoarea şi demnitatea părintelui; după aceea cultura teologic – duhovnicească şi nu numai, cu care a fost înzestrat datorită muncii şi tenacităţii Preacuvioşiei Sale; luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă spiritul de disciplină, în primul rând cu el însuşi, de rigoare academică, doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat în diferite împrejurări şi cu diferite ocazii; comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic, fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis, toate acestea ducând la descoperirea în persoana sa a eticii bunului simţ, pe care a cultivat-o de-a lungul întregii sale vieţi şi care astăzi o întâlneşti tot mai rar!…

Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun, care mi-au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii şi culturii noastre autentice!…

Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan a primt cu multă dragoste pe foarte mulţi tineri la sfat,  încurajându-i şi ajutându-i pe mulţi dintre studenţii teologi să se pregătească pentru apărarea şi promovarea credinţei ortodoxe în anii grei ai dictaturii comuniste. A fost în acelaşi timp un bun păstrător al Tradiţiei şi un păstor receptiv la noile probleme apărute în societate. Era elegant şi ordonat, ospitalier şi erudit. Un preot distins al cultului ortodox şi un om al culturii înţelepte, un slujitor al Bisericii şi al poporului român.

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioanichie Bălan a fost un om al bucuriei, al seriozităţii, conştiinciozităţii şi discreţiei ori modestiei, un om care şi-a propus să înmulţească seriozitatea şi conştiinciozitatea şi credem că a reuşit cu prisosinţă.

Darul deosebit al Părintelui Ioanichie de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, precum şi a dogmelor şi a sfintelor canoane, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Patericul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ, şi toate acestea fiindcă vocea profetică a Bisericii şi a Părintelui duhovnicesc din Ea, se aude în istorie, căci nu se concepe ca, propovăduind adevărul să nu mustri păcatul, curăţindu-l şi îndepărtându-l prin baia celui de-al doilea botez, adică prin lacrimile pocăinţei. Glasul ei este aidoma cuvintelor scripturii: „Iată Eu stau la uşă şi bat”…

Chemarea ei şi a duhovnicului numai în ea sau din interiorul ei, se îndreaptă către toţi, şi face acest lucru din ziua Cincizecimii, de-a lungul spaţiului pământesc, traversând toate vicisitudinile istoriei. Glasul ei străbate veacurile, căci mărturisirea credinţei creştine îi aparţine doar Ei, în acest fel ajungându-se la o relaţie simfonică dintre Biserica luptătoare şi cea triumfătoare.

Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan s-a născut în data de 10 februarie 1930 în localitatea Stănița, județul Neamt, primind, la Botez, numele de Ioan. După ce a absolvit Liceul comercial din Roman, în 4 noiembrie 1949, a venit la Mănăstirea Sihăstria. Este tuns în monahism la data de 14 aprilie 1953 și este hirotonit diacon la data de 15 aprilie 1953. Între 1949 – 1971 îndeplinește în Mănăstirea Sihăstria ascultările de casier, contabil, secretar și ghid al mănăstirii. Între anii 1971 – 1990, când comuniştii  făceau nenumărate schimbări şi presiuni asupra vieţii bisericeşti, Părintele Ioanichie Bălan se mută la Mănăstirea Bistriţă, judeţul Neamţ. Cu acest prilej, între anii 1971 – 1975, el urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care le termină cu lucrarea intitulată „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene”. În ziua de 2 februarie 1979, ierodiaconul Ioanichie Bălan este hirotonit preot, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. Mai apoi, în anul 1984, el va fi numit protosinghel, iar în anul 1992, arhimandrit. Abia în anul 1990 va reveni la Mănăstirea Sihăstria, unde îşi va continua activitatea misionară şi publicistică.

Părintele duhovnicesc Ioanichie Bălan a trecut la cele veşnice în dată de 22 noiembrie 2007, în chilia sa din Mănăstirea Sihăstria, la vârsta de 77 de ani, altfel spus, după cum am mai spus, în urma cu puțină vreme s-au împlinit 14 ani de la săvârşirea sa din această viaţa şi lume. În cei aproape 60 de ani de viață monahală, Arhimandritul Ioanichie Bălan s-a evidențiat ca un mărturisitor al credinței în timpul regimului comunist.

A fost, totodată, și un istoric recunoscut al vieții monahale, impunându-se în cultura românească prin cărțile sale „Patericul Românesc”, „Vetre de sihăstrie românească”, „Viața Părintelui Cleopa”, „Părintele Paisie Duhovnicul” etc.

Părintele Ioanichie Bălan este unul dintre cei mai apreciaţi duhovnici ai României. A fost un monah de vocaţie, un adevărat mărturisitor al credinţei într-o perioadă marcată de abuzurile regimului comunist.

Arhimandritul Ioanichie Bălan a rămas, aşadar, în memoria creștinilor ca unul dintre marii duhovnici ai Ortodoxiei românești.

„Vreţi să mai rămână România Românie? Întoarceţi-vă la ortodoxie, la Biserică, la ţinuta morală decentă, cinstită a românilor dintotdeauna. Faceţi un comitet, mergeţi duminica pe la spitale, la casele de bătrâni, ajutaţi cu cuvântul, mângâiaţi, sfătuiţi, Mergeţi la mănăstiri, la preoţi bătrâni care să vă lumineze, să vă binecuvânteze, să vă călăuzească. Ortodoxia activă este o misiune”, spunea părintele Ioanichie.

Fiind fundamentat pe scrierile patristice, Părintele Ioanichie Bălan avea câteva sfaturi pe care le acorda constant ucenicilor săi, un adevărat program duhovnicesc destinat desăvârşirii spirituale.

„Străduieşte-te să ţii cât mai mult tăcerea.

Străduieşte-te să dobândeşti în toate şi oricând blândeţea.

Străduieşte-te mai ales să ai o ascultare cât se poate de sinceră, completă, adevărată.

Străduieşte-te să omori din mintea şi inima ta toate gândurile de mândrie.

Caută să fii smerit, nu la arătare, în afară, ci în inima ta smereşte-te.

Fugi cu totul de urâta mânie.

Caută ca în toată viaţa ta să nu judeci pe nimeni.

Dobândeşte-ţi multă răbdare, căci multe necazuri vei avea în viaţă.

Ca să poţi să te întăreşti în sfânta ascultare, în răbdare, în iubire, trebuie să te rogi lui Dumnezeu neîncetat.

Fugi ca de foc de lenevie. Leapădă lenea, plictiseala, trândăvia, urâtul, nesimţirea sufletului.

Caută ca să mulţumeşti pe Domnul pentru tot ce-ţi dă, bun sau rău.

Nu te mulţumi cu ce faci niciodată.

Iartă toate tuturor şi iertat vei fi şi tu.

Caută pacea tuturor şi parte de ea vei avea.

Caută întâi binele şi folosul aproapelui.

Caută mângâiere numai în rugăciune.

Caută pe Domnul în necazuri.

Ascunde-te în chilia inimii tale.

Şi mai ales, stând în chilie sau oriunde vei fi, ca o rugăciune neîncetată să ai cugetarea morţii tale.

Cere stăruitor în rugăciunile tale, zi şi noapte cere cu mare durere, smerenie şi tânguire darul lacrimilor.”

Ne rugăm ca Iisus Hristos, Domnul, Stăpânul şi Mântuitorul lumii, să-l odihnească în ceata sfinţilor, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţa cea fără de sfârşit!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*