Perversiunea ca fapt divers

Nu e prima oară când scriu despre Lolita (1955), romanul omonim al lui Vladimir Nabokov, un bestseller mondial, care a inspirat două filme faimoase cu același nume, filmul lui Stanley Kubrick din 1962 și versiunea lui Adrian Lyne din 1997. Filmele speculează cazul controversat al pedofiliei, al unui profesor de 40 de ani care este atras sexual de o fată de 12 ani. Dar dacă citești romanul, nu îți sare în ochi acest abuz, cartea nu este despre pedofilie, ci despre dragoste, despre iubire dincolo de carne și timp. Am rămas mereu surprins, de câte ori luam din biblioteca Barnes & Noble și citeam romanul lui Nabokov, de simplitatea lui. Nu am găsit nimic obscen. Nu o frază, dar nici un cuvânt măcar. Romanul are simplitate și replici scurte, care vor deveni model pentru scenariștii de la Hollywood. Există mult firesc și căldură umană în cartea lui Nabokov, iar Lolita este departe de a părea un copil. Ea are o maturitate de viață impresionantă. Partea deviantă a subiectului nu te deranjează.

Dar ecranizările au scos în evidență tocmai această parte. Ea este bătaia peștelui. Doar că în versiunea lui Kubrick, datorită cenzurii putibonde din epocă (funcționa Codul Hays), lucrurile se desfășoară „obiectiv”, ca un caz polițist, pe când în versiunea lui Adrian Lyne, datorită libertinajului de la sfârșit de secol, prevalează complet eroticul, seducția, la limita abuzului sexual. Regizorul englez este specializat în filme erotice cu subiecte indecente, așa cum se numește marele său succes numit Proposal indecent (1993), în care un milionar, jucat de Robert Redford, face o propunere indecentă unei familii tinere, strâmtorate, oferind un milion de dolari pentru o noapte cu ea (Demi Moore). Am putea spune că e un caz de excepție, așa cum este și cazul din Lolita, iubirea unui tată adoptiv pentru fiica sa.

Dar ceea ce era indecent în anii ‘60 și scandaliza, cazul de pedofilie, azi ține de faptul divers. A devenit un fapt divers să auzi de cazul unui profesor care se culcă cu elevele sale, de cazul unui tată care își violează fiica, de metodele unor indivizi de a atrage fete și de a face case de toleranță. Indiscutabil, prostituția și perversiunea au ajuns să se manifeste în mod curent. Subiectul la ordinea zilei de câțiva ani este Sexual Harassment, Hărțuirea sexuală, cu focarul la Hollywood, pornind de la cazul unui producător faimos, care hărțuia actrițele din filmele pe care le producea. Și fenomenul a izbucnit, a luat forma proceselor, a pedepselor cu închisoarea, și s-a întins pe tot pământul.

Din acest punct de vedere și Lolita este un caz de hărțuire sexuală. Dar a femeii, a adolescentei, asupra bărbatului.

Ceea ce în interpretarea clasică se spunea că Lolita este un caz de pedofilie, un bărbat matur care se culcă cu o fată de 12 ani, din perspectiva zilelor noastre este un caz firesc de hărțuire sexuală. Problemele morale parcă nici n-ar exista.

Personajul Humbert, un profesor de literatură, jucat de Jeremy Irons, care este naratorul întâmplării, vine într-o localitate să preia o catedră. Și își caută o gazdă. Găsește o locuință la familia Haze, de fapt, o mamă divorțată, pe nume Charlotte (Melanie Griffith), cu un aer țipător, vulgar, care locuiește cu fata ei, Dolores Haze (Dominique Swain), care are o atitudine nonconformistă, de libertină. Locuința nu e prea îngrijită, nu-i prea place lui Humbert, dar când o vede pe fată, pe Lolita, întinsă pe iarbă, acceptă imediat toate condițiile fiindcă ființa lui este atrasă irezistibil de această făptură a Evei, total senzuală.  Relația lui Humbert cu Lolita este justificată psihologic printr-un flash-back, o secvență în care Humbert povestește cum a fost îndrăgostit la 14 ani de o fată de vârsta lui, care avea să moară de tifos. Și cine iubește la 14 ani, nu poate uita niciodată. Lolita cam seamănă cu prima lui iubire. Humbert este atras de Lolita, dar nu arată. O arată Lolita, ea este cea care îl cucerește. Și nu oricum, ci prin hărțuire, prin agresiune. Există un întreg lanț de mici amănunte ca o plasă a viciului. Perversiunea pare a fi un instinct al Lolitei. Așa cum este și a prietenei ei, Mona.

Se pare că în natura feminină, când apare în ea instinctul sexual, există perversiunea, de mici femeile sunt o întruchipare a seducției erotice. Humbert nu face nimic. El este pasiv. Stă la birou și scrie, e scriitor, bate la mașină un roman. Dar Lolita se așează nonșalant în brațele lui și citește ce scrie el. În alt moment sare de gâtul lui și-l sărută pătimaș. Toate mișcările ei sunt seducătoare. Tot ce face este o întruchipare a seducție, felul cum se mișcă, cum dansează, cum se rujează, cum își mișcă buzele, cum suge bomboanele, cum se mânie, cum se alintă, cum vorbește, în parabole, scurt și misterios, felul cum tace, cum își ascunde gândurile, pe care el se străduiește să le ghicească, totul este un spectacol al hărțuirii erotice. Lolita e fragedă și caută să se maturizeze prin iubire. Ea caută un bărbat pe care să-l seducă. Și Humbert a căzut la fix, e timid, pare prostănac, e bun de călărit, de experimentat.

Așa cum caută și mama Lolitei. La scurt timp după ce Humbert se instalează în casa familiei Haze, doamna Haze îi scrie o scrisoare și îi spune că nu poate să trăiască cu un bărbat în casă fără să se culce cu el. Dacă nu e de acord, să-și facă bagajul și să plece. Humbert acceptă,  ba după 5 zile, se căsătorește cu ea, fiindcă era singura cale de a nu o pierde pe Lolita. Acceptă mariajul cu mama, ca să fie sedus de fiică. Și acum capătă și curaj, fiindcă devine tutorele, tatăl vitreg al Lolitei. Dar mama, după ce descoperă ce a scris despre ea Humbert în jurnalul lui, are un accident de automobil și moare, în timp ce Lolita se afla la o școală cu internat, unde învață să joace teatru. Și joacă într-o piesă scrisă de un dramaturg la modă, Clare Quilty (Frank Langella). Humbert se duce la ea și nu are curaj să-i spună că mama ei a murit.

Îi va spune într-un târziu, după ce ea acceptă aventura propusă de Humbert, de a face un tur al Americii cu mașina lui. În această călătorie, înțelegem că Humbert abuzează de fată, dar nu vedem nimic expres, totul e sugerat. Această călătorie din localitate în localitate este un fel de inițiere erotică a Lolitei, un lanț al ei de trădări, de ascunzișuri, fiindcă nu-i spune lui Humbert tot ce face când nu este cu el. Felul cum tatăl trebuie să doarmă în aceeași cameră de hotel cu fiica lui, este o altă pagină a perversiunii sexuale. Categoric, Lolita ne apare ca o făptură dornică de aventuri erotice. Altfel nu se explică cum de ea se lasă răpită de un alt mascul.

Și-i place schimbarea, fiindcă s-a plictisit de Humbert.  În aceste peripeții multiple, pe Lolita pune ochii dramaturgul potent, de fapt, pusese de când ea a jucat în piesa lui, dar acum el urmărește cuplul Humbert-Lolita, găsește o portiță, când Lolita este internată pentru o răceală și o va răpi din spital. Humbert o caută disperat și nu o mai găsește. O găsește într-un târziu, când ea îl caută și îi cere bani să o ajute, fiindcă este căsătorită și însărcinată. El merge la adresa indicată, o găsește. E căsătorită cu un om de vârsta ei, dar e schimbată, e însărcinată, iar maturizarea ei este redată prin ochelarii de vedere pe care îi poartă. Humbert înțelege că a pierdut-o definitiv pe Lolita, mai ales când ea îi spune că adevărata iubire a simțit-o cu un alt bărbat, nu cu el. Este total siderat. Cu el a fost o aventură oarecare, de inițiere.

Și Humbert înțelege că marea cauză a nenorocirii lui este Clare Quilty, dramaturgul. El este de vină pentru prăpastia în care trăiește fără Lolita. Așa că își caută în torpedoul mașinii pistolul vechi, îl curăță, învață să tragă cu el, apoi pleacă la vila dramaturgului, o casă mare, transformată în bordel, îl găsește și îl împușcă, după mai multe încercări ratate. Lupta dintre ei este o caricatură a crimei. Humbert fuge, dar este prins de poliție, iar postgenericul ne informează că Humbert avea să moară în închisoare.

Subtilitatea poveștii este dată de faptul că Humbert este și naratorul, și protagonistul ei. Deci se încearcă un fel de obiectivizare, de distanțare față de păcat. Dar este un păcat ceea ce vedem sau o dragoste adevărată? Lolita ne pare matură, are farmecele stilate, nu ale unei fete de 12 ani, ci ale unei femei de 21 de ani. Ea l-a dominat pe Humbert, ba pare că s-a jucat cu el, că și-a bătut chiar joc de slăbiciunea lui. Ea îl numește adesea „bătrân pervers” și, la un moment dat, chiar îl amenință că îl va turna la poliție. Sigur, nu Lolita este o victimă, ci profesorul Humbert, un inocent în ale dragostei, un imatur. Când Lolita îi spune ce aventuri are cu un coleg de-al ei, iar el insistă să-i spună ce aventuri, ea îi șoptește: „Vrei să-ți arăt?” Începe să se dezbrace și aici avem o tăietură de montaj. Nu ni se arată ce face Lolita, dar putem bănui. Iar altă dată, când îi descrie lui „Humy” ce a văzut în casa lui Quilty, îi relatează despre un amor în grup, perversiuni cu 3-4 tineri laolaltă, dar că ea nu a făcut sex oral niciodată, că așa ceva nu-i place.

Din această perspectivă, Lolita este păcătoasa, iar Humbert victima. De fapt, el este cobaiul experimentului sexual. Sigur, Lolita este irezistibilă, mai ales înainte de păcat. Stângăciile ei, denudarea firească sunt precum cele mai pure invenții erotice ale Afroditei. Ea este în acest punct de pornire întruchiparea inocenței. Dar când devine femeie, începe să se boiască, iar buzele vopsite gros, cu roșu, îi dau un aer de prostituată de la Moulin Rouge. Humbert însă nu evoluează, el rămâne pe tot parcursul inocent, cu excepția finalului, când se revoltă, când îi fuge pământul de sub picioare, când înțelege că a fost păcălit și se răzbună. Normal ar fi fost, dacă înțelegea natura femeii, să nu fi făcut nimic, să-și accepte condiția și să-și vadă de catedra de profesor. Oricum, el mimează perfect pudoarea.

Filmul, ca și romanul, nu are nici o scenă sexuală, nu este bolnav de sexism, toată relația tatălui vitreg cu fata lui are pudoare. Nimănui nu i-a dat de bănuit că între tată și fiică ar exista un raport deviaționist. Îl înțelegem pe Humbert, fiindcă nu-i om de pe lumea asta care să nu se îndrăgostească de Lolita sau care să nu vrea să-i apară în viață o asemenea experiență.

Și filmul lui Lyne tratează cu delicatețe acest subiect, care, în cazul producțiilor de serie, este abordat violent, cu agresiune, cu vulgaritate chiar. De când fetele lui Lot își îmbată tatăl și se culcă cu el, istoria lumii s-a umplut de complexul lui Oedip, de cazuri de incest și pedofilie. Cinematograful nu a făcut decât a preluat aceste cazuri reale și le-a dat uneori o formă artistică.

Și Nabokov a speculat un caz divers. Zilnic citim despre astfel de cazuri, în care un tată trăiește cu fiica lui, sau cazul unui proxenet, care face bordel din casa lui și este ucis. Citim mereu despre traficanți de carne vie la concurență industrială cu traficanții de droguri. Iar filme pe acestă realitate sumbră sunt cu miile. Nu există film de acțiune cred, realizat sau jucat de actori ca Steven Segal, Claude Van Damme, Jason Statham, Silvester Stallone, Tom Cruise sau Daniel Craig (seria James Bond), să nu dezvolte asemenea cazuri.

Ceea ce face ca Lolita să fie unicat este tratarea romantică, în stilul prozei victoriene, dar și faptul că este primul film de acest gen care dezvoltă o relație pedofilă. Este cazul vârstei periculoase, când fetele vor să devină femei, când există această trecere grabnică de la copilărie, de la feciorie, la maturitate. Și acest lucru nu se întâmplă printr-o activitate ne- erotică, dimpotrivă, se crede că maturizarea se petrece numai pe calea experienței sexuale. Americanii sunt campioni la aceste capitol, au produs mii de filme cu și despre adolescenți.  Iar problema sexistă este tema obișnuită, așa cum vedem în filme ca O fată din vecini sau în serialul Plăcintă americană.

Problema nu mai este deci noutatea subiectului, ci felul cum este tratat acest subiect. Și Adrian Lyne a găsit, din 2 500 de teste, o adolescentă care o joacă extraordinar pe Lolita, tânăra Dominique Swain. Ea este cheia filmului. Ea este simbolul erotic, întruchiparea lui Eros, copilul cu aripi de înger și cu arcul, care îi săgetează fatal pe bărbații maturi, pe Humbert, pe Quilty și pe ceilalți. Mama Lolitei știe că fata ei este un pericol chiar pentru ea, de aceea o și internează la o școală, să fie cât mai departe de Humbert, ca ea să-și poată împlini scopul, căsătoria cu el.

Două filme diferite, unul ne-pasional, al doilea excitant, axat pe forța actriței Dominique Swain, care o întruchipează fascinant pe Lolita. La Kubrick, Humbert este jucat de James Mason și relația cu Quilty (Peter Sellers) este mult mai dezvoltată. Filmul lui Kubrick începe cu sfârșitul, cu împușcarea lui Quilty, într-o înscenare de grandoarea unui Orson Welles. Codul Hays a impus mari restricții lui Kubrick, care a regretat că a acceptat să facă acest film sub teroarea restricțiilor. Era codul cenzurii nemiloase a timpului. Dar și Lolita lui este fascinantă, jucată de adolescenta Sue Lyon, care avea 14 ani la momentul filmării. Și ea, și Swain, fac în Lolita rolurile vieții lor. Sunt personaje care omoară un actor. Dar actorii amatori, conform teoriei tipajului lui Einsenstein, sunt ideali pentru astfel de roluri autentice.

Versiunea lui Lyne este mai fidelă cărții, dar etalon rămâne filmul lui Kubrick, considerat clasic, deși nu are nici un premiu Oscar, doar nominalizarea lui Nabokov pentru scenariu. Sue Lyon a câștigat premiul Globul de Aur pentru debut. La fel, Dominique Swain a obținut premiul pentru debut la competiția Young Artist. Aceste filme însă sunt repere ale iubirii peste carne și timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*