Satul Mânzălești din județul Buzău este singurul loc din lume unde mai poți admira, sau chiar participa, la dansul ritualic „Baba și Unchiașul”. Acesta este un obicei ancestral, venit din vremuri de mult uitate și are rolul de a alunga spiritele rele, farmecele și chiar ghinionul care le ține pe fete nemăritate. Cele două personaje mascate, Baba și Unchiașul, intră în horă și iau la dans tinerii, alungând nenorocul și luând în schimb ceva din energia tinereții. Dincolo de a fi ritualic, este un dans comic și o experiență pe care niciunul dintre noi nu a uitat-o, odată intrat în horă cu aceste personaje. Localitatea Mânzălești (în trecut, și Ichimești) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Buzău, Muntenia, România. Denumirea comunei provine de la numele familiei Mânzală, care a locuit acest sat din vechime. Mânzală” este o pastă supțire făcută din tărâță ori din făină amestecată cu ou sau cu apă și întrebuințată la uns firele ca să nu se desfacă la țesut, sau deasemenea o mâncare prea supțire și proastă. În ajun de An Nou primii care urca pe scena sărbătorilor de iarnă de pe Platoul Dacia sunt membrii Grupului Breazăul – după numele masivului montan de 1239 de metri înălțime din ținutul acesta – grup de adulți din Mânzălești de Cecilia Petrescu coordonați! În ținutul acesta special al județului Buzău, unde magia și realitatea găsesc cale comună către om, dimineața are aură magică: poveștile sunt scrise cu rânduri de boabe de rouă. Dar soarele poate să oprească povestea… Mergem din nou la grupul de tradiții și obiceiuri pentru că ani în urmă, Nicu Lalu – „baba” din grup, personajul care dă tonicitate, este expresia cea mai frumoasă a vieții de la sat, care nu este nicidecum exclusiv posomorâtă și împovărată, ci șugubeață, sigură pe ea și iubită, conferind atracția principală pentru public – spunea cu ani în urmă că aceste câteva zile din decembrie în care merg să colinde în diverse locuri sunt momentele în care dă locul de muncă din Primaria Mânzălești pe scena reală sau improvizată, după caz. Baba aceasta a devenit în ultimii cinci ani cel mai frumos personaj al alaiului colindătorilor care trec pe străzile centrale ale orașului Buzău, de obicei în a doua parte a lunii decembrie. „Baba” pare să facă glume în grupul serios al colindătorilor din Mânzălești. Așa cum se întâmplă în fapt și în viață! „Baba” este amuzantă, iar „Unchiașul” stă puțin posomorât pentru că își invită baba la joc, ea îi arată cât de bătrână este și că o dor oasele, negociază și un flăcău din grup cere „baba” la joc și repede femeia trecută bine de prima tinerețe acceptă ca să primească energia tinereții și vigoare, și joacă de rupe podeaua. „Unchiașul” se înfurie. „Baba” joacă ba cu un flăcău, ba cu altul, însă se întoarce la „Unchiașul” ei, cu care își împarte viața.
„Jocul acesta este și el ritualic – povestește Cecilia Petrescu – are loc purificarea zonei și a omenilor săi, este o predare de ștafetă între tineri și bătrâni și povestea vieții acre ce poate fi prelungită dacă cei în vârstă nu uită legea vieții prin joc și cântec. „Baba” din alai încurajează, oferă optimism și leagă familia muntenească. Și buzoienii dau să se prindă în joc, iar dincolo de teatralitatea momentului, colindătorii din Grupul Slănicul duc tradiția cu rădăcini dacice mai departe! Este un triumf al vieții în fața necazurilor zilnice și a ceea ce este dat să trecem strângând aprig din dinți! „Baba și Unchiașul” erau prezenți în trei momente din viața satului traditional: mergeau să anime cumva seara de priveghi al morților după modelul precreștin. Acum nu se mai ține cu strictețe acest obicei. Erau chemați mai ales la casele celor care au murit, dacă acolo s-au făcut vrăji. Se considera că la apusul soarelui rudele și cunoscuții nu trebuie să mai jeleasca mortul și înainte vreme mențineau atmosfera prin joc, pentru a ține departe duhurile rele. Apoi, „Baba și Unchiașul” erau chemați la scosul fetelor la horă: la Rusalii, scoteau efectiv fetele la joc. Îmbinau scosul fetelor la joc cu măștile din alaiul din iarnă. Se credea că cei în vârstă, „moșul și baba” – prin invitarea la dans le transmiteau fetelor din înțelepciunea și bunătatea lor, din veselia lumii. Primeau în schimb energie tânără. Fetele scoase la joc trebuiau să aibă ie și fiecare familie, cât de amărâtă ar fi fost tot găsea cumva resurse să cumpere mărgele cât mai frumoase și ață și pânză pentru ia cea nouă a fetei care urma în scurtă vreme să se și mărite. În alt treilea rând, nu exista ceată de colindători fără „baba și unchiaș”. Plugușorul de la Mânzălești este colind de trecut în patrimoniul UNESCO, pentru că atunci când merg cu plugul se dansează, „Unchiașul și Baba” înveselesc și dau originalitate acestui alai mânzăleștean. Tocmai pentru acest aspect, coordonatorul Asociației Ținutul Buzăului, Răzvan Gabriel Popa, face demersurile necesare împreuna cu conducerea comunității Mânzălești, ca „Baba și Unchiașul” să intre în patrimonial UNESCO.”
Trebuie să mai menționez ceva foarte important: nu oricine poate fi „Baba” sau „Unchiașul” în acest alai. Chiar în viața de zi cu zi, „Baba” din alaiul de colindători trebuie să fie de fapt un om vesel care să dăruiască permanent bucurie celor din jur, să fie hâtru și pus pe șotii. „Eu l-am cunoscut pe domnul Nicu Lalu și un singur lucru aș spune: răspândește bucurie, iar fața lui râde tot timpul – ne mai completează Cecilia Petrescu – e generos si ludic, este un om extrem de căutat în comunitate, semn că se pot baza sătenii pe el, dar și noi. Lucica Dinu este „Unchiașul”. Om cuminte și un membru aparte al grupului „Breazăul” din zona noastră! Împreună chiar sunt un cuplu artistic nemaipomenit!”
Ceciliei Petrescu are bucuria de a ține la piept tradiția, obieciul și portul popular și de a mângâia într-un fel aparte ia, ca și când ar fi chipul mamei luminate care odinioară a cântat la strană și chiar pe cel al soacrei care și-a cusut multele ii în culori și motive nemaipomenite până în prezent! Dacă voi închide acum lada de zestre buzoiană nu este corect, pentru că trebuie să așez în ea, ca fiind ale mânzăleștenilor obiceiuri aparte, precum „Semănatul” și „Vasilca”. „„Vasilca” este un colind cu care merg doar bărbații și se duc la casa flăcăilor care nu se însoară ori la văduve și văduvi. Merg să colinde trei ani la rând în aceleași locuri. După aceea, dacă se întâmplă cumva ca acel bărbat sau femeie colindați în cei trei ani să nu se căsătorească, e vai de el, marginalizat în comunitate și chiar exclus în cele din urmp. Vasilca este o păpușă în varianta românească a acestui colind” ne lămurește Cecilia Petrescu. „Semănatul” este colindul care încheie orice program de colinde adus de la Mânzălești. Îl cântă un copil, sau chiar eu. Eu le urez oamenilor! În lada noastră stă o istorie întreagă și aș vorbi despre ea zile și nopți fără să obosesc și fără să îmi îngădui să uit vreun detaliu!”, ne mai spune Cecilia Petrescu, această doamna aparte în peisajul folcloric al României care recompune printr-o migală fantatstică o filă de istorie uitată de noi toți prin acceptarea modernismului, care nu oferă nici direcție și nici identitate.
Dacă vă este dor de tradiții, dați o fugă la muntenii Buzăului și purtați cămașă strămoșească, încingeți fota cu brâu din lână și intrați în hora strămoșească. Lecția oferită de cei din Mânzălești și pașii făcuți de „Baba și Unchiașul” spre patrimoniul cultural imaterial UNESCO dovedesc că identitatea românească nu s-a pierdut! Să vină alaiul de dansatori și mascați, să revină sinceritatea copilăriei și să privesc cu drag către gutuia din fereastră… (G.V.G.)
Lasă un răspuns