„M-am născut român, sunt român și voi muri român, deși mă găsesc în mările antarctice” (Julius Popper)
Când urmărim documentare în care ne este prezentată activitatea de pionierat a unor exploratori ce au deschis calea civilizației către tărâmuri încă necunoscute pe posturile TV Discovery sau National Geographic, nu bănuim că avem și noi români exploratorii noștri celebri, cunoscuți de întreg mapamondul. Unul dintre aceștia este Julius Popper. Era pe vremea când Argentina îşi câştigase pacea instituţională şi încerca să-şi organizeze o administraţie pe tot teritoriul. Atunci a apărut un inginer român, venit de la celălalt capăt al lumii, care a reuşit să organizeze o „specie” de Stat, o companie de explorare și exploatare a aurului, o poliţie care să o apere şi a pus în circulaţie o monedă proprie şi chiar timbre poştale. Totul s-a efectuat în numele reginei României, Elisabeta I (Carmen Sylva – numele de scriitoare), care aflată în țară, nu ştia nimic despre ce se întâmplă în Argentina. Acel inginer era Julius Popper, cel care avea să devină o legendă a Argentinei, o legendă a Ţării de Foc. În România era și este destul de puţin cunoscut. Poate știu de el profesorii de istorie şi mai ales de geografie, care, vorbind de misterioasa și îndepărtata Ţară de Foc, pot face afirmaţia că primul om de ştiinţă, primul european care a explorat interiorul celei mai mari insule din Ţara de Foc, a fost inginerul român Julius Popper. Ş
tiu de el cel mai bine filateliştii şi numismaţii, care i-au cultivat, în mod statornic, memoria în cărţi şi articole de specialitate. Julius Popper a fost cel mai mare explorator al continentului sud-american, relatează siteul „wikipedia.org.”. Acesta și-a creat un adevărat imperiu în Ţara de Foc, bătând monedă şi emitând mărci poştale. Popper s-a născut la Bucureşti, la 15 decembrie 1857. Tatăl său era directorul primei şcoli israelite din Bucureşti şi directorului unei reviste bilingve, româno-idiş, numită „Timpul”. La 17 ani pleacă în Franţa pentru a studia ingineria la Paris. După terminarea facultăţii călătoreşte la Constantinopol, apoi merge în Egipt să lucreze la întreţinerea Canalului Suez. Călătoriile sale continuă cu India, China, Japonia, de unde corespondează cu Academia Română. Urmează apoi Siberia, Alaska, Statele Unite ale Americii, Canada. Lucrează în New Orleans la sistemul de canalizare, apoi pleacă în Cuba, unde se implică într-un proiect de reorganizare a oraşului şi Portului Havana. Urmează Mexicul, unde devine ziarist şi cartograf, apoi pleacă în Brazilia. Avea 28 de ani când gândul că ar putea descoperi aurul din Ţara de Foc îl poartă la Buenos Aires (Argentina) în 1885. La vremea aceea se vorbea în tot oraşul despre abundenţa aurului din Cabo Virgenes. Toată lumea se gândea la ocazia de a fi primul explorator şi descoperitor al preţiosului metal. Se constituiau companii miniere, se cumpărau şi se vindeau acţiuni. Ceea ce lipsea era un om care se pricepea la minerit. În Argentina nu era nici unul. Tocmai atunci a apărut un om care spunea că ştia totul despre conţinutul subsolului, despre straturi, despre aluviuni. Omul acela a fost Julius Popper.
Una dintre cele mai mari companii care se formaseră atunci l-a trimis în Patagonia. Popper a găsit acolo un amalgam de oameni de condiţii sociale diferite, rase diferite, care se luptau pentru fiecare părticică de pământ, fără nici un fel de reguli. Nu putea să întreprindă nimic în regiunea deja explorată. Aşa că s-a gândit că insula din sud ar trebui să aibă aceeaşi componenţă geologică ca şi restul teritoriului, deci şi acolo trebuia să fie aur. S-a întors la Buenos Aires că să organizeze o adevărată expediţie în Ţara de Foc. Argentinienii nu o exploraseră şi nici chilienii, tocmai pentru a nu se ridica probleme între cele două state. În 1874, Chile încercase o expediţie timidă în nord-estul insulei. Ţara de Foc (Tierra del Fuego) este o grupă de insule la capătul cel mai sudic al Americii de Sud, fiind despărțită de continentul american prin strâmtoarea Magellan. Insulele Țării de Foc au în total o suprafață de 73.746 km², având cca. 251.000 de locuitori, din care insula principală are o întindere de 47.000 km². În partea estică a insulelor trăiesc aproximativ 151.000 de argentinieni pe când în vest sunt 100.000 de chilieni. În anul 1881 Țara de Foc a fost împărțită între Argentina și Chile. În 1881, guvernul argentinian s-a hotărât să facă turul de proprietar al insulei, după ce ea a fost împărţită de o linie ce mergea de la Capul Sfântului Duh până la canalul Beagle. Expediţia lui Popper a fost cea care a ridicat valul de mister de pe teritoriul insulei. Pe 7 septembrie 1886 au plecat din Portul Montevideo: Julius Popper, explorator, inginer-şef, mineralogist şi fotograf, Julio Carlsson, inginer minier şi metalurgist şi alţi 26 de oameni, ajutoare şi muncitori. Expediţia a descoperit mult căutatul aur în Golful San Sebastian, dar într-o formă care i-a mirat pe membri. Aurul era amestecat cu pietre, spălate de valurile care veneau dinspre sud. Popper a explorat cu atenţie teritoriul şi a făcut un proiect de exploatare. La întoarcere a cucerit Buenos Airesul cu descoperirile sale. Societatea Geografică Argentiniană i-a cerut să prezinte descoperirile într-o conferinţă.
Compania Spălătorilor Aurului din Sud, una dintre cele mai puternice, a început să organizeze o expediţie de exploatare şi a trimis echipament în Ţara de Foc, dar totul a fost de un eșec neașteptat. Atunci directorul-conducător al expediţiei a fost înlocuit cu Popper. El a construit pe El Paramo (Platoul Înalt) o invenţie care va face înconjurul lumii, un dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa mării, care a fost brevetat în mai multe ţări din America de Sud şi din Africa de Sud. Rezultatele au apărut repede: jumătate de kilogram de aur pe zi. În anul 1891, Popper își brevetează, cu nr. 830, „mașina de separare a aurului” („Cosechadora de Oro”) care, după el, este capabilă să spele 75 de tone de nisip pe zi, extrăgând 99,6 la sută din aurul pe care-l conține nisipul extras. La „Muzeul Capătului Lumii” din Ushuaia, în aripa dedicată în întregime lui Julius Popper, alături de o reconstituire a camerei sale de lucru și de alte obiecte legate de viața și activitatea sa, este expusă și o instalație de acest tip. Toată lumea a aflat de succesul lui Popper. Regiunea s-a umplut şi de alţi aventurieri dornici de câştig rapid, care s-au apucat să caute aur chiar pe terenul pe care Popper îl primise în arendă de la guvernul argentinian. Mai mult, angajaţii au început să lucreze pe cont propriu şi să fure aurul spălat pe „Platoul Înalt”. Scandalul din Ţara de Foc l-a dus pe Popper la Buenos Aires. Guvernul i-a promis sprijin şi ocrotire. În 1888 a apărut un Decret prin care se crea un comisariat de jandarmi în Golful San Sebastian, condus de Maxim Popper, fratele lui Julius. La întoarecerea la El Paramo a găsit însă totul pustiu. Angajaţii fugiseră cu 24 de kilograme de aur. Popper i-a prins cu ajutorul autorităţilor chiliene şi şi-a restabilit autoritatea. Exploatarea s-a extins, iar Popper s-a dedicat expediţiilor de explorare. La întoarcere a găsit la marginea Golfului San Sebastian un grup de 70 de oameni înarmaţi, pregătiţi să atace. Şi-a format o gherilă de şapte oameni şi i-a decimat pe aproape toţi. Supravieţuitorii au plecat în Punta Arenas.
Autorităţile chiliene l-au acuzat că a atacat pe teritoriu chilian. În august 1888, în Punta Arenas, o mulţime de oameni cerea capul lui Popper. Câţiva căutători de aur au murit atunci, povesteşte Popper în memoriile sale. Tot conflictul s-a terminat cu o bătălie, cea de la Câmpul Beta. Popper a învins. Bătălia a fost descrisă că fiind una extrem de sângeroasă. Românul a continuat să înregistreze noi succese, a extins exploatarea şi a îmbunătăţit instalaţiile. A bătut monedă de aur cu numele său şi a făcut ştampile cu iniţialele sale. Prima monedă bătută avea pe avers inscripţionat „Tierra del Fuego” – Popper 1889. Pe revers scria „El Paramo” – 1 gram. Popper a mai organizat un comisariat de jandarmi, avea o flotă care asigura transportul şi aprovizionarea. Mai era şi proprietarul tuturor fermelor şi oamenilor din partea locuibilă din Ţara de Foc. Şi mai avea organizate aici monetăria şi poşta. Toate acestea i-au adus duşmănia administraţiei publice. Guvernatorul Ţării de Foc, Felix M. Paz, nu l-a văzut cu ochi buni pe Popper încă de când îşi preluase postul. Administraţia, cu sediul în Ushuaia, nu avea nici o autoritate asupra ţinutului din nord, unde era stăpân Popper. Era invidia autorităţilor şi a căutătorilor de aur. Era cel care se credea „stăpânul Ţării de Foc”, cel care masacra indienii care se revoltau împotriva „conchistadorului”, cel care ucidea pe toţi cei care încercau să-şi facă un rost pe insulă. Ziarele din Buenos Aires scriau, însă, doar lucruri bune despre cel care crease o administraţie şi care explorase, pentru prima dată în întregime, un ţinut necunoscut. Șase ani de la începuturile expediției în Ţara de Foc, în anul 1893, Popper se vede implicat într-un proces în care martorii acuzării erau reprezentanți sus-puși ai protipendadei politice argentiniene și în care acuzatul, Julius Popper (care tocmai planificase să efectueze o călătorie la Polul Sud și se găsea într-un stadiu avansat de pregătire) demascase activități ilegale și imorale ale înalților funcționari din Țara de Foc. El este găsit mort la 6 iunie 1893 în casa sa de pe strada Tucumán nr. 373 din Buenos Aires, la vârsta de 36 ani. Medicul oficial care a făcut autopsia a stabilit drept cauză a decesului un stop cardiac, dar dispariția lui prematură a stârnit comentarii: s-a vorbit de sinucidere și de asasinat comandat de mafia aurului sau de factori politici îngrijorați de rezultatul imanent al procesului aflat în faza sa finală. La funeraliile sale a ținut un necrolog Vicente Fidel López, președintele lojei masonice „Logia Docente”, de care aparținuse Popper. Corpul său este înmormântat în mausoleul familiei Ayerza, ulterior fiind mutat într-un alt loc din cimitirul La Recoleta. În Bucureşti, în anul 1947 a fost asasinată o soră de a lui Julius Popper, ucigașii sperând să găsească aur.
Pentru turistul care merge în Ţara de Foc, denumirile de aici sunt ciudate. Majoritatea lor sunt atribuite indienilor, dar, de fapt, multe din denumirile geografice sunt românești. El a dat reliefului sud-american numele pe care le respecta mai mult, nume din țara sa de origine. Și astăzi, Popper este considerat de argentinieni ca fiind de origine română, foarte rar pomenindu-se de faptul că era evreu. În anul 1891 a întocmit harta zonei sudice a Ţării de Foc, destinată alcătuirii unui atlas, în care pentru, prima dată, apele care scaldă acest țărm au primit numele sub care sunt cunoscute și astăzi: Marea Argentinei. Tot astfel au primit denumiri românești unele elemente ale reliefului din Ţara de Foc cum ar fi: râul Ureche, munții Lahovary, Manu și Rosetti, scriitorul paşoptist fiind imortalizat în plus și printr-un Rio Rosetti. Regina în numele căreia a declarat că a „cucerit” Ţara de Foc a fost și ea imortalizată pe insulă prin Munții Carmen Sylva (numele de scriitoare al Reginei Elisabeta I a României), munți aflați la vest de golful San Sebastian; tot în acești munți unul din vârfuri se numește Punta Sinaia, după oraşul omonim din România. În afară de planificarea și sistematizarea orașului și portului Havana, capitala Cubei, participarea la programul de canalizare și urbanizare a orașului New Orleans din SUA și a altor activități și ctitorii în toată lumea, Popper rămâne – atât pentru Argentina, cât și pentru toată lumea, colonizatorul Patagoniei. Au rămas după el orașele ale căror baze le-a pus, monedele, timbrele, mașina de spălat aur inventată de el și noianul de amintiri care i-au asigurat un loc notabil în istoria și în folclorul patagonian și argentinian. Călătoriile lui Popper și descoperirile sale au fost comunicate Institutului Geografic Argentinean (Instituto Geográfico Argentino) de la Buenos Aires, unde prezintă la 5 martie 1887 o comunicare, publicată într-o broșură în limbile spaniolă, franceză și română. Julius Popper a fost și membru corespondent al Societății Regale de Geografie de la Bucureşti, în al cărei Buletin a publicat mai multe scrisori despre cercetările sale din Ţara de Foc (1889, 1892) și căreia i-a trimis un album cu fotografii. Într-una din aceste scrisori, Popper își exprimă regretul că n-a mai putut reveni în țară de mulți ani declarând: „M-am născut român, sunt român și voi muri român, deși mă găsesc în mările antarctice”. Mai multe relatări despre aceste călătorii, despre locurile pustii si inospitaliere și despre frumusețile lor înfricoșătoare au apărut, în românește, în ziarul „Românul”, în anul 1891, texte care scot la iveală și un scriitor de gen cu mari posibilități.
Pentru a nu se uita tot ce a făcut, Bulevardul principal și un mare complex comercial din cea mai sudică metropolă americană îi poartă numele, de Julius Popper. În luna decembrie a anului 1930 s-au stabilit și relaţii diplomatice între România şi Argentina la nivel de legaţie. Relaţiile dintre cele douã ţãri au însã o vechime mai mare, ele începând cu anul 1880 şi continuând cu deschiderea unui consulat onorific al României la Buenos Aires în anul 1900. Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de relaţii diplomatice, Romfilatelia a introdus în circulaţie o emisiune comunã de mãrci poştale România – Argentina cu tema „Lacuri montane”. Pe lângã tematica comunã a emisiunii de timbre, un element inedit ce defineşte apropierea dintre cele douã naţiuni îl constituie personalitatea lui Iuliu Popper, explorator şi cartograf român. În afara faptului că a bătut monedã proprie (de 1 gr. şi 5 gr. aur) și a înfiinţat oficii poştale, acesta a realizat și un timbru cu valoarea de 10 centavos (cu un „P“ mare de la Popper) – în prezent o raritate în lumea filatelicã – toate acestea pe teritoriul Argentinei.
Pentru tot ce a făcut în timpul scurtei sale vieți, Julius Popper a fost supranumit „Conchistadorul român al Țării de Foc”.
Lasă un răspuns