Mănăstirea Suzana (jud. Prahova) – construită pe ruinele Schitului Valea Caprei (sec. XVII)

Mânăstirea Suzana a fost ridicată în 1740 de o credincioasă din Săcele-Brașov, cu numele Suzana Arșicu, fiind o biserica din bârne de lemn. După 100 de ani, bisericuța de lemn ce purta hramul Sf. Ierarh Nicolae, din cauza intemperiilor, a devenit inpracticabilă și a fost înlocuită în 1840 cu altă biserică, construită de această dată din piatră cu ajutorul PS episcop Chesarie al Buzăului si al drept credincioșilor, având ca stareță, pe maica Suzana Albuleț. Dar aceasta n-a durat decât 40 ani, ruinându-se în urma cutremurului din 1838. În 1880 începe construcția din zid a actualei biserici (a doua de la înființarea mănăstirii), stareță fiind maica Natalia Perlea, mătușa marelui compozitor și dirijor Ionel Perlea. Biserica mănăstirii păstrează stilul arhitecturii muntenești. Este în formă de cruce compartimentată în Altar, naos și pronaos. Naosul nu este delimitat de pronaos, formand un spațiu comun. Pridvorul este închis, cu plafonul pictat, are trei turle, una pe naos și două pe pronaos. Ferestrele sunt mari, prevăzute cu grilaj metalic. Sunt două ferestre în naos (câte una pe fiecare parte) și 4 în pronaos (câte două pe fiecare parte). Tâmpla din lemn este sculptată cu motive florale, iar unele icoane sunt îmbrăcate în argint aurit. Pardoseala este din scândură, iar acoperișul din tablă. Pictura bisericii, realizată în ulei, este opera maestrului Petre Nicolau din Ploiești, unul dintre cei mai buni ucenici ai marelui pictor Gheorghe Tattarescu. Curtea interioara a mănăstirii respiră larg, dar clădirile țin una de cealaltă, alcătuind un spațiu compact, menit să reziste. Partea liberă este pavată cu lespezi de piatră. Mănăstirea Suzana are și un muzeu în care se pot vedea o colecție de icoane pictate pe lemn și sticlă, numeroase cărți vechi, obiecte de cult etc.

Localitatea Suzana este situată în zona Carpaților de curbură, între Munții Grohotișului, la nord-vest, pe o prelungire a Muntelui Bobu cu apa Stâncei, râul Teleajen și Muntele Clăbucetul Teleajenului, la sud-est, din pieptul căruia izvorăște torentul Iepurașul. Aceste pâraie, Stâncea și Iepurașul se unesc treimic, formând chiar în fața mănăstirii o cruce minunată de ape cristaline, de unde pornesc la vale sub o singură numire și un singur curs – Teleajenul. Tradiția mănăstirii consemnează formarea Schitului Sfântului Nicolae de pe apa Teleajenului, în preajma anului 1740, ctitora fiind o ardeleancă înstărită din Săcele pe nume Stanca Arșicu, călugărită sub numele de Suzana. Aceasta construiește biserica din bârne de lemn pe locul ruinelor mai vechi ale Schitului Valea Caprei sau Cornul Caprii, fost metoc al Mănăstirii Sinaia, distrus de către turci la sfârșitul sec. al XVII-lea. Aceasta bisericuță din lemn, cu hramul Sfântul Nicolae, durează aproximativ 100 de ani. Cercetarea arheologică a scos la lumină temeliile din piatră, legate cu mortar slab la exterior și piatră cu pământ la interior, ale unui biserici ce nu putea fi decât din lemn și deci poate fi prima biserică a locului, cea ridicată sau reparată de Stanca Arșicu la 1740. În 1840, monahia Suzana Albuleț, conform cercetării arheologice, realizează o reparație și o extindere a vechii biserici, prelungită spre vest cu un pronaos, cu o turla sau mai degrabă cu un turn-clopotniță deasupra, sub coordonarea și cu sprijinul Preasfințitului Chesarie al Buzăului. Între anii 1875-1882, în timpul stareței Natalia Perlea s-a construit actuala biserică a mănăstirii, din piatră de râu, în stil neoclassic, cu două turle pe pronaos și o turlă pe naos. Pictura este originală datând din 1882, realizată de pictorul Petre Nicolau, restaurată de pictorul Gheorghe Vânătorul în anul 1976. Catapetasma este sculptată în lemn de cireș, împodobită cu icoane pictate în ulei pe lemn. Paraclisul, cu hramul „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”, datează din 1911, construit în timpul stăreției maicii Tomaida Perlea, fiind restaurat între anii 1971-1974 cu sprijinul Preafericitului Părinte Patriarh Justinian Marina, pe care a și sfințit-o în ziua de 7 decembrie 1974. Fresca a fost realizată de pictorul Eremia Profeta, fiind restaurată în anul 2009 de către pictorul Dan Mihail Ivanovici și paraclisul a fost resfințit de către Preasfințitul Ciprian Câmpineanul în anul 2010, cu prilejul praznicului Sfântului Ierarh Nicolae. În Mănăstirea Suzana slujbele se oficiază de trei ori pe zi: Sfânta Liturghie, Vecernia și Utrenia, continuând viețuirea a 40 de monahii.

Aerul ozonat al Văii Teleajenului atrage magnetic turiștii orășeni, ca variantă mai puțin aglomerată a Văii Prahovei. Prin aceste obiective spirituale, la care putem adăuga și pe cele muzeale (din Ploiești, Vălenii de Munte,  Cheia) călătorii pot face scurte popasuri în care să se documenteze despre istoria acestor locuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*