Eșuații cei de toate zilele

Pe bună dreptate și cu o excesivă virulență Nicolae Ceaușescu a fost acuzat, între altele, de „vânzarea evreilor”, mai în clar și conform explicațiilor unor actanți comuniști ai acelui timp, „taxarea” cetățenilor doritori să plece definitiv în Israel pentru cheltuielile făcute de statul comunist cu aceștia (în principal pentru școlarizarea gratuită în școli și facultăți și pentru disconfortul creat de plecarea acestora din locurile unde munceau cu abnegație pentru realizarea socialismului multilateral dezvoltat). Regim criminal!

Lectură în registru post-revoluționar, cu cât a fost mai puțin vinovat statul român (președenție, guvern, parlament, structurile componente) pentru migrarea forțată, pentru supraviețuire, a nu mai puțin de patru milioane de români? Cine, când și cum vor fi judecați cei care au scos la vânzare destinele acestora, distrugând cu bună știință și din interese de persoană/grup, pentru propria îmbuibare, economia românească, mai ales în zonele unde industria autohtonă era competitivă pe plan mondial, desființând astfel, pentru un timp greu de precizat, sute de mii de locuri de muncă și, mai profund, structura esențială a unei societăți, familia tradițională? Cu cât sunt mai puțin vinovați torționarii de destine decât torționarii regimului totalitar bolșevic? Cu ce absurdă, incalificabilă  toleranță victimele continuă să-și plătească călăii fără să se revolte pentru haraciul plătit lunar, cu supramăsură, mereu în creștere, după voia și nevoia faraonică a componenților unui „stat eșuat” și unde hoitarii politici de tot soiul rup bucată cu bucată din suveranitatea națională cu o nesimțire comparabilă doar cu regimurile fanariote. Obiectivel importante, domenii, resurse de prim rang intangibile în sistemul asigurator al securitatății naționale au fost vândute la picior de acești neica-nimeni cu pretenții crescute de clasă politică sau de partide naționale? Cumpot fi, în același timp și românești dar și exogene țării, intereselor vitale ale acesteia?

Plevușca asta utilă sieși, datoare vândută la bugetul național cu toate sumele pe care le-au părăduit în 31 de ani, partidulețele jucând menuetul majorității deloc reprezentativă pentru realele așteptări ale electoratului, îmbârligate în aceeași piață de vânzări la negru a resurselor naționale concomitent cu o îndatorare oneroasă și de profit pentru folosesc la maximum tot instrumentarul uman anesteziat cu salarii necuvenit de mari pentru a clama un europenism de care puțin le pasă în realitate, mai ales în condițiile în care importă la greu imaginea benefică a globalismului uniformizator( concav, cu platformă altitudinală în centru și subțiată la mazimum în marginea estică, zona „troglodiților”). Considerând diaspora românească ca o victorie a democratismului și libertății de mișcare asigurată de ei, marii strategi ai disoluției, atacă ferm și cu o ură viscerală orice formă de coagulare a patriotiților reali, etichetând românismul și naționalismul ca vectori de restaurare ai unor partide proprii extremismului de dreapta, de stânga, de mijloc și de deasupra interesului lor de a menține, pas cu pas, nava în derivă, în curs de eșuare bine programată de sponsorii externi.

Alexandru Ioan Cuza a reușit în doar șapte ani să realizeze structurile de modernizare ale României, de înlăturare a servituților exogene, de asigurare participativă, democratică (atât cât și cum funcționa democrația atunci). Păturicii politici ai acestor ani, sub perdeaua de fum a unei evoluții europene au distrus tocmai șansele europenității românești prin dezvoltare, competitivitate pe piața externă, refacerea forței de muncă active proprii ca resursă prioritară în punerea în valoare a celorlalte resurse de care România încă mai dispune.

România nu este doar în pandemie cronicizată dar și într-o galopantă metastază economică, socială, morală și unde singura soluție de care sunt îngroziți componenții structurilor autohtone de colonizare este tocmai luarea în propriile mâini, decisivă, de către „stupid peuple”, prin reprezentanți reali, devotați, fideli îndemnului „Onoare și patrie” concomitent cu resetarea totală a clasei politice cu toate bubele de partid la vedere și organizarea de alegeri uninominale unde cetățenii și nu argații politici să-și propună, în cunoștință de cauză reprezentanții.  Există astfel de persoane. Există. Este suficient să-i scoți în față pe unii primari care, cu resurse locale, au schimbat destinulu comunitar reducând în procente importante fluxul emigrării. Este suficiewnt să selectezi oameni de valoare din mediul academic, cei care sunt invizibili pe rețeaua de canalizare a televiziunilor partizane. În zona agriculturii, iarăși, există profesioniști de înaltă valoare morală și reprezentativi pentru managementul lor. Încă mai avem industrii unde patronii, consiliile de conducere ridică pe catarg tricolorul nu ca un moft ci ca un semnal pulsatoriu al încrederii în reconstrucția țării. Cu toți acești „naționaliști” nedeclarați ca atare și din afara lojelor politice se poate realiza redresarea, „pas cu pas” a economiei naționale, recuperarea „pas cu pas” a resurselor naturale și energetice, refacerea sistemului de sănătate publică, a calității actului instructiv-educativ, repunerea la loc de cinste a valorilor naționale reprezentative.

Înainte de a fi suspendat sau tocmai pentru a încerca diminuarea acestei posibile suspendări, președintele Johannis are la dispoziție (ca posibil „pedagog de țară”) posibilitatea utilizării instrumentelor de des-eșuare a statului în această criză acută care poate atrage după sine o revoltă populară de mari proporții cu aceleași efecte și aceleași obligatorii schimbări ca cele amintite.  Doar o nouă structură reprezentativă cu adevărat pentru interesul național, pentru electoratul mințit 31 de ani poate face un audit de țară,  poate impune judecarea și recuperarea pierderilor de până acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*