Tabăra de sculptură „Chitila 2021”

O zi nu tocmai însorită – am ieşit să fac puţină mişcare în Parcul Dendrologic şi, fără vreo intenţie, îmi arunc privirea prin împrejurimi; nu foarte departe, mai precis în parcarea stadionului Chitila, am observat un camion cu macara ce descărca de zor blocuri imense din marmură, iar un muncitor prindea cu grijă un afiş pe gardul ce împrejmuieşte locul; curiozitatea mă poartă pe braţe până în faţa acestuia, citesc cu voce tare „Tabăra de sculptură Chitila 2021” – interesant, îmi spun în sinea mea, în aceste zile tulburi cu veşti din ce în ce mai triste se mai pot organiza şi astfel de evenimente în aer liber, cât de frumos!

Încerc să adun informaţii despre eveniment, zăresc un nume care îmi trezeşte interesul, Carmen Tepşan, celebră pentru sculpturile sale în toată lumea. Cât de norocoasă pot să fiu, în sfârşit o voi cunoaşte personal, dar şi pe Adrian Pentelescu, artistul care a sculptat faimoasa statuie din faţa Palatului Ştirbei, înfăţişând-o pe Regina Maria.

Această pasiune necesită timp, iar cum vremea nu se anunţă foarte generoasă în următoarele zile, mă tot gândesc cum să procedez, să o pot întâlni şi să-i răpesc un scurt interviu, câteva fraze şi un gând despre eveniment, celebrei Carmen Tepşan.

Astăzi soarele ne zâmbeşte tuturor, aşa că îmi iau aparatul de fotografiat şi păşesc încrezătoare, dar curioasă, spre locul zgomotos, plin de praf, obiectele de tăiat şi polizat, care împrăştie praful de marmură peste tot, formând o perdea albă chiar şi în jurul artiştilor, număr câteva blocuri de marmură şi tot atâtea corturi. Locuiesc în apropiere, datorită acestui eveniment unde se făuresc operele de artă ce vor dăinui peste veacuri, acest loc a devenit plin de har, dar şi cu foarte multă greutate, se lucrează cu marmură, deci mă aflu în perimetrul „Taberei de Sculptură Chitila”. Am mers să o cunosc personal pe Carmen Tepşan, sculptoriţă, deşi mă aşteptam să întâlnesc doar bărbaţi sculptori în această tabără, dar am descoperit şi o femeie puternică, pentru că mânuirea materialului de lucru şi a uneltelor nu este deloc simplă sau uşoară, o caut cu privirea printre blocurile de marmură, am zărit-o la primul bloc din marmură, avea o costumaţie asemănătoare bărbaţilor, tip combinezon, înarmată cu daltă şi un ciocan, un flex şi, folosindu-se de multe alte unelte, meşterea fără să fie deranjată de prezenţa mea, îşi dă seama că vreau să întreb ceva, se opreşte din lucru îşi dă masca jos zâmbind candid, este o femeie frumoasă cu trăsături fine şi zâmbet molipsitor, încerc să leg o conversaţie şi să obţin acceptul unui scurt interviu pentru unele răspunsuri la întrebările mele curioase.

– Bună ziua, sunteţi Carmen Tepşan? Vă mărturisesc că sunt fascinată de cariera dvs., am citit foarte mult despre lucrările dvs. şi am constatat că sunteţi un personaj arhicunoscut în toata lumea, sunt onorată să vă cunosc! Numele meu este Coca Popescu, scriitoare, şi, dacă îmi permiteţi, aş vrea să scriu despre dvs. şi despre eveniment, îmi puteţi răspunde la câteva întrebări, două trei fraze, ştiu că timpul este preţios, iar vremea se anunţă din nou ploioasă în următoarele zile, aşa că voi fi cât se poate de scurtă, vreau doar să marchez acesta întâlnire cu dvs. şi colegii din tabără, nu în fiecare zi îmi este dat să cunosc artişti de talia dvs..

Carmen T. – (zâmbeşte, apoi îmi răspunde pe un ton cald şi plăcut, surprinzător având în vedere profesia, hobbyul pe care îl are şi forţa de care dă dovadă) Din cauza vremii capricioase, după cum ştiţi o săptămâna a plouat, suntem cu timpul la limită, dar vă ascult, ce vreţi să ştiţi?

– Observ că sunt câteva blocuri din marmură la care se lucrează intens, nu aş vrea să îi deranjez pe colegii dvs. –  mi-i puteţi prezenta ?

Carmen T. – Alături de mine în această tabără sunt Cristian Pentelescu, Adrian Curcan, Panaite Chifu şi Corneliu Tache, sculptori cu foarte mulţi ani de creaţie în spate.

– Ca introducere, poate două cuvinte despre dvs., despre începuturi şi apoi aş dori să-mi spuneţi care a fost cea mai impozantă lucrare pe care aţi realizat-o, în cât timp şi unde se află amplasată sau în ce ţară?

Carmen T. – Am început cu Liceul de Artă Plastică, iar în clasa a IX-a am descoperit sculptura şi am zis „Asta este, asta vreau să fac”, şi asta am făcut în continuare. Apoi am urmat Institutul de Arte Plastice, iar după terminarea facultăţii am participat la prima tabără de sculptură, la Măgura. Şi de atunci am fost în foarte multe tabere aproape pe toate continentele. Cea mai înaltă lucrare are 8 m, este în Egipt şi este făcută din metal. De obicei, taberele sunt cu timp limitat, cam o lună de zile. Am lucrări în Franţa, Coreea de Sud, Germania, Guatemala, Argentina, Ungaria, Bulgaria, Dubai, Egipt, Mexic, Turcia, etc.

– Cum vă adaptaţi la diferenţele climatice specifice fiecărei ţări unde participaţi, efortul mare depus în timpul lucrărilor, echipamentul, sunteţi o persoană delicată, dar în fond foarte puternică.

Carmen T. – Ne adaptăm, pentru că tot ce facem, facem cu plăcere, iubim meseria asta, ne place ceea ce facem şi trecem mai uşor peste greu.

Carmen Tepşan mi-a răspuns cu delicateţe, dar strict la obiect. Cele câteva zile însorite trebuiau preţuite cu fiecare secundă pentru a avansa stadiul lucrărilor.

– Invitaţia la Chitila va pus vreun semn de întrebare şi aici mă refer la distantă, locul în care trebuia să lucraţi, sau aţi acceptat imediat ?

Carmen T. – Am primit invitaţia pentru acest simpozion, m-am uitat pe hartă să văd locul, am văzut meandrele pe care le face acest lac în jurul localităţii şi am fost de acord. De acolo am pornit cu inspiraţia, am folosit (arătând spre blocul de marmură în lucru) aceste arce care descriu lacul în jurul localităţii, în plus, am venit cu nişte elemente foarte dure, geometrice, în combinaţie cu formele moi ale lacului. Aşa a ieşit macheta, lucrarea este in lucru.

– Despre Chitila ce îmi puteţi spune, va impresionat într-un fel?

Carmen T. – Este un oraş frumos bine întreţinut, am făcut o scurtă plimbare prin împrejurimi, aşa încât să mă încarc cu energia locului, pădurea este superbă, iar frunzele căzute din copaci acum toamna, o încântare, toate culorile posibile într-un covor inedit, aer curat şi foarte multă linişte. Sunteţi norocoşi să aveţi un aşa loc binecuvântat.

– Meritul îl are dl primar Emilian Oprea, care de-a lungul celor câteva mandate a ştiut cum să gestioneze totul de la bun început şi cum să atragă cu timpul fonduri europene, astfel oraşul nostru a înflorit, dar şi comunitatea şi-a adus contribuţia – într-adevăr avem un oraş demn de laude. Va mulţumesc pentru interviu, ne revedem, cu siguranţă, la sfârşitul taberei, când lucrările vor fi gata, expuse publicului spre încântarea generală.

Cu gesturi de balerină îşi acoperi din nou faţa cu masca împotriva prafului de marmură pentru a-şi continua lucrul, feminină, dar, în acelaşi timp, foarte puternică.

Am zăbovit ceva timp admirând operele de artă în lucru, aici, la Chitila, în cadrul Taberei de sculptură, gândind cum vor arăta în Parcul Dendrologic, între tufele de trandafiri sau la baza unui Ginkgo biloba, mângâiate cu privirea în fiecare zi de zeci de trecători înfometaţi de frumos. Zgomotul creat de unelte, praful de marmură care se înălţa spre cer şi artiştii plini de sudoare, praf şi entuziasm mi-au oferit un tablou greu de uitat.

Lucrurile frumoase şi trainice se fac întotdeauna cu foarte multă muncă, momentele de aur rămân scrise în cartea sufletului la fel şi persoanele întâlnite în viaţa noastră cu voie sau fără voie.

Iar eu am trăit o altfel de bucurie, petrecând timp de calitate lângă oameni creativi şi puternici, m-am încărcat cu energie pozitivă, şi parcă am devenit mai puternică.